1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Concepţia de securitate naţională este un document elaborat după criterii occidentale la origine. Definiţia securităţii este cea a şcolii europene de la Copenhaga, a lui Barry Buzan, cu 5 dimensiuni, la care se adaugă elemente din protecţia infrastructurii critice şi ale insfrastructurii informaţionale critice ale şcolii elveţiene de la Zurich, la care se adaugă lecţiile învăţate din atacurile cibernetice din Estonia şi Georgia precum şi prevederile pe această direcţie ale documentelor finale NATO de la Riga şi Bucureşti în materie.

În ciuda numeroaselor şcoli de gîndire, documentul, la fel ca şi strategia propriu-zisă, discută triada riscuri-ameninţări-vulnerabilităţi, utilizînd practic criteriile din şcoala NATO sau occidentale. Dispar astfel referiri la pericole sau preocupări, precum şi la alte elemente clasice gîndirii militare de tip sovietic sau altor modele.

Mai mult, Concepţia este şi mai evoluată şi asumă drept obiecte de securizat nu numai statul, cetăţenii - securitatea umană şi individuală - ci şi societatea - securitatea societală. Lipsesc însă din tot cuprinsul Concepţiei şi a Strategiei elementele şi mijloacele de protejare, planificarea pentru această dimensiune lipseşte cu desăvîrşire, inclusiv zona resurselor sau a calandarului securizării societăţii, de exemplu. Nu mai spunem că o asemenea direcţie este contrazisă de opţiuni şi legi practice adoptate în acelaşi timp cu Concepţia şi cu elaborarea Strategiei de către aceeaşi guvernare, precum este legea limitării drepturilor deţinătorilor de dublă cetăţenie, lege criticată de UE şi de Consiliul Europei. Dealtfel, din spaţiul lucrurile fundamentale şi simple pe care şi le putea propune Concepţia lipseşte,de exemplu, un angajament pentru ridicarea monitărizării Consiliului Europei pe chestiunile democratice, monitorizare care durează din 2002 şi care este incompatibilă cu atingerea criteriilor de la Copenhaga pentru solicitarea integrării în Uniunea Europeană.

Conceptul imită, la fel ca şi Strategia, elementele din Strategia de Securitate Europeană, documentul Solana din 2003, prin aceasta copiind exact ameninţările (în ciuda proiectelor deja existente şi a iminentei revizuiri a strategiei europene în virtutea ultimelor schimbări ale situaţiei de securitate şi mediului internaţional de securitate). Mai mult, tot pe model european, Conceptul, ca şi Strategia, realizează simbioza ciudată şi nefuncţională la nivel naţional realizată de Uniunea Europeană prin reunirea Politicii de Apărare şi cea de politică Externă sub acelaşi pilon.

Dacă în cazul PESC şi PESA raţiunea venea de la forma de luare a deciziilor, în context european, precum şi de la formula istorică de elaborare a acestor politici europene, mai întîi PESC, apoi PESA, în cazul Concepţiei şi Strategiei Republicii Moldova raţiunea vine, în mod eronat, de la ideea centrală a neutralităţii, înţeleasă greşit drept soluţie de securitate, şi de la nevoia de a obţine recunoaşterea acestei neutralităţi(din nou, în sens de garanţii) precum şi de la ideea lipsei necesităţii forţelor armate cu altă destinaţie decît operaţiuni internaţionale sau stoparea inamicului pînă la intervenţia comunităţii internaţionale.

Ambele idei sînt atît eronate cît şi depăşite. Astfel, neutralitatea, chiar recunoscută, nu poate ţine loc de soluţie de securitate pentru că respectarea ei ţine de nevoia directă a unui actor major sau altul, dupăcum a arătat-o istoria. Mai mult, există deja trupe străine pe teritoriul Republicii Moldova care nu vor fi îndepărtate de neutralitatea recunoscută, iar existenţa lor reală este incompatibilă cu modelul ideal ce încearcă a fi utilizat. Şi încă, punînd neutralitatea în prim planul strategiei de securitate însemană o supra-valorizare a acestui aspect ce riscă să devină limitativ în condiţiile nevoii de asigurarea reală a apărării teritoriului, chiar şi numai a celui aflat sub controlul autorităţilor legitime de la Chişinău.

Este de înţeles pînă la un punct, gîndirea potrivit căreia „neutralitatea" sau „demilitarizarea completă" ar putea fi soluţii, în primul caz dacă ea ar fi garantată şi ar fi respectată internaţional, în al doilea caz prin faptul că zona principală militarizată se află, în fapt, în raioanele de răsărit, separatiste, ale Republicii Moldova. Însă ideea neutralităţii este excesiv fetişizată de autorităţile de la Chişinău iar cazul demilitarizării complete nu este nici realistă, iar aprobarea unei asemenea opţiuni nu înseamnă automat şi respectarea ei. Chiar dacă am ajunge acolo, o soluţie de securitate tot ar lipsi, am avea doar un spaţiu oficial demilitarizat, dar în care civilii au arme, ameninţările sînt aceleaşi dar lipsesc instrumentele de combatere a lor. În formatul său ideal, ar deveni un no man 's land militar care poate fi preluat fără probleme, în foarte scurt timp, de orice formaţiune paramilitară, teroristă, de mercenari ce şi-ar propune acest lucru.

Loading...