1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Dialogul de Cooperare în ASIA (Asia Cooperation Dialogue-ACD) are 19 membri[1] și a fost creat în 2002 pentru promovarea la nivel continental a integrării unor organisme separate de cooperare regionale cum sunt ASEAN, SAARC, Consiliul de Cooperare al Golfului.

            În anul 2000, thailandezii au avansat ideea de creare a unui organism de tip ACD care să discute aspecte cuprinzătoare ale dezvoltării Asiei. La Hanoi în 2001, propunerea a fost prezentată oficial la reuniunea miniștrilor de externe din ASEAN (The Association of South-Eastern Asian Nations) cu următoarele obiective:

            - Extinderea comerțului și a pieței financiare continentale și sporirea puterii de negociere și de înlăturare a concurenței;

- Funcționarea ca o verigă de legătură între toate zonele prin folosirea potențialului existent, suplimentarea și completarea cadrelor de cooperare pentru intrarea într-un parteneriat cu alte organisme regionale de pe alte continente;

- Transformarea continentului asiatic într-o comunitate capabilă să interacționeze cu restul lumii cu statut de egalitate şi să contribuie la pacea şi stabilitatea lumii.

           SAARC (South Asian Association for Regional Cooperation – Asociația Asiei de Sud-est pentru Cooperare Regională)[2] a luat ființă la 8 decembrie 1985 şi unește state cu o suprafață de cinci milioane două sute de mii de kilometri pătrați și o populație de un milion șase sute de mii de locuitori. Produsul intern brut totalizează 4382.700 de milioane de dolari cu un venit per capita de 2779 de USD. Prima propunere de alcătuire a organizației a făcut-o președintele Bangladesh ului, Ziaur Rahman în 1980, după Conferința pentru relații asiatice de la New Delhi, 1947, în urma Conferinței de la Baguio, Filipine din 1950 şi după Conferința puterilor de la Colombo din 1954. În anii ’70 a fost convenită constituirea unui bloc comercial, urmată de Conferința miniștrilor de externe din 1981 de la Colombo.

Principiile fundamentale sunt:

- Respectul suveranității al integrității teritoriale, a egalității politice și a independenței de stat;

- Neamestecul în probleme interne;

- Adoptarea deciziilor prin consensul celor opt delegații.

South Asian Free Trade Area – SAFTA (Zona sud-asiatică pentru liber schimb) a fost primul pas spre trecerea la o regiune de liberalizare a comerțului care să ducă la uniunea vamală, la o piață comună și la o uniune economică. În 2006 a intrat în vigoare Programul de liberalizare a comerțului care prevede liberalizarea schimburilor regionale și reducerea taxelor vamale cu 20 la sută, începând din 2009.

 

           ASEAN (The Association of South-Eastern Asian Nations, Asociația națiunilor din Asia de sud est) a luat ființă pe 8 august 1967, în urma Declarației de la Bangkok ca o organizație geopolitică și unește zece țări cu o suprafață de patru milioane cinci sute de mii de kilometri pătrați și o populație de 600 de milioane de oameni. Produsul intern brut totalizează 3084 de miliarde de dolari şi are un venit per capita de 5131 de USD. În 2006 ASEAN a fost admisă ca entitate cu statut de observator în Adunarea Generală ONU. În 2007, ASEAN și EAS (East Asian States-Australia, China, India, Japonia, Noua Zeelandă și Coreea de sud au inițiat un proces de asociere și în 2013 sunt programate negocieri pentru instituirea Parteneriatului Economic regional Cuprinzător (The Regional Comprehensive Economic Partnership), care stabilește cadrul cooperării regionale[3].

Shanghai Cooperation Organization (Organizaţia de Cooperare Shanghai) are șase membri, China, Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia, Tadjikistan, Uzbekistan, cinci observatori, Afganistan, India, Iran. Mongolia, Pakistan, trei parteneri, Belarus, Sri Lanka, Turcia și trei oaspeți, Comunitatea Statelor Independente, Turkmenistan și ASEAN. A apărut ca o organizație de securitate reciprocă la 26 aprilie 1996. Ea a căpătat forma interguvernamentală în 2001 prin dezvoltare grupului Hangani, creat în marea metropolă chineză în 1996, fără participarea Uzbekistanului. Principalele obiective  ţin de securitatea în Asia centrală și de eliminarea amenințărilor transfrontaliere: terorismul, separatismul și extremismul religios. În 2004, la Tashkent (Uzbekistan)  a fost convenită Structura Antiteroristă Regională (The Regional Antiterrorsim Structure) care să combată traficul de droguri și finanțarea activităților teroriste: În 2007, Tratatul Organizației pentru Securitate Colectivă, semnat la Dushanbe (Tadjikistan) a convenit ca statele membre să nu accepte crearea de noi baze străine pe teritoriul lor. Prevederea a fost solicitată de Rusia și nu se aplică bazelor americane instalate în Kârgâzstan pentru aprovizionarea efectivelor dizlocate în Afganistan.

The Economic Community of West African States, ECOWAS, (Comunitatea Statelor Vest-africane) compusă din Benin, Burkina Faso, Capul Verde, Coasta de Fildeș, Gambia, Ghana, Guinea, Guinea-Bissau, Liberia, Mali, Niger, Nigeria, Senegal, Sierra Leone și Togo, este o grupare regională fondată în 1975 pentru promovarea integrării economice în toate domeniile activităților economice, în special în industrie, transporturi, telecomunicații, energie, agricultură, resurse naturale, comerț, probleme monetare și financiare, aspecte sociale și culturale. Pe măsură ce obiectivele sale s-au orientat și spre colaborarea politică, structurile sale s-au clarificat și specializat:

- Comisia are funcție executivă și este frecventată de miniștrii de externe;

- Parlamentul Comunității, este o asociere legislativă formată din parlamentarii țărilor membre;

- Tribunalul Comunității este chemat să ancheteze și să judece cazuri de infracțiuni transfrontaliere și chestiuni juridice care privesc securitatea statelor din zonă. Tratatul de la Lagos, semnat la 25 mai 1975, stabilește principiile integrării economice pe baza:

- Pilonilor Comunității Economice;

- A autosusţinerii colective prin crearea unui bloc comercial unic;

- A misiunii de impunere şi menținere a păcii în regiune.

După alegerile multi rasiale și eliminarea sistemului segregaționist al apartheidului din Africa de Sud, noul guvern de la Pretoria a marcat procese importante de deschidere și de integrare în viata continentului. Una din inițiativele sale importante a fost Noul Parteneriat pentru Dezvoltarea Africii, The New Economic Partnership for Africa’s Development- NEPAD care a avut, în opinia inițiatorilor, o vocație continentală prin atragerea în procesul de îndeplinire a obiectivelor sale:

- Grupul de la Casablanca[4],

- Uniunea Statelor Africane,

- Organizația Unității Africane,

- Comunitatea Economică Africană,

,          - Frontul African de Unificare.

Prin obiective şi participare , NEPAD, este cel mai cuprinzător program de cooperare şi integrare economică a Africii care dispune de un corp executiv — Adunarea și Comisia executivă, de o structură legislativă — Parlamentul Panafrican și Comitetele permanente, şi de o structură juridică, care acționează pe baza Cartei Drepturilor, a Actului constitutiv al Uniunii Africane, prin Comisia pentru drepturile omului și ale popoarelor. Organismele consultative sunt:

- Consiliul pentru securitate şi administrarea conflictelor;

- Consiliul economic şi social;

- Comitetele tehnice speciale.

Organizația dispune de o bancă centrală, de un Fond Monetar African și de o Bancă de investiții.

 

[1]                Armenia, Azerbaijan, Cipru, Timorul de est, Egipt, Georgia, Irak, Israel, Iordania, Liban, Maldive,

                     Nepal, Coreea de Nord, Papua-Noua Guinee, Siria, Taiwan, Turkmenistan şi Yemen.

[2]                Membri SAARC: Afganistan, Bangladesh, Bhutan, India, Maldive, Nepal, Pakistan, Sri Lanka.

                    Observatori: Australia, China, Uniunea Europeană, Iran, Japonia, Mauritius, Myanmar, Coreea de

                    sud și Statele Unite.

[3]                Japanese Ministry for Foreign Affairs, www.asean.org, accesat în 22 februarie 2013.

[4]                Fondat în 1961 de Egipt, Ghana, Guinea, Libia, Mali și Maroc.

Loading...