loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În afara evaluărilor curente a situaţiei mediului internaţional de securitate, nu poate fi ignorată o situaţie mai profundă care pune sub semnul întrebării nu numai situaţia şi schimbarea mediului de securitate, ci chiar schimbarea mai profundă a naturii relaţiilor internaţionale, a regulilor, normelor, tipologiei actorilor, a mecanismelor de acţiune ale acestora şi scopurilor în cadrul internaţional.

Care ar fi premizele de la care putem pleca pentru a vorbi despre 8 august 2008, ziua invadării Georgiei de către Rusia, dar şi a deschiderii Jocurilor Olimpice de Vară de la Beijing, drept un nou 11 septembrie 2001, şi despre schimbarea naturii relaţiilor internaţionale?

Argumente pentru

Argumentele pro ar fi câteva precedente ce ar aşeza situaţia într-o postură comparabilă cu cea dinaintea războiului rece. Cum conflictul din Georgia se înscrie în rîndul războaielor hegemonice, în ciuda tentativelor de a crea aparenţa unei alte tipologii de conflict, există cîteva consecinţe imediate:

  • îngheţarea relaţiilor NATO-Federaţia Rusă
  • sancţionarea actorului care a tulburat sistemul, prin metode diplomatice, secrete, de constrîngere, dar şi prin câteva instrumente vizibile
  • mişcarea unor capabilităţi NATO pentru protejarea intereselor Alianţei în Marea Neagră şi în Georgia şi blocarea escaladării conflictului în Crimeea şi în jurul bazei Sevastopol.
  • schimbări strategice la nivel regional, consemnate de vizita Preşedintelui României Traian Băsescu în Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Azerbaidjan, Turcia, cu valorizarea axei strategice Rusia-Turcia susţinută de România, în Caucaz, o nouă propunere de aranjament de securitate în Caucazul de sud, dar şi spargerea blocadei turce la strîmtori şi deschiderea Mării Negre, în momente strategice, trupelor navale ale NATO pentru a feri statele riverane de o confruntare directă cu Rusia şi a echilibra raportul strategic, schimbarea condominiumului ruso-turc în Marea Neagră într-o înţelegere multilaterală cu asumarea responsabilităţii de către toţi actorii regionali, inclusiv România şi Ucraina.
  • Reacţii dure şi preocupări majore ale statelor din regiune, ale statelor CSI, ale furnizorilor de arme către Georgia - ameninţaţi pe diverse canale de purtători de cuvînt de rang inferior ai Moscovei - Israel, Ucraina, Turcia, SUA, România - cu excepţia notabilă a Israelului unde ameninţarea s-a făcut direct de către premierul rus Vladimir Putin cu vînzări de arme la Hamas şi Hezbollah, respectiv Iran.
  • Tot ca efecte directe, au reieşit în prim-plan slăbiciunile sistemului de decizie la nivelul Consiliului de Securitate al ONU, acolo unde Federaţia Rusă a blocat rezoluţiile ce calificau agresiunea armată împotriva Georgiei şi utilizarea forţei în conflictele internaţionale
  • Slăbiciunile inerente ale sistemelor de soluţionare a conflictelor îngheţate gestionate de OSCE în Osetia de Sud şi ONU în Abhazia au dat lovituri puternice atât celor două instituţii, blocate de veto-ul rus în gestionarea situaţiei de conflict în care e implicată una dintre marile puteri din Consiliul de Securitate, dar a subliniat şi ineficieţa şi formula depăşită a sistemului forţelor de menţinere a păcii în spaţiul CSI, forţe ce conţin trupe ale „ambelor părţi" - ale statului suverna şi entităţii separatiste - şi forţe ruse, practic blocând soluţionarea conflictelor îngheţate şi acordând Rusiei poziţia unică de a „încălzi" conflictul când şi-o doreşte, menţinând astfel o pârghie importantă asupra statului suveran ce are trupe ruse de menţinere a păcii pe teritoriul său.
  • Blocajele de natură instituţională a UE în materie de politică externă au fost subliniate, deopotrivă cu sistemul greoi de luarea deciziilor prin consens şi cu vacanţa instituţională europeană din luna august. Aceste slăbiciuni pot fi şi trebuie revizuite, dar UE este şi beneficiara principalelor oportunităţi: utilizarea PESA în conflictele îngheţate, ca forţe demenţinere a păcii şi mecanism de reglementare a conflictului, rolul preşedinţiei franceze în oprirea focului, cu slăbiciunile de rigoare, necesitatea elaborării unei politici externe coerente şi capabile, fără a mai vorbi de oportunitatea de a determina un consens mai rapid în faţa ameninţării comune.
  • NATO şi-a dovedit şi el limitele şi divergenţele, dar a reuşit să ajungă repede la numitorul comun, să-şi probeze rolul şi forţa de instituţie de securitate credibilă, cu capabilităţi importante de descurajare, care a reuşit să treacă repede peste divergenţe interne şi să ajungă la o soluţie convergentă. Şi aici oportunităţile sunt multiple pentru Alianţă, care-şi probează viabilitatea şi rolul în această parte a lumii, precum şi capacitatea non-violentă de a soluţiona conflicte prin descurajarea determinată de prezenţa sa militară. Oportunitatea poate fi preluată imediat atât de scepticii ucraineni cât şi de „neutrii" din Republica Moldova care pot vedea pe viu ce înseamnă Alianţa şi faptul că este, în regiune, singura soluţie credibilă desecuritate.

Susţinătorii teoriei că ne-am afla în faţa schimbării naturii relaţiilor internaţionale anunţă şi Nouă Ordine Mondială, necesară din cauza intrării sistemului într-o dezordine ce conţine numeroase ameninţări:

  • Nu s-a schimbat ceva major după războiul ruso-georgian, doar că toţii am realizat că NATO şi spaţiul euro-atlantic nu are instrumentele să facă Rusia să urmeze o anumită politică şi nici dacă s-a produs un derapaj, să o readucă la status quo ante. Nu există mijloace, deci avem de a face cu o criză a mijloacelor la nivel internaţional.
  • În acelaşi timp avem de a face cu o criză a principiilor, o criză morală, pentru că toate regulile dreptului internaţional pe care le-a încălcat Rusia, Occidentul - cu semnificaţia sa largă, le-ar fi încălcat anterior.
  • La nivelul UE şi NATO, cînd se formulează o decizie comună, aceasta reflectă numitorul comun al opiniilor statelor membre, care e foarte jos, fapt ce arată o criză instituţională majoră.
  • Cele trei crize sînt circumscrise crizei relaţiilor internaţionale şi a dreptului internaţional.
  • Nu ar mai fi valabilă, potrivit acestui curent de gîndire, nici pacea wastphaliană, nici ONU, cu Charta sa, nici Conferinţa de la Helsinki cu principiile sale despre securitatea în Europa: nu mai sînt suveranităţi egale, nu se mai respectă regula neintervenţiei în afacerile interne, nu se mai respectă neutilizarea forţei pentru soluţionarea conflictelor, nu se mai respectă autodeterminarea doar pentru popoare-ci se extinde acest drept la minorităţi şi la alte forme de identitate

ciudate, actorii nu mai sînt numai statele - ci şi grupuri, minorităţi, persoanele, lumea e diferită.

- Nici regulile neproliferării nu s-ar mai respectă, după ultimul transfer de tehnologie nucleară de la SUA la India.

Există două posibilităţi: Prima ar fi încercarea de revenire la ordinea pierdută - fapt care nu ar mai fi posibil, deoarece Conferinţa de la Helsinki, de exemplu, nu ar mai putea avea loc şi consensul obţinut prin compromis fără odrinea bipolară. A doua ar fi realizarea unei Noi Ordini Mondiale, sau măcar Europene. Nu avem de a face astăzi cu un nou război rece, deşi se pot regăsi anumite instrumente, ci am avea de a face cu sfîrşitul Ordinii Unipolare - chiar dacă nu a fost efectivă, nu a fost niciodată acceptată unanim, şi a fost asumată nuanţat chiar de către SUA - ci cu o dezordine în care se utilizează puterea, forţa militară, instrumente militare, puterii sui generis, fiecare cum vrea, fără reguli şi fără responsabilitatea acţiunii.

De aceea ar fi necesar să găsim restricţii şi reguli de utilizare a forţei, să nu ne lăsăm în voia sorţii utilizarea ei, ci să participăm la elaborarea noi ordini. Fireşte că pînă la o înţelegere care să presupună şi responsabilitate, vom traversa crize, tragedii umane şi statale. Este necesară o conferinţă internaţională de reglementare a intervenţiei, situaţiei noilor actori, etc. La noua conferinţă trebuie să participe toţi cei interesaţi, să decidem ce facem cu actorii non-statali - că e vorba despre media, companii, persoane, trebuie stabilite drepturi, îndatoriri şi responsabilităţi. Mecanismul ar trebui să ne dea o soluţie de verificări şi echilibre.

Argumente contra

Există şi câteva argumente contra, care pledează pentru inexistenţa unei rupturi la 8 august în desfăşurarea sistemului relaţiilor internaţionale. Este vorba despre cei ce văd capacitatea NATO şi UE de a limita şi stinge conflictul drept o eliminare definitivă a utilizării forţei, după această experienţă, însă argumentul se bazează pe varianta unei neescaladări a conflictului prin prezenţa navelor NATO în Marea Neagră şi a netransmisibilităţii lui în Ucraina-Crimeea şi în Republica Moldova - Transnistria. Or o asemenea variantă este nevalidată încă.

În plus, în cazul în care acceptăm neescaladarea în disputa geopolitică ruso-americană sau Rusia-NATO, utilizarea forţei cu repetiţie sau a altor tipuri de instrumente de către Rusia, pentru reafirmarea poziţiilor sale de hegemonie în regiune sunt semnale clare ale unei schimbări de paradigmă şi a unei perioade de instabilitate şi conflict pînă la o reaşezare a raporturilor instituţionale în relaţiile internaţionale, care să reflecte atât raportul curent de forţe cât şi voinţele şi aspiraţiile Rusiei de a reveni în prim plan.

La această oră, nici o soluţie în Georgia nu este neaparat evidentă, nu ştim ce înseamnă încă retragerea şi dacă pe teren vor putea fi interpuse forţe internaţionale de menţinere a păcii. Or şi acest pas contribuie la argumentele reale privind situaţia de schimbare în natura relaţiilor internaţionale.

În orice caz, noi opinăm asupra faptului că Occidentul - atât SUA, cât şi NATO, UE sau statele individuale - dar şi ceilalţi actori internaţionali au conştientizat ameninţarea pe care o reprezintă Rusia la adresa păcii şi stabilităţii sistemului actual, în condiţiile punerii în discuţie a poziţiei sale de superputere şi a utilizării forţei pentru a obţine recunoaşterea unor drepturi arogate în spaţiul post-sovietic. Mai mult, considerăm că sistemul internaţional se mişcă spre o nouă perioadă de turbulenţă, suprapusă celei introduse de actorii non-statali pe format asimetric, după 11 septembrie, o turbulenţă ce reintroduce conflictul deschis şi utilizarea forţei între actorii cu capabilităţi militare majore, motiv pentru care abordarea Rusiei va fi multifaţetată, cu paliere de comunicare şi cooperare, cu paliere de competiţie şi cu paliere de confruntare şi conflict. Pentru fiecare dintre aceste paliere fiecare actor major va dezvolta formule şi instrumente adecvate de abordare a Rusiei, astfel că în „cutia cu unelte" ale fiecărui actor serios se vor afla toate categoriile de instrumente valabile în abordarea Rusiei pe diferitele paliere. În această nouă aşezare a tablei de GO, fiecare piesă pre-poziţionată îşi va avea importanţa ei şi va reprezenta o plus valoare pentru aliaţi şi parteneri, astfel că orice piesă îşi va dobândi utilitatea ei într- un anumit palier de abordare a Rusiei.

Mai mult, această perspectivă va duce cu certitudine la nevoia de coerenţă decizională, instrumentală şi instituţională atât în relaţia transatlantică - care-şi acoperă, cu această ocazie, ultimele crăpături, cât şi în cadrul NATO şi UE. Introducerea unei politici externe comune a Uniunii şi a unei Apărări capabile şi consistente cu cea a NATO devin stringenţe conştientizate de cele două instituţii.

Şi în cazul exacerbării şi întinderii conflictului, spirala escaladării poate duce la conştientizarea acestei situaţii de existenţă a unui competitor major ce a ieşit din sistem şi care trebuie îndiguit, limitat în acţiuni şi readus într-o formulă de stabilitate. Deci ultimele consecinţe ale acestei „schimbări de sistem" sau chiar a naturii sistemului internaţional sunt greu de identificat şi e prea devreme, oricum, să facem evaluări cu şansă de verdict final.

Teza potrivit căreia nu ar exista o schimbare a Ordinii Mondiale, mai susţine că natură a relaţiilor internaţionale este aceeaşi, magnitudinea schimbărilor se rezumă la simpla schimbare prin transformare şi nu avem de a face cu o revoluţie, cu o modificare de tectonicitate mare care să afecteze întregul sistem, ci doar cu schimbări ce menţin aceleaşi reguli şi aceiaşi actori: mai mult, concluzii inflamatorii privind schimbarea naturii relaţiilor internaţionale ar veni de dragul mass media, care îşi bazează totul pe audienţă şi publicitate, deci nu neaparat pe adevăr. Dacă nu e sînge, nu se transmite, deci de aceea se mediatizează excesiv schimbarea Ordinii Mondiale, prăbuşirea fostei ordini mondiale, schimbarea naturii relaţiilor internaţionale.

  • Există schimbări, chiar structurale, schimbări ai acotorilor majori, dar se mişcă după aceleaşi reguli - cu aceleaşi raţiuni şi au aceleaşi principii - cooperare, competiţie şi conflict/confruntare ca parte a jocului.
  • Lumea rămîne wastphaniană, în care principalii actori sînt statele, care fac cît le permite puterea lor, sînt îndreptăţire să ducă acolo şi dreptul internaţional care îşi află fondul şi originea în ceea ce fac marii actori.
  • Rusia îşi doreşte reaşezarea statutului său de putere, strategică, nucleară, politică, militară.
  • SUA şi ei îşi rearanjează puterea, dar unipolarismul a murit la mijlocul anilor 90 dacă a existat vreodată. Şi în cazul războaielor din Golf, şi în Afghanistan a fost vorba despre participarea unei largi coaliţii, deci orice dorinţă de exacerbare a unui unipolarism este respinsă de toată lumea, de Statele Unite în primul rînd, care nu-şi doresc şi nu şi-au dorit niciodată o asemenea responsabilitate.
  • Statele continuă să relaţioneze unele cu altele prin prisma naturii puterii şi a capabilităţilor proprii.

Modificări ale noilor strategii de securitate

Fireşte că nimeni nu are timp pentru ca teoreticienii să descopere sensul şi răspunsul la întrebarea dacă avem de a face cu o schimbare a naturii relaţiilor internaţionale odată cu războiul ruso-georgian. Pragmatic şi obiectiv, statele şi actorii de securitate au drept formă de reacţie o revizuire a strategiilor de securitate pe baza unui model de abordare care se impune în logica evaluării şi planificării occidentale. Astfel, noile strategii trebuie să ia în calcul coexistenţa modelelor, a interpretărilor şi concepţiilor concurente, în aşa fel încît să poată preîntîmpina reacţiile bazate pe o altă teorie. În consecinţă, considerăm valabile următoarele teorii consistente între ele:

  1. Lumea este unipolară, din punctul de vedere al securităţii şi din punct devedere militar. Aici superputerea incontestabilă este SUA, care a investit în mai bine de 10 ani dublul faţă de suma bugetelor militare ale toate statelor lumii în cheltuieli de cercetare ştiinţifică şi tehnologică de natură militară. Lumea este unipolară şi din punctul de vedere al valorilor şi modelului spre care aspiră toate statele, democraţia liberală fiind definitorie pentru Occident - în care intră şi SUA, şi Europa, dar şi Japonia, Australia sau Coreea de Sud ca state ce au îmbrăţişat acelaşi pachet de valori şi sînt deţinătoarele unui nivel de dezvoltare şi de viaţă deosebit, spre care aspiră toate celelalte state.
  2. Lumea este unui-multipolară, cu periferie anarhică. Uni-multipolară deoarece SUA nu acţionează în sine ca superputere ci bazîndu-se pe o serie de puteri regionale, în plus, pentru că Occidentul în sine este foarte multipolar şi neuniform ca formule de soluţii concrete şi opţiuni în chestiuni concrete. Tocmai democraţia internăşi cea din organismeleşi instituţiile create fac multipolarismul Occidental.
  3. Lumea este în post-tranziţie ca forţă de instabilitate. Această teză susţine că, în fapt, tranziţia s-a încheiat, ceea ce avem acum este o situaţie finală post- tranziţională care este instabilă, este o societate de risc căreia i s-au adaptat un număr mare de cetăţeni, în special tineri pînă în 40 de ani, care nu se mai leagă de bunuri imobile angajîndu-se la credite pe termen lung, care nu-şi asumă identităţi şi loialităţi perene ci doar pragmatice şi momentane, care locuiesc în chirie, îşi iau lucruri de consum pentru perioada necesară - pe care le schimbă foarte repede - , care sînt gata să schimbe peste noapte locul de trai şi locul de muncă fiind adaptabili în noul mediu mai sigur şi mai profitabil unde au ajuns, adevăraţi cetăţeni globali care nu sînt afectaţi de criza creditelor pentru că nu-şi doresc case, nu se leagă de lucruri, sînt foarte activi şi mobili, şi se duc în spaţiile cele mai ofertante pe două coordonate: minimum de risc sau maximum de oportunităţi, în funcţie de carcaterul propriu. Pentru cei mai degrabă familişti şi care privesc starea de securitate drept condiţie de viaţă, ei se mişcă spre zonele cuminimum de risc. Pentru cei aventurieri, pragmatici şi înclinaţi sprecăutarea ciştigului maxim, se îndreaptă spre zonele cu maximum de oportunităţi, nu neaparat şi cele mai sigure. Această nouă categorie influenţează fundamental securitatea oricărui stat al lumii, actor realist chemat să se adapteze unei lumi post-moderne.

Considerarea celor trei moduri de a privi lumea sînt necesare pentru a putea crea o strategie adaptabilă situaţiei contemporane. Evident că în sistem coexistă şi actori de generaţia a doua - lumea bipolară - care-şi orientează toată realitatea după modelul bipolar, fapt ce-i condamnă la situaţii în care nu mai înţeleg nimic şi nu ştiu să reacţioneze. Aste deoarece judecata nu se mai face maniheist, dihotomic, în două blocuri,în alb şi negru, ci se face pe diverse niveluri care, în funcţie de interesele în discuţie, duc la schimbarea alianţelor şi a taberelor opuse pe fiecare temă sau subiect în parte - reflex direct al democratizării lumii contemporane dar şi a pragmatismului împins la extrem a statelor, chemate să satisfacă nevoile propriilor cetăţeni. Tot în lumea contemporană nu putem să contestăm nici coexistenţa şi a unor actori de generaţii anterioare, protostatali, structuri pseudostatale bazate pe clanuri, familii extinse şi alte rădăcini dinaintea formării popoarelor sau a naţiunilor, care nu au ajuns încă în modernism. Aceseta realitate există în special în Africa, dar şi în unele regiuni ale Asiei sau chiar în America Latină. Modul de abordare de către un stat sau de către întreaga comunitate internaţională a fiecăruia dintre actori şi a fiecărei teme trebuie să ţină cont de stadiul de dezvoltare şi percepţiile actorului în cauză.

Loading...