1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Aranjamentele politice sunt condiționate de relațiile dintre doi sau mai mulți parteneri și de problematica pe care aceștia își propun să o rezolve printr-un set de măsuri și obligații pe care și le asumă. Aranjamentele politice pot constitui concluzia unei prime etape de negocieri în pregătirea uneia ulterioare al cărei scop este încheierea unor documente oficiale sub forma tratatelor sau a acordurilor.

            Aranjamentele politice își păstrează caracterul confidențial pentru că prevederile lor sunt limitate ca durată și scop și vizează un anumit domeniu sau o anumită situație (dreptul de tranzit sau de survol). Ele au girul autorității guvernamentale și sunt discutate la nivelul tehnicienilor de negocieri tocmai pentru ca prevederile cuprinse să fie clare, eficiente și raționale, dat fiind că se referă la situații conjuncturale cu cerințe și efecte imediate, iar prevederile lor, uneori simple recomandări, nu mai pot fi actualizate prin amendamente și renegocieri.

            Formula angajamentelor nu este nouă și a fost practicată începând cu perioada colonizării teritoriilor de peste mări ale britanicilor, francezilor, belgienilor și portughezilor care, în goana de a acapara întinderi cât mai mari și mai bogate din Africa și Asia, mandatau exploratori, militari sau simpli aventurieri să facă înțelegerii cu șefi de trib locali pentru o perioadă limitată. În acest interval erau evaluate resursele, conjunctura, structura etnică și valoarea strategică după care erau încheiate înțelegeri pe termen lung, categoric în favoarea metropolei și în dezavantajul noului teritoriu supus metropolei.

            Perioada modernă, în special confruntarea ideologică provocată de Războiul Rece, a produs numeroase aranjamente între cele două superputeri pentru dezamorsarea unor situații tensionate (criza rachetelor din Cuba), fără angajarea într-un format obligatoriu pe termen lung. Un asemenea aranjament l-a reprezentat încheierea războiului din Coreea din 1953. Beligeranții au încetat luptele, armatele din nord și sud s-au dezangajat, a fost creată o zonă tampon, dar nu a fost încheiat un tratat de pace și neagresiune.

            Aranjamentele politice sunt abordate de mediul diplomatic și pot viza protecția unor indivizi sau bunuri ale unei țări pe teritoriul alteia. Aranjamentele strict diplomatice, formulate în convenții și documente internaționale, privesc imunitatea personalului ambasadelor, consulatelor, reprezentanțelor comerciale și institutelor culturale și ea urmărește să dea fluență și siguranță operațiunilor personalului din aceste domenii, indiferent de stadiul relațiilor dintre guverne. Una din încălcările cele mai grave ale aranjamentelor și imunității diplomatice l-a constituit asaltul gărzilor revoluției iraniene împotriva ambasadei Statelor Unite la Teheran și reținerea a peste 50 de ostatici timp de 400 de zile, sub acuzația nedovedită de spionaj și de activități ostile noului regim al ayatolahilor.

            Teroriști libieni au atacat pe 11 septembrie 2012 consulatul american de la Benghazi și l-au ucis pe ambasador, un act violent de încălcare a aranjamentelor diplomatice între un guvern democratic, responsabil și susținător al autorilor schimbării de regim și o autoritatea fragilă, eclectică, fără legitimare populară, infectat de pătrunderea în rândurile sale a unor elemente extremiste și anarhice”.

            ”Dintre toți cetățenii străini, doar diplomații nu se plasează sub jurisdicția tribunalelor naționale ale țării gazdă. În cazul în care aceștia comit infracțiuni ei nu pot fi arestați și judecați.  Ceea ce poate face țara gazdă este să ridice acreditarea diplomatului și să-l expulzeze. Oricum, țările puternice pot exercita unele presiuni asupra celor mai slabe pentru a ridica imunitatea astfel încât un diplomat să poată fi judecat pentru o infracțiune”[1].

             Aranjamentele diplomatice fac posibilă o identificare a ierarhiei diplomatice, dat fiind că în sistemul relațiilor internaționale rangul și dimensiunile tuturor reprezentanțelor străine conferă statutul acordat de ceilalți membri ai sistemului. Amalgamarea acestor statute poate să rezulte într/o ierarhie reprezentativă[2].

 

[1]               Goldstein & Pevehouse, op. cit., p. 373.

[2]               David J. Singer, “The Level-of-Analysis Problem”, World Politics, 14/1, 1961, pp. 72-92.

Loading...