loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În privinţa ameninţărilor şi riscurilor globale, principalele riscuri şi ameninţări ce se regăsesc şi în Strategia de Securitate a UE, şi în Conceptul Strategic al NATO, adoptată la summitul NATO de la Washington 1999, şi în strategia de securitate a României şi Ucrainei, ambii săi vecini. Acestea sunt:

  • Terorismul internaţional
  • Proliferarea armelor de distrugere în masă
  • Conflictele regionale
  • Existenţa unor structuri statale slabe (weak state) sau eşuate(failed states) sau a riscului transformării unor state tinere în asemenea forme statale
  • Crima organizată

Aceste ameninţări se pot potenţa reciproc şi ele au relevanţă pentru orice tip de stat. Astfel, terorismul internaţional, structurat în reţele transfrontaliere, reprezintă cea mai gravă ameninţare la adresa vieţii şi libertăţii oamenilor, a democraţiei şi celorlaltor valori fundamentale pe care se întemeiază comunitatea democratică a statelor.

  1. Reţelele teroriste internaţionale au acces la tehnologia modernă şi se pot folosi de transferuri bancare şi mijloace de comunicare rapide, de infrastructura şi asistenţa oferite de organizaţii extremiste, de suportul criminalităţii transfrontaliere ori de sprijinul regimurilor corupte sau incapabile să guverneze democratic. Ele pot provoca pierderi masive de vieţi omeneşti şi distrugeri materiale de mare amploare, în timp ce, prin accesul posibil la armele de distrugere în masă, consecinţele acţiunilor lor pot deveni devastatoare.

Caracterul deschis al societăţilor democratice moderne, ca şi modul complex şi contradictoriu în care se manifestă diferite aspecte ale globalizării, determină ca atât fiecare stat în parte, cât si comunitatea internaţională, în ansamblu, să rămână vulnerabile în faţa terorismului internaţional. Din aceasta cauză, imperativul contracarării acestui flagel şi al cooperării forţelor democratice, pentru contracararea lui - inclusiv prin acţiuni comune desfăşurate în zonele care generază terorism - constituie o cerinţă vitală.

  1. Proliferarea armelor de distrugere în masă se referă, în principal, la armele nucleare, chimice, biologice şi radiologice şi constituie o altă ameninţare deosebit de gravă, sub raportul potenţialului de distrugere, în condiţiile în care accesul la astfel de mijloace devine tot mai uşor din punct de vedere tehnologic, iar tentaţia dobândirii lor sporeşte ameninţător.

Uunele state posesoare dezvoltă noi tipuri de mijloace de luptă, în timp ce se amplifică preocupările pentru perfecţionarea mijloacelor de transport la ţintă, în primul rind rachetele purtătoare. Posibilitatea folosirii unor astfel de mijloace în cadrul operatiilor militare nu poate fi ignorată. Eficienţa controlului unor guverne asupra mijloacelor de luptă existente, componentelor în curs de realizare şi tehnologiilor de fabricaţie scade alarmant. Concomitent, scad garanţiile legate de comportament responsabil al autorităţilor ce intra în posesia lor, îndeosebi în cazul regimurilor animate de ideologii politice sau religioase extremiste.

Riscul de disoluţie a autorităţii administraţiei centrale sau de evoluţie anarhică a unor state posesoare de arme de distrugere în masă este important, ca şi autoritatea redusă exercitată de unele guverne asupra structurilor militare, precum şi existenţa unor regiuni aflate în afara controlului statal, favorizează dezvoltarea pieţei negre pentru astfel de mijloace.

  1. Conflictele regionale şi separatiste sunt o permanenţă în spaţiul est European şi post- sovietic, în pofida evoluţiilor pozitive din ultimul deceniu şi jumătate, evoluţii care au făcut din Europa un loc mai sigur şi mai prosper. Aceste tipologii de conflicte entice, religioase sau separatiste au puternice implicaţii pentru pacea şi securitatea regională şi europeană.

Produs al dezmembrării, mai mult sau mai puţin violente, a unor state multinaţionale din zonă, conflictele inter-etnice sau religioase au un puternic substrat politic şi reprezintă o ameninţare gravă la adresa securităţii regionale, chiar dacă, în urma unor importante eforturi ale comunităţii internaţionale, majoritatea acestora sunt ţinute sub control. Totuşi nu poate fi ignorată posibilitatea ca aceste conflicte îngheţate să poată fi potenţate de administratorul sistemului de menţinere a păcii, şi reprezintă o ameninţare la adresa integrităţii teritoriale a statelor noi apărute în Europa.

Mai mult, soluţii ale acestor conflicte ce ar compromite independenţa, ar impune formule de suveranitate limitată sau control a unor prerogative ale statelor precum cele de a-şi alege liber şi de sine stătător soluţiile de securitate, prosperitate şi alianţe, toate acestea rămân ameninţări pe termen lung la adresa securităţii statelor din regiune, ale statelor din întreaga lume.

Prin numărul lor mare, aceste conflicte - alături de alte stări tensionate, tendinţe separatiste, dispute teritoriale şi situaţii de instabilitate - generează incertitudine, determină irosirea resurselor şi perpetuează sărăcia. Ele alimentează, de asemenea, alte forme de violenţă şi criminalitate şi favorizează terorismul.

  1. Criminalitatea transnatională organizată reprezintă o ameninţare globală în evoluţie, care a dobândit capacitatea de a influenţa politica statelor şi activitatea instituţiilor democratice. Ea constituie atât o expresie a proliferarii unor fenomene negative care se amplifică în condiţiile globalizării, cât şi o consecinţă directă a gestionării ineficiente a schimbărilor politice, economice si sociale profunde care s-au produs în Europa centrală, de est şi de sud-est în procesul de dispariţie a regimurilor comuniste.

Pe fondul unei astfel de situaţii, rămân ameninţări la adresa securităţii activităţi criminale precum:

  • trafic ilegal de armament, muniţii şi explozivi;
  • trafic de narcotice;
  • migraţie ilegală şi trafic de fiinţe umane;
  • trafic de produse contrafăcute;
  • activităţi de spălare a banilor şi alte aspecte ale criminalitatii economico-finaciare.

Prin natura si amploarea lor, activităţile criminalităţii transfrontaliere sunt favorizate de existenţa conflictelor locale şi acestea, la rândul lor, pot favoriza terorismul şi proliferarea armelor de distrugere în masa, sau pot să contribuie la perpetuarea regimurilor separatiste.

  1. Existenţa unor structuri statale slabe (weak state) sau eşuatefailed states) sau a riscului transformării unor state tinere în asemenea forme statale nu fac decât să potenţeze ameninţările teroriste - din cauza uşurinţei grupărilor de a coabita cu un stat slab sau corupt - dar şi a grupărilor criminale - aşa cum într-un stat slab, conflictele interne şi separatiste sunt potenţate sau lesne de creat şi potenţat. Iar dacă un stat slab are în grijă arme de distrugere în masă, substanţe chimice sau agenţi patogeni ce pot fi utilizaţi ca arme de distrugere în masă, putem înregistra imediat o ameninţare directă de proliferare.

În afara acestor ameninţări, există un număr de ameninţări globale extrem de prezente care nu sunt considerate de strategia de securitate a Republicii Moldova, ca şi cum acestea nu ar exista. Faptul că ameninţările acestea nu apar în strategiile de securitate ale NATO şi UE este efectul unor sisteme de securitate bine puse la punct care le transformă în riscuri cu probabilitate redusă, cu excepţia statelor de frontieră ale NATO şi UE la răsărit, care percep aceste ameninţări la adresa securităţii vecinilor ca pe ameninţări la propria securitate din cauza efectului de influenţă pe care-l pot avea şi al influenţării prin simpatie a situaţiei de securitate în aceste state.

În acestă categorie de ameninţări, menţionăm:

  • accesul la arme al populaţiei civile
  • lipsa regimului de control adecvat al armelor mici pe teritoriul statelor
  • guvernare ineficientă
  • calitatea slabă a actului de guvernare
  • lipsa capacităţii de gestionare a crizelor
  • slaba calitate e deciziei în criză
  • ameninţări la adresa infrastructurii critice
  • corupţia endemică

Toate trebuie incluse în categoria ameninţărilor globale la adresa securităţii Republicii Moldova atât prin expunerea directă, cât şi prin potenţialul de influenţă a ameninţărilor de acest tip prezente în toate statele CSI, dat fiind nivelul de liberă circulaţie şi potenţialul de export al acestor ameninţări din statele de origine către statele celelalte ale CSI.

  1. Accesul la arme al populaţiei civile - existenţa unor persoane civile în număr mare, cu acces la arme de foc reprezintă o gravă ameninţarela adresa securităţii naţionale a statului în cauză şi a statelor vecine, ea punând în pericol atât stabilitatea ordinii de drept - prin posibilitatea de contestare cu arma în mână - dar şi prin potenţarea activităţii de crimă organizată şi a amplificării ameninţărilor ce vin din traficul cu arme.
  2. Lipsa regimului de control adecvat al armelor mici pe teritoriul statelor - este o ameninţare importantă legată de cea anterioară, fie că e vorba despre absenţa

controlului pe o parte a teritoriului suveran, fie un regim necorespunzător al utilizării armelor şi muniţiilor în teritoriul de responsabilitate.

  1. Calitatea slabă a actului de guvernare - un rol important în procesul de consolidare a stabilităţii şi securităţii noilor democraţii din Europa centrală, de est şi de sud-est revine capacităţii statelor şi a societăţilor de a promova o gestiune eficientă a treburilor publice, de a garanta exercitarea responsabilă şi eficientă a puterii, în deplin acord cu principiile democraţiei şi cerinţele respectării drepturilor omului. Expresia publică a acestor exigenţe este buna guvernare. UE are o chartă albă a bunei guvernări, document ce subliniază conţinutul termenului.

Calitatea slabă a actului de guvernare reprezintă o ameninţare serioasă la adresa securităţii prin ameninţarea coeziunii sociale, a legitimităţii unei guvernări, deschiderea porţii pentru contestarea ei violentă sau, şi mai grav, fenomenul de alienare de guvernarea ţării, ignorarea, îndepărtarea sau nerespectarea autorităţii.

  1. Guvernare ineficientă - este un caz special al unei calităţi slabe a guvernării, care nu este legată de ignorarea sau utilizare abuzivă a puterii, cât de lipsa capacităţii de a atinge obiectivele de administrare a treburilor publice aşteptate de populaţie.

Guvernarea ineficientă - ca efect al deficitului democratic şi al corupţiei instituţionale, se reflectă în manifestări de clientelism politic, ineficienţă a administraţiei publice, lipsa de transparenţă şi de responsabilitate publică, de birocraţie excesivă şi de tendinte autoritariste. Ameninţare este potenţată de faptul că subminează încrederea cetăţenilor în institutiile publice şi poate constitui o ameninţare majora la adresa securităţii statelor.

Guvernarea ineficientă a pus adesea în pericol exerciţiul normal al drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi a afectat îndeplinirea obligaţiilor internaţionale ale unor state - inclusiv a obligaţiilor ce vizează protecţia identităţii naţionale - generând riscul producerii unor crize umanitare cu impact transfrontalier.

  1. Lipsa capacităţii de gestionare a crizelor - a autorităţii publice este o ameninţare majoră cu impact asupra securităţii naţionale, odată direct, prin nesoluţionare crizelor, amânarea soluţionării lor, soluţionare ineficientă, crearea de costuri publice majore şi de nemulţumire socială, dar şi indirect, prin faptul că gestionarea situaţiilor de criză este o componentă a bunei guvernări.
  2. Slaba calitate e deciziei în criză - este legată de ameninţarea lipsei capacităţii de gestionare a crizelor, şi se referă la tipuri de decizii în situaţii de criză care dau naştere la crize secundare, ca efect al deciziei necompetitivă în criză, crează crize în cascadă, ce amplifică gradul de ameninţare a valorilor fundamentale de la criza originară, tot ca efect al deciziei iniţiale, impune costuri nemăsurate ale soluţiei în

criză sau anternează pierderi simbolice ale statului - prestigiu, autoritate, imagine - pierderi resimţite direct de toţi cetăţenii.

Contracararea acestui tip de ameninţări presupune organizarea sistemelor profesioniste de reacţii în situaţii de criză acumularea bunelor practici şi a experienţei şi preluarea lecţiilor învăţate de la alte state.

  1. Ameninţări la adresa infrastructurii critice - sunt ameninţări la adresa bunei funcţionări a serviciilor publice, a infrastructurii de transporturi, a aprovizionării cu elementele vitale unui trai decent, prevenirea atacurilor la adresa elementelor sensibile la adresa vieţii, sănătăţii şi integrităţii oamenilor, menţinerea sistemelor vitale dar şi a serviciilor minimale pentru calitatea vieţii.

Lipsa preocupărilor sau a catalogării vulnerabilităţilor şi a modului de reducere a ameninţărilor la adresa infrastructurii critice poate afecta atât capacităţile de apărare şi instrumentele de asigurare a securităţii unui stat, dar se poate înscrie şi în sfera ameninţărilor de tipul guvernării ineficiente sau a slabei calităţi a guvernării.

  1. Corupţia endemică - este definită atât ca mare corupţie sau situaţie în care corupţia împleteşte crima organizată cu structurile statale. Un stat corupt sau criminal este o ameninţare atât la adresa bunei guvernări sau a guvernării eficiente, dar şi potenţează terorismul şi crima organizată.
  2. Noile tehnologii: Ameninţările din domeniul tehnologiilor informaţionale - Instabilitatea şi disfuncţionalitatea sistemelor informaţionale pot să reprezinte ameninţări accentuate la adresa securităţii naţionale. Dezvoltarea progresivă a sistemelor electronice de informaţii, gradul lor înalt de interconexiune cu sistemele informaţionale internaţionale facilitează activitatea factorului criminogen în sfera informaţională şi fac să sporească ameninţările la adresa sistemelor respective, inclusiv în sferele de importanţă primordială pentru securitatea naţională.
Loading...