1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Digitalizarea a înlocuit sinusoida semnalului analog cu combinații infinite între 0 și 1. Tehnic, o plajă imensă s-a deschis în fața comunicării din relațiile internaționale. Odată cu această schimbare tehnologică s-au îmbogățit mijloacele de transferare a datelor și a informațiilor. Emițătorii de mesaje s-au înmulțit și au devenit, în egală măsură, și receptori în funcție de noile platforme ale comunicării multilaterale și a transformării mono-media în multimedia. Apariția și răspândirea telefonului mobil, a laptop-ului, iPod-ului și a programelor webcast a însemnat o îmbogățire a mijloacelor de comunicare, dar nu a modificat structura și conținutul mesajelor. În mod artificial și inexact, noile platforme au primit titlul generic de „noile media”, cu înțeles înșelător pentru că  ele folosesc cuvântul scris, ordonat și dezvoltat de presa tipărită, folosesc canalele audio, dezvoltate de apariția și răspândirea radioului la începutul secolului XX și imaginea însoțită de sunet în tehnici perfecționate de cinematografie și, ulterior, de televiziune. Formele clasice media au adus un nou tip de mesaj și la apariție, tiparul, radioul și producția video-audio au modificat structura mesajului, fiecare a inovat modalități fără precedent de comunicare și, prin contribuția substanțială la îmbogățirea comunicării, au fost la vremea lor adevărate noi media: tiparul în secolul al XV-lea, la început de secol XX radioul și la mijlocul aceluiași veac, cinematografia și televiziunea. Noile platforme au preluat și au perfecționat modalitățile consacrate deja de comunicare prin cuvânt, sunet și imagine, fără să atingă esența mesajului, bazată în continuare pe idee și nu pe tehnologie.

            Digitalizarea a adus, totuși, componente noi în comunicare internațională:

            - accesibilitatea. Noile platforme facilitează transmiterea de mesaje din orice punct al globului către un singur receptor sau către milioane de oameni, unii cunoscuți, alții total străini;

            - interacțiunea. Atât emițătorii tradiționali de mesaje ─ media ─ cât și nou-veniții din rețelele sociale primesc reacții rapide la propriile mesaje;

            - inclusivitatea. Mulți furnizori de mesaje provin din afara cercurilor oficiale, așa-numiții „jurnaliști cetățeni”, plasați în afara constrângerilor și a cenzurii, liberi să comunice impresii, opinii, informații.

            Digitalizarea a fost și a rămas un proces inegal, cu o răspândire rapidă, tinzând spre generalizarea comunicării prin noile platforme în lumea bogată și cu o pătrundere lentă, în sferele elitiste ale puterii în țările sărace. Aceste diferențe au creat o „prăpastie digitală” cu trei forme de manifestare:

            - conectivitatea sistemelor de telecomunicații. Unele sunt sisteme surori, compatibile și inter-conectabile în urma asocierilor și standardizării regionale sau tehnologice (Eurovision, Asiavision), altele sunt adaptate sistemelor de comunicare prin investiții, infrastructură și tehnologii identice sau asemănătoare. Modernizarea sistemelor de comunicații este un proces amplu, costisitor, nu este doar o sarcină a noii inginerii electronice și a inventatorilor inspirați. Ea are nevoie de sprijin guvernamental ca parte a strategiei generale de dezvoltare;

            - accesul la rețeaua globală Internet. Mecanismele de accesare au devenit tot mai simple, independente de monopolul statului în țările dezvoltate. În cele mai sărace conectivitatea este scumpă, presupune echipamente sofisticate, costisitoare. Chiar dacă accesarea devine o operațiune relativ simplă din punct de vedere tehnic, „prăpastia” rămâne deschisă din perspectiva calitativă. Lansarea sistemului de mare viteză în bandă lată face Internetul o utilitate la fel de comună precum electricitatea într/o țară avansată. Accesul limitat sau exclusiv din zonele defavorizate nu numai că prelungește o stare de rămânere în urmă a acestora, dar pune probleme de inter-conectivitate între nordul bogat și sudul sărac ce pot degenera în conflict;

            - comerțul electronic. Țările în curs de dezvoltare ocupă 5 la sută din site-urile comerciale mondiale și obțin doar 24 la sută din veniturile tranzacțiilor pe Internet. În schimb douăsprezece țări dezvoltate acoperă 85 la sută din comerțul electronic mondial[1].

            Digitalizarea, ca parte a comunicării internaționale, nu a fost un proces egal ca amploare și eficiență pentru toată lumea. În unele regiuni, cum sunt economiile emergente, a adus o apropiere de avantajele sale maxime, în lumea săracă a adâncit diferențele și rămânerile în urmă. Țările bogate galopează spre noi sisteme, tot mai performante, în timp ce unele zone dezavantajate cunosc nu numai o diferențiere accentuată, ci și o nouă polarizare internă între elitele capitalului și ale puterii locale și restul populației rămasă în izolare comunicațională.

            Dezechilibrul între cele două laturi ale „prăpastiei” provocate de digitalizare nu este veșnic și nici de netrecut. O posibilă strategie de traversare a acesteia cuprinde:

  1. O politică a comunicatorilor bazată pe forțele pieței și pe competiție.
  2. Transformarea instituțiilor statului în principali utilizatori care să antreneze experți și consumatori oficiali și din rândul publicului.
  3. Conectarea cu parteneri și piețe externe ca să fie încurajată participarea utilizatorilor dincolo de piața internă, în cazul în care aceasta este mică și restrictivă.
  4. Dezvoltarea pieței de nișă pe baza tradiției și a culturii locale.
  5. Reforma legislativă care să-i încurajeze pe utilizatorii Internetului în dezvoltarea relațiilor politice, economice și culturale.
  6. Consolidarea infrastructurii de livrare și investiții pentru modernizare.
  7. Încurajarea mediului de investiții, stimulente de impozitare și fiscalitate.
  8. Încurajarea pregătirii personalului IT local. În țările dezvoltate există statistic aproape 4 specialiști în cercetare/dezvoltare la mia de locuitori, în timp ce în țările sărace revine tot statistic aproape unul.
  9. Crearea de stimulente financiare și încurajarea dezvoltării grupului de tehnocrați locali de succes.
  10. Încurajarea investițiilor străine[2].

            Asemenea acțiuni sunt provocări majore pentru comunicatorii care aspiră la integrarea în mediul internațional.

 

[1]               Eli Noam, “Overcoming the Three Digital Divides”, în Daya Kishan Thussu, op. cit., p. 50.

[2]               Punctele 1-10, apud Eli Noam, op. cit., pp. 54-55.

Loading...