Pin It

1. Coranul

Coranul este cartea sfântă a islamului. Coranul a fost păstrat de-a lungul timpului prin memorarea întregului text, cuvânt cu cuvânt. Coranul a fost revelat, conform tradiției islamice, profetului Muhammad de către îngerul Gabriel în numeroase ocazii între anii 610 și moartea lui Muhammad în 632. Pe lângă faptul că îi memorau revelațiile, unii dintre însoțitorii săi le-au notat, sporadic, pe pergamente, pietre, omoplați de cămilă.

Forma Coranului cea mai răspândită astăzi este textul publicat de Universitatea-moschee Al-Azhar din Cairo, în 1923.

Coranul, încă de la începuturile sale, a devenit centrul devotamentului islamic și până la urmă subiectul controverselor teologice. În secolul 8, mu'taziliții au susținut crearea Coranului de-a lungul timpului. Oponenții lor, din diferite școli, au pretins eternitatea și perfecțiunea Coranului, existent în ceruri înainte să fie revelat lui Muhammad. Teologia aș'arită (care a devenit predominantă) susține eternitatea Coranului și faptul că el nu a fost creat. Totuși, unele mișcări moderne din cadrul islamului se apropie de poziția mu'tazilită.

Cei mai mulți musulmani privesc Coranul cu venerație, înfășurându-l într-o pânză curată, păstrându-l pe un raft înalt și spălându-se ca pentru rugăciuni înainte de a citi din Coran. Vechile exemplare ale Coranului nu sunt distruse ca hârtia obișnuită, ci arse sau depozitate în cimitire pentru Coran. Coranul este, pentru musulmani, o călăuză infailibilă pentru pietatea personală și viața în comunitate, un adevăr istoric și științific.

Pentru musulmani, Coranul nu este doar cartea sacră revelată de către divinitate, definită ca o sumă de concepte în care se crede, o sinteză de percepte etice, o conduită de viață spirituală, un codice civil ce răspunde problemelor vieții cotidiene, ci și ,,o inimitabilă simfonie ale cărei sunete îi mișcă pe oameni până la lacrimi sau îi duce pe culmile extazului,, , cum spune Marmaduke Pichtall, în prefața traducerii sale a Coranului în engleză.

2. Sunna (Cutuma)

A doua sursă a legii islamice, după Coran, este Sunna. Sunna se constituie din spusele și faptele profetului Muhammad, așa cum sunt ele cuprinse în hadīth-uri (termen redat prin "tradiții") pe care se bazează jurisconsulții și teologii pentru a preciza mai bine conținutul legii islamice, izvorâtă din Coran. Sunna cuprinde spusele profetului Muhammad și faptele acestuia și ale unora dintre însoțitorii săi, pe care le-a aprobat.

Sensul general al cuvântului hadīth este acela de povestire, pildă, spusă memorabilă transmisă de-a lungul generațiilor. Culegerile de hadīth-uri se bazează pe o moștenire eminamente orală, deoarece profetul Muhammad interzisese notarea propriilor sale cuvinte pentru a nu fi confundate cu textul coranic revelat. Cele mai cunoscute și apreciate culegeri de hadīth-uri sunt: Sahīh-ul (Autentic) Al-Bukhari (m. 870), Sahīh-ul lui Muslim (m. 875), cunoscute împreună sub numele de As-Sahīhāni (Cele două autentice).

Hadīth-ul, din punct de vedere al formei, se compune din două părți.

  • Lanțul martorilor sau al garanților și textul propriu-zis. Lanțul este o înșiruire de martori sau garanți de o înaltă probitate. Lanțul începe cu menționarea ultimului garant, contemporan cu autorul care povestește hadīth-ul, și urcă, apoi, din generație în generație până la un însoțitor cunoscut al profetului Muhammad care l-a văzut pe acesta, într-o situație dată, procedând într-un anumit fel sau decretând un anume lucru. Pentru ca hadīth-ul să fie considerat autentic , lanțul de garanți trebuie să fie neîntrerupt. Dacă lanțul nu este complet, adică are puncte ce pot fi contestate, atunci hadīth-ul respectiv este considerat slab , iar dacă lanțul nu are nici o consistență, atunci hadīth-ul respectiv este declarat fals .
  • Textul propriu-zis relatează într-un mod extrem de concis o spusă sau o atitudine a profetului.

Cinci Stâlpi ai Islamului

Stâlpii islamului sunt obligațiile rituale ale musulmanilor. Muhammad in ultimii doi ani din viață a organizat comunitatea islamică, din această perioadă datând și stabilirea celor cinci stâlpi ai islamului (arkan). Obligațiile rituale ale islamului sunt: mărturia de credință, rugăciunea, postul, pelerinajul și dania rituală acestea sunt reglementate de către legislația musulmană - prin Coran și hadith.

  1. Mărturia de credință (ar.: aš-šahāda: tr. kelime-i șehadet)

Mărturisirea de credință constă în a afirma: ″Nu există altă divinitate decât Dumnezeu, Muhammad este Profetul lui Dumnezeu″. Mărturisirea de credință este omniprezentă în viața musulmanului. [1]

Șahada este singura condiție pentru a te converti la islam, dacă rostirea formulei este făcută în fața uneori martori musulmani. De asemenea, mărturisirea de credință este rostită în timpul rugăciunii, la urechea unui nou-născut sau a unui muribund.

Poate fi întâlnită pe steagul unor țări islamice, pe monede, este considerată ca fiind și o formulă magică care păzește credinciosul de deochi, de Satana.

  1. Rugăciunea (ar.: as-salāt; tr.: namaz)

Salat reprezintă un ansamblu de gesturi, atitudini, cuvinte care se succed într-o ordine determinată. Rugăciunea rituală este efectuată de cinci ori pe zi astfel: rugăciunea de dimineață, rugăciunea de amiază, rugăciunea de după amiază, rugăciunea de seară și rugăciunea de noapte. Înainte de rugăciune fiecare musulman îndeplinește un ritual de purificare (abluțiune), care poate fi minoră, majoră sau cu pământ. Spațiul în care este realizată rugăciunea este delimitat cu ajutorul covorului de rugăciune (sajjada), iar rugăciunea se va efectua cu fața către Al-Ka'ba (Casa sfântă) aflată la Mecca.

Rugăciunea de vineri, are loc la moschee și este condusă de un imam. Credincioșii se află așezați în rânduri în spatele lui și îi imită gesturile și cuvintele.

Rugăciunea începe cu intenția de a face rugăciunea, urmează rostirea formulei Allahu akbar (Allah este mare), apoi este recitată sura introductivă din Coran - Al-Fatiha, această parte este realizată în picioare, este urmată de o succesiune de poziții de înclinare, posternare, semiașezare, care constitie o unitate numită rak′a.[2] În timpil rugăciunii mai sunt rostite mărturia de credință, rugăciunea pentru Profet, la sfârșit este rostită o formulă de salut pentru îngerii păzitori sau credincioși .

Rugăciunile sunt obligatorii și sunt legământul dintre un musulman și Allah. În timpul salat-ului un musulman imploră de la Allah să-i lumineze calea, să-i ierte păcatele și să fie bun cu el. [3]

Religia islamică interzice rugăciunea la Muhammmed, la alți profeți sau îngeri. Musulmanul se roagă doar la Dumnezeu. În afară celor cinci rugăciuni obligatorii, musulmanul poate să facă și alte rugăciuni opționale.

  1. Dania (ar.: Az-zakāt; tr: zekat)

În limba arabă, cuvântul zakāt înseamnă „purificare”, „curățire” dar și a lăuda, a se înfrumuseța. [4]Dania este un impozit perceput musulmanilor înstăriți și oferit persoanelor sărace.

Dania rituală are o destinație precisă, așa cum se menționează în Coran: "Milosteniile - din danie- sunt numai pentru săraci, pentru sărmani, pentru cei care ostenesc pentru ele, pentru cei ale căror inimi se adună -întru credință-, pentru slobozirea robilor, pentru cei îndatorați greu, pentru calea lui Dumnezeu și pentru călătorul aflat pe drum".

Pentru ca zakat-ul să-și atingă scopul pentru care a fost instituit, trebuie să îndeplinească două condiții: în primul rând cel care dă zakat-ul să nu aștepte vreun profit personal de pe urma acestui gest al său și în al doilea rând să nu urmărescă laude precum că este un mare filantrop.[5]

Se consideră că văduvele, orfanii, săracii, persoanele cu handicap și șomerii pot avea drepturi asupra averii tale deoarece nu își pot utiliza forța de muncă, de asemenea mai au dreptul la avere oamenii care datorită situației financiare nu au putut studia.

Legislația canonică o tratează ca pe o taxă religioasă obligatorie și o reglementează în detalii: se specifică bunurile impozabile, categoriile de persoane care trebuie să plătească impozitul și cel cărora le este destinat. [6] Cuantumul variază între 3-10% în funcție de bunuri. Dania poate fi considerată ca un purificator de avere.

  1. Postul (ar.: as-sawm; tr: oruc)

Postul este de trei feluri:

  1. postul Ramadanului;
  2. postul de ″pocăință″;
  3. postul benevol.

Ramadan-ul este a noua lună din calendarul islamic, celebrează perioada în care profetul Muhammad a primit revelația coranică. Timp de aproximativ 30 de zile, musulmanii adulți trebuie să postească din zori până după apusul soarelui. Aceasta înseamnă abstinența de la mâncare, băutură, fumat și relații sexuale în intervalul menționat. Călătorii, femeile gravide, femeile care alăptează și bolnavii pot amâna postul, urmând să-l țină ulterior. În această lună, considerată a iertării și a milei, musulmanii nu trebuie să mintă, să jignească, să blesteme. Religia islamică stabilește postul ca un mijloc de purificare, un exercițiu de autocontrol și o dovadă de credință.

Postul din luna Ramadan este o obligație fundamentală pentru orice credincios, timp de o lună. Trebuie menționat faptul că anul musulman este mai scurt și postul poate pica în orice anotimp.

Postul este ținut de către persoanele care au ajuns la pubertate și sunt sănătoase. Din zori și până la apusul soarelui aceștia nu consumă alimente, băutură și nu pot întreține relații sexuale.

La ruperea postului, credincioșii servesc o gustare, ca mai apoi să se bucure de o masă mai bogată (sahur) care să îi ajute să postească în următoarea zi. În cursul nopții este recomandat să fie recitat Coranul.

Postul poate fi compensat, cei care îl neglijează trebuie să țină două luni de post ulterior și să plătească o taxă care să ajungă pentru a hrăni șaizeci de săraci, cei care sunt forțați să întrerupă postul din cauza unei boli sau a unei nașteri, compensează doar perioada în care nu au postit.

Postul se încheie cu sărbătoarea de rupere a postului, care este una din cele două mari sărbători ale islamului.

În acesată lună, considerată a iertării și a milei, musulmanii nu trebuie să mintă, să jignească, să blesteme. Religia islamică stabilește postul ca un mijloc de purificare, un exercițiu de autocontrol și o dovadă de credință.

  1. Pelerinajul la Mecca (ar.: al-hajj; tr.: hac )

Pelerinajul la Mecca trebuie făcut de fiecare musulman sănătos și care dispune de resurse materiale, cel putin o dată în viață, pentru a îndeplini prescripțiile rituale ale pelerinajului. Pelerinul ajuns la Mecca este obligat să înconjoare Kaaba de șapte ori și să meargă pe platoul Arafat. Femeile pot merge în pelerinaj doar dacă au un însoțitor.

Pelerinajul a fost realizat încă de pe vremea Profetului Muhammad, cu puțin înainte de moartea sa, acesta a mers în pelerinaj la Mecca. O dată ajunși la Mecca pelerinii au o ținută specială pentru această ocazie: o bandă albă în jurul mijlocului, alta pe umeri, sandale, capul gol protejat de umbrelă, de asemenea în această perioadă sunt interzise rasul, tunsul, tăierea unghiilor, relațiile sexuale.

Ceremoniile au loc în luna Zu-l-Hijja, unde au loc două activități, prima care se desfășoară în jurul Kaabei și în vecinătatea acesteia și poartă numele de omra și pelerinajul care se desfășoară în diferite puncte în apropiere de Mecca.

Al-Ka'ba este o construție aproape cubică , despre care tradiția islamică spune că a fost construită de Adam și reconstruită mai târziu de către Abraham (ar.: Ibrahim) împreună cu fiul său, Ismail.

 

[1] Anghelescu, Nadia. Introducere in islam. București: Editura Enciclopedică, 1993.

[2] Anghelescu, Nadia. Introducere in islam. București: Editura Enciclopedică, 1993.

[3] Meududi. Introducere în islam. Timișoara: Tipografia Vanessa, 1995.

[4] Liga Islamică și Culturală din România. Cartea rugăciunii. București: Editura Islam, 2004.

[5] Meududi. Introducere în islam. Timișoara: Tipografia Vanessa, 1995.

[6] Anghelescu, Nadia. Introducere in islam. București: Editura Enciclopedică, 1993.