1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Colaborarea internaţională este un proces care implică două sau mai multe entităţi statale, două sau mai multe entităţi din care o parte sunt statale şi o altă parte non statale, sau două sau mai multe entităţi non statale.

Scopul colaborării internaţionale este identificarea şi realizarea unor scopuri comune în domeniul politic, diplomatic, militar, economic, social sau cultural cu o durată bine determinată sau inspirată de o anumită conjunctură.

Colaborarea internaţională se bazează pe voinţa părţilor de a-şi asuma anumite răspunderi în baza executării cărora ele beneficiază de atingerea unor interese comune, similare sau apropiate. În cazul unor acţiuni de durată, relaţiile au la bază documente cu valoare juridică recunoscută de dreptul internaţional. 

Colaborarea internaţională se bazează pe:

- un mecanism constant şi corect de comunicare înre părţi;

- un sistem de coordonare la nivelul voinţei politice;

- un mecanism tehnic de negociere;

- un partener extern de mediere în cazul persistenţei unor puncte de vedere diferite;

- un sistem intern propriu fiecărui participant de urmărire, aplicare şi dezvoltare a deciziilor comune;

- principii şi reglementări pentru dialogul la nivelul factorilor decizionali şi al aparatului tehnic.

La baza procesului se află:

- transmiterea şi schimbul de cunoştinţe;

- construirea unor relaţii de  încredere şi consens;

- mobilizarea resurselor care, luate individual, nu sunt suficiente pentru realizarea obiectivelor propuse.

Colaborarea internaţională se bazează pe interese convergente ale părţilor, în timp ce confruntarea porneşte de la interese divergente.

Cooperarea internaţională “implică un set de acţiuni efectuate de actori publici sau privaţi din ţări cu niveluri diferite de venituri ca să promoveze dezvoltarea economică durabilă şi să participe la un cadru internaţional mai stabil şi mai paşnic pentru toată populaţia planetei”[1].

Acţiunile reuşite de cooperare au la bază priorităţi, strategii şi scopuri comune părţilor, definite pe baza discuţiilor menite să ducă la respect reciproc şi încredere[2].

Cooperarea internaţională este obstrucţionată de:

- sancţionare şi monitorizare, ca probleme ale colaborării[3] care apar în desfăşurarea programelor comune din cauza unor formulări echivoce în documentele convenite sau din cauza lipsei unor mecanisme funcţionale de urmărire a aplicării clauzelor agreate. Sancţionarea se impune când una din părţi nu respectă sau abandonează aranjamentele iniţiale de cooperare. Monitorizarea stabileşte dacă prevederile convenite au fost încălcate sau nu şi dacă se impun sancţiuni[4].

- distribuirea şi informarea care ţin de coordonare şi sunt probleme  alimentate de imperfecţiunile mecansimelor de comunicare[5].

Cooperarea poate fi eficientă:

- dacă există probleme asemănătoare de rezolvat;

- dacă provocări similare pot fi depăşite prin acţiune comună;

- dacă interesele comune le depăşesc pe cele individuale.

Colaborarea implică protagonişti de potenţă asemănătoare, cooperarea atrage un partener puternic care-i asistă pe cei mai slabi. Conlucrarea este forma concretă de aplicare a unor proiecte de cooperare sau colaborare.

Pentru funcţionarea sistemelor de colaborare Procesul Consultativ Regional le oferă părţilor implicate cadrul pentru schimburile de experienţă între entităţi din regiuni mai limitate sau mai extinse geografic şi pentru angajarea în consultări pentru punerea în practică a unor programe, politici sau abordări comune. Aceste procese sunt atractive deoarece instituie punţi de legătură între participanţi cu interese comune în formule consultative sau mandatorii.

 

[1]                http://www.acimedelin.org/en/Cooperation/TheConceptofCooperation.asp, accesat 2 martie 2013.

[2]                Ibidem

[3]                 Johan Bender, „In Good Times and Bad: Reciprocity in an Uncertain World”, American Journal of

                    Political Science 31, August 1987, pp. 531-558.

[4]               James D. Morrow, „Modelling the forms of international cooperation:distribution versus

                information”, http://stor.org/discover/10.237/270696?ud=3738920&uid=2129&uid=70&uid=48sid=21101725873883 accesat 2 martie 2013.,

[5]               Lisa Martin, „Interests, Power and Multilateralism”, International Organization 46 (Autumn) 1992,

  1. 765-782.
Loading...