1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Puterea este o componentă a realității universale și formele ei de manifestare, constructive sau distructive, tolerabile sau oprimante influențează atât existența indivizilor cât și pe cea a națiunilor și a întregii comunități internaționale. „Puterea reprezintă capacitatea de a face anumite lucruri iar în situații sociale ea presupune influențarea altora care să obțină rezultatele pe care ni le dorim noi”[1]. Fără parametri bine determinați sau cuantificabili, putere ia forme și adaptează modalități multiple condiționate de conjunctură, de agenți internaționali și de efecte pe termen scurt sau pe termen lung.

            Dacă puterea este analizată ca proces din perspectiva în care este percepută ea poate fi privită ca o ecuație în care intră populația, teritoriul, economia, armata înmulțite cu strategia și voința politică[2].

            Între încercările de detectare a unor coordonate cantitative s-a aflat și amalgamarea datelor unei țări are cuprind resursele (tehnologice, antreprenoriale, umane, fizice și de capital), performanțele naționale (condiționări externe, infrastructură, idei) și modul în care acestea determină capacitatea militară și capacitatea de luptă[3]. Puterea provenită din resurse presupune, în cazul unui protagonist de forță, o populație numeroasă în relație cu teritoriul, resursele natuale, dinamica economică, capacitatea de apărare și stabilitatea socială. Existența acestor fundamente nu înseamnă succes garantat în legăturile bi- sau multilaterale. Rusia are un palmares mult mai mare din toate punctele de vedere față de Georgia dar nu poate să pretindă ca a câștigat războiul din 2005. Pe plan internațional a fost considerată de către Statele Unite și de aliații lor un agresor care a recurs la forța armată ca să intervină în afacerile interne și în administrarea țării de către guvernul de la Tbilisi.

            Parametri asemănători cu cei evocați mai sus pot furniza un fragment din ideea de putere aplicabilă unui stat, fragment  al cărui reper central este reprezentat de puterea militară. În lumea de azi, Diversitatea și complexitatea relațiilor universale animate de protagoniști statali, actori non statali, agenți internaționali autorizați sau ilegali numai capacitățile armatei nu pot defini ansamblul puterii. Pentru că o asemenea viziune asupra puterii nu dezvăluie structura complexă a realității financiar-bancare, a stării sociale sau a nivelului și tradițiilor culturale. În cele din urmă, puterea este furnizată și depinde de oameni i de relațiile dintre ei[4]. Chiar dacă avem în vedere anumiți agenți sau actori, aceștia nu pot fi definiți ca având putere fără specificația „de a face ce?” Este nevoie de precizări privind cine este implicat în relația de putere (care este scopul puterii) precum și ce aspecte sunt vizate (domeniul puterii)[5]. E.g., Papa are putere în lumea creștină, dar nu și asupra ortodocșilor români. Conceptul orientat politic de putere depinde de un context specific care precizează cine obține ce, cum unde și când?[6]

            Dacă puterea este evaluată doar pe baza resurselor tangibile și măsurabile rămân în afara analizei comportamentul și relațiile unui protagonist statal și dimensiunea calitativă a puterii. „Resursele puterii sunt materii prime finite și nedefinite sau vehicule care evidențiază relațiile de putere și modul în care un anumit set de resurse ar putea să producă rezultate relevante, sau în care ele nu depind de comportamentul dintr-un anumit context”[7].

            O abordare de ansamblu a introdus conceptul de putere relațională care cuprinde trei aspecte: comanda schimbării, controlarea obiectivelor și stabilirea preferințelor[8]. „Capacitatea de a-i comanda pe alții cu scopul de a-i face să/și modifice comportamentul față de preferințele lor inițiale este o componentă importantă a puterii relaționale căreia i se adaugă capacitatea de a modifica preferințele altora astfel încât aceștia să-și dorească ceea cel ce comandă își dorește, fără să mai solicite expres o asemenea schimbare”[9].

            Controlarea obiectivelor este, în egală măsură, un proces al relațiilor internaționale de putere, în care un grup de state sau întreaga comunitate urmărește respectarea unor scopuri precise cum sunt cele ale Mileniului Dezvoltării și un proces de regularizare internă. Sistemul național de guvernare, prin atribuțiile și funcțiile instituțiilor care îi revin, urmărește obiectivele specifice care contribuie la îndeplinirea angajamentelor asumate.

            Stabilirea preferințelor este și ea condiționată de contextul intra-național și extra-național și chiar extra-continental. Și acest demers pornește de la interesele politice, economice, sociale și culturale și pune în relație mecanismele proprii de îndeplinire a lor cu disponibilitățile, șansele și condițiile în care se pot maximiza în limite raționale prin efortul propriu și cu susținerea aliaților și a partenerilor.

 

[1]               Joseph Nye Jr., The Future of Power, Public Affairs, New York, 2011, p.6.

[2]               Vezi Ray S. Cline, World Power Assessment, Westview Press, Boulder CO, 1977.

[3]               A.J.P. Taylor, The Struggle for Mastery in Europe, 1848-1918, Oxford University Press, Oxford  

                U.K., 1954, p. XXIX.

[4]               Thomas C. Schelling, The Strategy of Conflict, Oxford University Press, Oxford, UK, 1960, p. 62.

[5]               Jack Nagel, The Descriptive Analysis of Power, Yale University Press, New Haven CT, 1975, p. 14.

[6]               Steven Lukes, “Power  and the Battle of Hearts and Minds: On the Bluntness of Soft Power”,  în  Felix Berenskotter and M.J. Williams (eds.) Power in World Politics, Routledge, London, 2007, p. 97.

[7]               Keith Dowding, “Power, Capability and Ableness: The Falacy of the Vehicle Falacy”, Terrel Carver, Samuel A. Chambers (eds.), Contemporary Political Theory 7, Pelgrave Macmillan, 2008, pp. 238-258

[8]               Joseph Nye Jr. op.cit., p. 11.

[9]               Ibidem.

Loading...