loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În contextul analizei paradigmei realismului, sunt clar delimitate următoarele postulate și categorii de bază:

  1. Problema generală constă în interdependența dialectică a războiului și păcii.
  2. Natura sistemului internațional este anarhică și presupune ca nu este o autoritate principală care ar gestiona relațiile interstatale cu putere absolută.
  3. Actorii principali sunt statele naționale, care produc efecte și respectiv primesc efecte de la sistemul internațional.
  4. Conduita actorilor (statelor naționale) este caracterizata drept unitară și rațională în vederea sporirii profitului național.
  5. Tipul de interacțiune între actorii internaționali este zero-sum, ce presupune atingerea avantajului în mod relativ (avantajul unui actor este în dezavantajul altui actor).
  6. Agenda principală a actorilor internaționali este securitatea națională.
  7. Relația dintre politică și economie este determinată de teza ”politica determină economia”.
  8. Esența paradigmei constă în lupta statelor pentru putere.

Așadar, din punct de vedere al abordării sistemice a relațiilor internaționale, paradigma realismului presupune că structura sistemului internațional are în componența sa actori internaționali, poziționați într-o ierarhie verticală în funcție de rolul oferit și de capacitățile sau capabilitățile de a influența această structură. În abordarea sistemică a relațiilor internaționale, reprezentanții paradigmei realismului folosesc un șir de categorii de bază.

Structura sistemului internațional poate fi tratată abstract, în formă de ordine mondială, și politico-juridic, în formă de ordine internațională. În acest context, ordinea mondială, o abstracție compusă din poli de putere ce reprezintă un stat supra-puternic sau mai multe state puternice, care formează alianțe, este catalogată drept una:

  • multipolară;
  • bipolară;
  • unipolară [60].

Actori ai astfel de construcții sunt statele naționale cu un anumit statut repartizat de sistemul internațional (ordinea mondială): supraputere, aliat, neutru, nealiniat (militar), autoizolat.

Din punct de vedere politico-juridic, ordinea internațională este un regim internațional instituționalizat sub forma unor instituții internaționale funcționale. Elementul principal al acestei structuri este Organizația Națiunilor Unite (ONU), care conține fundamentul juridic pentru formarea următoarelor instituții internaționale:

  • alianțe politico-militare (apărare colectivă);
  • coaliții internaționale;
  • securitate colectivă.

În această ordine de idei, teoria relațiilor internaționale cunoaște două curente sistemice - Realismul și Neorealismul. Primul curent este asociat cu numele savantului Hans Morgentau, care consideră că natura agresivă a omului și lupta consecventă pentru putere face ca sistemul internațional să fie anarhic și haotic, unde statele nu pot fi securizate de sine stătător. Al doilea curent, avându-l ca protagonist pe Kenneth Waltz, presupune că actorii internaționali sunt raționali și securitatea internațională reprezintă o anarhie constrânsă, cu un anumit echilibru. Așadar categoriile operaționale ale Realismului în cadrul mediului internațional sunt următoarele:

  1. Dilema de securitate, în opinia lui Robert Jervis, justifică sistemic teza că statele sunt preocupate de natura armei (ofensivă) și potențialul vecinului din punct de vedere geostrategic [34].
  2. Hegemonia, potrivit viziunii lui Robert Gilpin, presupune că statele supraputernice sunt preocupate de instaurarea puterii absolute pentru atingerea dominației totale. Mulți adepți consideră această categorie drept una care stabilizează sistemul internațional anarhic [24].
  3. Balanța de putere este considerată un element ce stabilizează crizele în sistemul internațional prin alinierea unui stat la o alianță în minoritate, în scopul echivalării potențialelor părți opuse și neadmiterii unui hegemon supra-puternic să domine absolut sistemul internațional. Potrivit opiniei mai multor savanți, această categorie este cea mai instabilă, pentru că deseori a produs războaie de proporții la nivel internațional [41].
  4. Război/conflict militar, comercial sau ideologic reprezintă o categorie viabilă cu scopul de a lupta pentru hegemonie - sentiment natural al omului și al statului.
  5. Regim de securitate este o categorie principală a paradigmei neorealiste, care, din punct de vedere instituțional, balansează sistemul internațional. Adepții neorealismului consideră că organizațiile internaționale de securitate colectivă și alianțele de apărare colectivă cu elemente de descurajare sunt baza acestor regimuri de securitate, care asigură securitatea sistemului internațional în întregime. Astfel, ONU, NATO, OSCE sunt modele care justifică această categorie de bază la etapa contemporană [42].
Loading...