1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Repartizarea puterii sau polarizarea acesteia este un proces cu o dimensiune internă a unui protagonist statal sau actor non statal, și cu o dimensiune externă, manifestă în mediul internațional.

                        Polarismul, în arena internațională, este condiționat de forța politică, militară, economică, diplomatică și culturală a unui agent internațional și de gradul de particularitate la soluționarea principalelor probleme și provocări din viața planetei.        În funcție de plasarea protagoniștilor de forță, lumea a cunoscut o permanentă translație între centrul și periferia geopolitică. Numărul principalilor agenți a dus și la concepte descriptive ale balanței de forțe. În secolul al Xix-lea existența și concurența dintre imperiile țarist, habsburgic și otoman au generat termenul de tri-polarism. Competiția ideologică și militară dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică în timpul Războiului Recea adus în actualitate termenul de bipolarism, pentru ca după dispariția Uniunii Sovietice, să ajungă la definirea repartizării puterii către un singur protagonist, Statele Unite, prin unipolarism.

                        Primul deceniu al noului secol și mileniu a cunoscut o situație fără precedent. America a rămas cel mai puternic stat din lume și nici un altul nu a putut să rivalizeze cu el politic, militar sau economic. Dar dinamica internațională a adus în scenă protagoniști ai căror membri, analizați individual, nu rivalizau nici pe departe cu Statele Unite, dar împreună mai mulți aspiranți au început să însemne din ce în ce mai mult în concertul națiunilor, în primul rând din punct de vedere economic și comercial. Așa a început să circule termenul de multipolarism, care încearcă să acopere performanțele unor protagoniști emergenți ― Brazilia, Rusia, India, Africa de sud, pe scurt BRICS, acronimul în engleză.

                        Ei s-au remarcat printr/o dinamică a dezvoltării peste media globală și printr-o deschidere semnificativă spre mediul de afaceri internațional. Afirmarea acestor state a fost însoțită de o difuzare a puterii prin apariția agenților non statali care au dobândit puterea și instrumentele care i-au eliberat de ierarhizarea, controlul și centralizarea statului. În plus, o parte din funcțiile acestuia sunt împărțite sau preluate de organisme cum sunt Fondul Monetar Internațional.

                        Asemenea prezențe în relațiile internaționale modifică repartizarea puterii globale, ceea ce face ca prerogativele tradiționale ale puterii naționale să/și reducă eficiența. Din punct de vedere geo strategic, unipolarismul sau uni-multipolarismul nu par să aibă viață lungă. Experiența istorică a dovedit că un loc rămas gol prin diminuarea influenței unui protagonist intrat în zona crepusculară este umplut rapid de un aspirant care a așteptat în culise momentul favorabil afirmării sale. În timp ce imperiul sovietic dădea semne de slăbiciune terminală în 1990, premierul britanic Margaret Thatcher formula o proiecție agreată de mulți politicieni, potrivit căreia lumea se îndrepta spre un nou tripolarism, cu o zonă dominată de dolar, una de yen și una de marca germană[1]. După mai bine de două decenii această viziune s-a confirmat în mare parte. Atâta doar că zona yenului japonez a fost preluată de yuanul chinezesc, iar marca germană a fost substituită de euro, Germania rămânând, însă locomotiva economiei europene.

 

[1]               Margaret Thatcher, alocuțiune la reuniunea la nivel înalt G8, Houston, Texas, 11 iulie 1990,  apud

                    Fareed Zacharia, op. cit., p. 220.

Loading...