loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Paradigma neoliberalismului, conceptual, prevede că relațiile internaționale constituie o stare de interacțiune a mai multor actori, cum ar fi statele naționale, organizațiile internaționale și transnaționale atât interguvernamentale, cât și neguvernamentale, partidele politice și mass-media în cadrul mediului internațional cu un caracter anarhic constrâns. Conform Liberalismului, acest mediu internațional are un regim internațional de securitate, asigurat în funcție de constrângerile internaționale și de mecanismele politico-juridice stabilite. Pornind de la argumentele respective, vom constata că problema principală a unei astfel de stări este condiția asigurării securității internaționale în mod sistemic, prin regimuri internaționale de constrângere pentru rezolvarea problemei conflictului în baza cooperării. Astfel, statele naționale pot fi securizate numai în cadrul unor organizații internaționale de securitate, beneficiind de garanții internaționale [47].

În contextul paradigmei neoliberalismului, interesele politice transnaționale și compromisurile internaționale, precum și interesele personale (variabile independente), determină politica externă a statelor naționale (variabile dependente). Politica externă este construită după modelul pozitive-sum, ceea ce înseamnă că orice acțiune internațională avantajează toți actorii internaționali, reciproc și absolut, în temeiul principiului interdependenței complexe. Din aceste motive, agenda politicii externe a statelor și actorilor nonstatali este dominată de aspectele socioeconomice cu o legătură strânsă de securitate. În viziunea adepților acestei paradigme, politica, strâns corelată cu economia, determină interesul național. Această paradigmă este considerată una reformatoare, iar adepții ei sunt numiți reformatori.

Reprezentanții școlii neoliberalismului, de exemplu, J. Nye, R. Keohane, A. Carter, J. Steinbruner, W. Perry, R. Cohen, M. Mihalka, S. Krasner, F. Fukuyama, G. Alexandrescu, G. I. Ciufrin, urmând curentul liberalismului clasic, sunt de acord cu ideea că mediul relațiilor internaționale nu este unul securizat, pentru că există conflicte. Astfel, statele naționale sunt nevoite să-și asigure securitatea națională pentru supraviețuire. Totodată, adepții acestei gândiri consideră că în mediul relațiilor internaționale există și fenomenul cooperării. Neoliberalii justifică poziția că mediul relațiilor internaționale a evoluat și, astfel, a creat, începând cu Tratatul de la Westfalia (1648), diferite regimuri și mecanisme internaționale, care au drept scop stimularea cooperării și, eventual, securizarea mediului de securitate internațional. Motivul principal al neoliberalilor îl reprezintă promovarea regimurilor, instituțiilor și organizațiilor internaționale pentru sporirea cooperării și, corespunzător, stabilizarea securității internaționale [47].

Încercările conceptuale contemporane ale diferiților experți de a reforma și constrânge mediul de securitate internațional și de a contracara provocările în adresa statului, sunt asociate mai mult cu efectele fenomenului Revoluției Franceze din 1789, care, ulterior, au contribuit la afirmarea în practică a paradigmei liberale privind mediul internațional, reglementat de corelarea fenomenelor interstatale, conflict și cooperare. Ideile filosofilor C. Montesquieu, J. Locke, J. Rousseau, H. Grotius și I. Kant au fost recunoscute ca fiind realități existente și abordări practice. După cum susține astăzi E. Rothchild, „[...] securitatea indivizilor, cu sensul de libertate, dar și frică față de violențe, a fost mereu preocuparea gândirii politice liberale” [56]. Liberalismul stabilește că, deoarece, statul poate fi o sursă de securitate și insecuritate, fiind și despotic (conceptul Leviatanul lui T. Hobbes), securitatea individuală poate fi obținută numai prin aranjamente colective internaționale.

O idee revoluționară, în acest sens, a fost lansată istoricește de către filosoful german I. Kant, potrivit căruia indivizii și statul ar trebui să dispună de un concept de securitate publică cu legi, care va deveni un fundament ideologic esențial pentru securitatea colectivă. Această idee este importantă pentru studiul în cauză, deoarece se apelează la securitatea colectivă contemporană în cadrul corelării statelor naționale cu securitatea europeană. Astfel, I. Kant considera că anarhia internațională a perioadei respective poate fi constrânsă în practică numai printr-un sistem de drept internațional, bazat pe ordinea publică, care trebuie să fie susținut de state [37, 70]. Considerăm acest fapt un moment important, dacă analizăm când fenomenul securității colective a devenit parte componentă a dreptului internațional.

În general, I. Kant pune acele accente, care vor deveni un fundament pentru conceptul securității colective și reformării ordinii mondiale a paradigmei realiste. În primul rând, accentul se pune pe puterea morală a opiniei publice iluminate. În al doilea rând, se consideră că războiul sau actul de oprimare ar trebui să fie important pentru fiecare cetățean și stat în baza principiului indivizibilității securității internaționale. În al treilea rând, efectul promovării păcii prin spiritul de comerț va influența mai devreme sau mai târziu pe fiecare să abolească războaiele. În al patrulea rând, există imperativul că diplomația și negocierile internaționale vor fi publice și transparente, fără politici care favorizează conflictul. În al cincilea rând, imperativul de dezarmare și de desființare eventuală a armatelor este unul la fel de esențial [67, 10-11]. Aceste idei vor deveni, cu timpul, elemente de bază pentru conceptele neoliberale și neoconstructiviste ale securității colective, securității cooperative, comunității statelor și regimurilor internaționale, multe dintre care există astăzi în Europa.

În general, analizând mediul de securitate și provocările din perioada respectivă, se constată că s-a lărgit baza conceptual-teoretică a relațiilor internaționale prin dezvoltarea conceptului structurii sistemului internațional cu noi abordări și principii. În contextul promovării acestor idei, în prezent, pot fi remarcați savanții R. Keohane și J. Nye, care, în 1977, au argumentat noțiunea de interdependență complexă în relațiile internaționale ca fiind una indiscutabilă. Aceștia, de fapt, au început să promoveze idea că mediul securității internaționale este unul relativ stabil și nu anarhic, care ulterior a și influențat filosofia mai multor politici externe [40]. La rândul său, profesorii A. Carter, J. Steinbruner [8], R. Cohen, M. Mihalka [11, 79], precum și ex-ministrul apărării al SUA, W. Perry, argumentează crearea și dezvoltarea securității cooperative, care este menită să fie un factor stabilizator în cadrul relațiilor internaționale. În Europa contemporană acest concept este promovat pe parcursul ultimilor douăzeci de ani și urmează a fi studiat modul în care securitatea cooperativă influențează statele europene.

Alt imperativ al neoliberalismului este teoria câștigurilor, descrisă de cercetătorul J. M. Grieco, care argumentează că în condițiile existenței unor constrângeri într-o instituție internațională, statele naționale sunt atomiste, astfel, au câștiguri absolute, în proporție de contribuții naționale (paradigma neoliberală) [25]. Iar în cazul în care într-o structură internațională există state hegemoniste nerestrânse, atunci statele naționale devin poziționate și, respectiv au câștiguri relative, în funcție de cum le permit statele hegemoniste (paradigma neorealistă). Aceasta creează o inegalitate și, în acest fel, motive pentru conflicte internaționale. Corespunzător, devine important de a analiza natura paradigmei relațiilor interstatale în o anumită regiune de interes academic, ce va ajută la determinarea efectelor securității internaționale asupra statelor din zona respectivă.

Savantul S. Krasner este considerat unul dintre primii cercetători, care a sistematizat baza teoretică pentru dezvoltarea conceptului de regim internațional. Fenomenul respectiv este important pentru descrierea conceptuală a mediului securității internaționale a statelor naționale de interes academic. Profesorul S.

Krasner a argumentat, alături de un grup de savanți, cum ar fi E. Haas, O. Young,

  1. Stein, R. Keohane, R. Jervis, Jh. Ruggie, promovarea regimurilor internaționale în sistemul internațional pentru menținerea stabilității securității internaționale și diminuării efectelor dilemei de securitate [42]. Acești savanți au ajuns, prin diferite metode, la concluzia că un regim internațional cu valori, principii, norme, reguli și proceduri de luare a deciziilor, cu timpul, structurează relațiile interstatale întru-un model-cadru, care începe să joace un rol important în menținerea stabilității internaționale [42, 3-5]. Pentru state este important să estimeze natura regimului internațional în regiune pentru a determina efectele asupra stabilității regionale contemporane.

În acest context, adeptul neoliberal F. Fukuyama accentua necesitatea promovării ideilor liberale pentru dezvoltarea relațiilor internaționale cu accentul pe paradigma neoliberalismului. Cercetătorul consideră că anume astfel va avea loc dezvoltarea statelor democratice, care, în opinia sa, sunt universale în menținerea condițiilor pentru stabilitatea internațională [20]. Cu timpul, F. Fukuyama și-a revizuit tezele din 1992, argumentând necesitatea promovării asistenței internaționale pentru statele în curs de dezvoltare și în tranziție, cu scopul de a construi state democratice, de drept și cu o economie de piață liberă. De menționat faptul că astfel de idei și intenții sunt contrabalansate de către unii actori internaționali, care sunt în contradicție sistemică cu principiile neoliberalismului, de exemplu, state cu temelii teologice. Respectiv devine important de analizat situația statelor naționale și din această perspectivă [47].

La rândul lor, cercetătorii români G. Alexandrescu și V. Popa abordează puterea cooperării și posibilitățile instituțiilor europene de a menține actuala situație de stabilitate în Europa [1, 48]. La fel, doctorul A. Sarcinschi [55] și generalul de brigada Gh. Văduva, analizând dinamica parteneriatelor, sistematizează cauzele și efectele securității și cooperării internaționale în Europa, precum și tendințele dezvoltării pentru România, ce pot servi drept considerente importante și pentru Republica Moldova [59]. Iar savantul rus, G. I. Ciufrin, cercetând caracterul nou al ordinii mondiale, a ajuns în anul 2000 la concluzia că paradigma relațiilor internaționale s-a schimbat în așa fel încât lumea a devenit o comunitate globală. Acesta a conchis că securitatea internațională nu mai reprezintă o arena anarhică de rivalitate a statelor naționale, dar sistemul internațional cu instituțiile și cooperarea internațională s-a globalizat, ceea ce, la rândul său, conduce la schimbarea paradigmelor [75]. Corespunzător, ca o testare academică, poate fi analizat și demonstrat modul în care mediul din arealul statelor europene a evoluat din punct de vedere paradigmatic.

Loading...