Relații internaționale

1.  Geneză şi concept

Odată cu primele trepte de dezvoltare a civilizaţiei umane, evoluţia factorilor militari, economici, tehnici şi sociali a determinat apariţia şi concretizarea unor categorii de construcţii fizice considerate la momentele respective drept vitale pentru existenta comunităţilor umane. Chiar dacă primele menţionări ale conceptului de ,,infrastructură" au fost identificate în perioada Imperiului Roman, putem considera că aceasta a apărut chiar din momentul în care omul a fost nevoit să-şi amenajeze primele grote, să le fortifice şi să le apere. Nevoia de apărare şi securitate individuală sau în grup a omului este indisolubil legată de infrastructura pe care şi-a creat-o, a utilizat-o şi a modernizat-o.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul ,,infrastructură" este o combinaţie a prefixului latin infra care înseamnă sub şi a sufixului structura, ceea ce desemnează modul în care un edificiu, o maşină este construită^[1]. Aceasta etimologie aduce aminte de contextul în care acest cuvânt a fost folosit pentru prima oară - acela de a descrie una din etapele construirii unei clădiri, a unui drum etc. - si a ajuns să aibă semnificaţia de ,,bază sau fundaţie, în special pentru o organizaţie sau un sistem".

Conform Dicţionarului de limba engleză American Heritage, termenul este folosit, mai ales, din 1927, cu referire la drumuri,   poduri,  căi  ferate  şi  lucrări  publice similare, necesare funcţionării unei economii industriale sau a părţilor sale constituente.

În cea mai mare parte a secolului al XX-lea, această noţiune a fost folosită, aproape în mod exclusiv, cu referire la aspectul său militar. Erau luate în discuţie  numai acele elemente de construcţii care asigurau desfăşurarea acţiunilor de luptă: fortificaţii, drumuri, poduri, porturi, canale de navigaţie etc. Tendinţa majoră care se desprinde din studiul opiniilor contemporane este reprezentată de necesitatea includerii în definirea conceptului şi a altor elemente decât cele de natură economică sau militară, în concordanţă cu dinamica accelerată specifică proceselor de ordin social.

Din această perspectivă, cele mai semnificative aspecte sunt datorate creşterii   populaţiei, urbanizării, insuficienţei accesului la resursele esenţiale supravieţuirii,    migrării populaţiei şi violenţei de sorginte religioasă, etnică sau rasială. Pe fondul acestor situaţii, societatea modernă a devenit dependentă, în mod esenţial, de o serie de elemente ale infrastructurii care asigură desfăşurarea unor activităţi de bază precum transportul, managementul dezastrelor, gospodărirea resurselor de apă, alimentarea cu   energie, sănătatea sau alimentaţia. Acesta reprezintă unul dintre motivele fundamentale pentru care, comparativ cu două decenii în urmă, conţinutul  conceptului de infrastructură a cunoscut mutaţii semnificative.

Această tendinţă a determinat abordarea conceptului de infrastructură din perspectiva realizării unei dezvoltări durabile a societăţii umane, ca parte organică a relaţiei om – mediu - dezvoltare.^[2]

În esenţă, se doreşte promovarea unei concepţii integrate privind infrastructura serviciilor de mediu (în special alimentarea cu apă şi gestionarea deşeurilor), promovarea sistemelor durabile energetice şi de transport în aşezările umane, inclusiv promovarea planificării şi gestionării corespunzătoare a aşezărilor umane în zone cu risc de dezastre.

Aşa cum se arată în studiile de specialitate, infrastructura ,,este esenţială pentru prosperitatea economică, securitatea naţională şi pentru calitatea vieţii din fiecare ţară". Infrastructurile moderne se pot împărţi, după criterii de loc, rol şi importanţa pentru stabilitatea şi funcţionalitatea societăţii, precum şi pentru siguranţa sistemelor economico-sociale, în trei mari categorii: infrastructuri obişnuite/comune, infrastructuri speciale/specializate si infrastructuri critice^[3].

Infrastructurile obişnuite/comune reprezintă o structură, un cadru, care asigură construcţia şi funcţionarea sistemului. Aceste infrastructuri nu prezintă calităţi deosebite, în afara celor care le justifică existenţa şi prezenţa în cadrul sistemelor şi proceselor. Pe parcurs, unele dintre acestea pot deveni speciale sau chiar critice, în funcţie de noul rol pe care îl pot avea, de dinamica importanţei şi de alte criterii.

Infrastructurile speciale/specializate au un rol deosebit în funcţionarea sistemelor şi proceselor, asigurându-le acestora o eficienţă sporită, calitate, confort, performanţă. De regulă, infrastructurile speciale sunt infrastructuri de performanţă. Unele dintre acestea, mai ales cele care pot avea, prin extensie sau prin transformare (modernizare), un rol important în stabilitatea şi securitatea sistemelor, pot intra şi în categoria infrastructurilor critice.

Infrastructurile critice sunt, de regulă, acele infrastructuri de care depind stabilitatea, siguranţa şi securitatea sistemelor şi proceselor. Ele pot face parte din categoria infrastructurilor speciale. Nu este, însă, obligatoriu ca toate infrastructurile care sunt sau pot deveni, la un moment dat, critice să facă parte din aceasta categorie de infrastructuri.

Infrastructurile sunt considerate critice, datorită:

- condiţiei de unicat în cadrul infrastructurilor unui sistem sau proces;

- importanţei vitale pe care o au, ca suport material sau virtual (de reţea), în funcţionarea sistemelor şi în derularea proceselor economice, sociale, politice, informaţionale, militare etc.;

- rolului important, de neînlocuit, pe care îl îndeplinesc în stabilitatea, fiabilitatea, siguranţa, funcţionalitatea şi, mai ales, în securitatea sistemelor;

- vulnerabilităţii sporite la ameninţările directe, precum şi la cele care vizează sistemele din care fac parte;

- sensibilităţii deosebite la variaţia condiţiilor şi, mai ales, la schimbări bruşte ale situaţiei.

Problematica infrastructurilor critice a devenit subiect de actualitate în ultimul timp - ca efect al escaladării ameninţărilor (având ca determinanţi principali factori de ordin terorist şi de criminalitate economico-financiară, dar şi naturali - generaţi de efectele tot mai pregnante ale procesului de încălzire globala), cu potenţarea unor situaţii destabilizatoare în raport cu valorile economico-sociale naţionale, regionale şi internaţionale.

2. Scurt istoric al conceptului de infrastructură critică şi modalităţi de abordare

Aşadar, cercetătorii istoriei antice sunt unanimi în a recunoaşte că ,,...una dintre principalele cauze care a determinat existenţa îndelungată a Imperiului Roman, mai mult decât a oricărui alt imperiu, o constituie conştientizarea importanţei construirii unui sistem de drumuri, fortificaţii, apeducte etc. ".

Aceste elemente de construcţii s-au dovedit esenţiale pentru sprijinirea efortul militar, în dezvoltarea comerţului si pentru asigurarea unei transmiteri oportune a informaţiilor sau deciziilor luate de administraţia imperială.

Următorul moment care marchează un salt calitativ în delimitarea, mai exactă, a conţinutului conceptului pe care-1 studiem, consideram că a apărut în secolul al XVIII-lea. Să ne amintim de tacticile de luptă ale voievozilor şi domnitorilor români care trebuiau să facă faţă unui inamic mai numeros şi mai dotat tehnic.

Luând în considerare modelul economic bazat pe relaţia cerere-ofertă, ca element dinamizator pentru trecerea societăţii umane la etapa revoluţiei industriale, promotorii acestei transformări considerau dezvoltarea reţelelor de drumuri, poduri şi canale navigabile, necesare pentru facilitarea extinderii relaţiilor comerciale, ca fiind una din datoriile fundamentale ale statului.

Un exemplu, mai apropiat de timpurile noastre, vine din Războiul Civil American. Atunci când generalul sudist Stonewall Jackson a primit misiunea să apere valea râului Shenandoah de forţele nordiste, net superioare numeric, acesta a folosit un element surpriză pentru contemporanii săi. Bazându-se pe o foarte bună cunoaştere a topografiei văii, Jackson a considerat adecvată o tactică de protejare sau, la nevoie, de distrugere a drumurilor, căilor ferate sau a podurilor din zonă.

Neluarea în calcul, de către adversarii săi, a importanţei acestor elemente pentru desfăşurarea acţiunilor militare 1-a ajutat pe generalul sudist în îndeplinirea misiunii sale.

În contextul acestor evoluţii, prima menţionare oficială care a dus la consacrarea noţiunii de ,,infrastructură", ca definind o clasă de obiecte din realitatea înconjurătoare ce îndeplinesc o funcţie distinctă, s-a făcut în Franţa secolului al XVIII-lea. Considerăm important a face menţiunea că, pentru cea mai mare parte a secolului al XX-lea, această noţiune a fost folosită, aproape în mod exclusiv, cu referire la aspectul sau militar. Respectiv, erau luate în discuţie numai acele elemente de construcţii care asigurau desfăşurarea acţiunilor de luptă (fortificaţii, drumuri, poduri, porturi, canale de navigaţie etc.).

Procesul de transformare profundă a mediului economic, financiar-bancar, social, militar şi a celui de securitate (după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001), ce caracterizează începutul de secol, a determinat definirea noţiunii "infrastructura critică" pe parcursul a doar câteva decenii, comparativ cu cel de definire a noţiunii de infrastructură care a durat peste 16 secole.

Unul dintre primele momente în care a fost conştientizat caracterul "critic", ca atribut al unei infrastructuri într-o situaţie şi la un moment dat, a apărut în anul 1942. Germanii au considerat, şi realitatea a validat această evaluare, ca ineficient modul în care a fost concepută campania de bombardament efectuată de englezi şi americani asupra infrastructurii Reich-ului, deoarece atacurile nu s-au concentrat pe distrugerea totală ,,a elementelor vitale" ale acesteia, cum ar fi: digurile de pe Rin (din zona Ruhr), fabricile de rulmenţi cu bile, facilitate de extracţie a nichelului, cromului sau a celor de producere a petrolului sintetic. Din acest motiv, producţia de război a Germaniei nu numai că nu a scăzut, dar chiar a crescut pana in 1944^[4].

Conceptul de securitate a infrastructurilor critice îl găsim abordat, pentru început, de către administraţia americană, în anul 1962, în ,,criza rachetelor din Cuba", când preşedintele Kennedy şi premierul URSS, Hrusciov, au avut dificultăţi în a comunica din cauza tehnologiei de telecomunicaţii depăşite. Prin urmare, telecomunicaţiile pot fi considerate primul sector identificat ca fiind critic, consecinţa fiind instalarea renumitului fir roşu.

Conceptul de infrastructură critică a fost promovat în anii 1990 în statele federative (Statele Unite, Canada, Australia) din nevoia unei abordări holistice a siguranţei în funcţionarea marilor sisteme distribuite, reglementate de către norme federale, dar şi de către autorităţile locale. Iniţial, conceptul a fost dezvoltat în Statele Unite ca urmare a dezbaterilor din anii 1980 referitoare la starea infrastructurii, şi anume la condiţiile tehnice improprii de funcţionare, adecvanţă tehnologică, precum şi dezvoltarea acestora pentru a face faţă nevoilor crescânde ale societăţii. În urma acestor dezbateri, s-au identificat categoriile de infrastructură (de tipul: capacităţi de producţie şi servicii publice) a căror funcţionare este „critică" pentru economia naţională.

Dacă primele studii în domeniu au identificat obiectivele considerate ,,critice", încă din anii '80, sintagma ,,infrastructură critică" a fost folosită, în mod oficial, în iulie 1996, când preşedintele SUA, Bill Clinton, a emis Ordinul Executiv pentru Protecţia Infrastructurilor Critice^[5], din necesitatea adoptării unor măsuri eficiente de prevenire si combatere a eventualelor atacuri asupra structurilor informatice de tip critic. În conformitate cu Preambulul acestui document, „ infrastructurile critice sunt parte din infrastructura naţională care este atât de vitală încât distrugerea sau punerea ei în incapacitate de funcţionare poate să diminueze grav apărarea sau economia SUA".

Documentul stabilea că ,,familia" infrastructurilor critice include: telecomunicaţiile, sistemul de aprovizionare cu electricitate si apă, depozitele de gaze şi petrol, finanţele şi băncile, serviciile de urgenţă (medicală, poliţie şi pompieri), precum şi continuitatea guvernării.

Este cunoscut faptul că, în anul 1997 un grup de experţi americani a elaborat, la cererea preşedintelui Bill Clinton, un studiu care s-a referit la cele mai importante sfidări posibile în următoarele decenii la adresa guvernului Statelor Unite şi necesitatea elaborării unor măsuri în legătură cu protejarea efectivă a infrastructurilor critice. Acest studiu, urmat ulterior de două Directive Prezidenţiale şi mai multe acte normative specifice, sunt punctul de plecare pentru definirea acestui concept, care se doreşte să stabilească noi standarde, la nivelul societăţii moderne actuale, pentru măsuri de prevenire, protecţie şi intervenţie în vederea reabilitării funcţionării infrastructurilor vitale societăţii şi asigurarea siguranţei cetăţeanului, îndeosebi prin asigurarea unui cadru legislativ adecvat, coordonarea acţiunilor structurilor abilitate şi transferul de responsabilitate către parteneriatul public-privat în rezolvarea măsurilor specifice acestui concept.

Creşterea, fără precedent, în ultimele decenii, a riscurilor, pericolelor şi ameninţărilor la adresa obiectivelor vitale ale statelor şi organismelor internaţionale, concomitent cu mărirea numărului şi vulnerabilităţii acestora a condus la sedimentarea şi statuarea conceptului de infrastructură critică.

În acelaşi timp, întreruperea deliberată a furnizării de energie la nivelul unor state sau căderile de tensiune în diferite zone ale lumii, cauzate de greşeli umane în exploatare, accidente tehnologice la uzine chimice, transporturi de materiale periculoase pe căi ferate şi şosele, avarierea unor obiective nucleare sau incendii de mari proporţii, scot în evidenţă vulnerabilitatea infrastructurilor critice la atacuri teroriste sau erori umane în exploatare.

Definirea infrastructurilor critice şi modalităţile de abordare a protecţiei acestora diferă de la o ţară la alta, de la o organizaţie la alta, însă se pot identifica elemente structurale comune, măsuri întreprinse până în prezent, funcţii şi responsabilităţi compatibile.

În literatura de specialitate occidentală se utilizează sintagma infrastructură critică pentru orice entitate economică funcţională, care oferă produse/bunuri şi servicii de utilitate publică, vitale pentru întreaga societate, şi a cărei distrugere, degradare ori aducere în stare de nefuncţionare produc un impact major asupra populaţiei şi economiei, la nivel naţional sau regional. În esenţă, infrastructurile critice sunt sisteme complexe de tip reţea sau conţin astfel de subsisteme, dar pot fi incluse şi obiective punctuale, de importanţă naţională.

Infrastructurile critice sunt acele organizaţii, mecanisme tehnologice, sisteme, servicii şi bunuri, fizice şi informatice, care au un puternic impact asupra standardului de viaţă şi modului în care funcţionează o comunitate şi a căror subminare ar afecta reţelele de utilităţi, siguranţă publică şi naţională, având consecinţe în lanţ dramatice.

Până în prezent, la nivel mondial, s-au conturat două mari perspective de abordare a acestui subiect: americană şi europeană.

Uniunea Europeană şi Statele Unite au viziuni fundamental diferite în legătură cu infrastructurile critice. Dacă, în cazul Statelor Unite, Departamentul pentru Securitate Internă (Homeland Security) propune o întărire şi apărare a graniţei naţionale, Uniunea Europeană promovează deschiderea graniţelor externe spre noi ,,zone de protecţie" între regiunea principală de risc şi graniţele comunitare, definite prin filosofia „zonelor  apropiate".

Din punctul nostru de vedere, considerăm infrastructura ca fiind ,,totalitatea entităţilor materiale sau virtuale construite ori utilizate de om, fără de care perpetuarea existenţială normală a unei comunităţi, stat sau a societăţii umane în ansamblu, nu ar fi fost posibilă".

Fără a avea pretenţia că am găsit definiţia perfectă, apreciem că aceasta cuprinde toate perspectivele majore de abordare a conceptului (economic, militar, social, informatic, intelectual) şi, în acelaşi timp, prin folosirea sintagmei ,,entităţi materiale şi virtuale", oferim şi gradul de flexibilitate necesar adaptării acesteia la orice evoluţii viitoare posibile^[6].

Tabelul 1. - Definiţii ale conceptului de infrastructură

Procesul de redefinire a conceptului de infrastructură este departe de a se fi încheiat datorită, în principal, interacţiunii mai multor factori care determină o diversitate de abordări de natură militară, economică, academică, informatică sau socială (Tabelul1).

Analizând conţinutul definiţiilor date conceptului de infrastructură, putem aprecia că factorii relevanţi în determinarea acestora au fost, minimal, următorii:

• nivelul la care se face studiul fenomenul;
• contextul în care este folosit termenul;
• natura efectelor pe care le poate genera;
• problemele de jurisprudenţă.

Factorul de convergenţă a acestor procese 1-a constituit tendinţa organizaţiilor teroriste de a ataca, cu precădere, elemente cheie ale infrastructurii fizice (turnurile de la World Trade Center, clădirea Pentagonului, sistemul de transport din Londra (urban), Madrid (feroviar) şi Moscova (metrou) sau cele ale infrastructurii virtuale (sistemul informatic al statului eston).

Un vechi proverb arab spune că: „...Victoria se cunoaşte nu după numărul celor ucişi, ci al celor înspăimântaţi".

Raportate la astfel de situaţii, definirea conceptului de infrastructură critică a avut, după cum vom observa în Tabelul 12.2., următoarele definiţii, specifice perspectivelor de abordare.

Tabelul 2 - Definiţii ale conceptului de infrastructură critică

Ca urmare, considerăm că se impune o analiză a conţinutului acestor definiţii pentru a propune o perspectivă proprie de abordare a definiţiei infrastructurii critice din perspectiva naţională, etapă absolut necesară continuării demersului nostru ştiinţific.

În acest context, protecţia infrastructurilor critice necesită noi concepte şi instrumente de analiză a comportamentului acestor sisteme şi a impactului lor asupra altor infrastructuri pe care le deservesc. Infrastructurile critice au reprezentat întotdeauna domeniul cel mai sensibil, cel mai vulnerabil al oricărui sistem şi al oricărui proces. Sensibilitatea decurge din rolul lor deosebit în structura pe care o deservesc, stabilitatea şi funcţionarea unui sistem sau proces, dar şi prin condiţia de interdependenţă, deoarece în sistemul social şi economic actual, o infrastructură critică depinde direct de alta, de cele mai multe ori utilizând aceleaşi resurse pentru a funcţiona, sau în alte condiţii o anumită infrastructură critică asigură resursele utilizate de o altă infrastructură critică pentru a funcţiona conform destinaţiei acesteia.

3. Tipologia infrastructurilor critice

Mulţimea infrastructurilor critice rămâne totdeauna deschisă şi variabilă. În funcţie de spaţiul-suport, mai exact de spaţiul sau spaţiile în care sunt sau pot fi identificate, se clasifică în trei categorii mari: fizice, cosmice si virtuale^[7].

Aceste tipuri de infrastructuri, deşi se află în spaţii diferite, sunt strâns legate unele de altele, devenind din ce în ce mai interdependente (trans-sistemice, de metasistem sau de sistem de sisteme) si complexe.

Gradul lor de interdependenţă creşte foarte mult odată cu evoluţia vieţii pe pământ, iar al celor care ţin de sistemele politice, economice, financiare, sociale, informaţionale, culturale şi militare se reconfigurează şi consolidează în procesul globalizării, devenind o caracteristică esenţială a acestor sisteme.

Această caracteristică, în mod logic, ar trebui să ducă la creşterea coeficientului de integralitate a tuturor infrastructurilor şi la restrângerea mulţimii infrastructurilor critice doar la cele care determină stabilitatea şi funcţionalitatea sistemelor. Din păcate, lucrurile, cel puţin pentru un timp previzibil, nu stau aşa.

Interdependenţa şi integralitatea structurilor creează un nou tip de vulnerabilităţi pe care le vom numi, generic, vulnerabilităţi de integralitate sau vulnerabilităţi de interdependenţe.

Spre exemplu, integrarea tuturor liniilor aeriene la nivel global, deşi duce automat la creşterea traficului aerian, a vitezei de transport, comprimând, deopotrivă, atât timpul, cât şi spaţiul, ar trebui să ducă, în mod automat, şi la reducerea vulnerabilităţilor de funcţionalitate şi de stabilitate şi la creşterea eficienţei transporturilor, ceea ce, de altfel, se şi întâmplă. În acelaşi timp, însă, liniile aeriene integrate la nivel planetar devin extrem de vulnerabile la atacuri teroriste, la calamităţi şi dezastre şi la alte pericole şi ameninţări asimetrice. Transporturile aeriene integrate la nivel mondial devin un sistem de sisteme politice (care sunt statele), sisteme economice (globalizate, dar şi individualizate pe companii şi chiar pe state politice), sisteme informaţionale globalizate (dar extrem de vulnerabile) şi, pe de altă parte, sunt în sistem şi cu reţelele şi entităţi ostile, perturbatoare, care sunt, de regulă, atipice sau asimetrice.

Considerăm că este foarte important să subliniem o astfel de realitate, întrucât, în acest fel, avem imaginea cât de cât realistă a unui labirint dinamic, cu evoluţii şi involuţii bruşte, care îşi schimbă structura în funcţie de factori perturbatori, de variaţia condiţiilor concrete şi a condiţiilor iniţiale şi de mulţi alţi factori, unii dintre ei foarte greu de identificat, de analizat, de cunoscut şi, evident, de influenţat.

Rezultă o caracteristică foarte importantă pentru aceasta temă, anume aceea că vulnerabilităţile infrastructurilor critice cresc şi se transformă odată cu creşterea interdependenţei şi a gradului lor de integralitate.

3.1. Infrastructuri critice din spaţiul fizic

Infrastructurile fizice sunt suporturi ale unor sisteme fizice complexe, de regulă, din spaţiul societăţii omeneşti, cu funcţii şi roluri sociale. Ele pot fi grupate, deci, pe categorii de sisteme fizice, astfel:

• infrastructuri critice ale întreprinderii - reţea de distribuţie a energiei electrice de 380  volţi  sau  de înaltă tensiune;  reţea  de  distribuţie  a  apei industriale;  reţea  de distribuţie a gazului metan, a carburantului sau altor substanţe
  şi materiale absolut necesare producţiei; reţeaua de comunicaţii (comanda-control); reţeaua depozitelor de materii-prime şi de produse finite;  reţeaua fizică de calculatoare (calculatoare, cabluri, conexiuni) etc.;
• infrastructuri critice ale sectorului (ramurii) - reţele de distribuţie a apei, energiei electrice, gazelor naturale folosite in procesul de producţie şi materialelor strategice între întreprinderi şi în cadrul  ramurii; reţeaua  depozitelor  de materiale speciale (materiale strategice, materiale inflamabile; materiale radioactive, substanţe chimice, agenţi biologici şi alte materiale cu risc înalt);  reţelele de comunicaţii, îndeosebi infrastructurile fizice ale acestora (relee, cabluri, suporţi, staţii ); reţelele de transport: căile de comunicaţii rutiere, feroviare, aeriene, navale, respectiv parcul operaţional aferent; reţelele fizice de calculatoare; bazele de date si alte elemente  vulnerabile sau cu rol important în   funcţionarea întreprinderilor şi instituţiilor;
• infrastructuri critice ale economiei - infrastructuri ale unor reţele de drumuri strategice; reţele şi, mai ales, noduri de căi ferate; entităţi portuare; reţele de producere şi distribuţie a energiei (infrastructurile sistemului energetic naţional); infrastructuri ale sistemelor de conducere; reţele de depozite de materiale strategice, de materii prime, de substanţe chimice, de material nuclear sau de agenţi biologici;
• infrastructuri critice ale transportului aerian - aeroporturi; sisteme de aprovizionare cu energie, cu apă, cu gaze; reţele ale depozitelor de carburanţi; hangare şi parcuri de avioane; turnuri de control; infrastructuri control trafic aerian; reţele de calculatoare; staţii de radiolocaţie; staţii de dirijare a traficului; alte infrastructuri ale sistemelor de care depind siguranţa şi securitatea zborului;
• infrastructuri critice ale transportului feroviar - reţele de căi ferate; poduri, viaducte şi alte lucrări de artă arhitectonică pe calea ferată sau adiacente acesteia; staţii; reţele electrice ale transportului feroviar; reţele de comunicaţii; reţele de interconectare cu alte moduri de transport, alte tipuri de reţele;
• infrastructuri critice ale  transportului  naval  - porturi;  infrastructuri portuare  cu  rol  important,  unic  şi  de neînlocuit în funcţionarea porturilor şi a transporturilor navale; sistemele de navigaţie prin satelit, semnalizare, balizaj şi dirijare a traficului; staţii de radionavigaţie, staţii de radiolocaţie; sisteme de comunicaţii; reţele de căi ferate şi de drumuri importante din incinta porturilor; sisteme de diguri de  protecţie; terminale specializate ce asigură, totodată, interoperabilitatea cu alte moduri de transport, alte infrastructuri ale sistemelor de securitate şi de siguranţa a navigaţiei pe mări, fluvii şi căi interioare;
• infrastructuri critice ale sistemului financiar - sedii ale băncilor; suporţi de informaţie; calculatoare; sisteme de protecţie şi de siguranţă; reţele de transport interbancar al banilor şi de bancomate; depozite;
• infrastructuri critice ale  locuinţei  -  instalaţii electrice, de gaze şi de apă; sisteme de securitate a locuinţei;
• infrastructuri critice ale localităţii - reţele de transport al apei, energiei electrice şi gazelor, îndeosebi nodurile, punctele de control şi de distribuţie; reţele aletransportului public (linii de metrou, linii de troleibuze, autobuze şi tramvaie, unele construcţii şi diferite alte lucrări aferente importante); reţele telefonice, relee, staţii şi centrale; relee şi posturi de radio şi de televiziune care se află în sistemul naţional sau local de alertă; iluminatul public; alimentarea cu energie termică; puţuri, staţii şi alte infrastructuri ale sistemelor de purificare a apei; spitale de urgenţă şi alte infrastructuri ale medicinii şi asistenţei medicale de urgenţă; laboratoare şi centre hematologice; infrastructuri ale sălilor de operaţii, sălilor de reanimare şi altor compartimente de  supraveghere şi monitorizare a bolnavilor aflaţi în dificultate; infrastructuri ale sistemelor de prevenire şi stingere a incendiilor; infrastructuri ale sistemelor de protecţie civilă, îndeosebi ale sistemelor şi reţelelor de acţiune şi de reacţie în cazul unor  calamităţi, dezastre, accidente nucleare, industriale, chimice şi  tehnologice; relee şi depozite etc.;
• infrastructuri critice ale ţinutului (judeţului, zonei etc.) - reţele de căi ferate şi drumuri publice importante, îndeosebi centre vitale, adică noduri, staţii, depozite, centre de comunicaţii etc.; reţele de depozite; conducte petroliere; reţele telefonice; relee ale sistemelor de comunicaţii prin microunde; lucrări de artă, baraje, acumulări de ape, sisteme de canalizări şi de hidroamelioraţii cu impact vital asupra unor terenuri cultivate sau locuite; diguri şi alte infrastructuri pentru controlul inundaţiilor şi revărsărilor; reţele de depozite de importanţă locală, regională sau naţională; elemente ale unor infrastructuri critice naţionale sau internaţionale; infrastructuri speciale;
• infrastructuri critice ale ţării - infrastructuri ale reţelelor sistemului naţional energetic (unităţi energetice, linii de înaltă tensiune, staţii de transformare, instalaţii şi sisteme de monitorizare şi de reglare, baraje şi acumulări hidroenergetice; centrale nucleare, sisteme de infrastructuri ale acestor centrale nucleare, hidrocentrale şi termocentrale combinate de apă grea, depozite de materii prime, materiale periculoase şi materiale strategice etc.); reţele de drumuri de importanţă naţională sau internaţională; infrastructuri vitale ale acestor reţele; reţeaua feroviară cu toate structurile aferente (staţii, depouri, reţele de aprovizionare a transportului feroviar cu energie electrică, material rulant, carburant şi alte materiale de importanţă vitală, sisteme de comandă-control şi dirijare a traficului, infrastructuri ale sistemelor de comunicaţii feroviare etc.); reţeaua naţională de transporturi aeriene, cu toate infrastructurile aferente; elemente de importanţă vitală ale reţelelor internaţionale de trafic aerian aflate pe teritoriul ţării; infrastructuri transporturilor navale (porturi, infrastructuri portuare, diguri, infrastructuri pentru asistarea şi siguranţa navigaţiei, infrastructuri din zona litorală, instalaţii şi infrastructuri de semnalizare şi dirijare a traficului, lucrări hidrotehnice de mare amploare - amenajare  căi navigabile, ecluze etc.; infrastructuri ale sistemului naţional de comunicaţii, dar şi ale altor sisteme de comunicaţii de importanţă naţională şj internaţională (reţele telefonice, centrale de comunicaţii, noduri ale acestor reţele, echipamente de transport, trasee de liberă optică, relee, modulatori de semnal etc.); infrastructuri fizice ale reţelelor naţionale de informaţii, de calculatoare, de televiziune etc.; infrastructuri ale reţelelor naţionale de alertă; reţele ale conductelor de petrol şi gaze  naturale naţionale sau care fac parte din reţele de transport continental etc.;

- infrastructuri critice ale continentului - reţeaua europeană şi internaţională de trafic aerian, cu toate infrastructurile aferente; reţeaua europeană de transport feroviar; infrastructuri ale traficului fluvial şi maritim (porturi, instalaţii portuare, sisteme de conducere, comunicare şi avertizare etc.); infrastructuri ale reţelei europene de comunicaţii; reţele de transport al petrolului şi gazelor naturale etc.;

              -infrastructuri critice internaţionale - infrastructuri ale traficului aerian internaţional (radare, instalaţii aeroportuare, sisteme de control trafic, reţele de comunicaţii etc.); infrastructuri ale transporturilor maritime internaţionale (sisteme de control şi dirijare a navigaţiei, sisteme de semnalizare a zonelor periculoase, sisteme de comunicaţii, sateliţi, instalaţii portuare cu funcţii şi importante roluri internaţionale, conducte de transport petrolier sau terminale ale acestora etc.); sisteme de comunicaţii internaţionale; reţele de bănci;

           - infrastructuri critice militare - reţele de comunicaţii militare la nivel strategic şi la nivel tactic; infrastructuri ale acestor reţele; instalaţii de pe aerodromurile militare, din porturi militare, din baze militare şi din alte locaţii; reţele, conducte, depozite şi sisteme de aprovizionare cu carburanţi, muniţie, alimente şi  alte produse de primă necesitate atât pe timp de pace, cât şi la război sau în procesul participării la gestionarea crizelor şi conflictelor armate; infrastructuri rutiere, feroviare şi navale militare; reţele de depozite; arsenale; reţele de calculatoare; sisteme informatice;

• infrastructuri critice ale sistemului de ordine publică - infrastructuri ale poliţiei şi jandarmeriei; infrastructuri ale pompierilor şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă; infrastructuri ale forţelor şi formaţiilor de reactive rapidă; infrastructuri critice ale sistemelor de protecţie a cetăţeanului, proprietăţii şi instituţiei;
• infrastructuri critice ale sistemului informaţional şi de siguranţă a statului - infrastructuri ale serviciilor de informaţii şi ale altor instituţii de care depinde protecţia informaţiilor, a intereselor naţionale şi de alianţă, a valorilor şi patrimoniului;
• infrastructuri critice ale sistemului sanitar şi de protecţie a cetăţeanului, familiei şi comunităţii - reţele ale spitalelor de urgenţă; laboratoare; depozite de medicamente; infrastructuri ale unor centre de cercetări medicale etc.

3.2.   Infrastructuri critice din spaţiul cosmic

Acestea cuprind:

• infrastructuri critice ale spaţiului cosmic: staţii orbitale; sateliţi; sisteme de comunicaţii în spaţiul cosmic etc.
• infrastructuri critice ale agenţiilor şi altor structuri spaţiale: infrastructuri ale industriei spaţiale; infrastructuri ale comunicaţiilor din sistemul de pregătire şi efectuare a lansărilor şi traficului cosmic etc.

3.3. Infrastructuri critice din spaţiul virtual

Acestea se pot clasifica in:

• infrastructuri critice ale sistemelor de comunicaţii;
• infrastructuri critice ale reţelelor şi bazelor de date;
• infrastructuri critice ale cyberspace-ului cele mai importante infrastructuri ale naţiunii sunt compuse din instituţii publice şi private aparţinând unor sectoare din agricultură, alimentaţie, ape, sănătate publică, servicii de urgenţă, guvern, industria de apărare, informaţii şi telecomunicaţii, energie, transport, bănci şi finanţe, chimie şi materiale periculoase, poşta şi navigaţie. Spaţiul cybernetic este sistemul nervos al acestor infrastructuri respectiv, sistemul de control al ţării, format din mii de computere interconectate, servere, routere, switch-uri şi cabluri de fibră optică care asigură funcţionarea infrastructurii.

În ultimul timp, analiştii acordă o atenţie sporită atacurilor cibernetice organizate, capabile să cauzeze destabilizarea infrastructurii naţionale, a economiei sau chiar a tuturor componentelor securităţii naţionale. Complexitatea tehnică solicitată pentru înfăptuirea unui astfel de atac este destul de ridicată, existând însă cazuri în care atacanţii organizaţi au exploatat unele vulnerabilităţi care au demonstrat că pot dispune de capabilităţi distructive.^[8]

Instrumentele şi metodologiile înfăptuirii atacurilor sunt larg răspândite, iar capacităţile tehnice şi complexitatea utilizatorilor decişi să provoace dezastre se află în creştere.

Pe timp de pace, persoane sau organizaţii interesate pot declanşa acte de sabotaj asupra instituţiilor statului, centrelor de cercetare ştiinţifică, companiilor private şi altor obiective strategice. Există posibilitatea pregătirii terenului pentru administrarea loviturilor din spaţiul cibernetic în cazul unei confruntări, prin cartografierea sistemelor informaţionale ale statului, identificând principalele ţinte şi plasând în infrastructura naţională porţi ascunse de intrare şi alte mijloace de acces.

Pe timp de criză sau război, adversarii pot încerca să îi intimideze pe liderii politici naţionali prin atacarea infrastructurilor critice şi a funcţiilor de bază ale economiei sau prin erodarea încrederii publice în sistemele de conducere sau informaţionale. Atacurile cibernetice asupra reţelelor informaţionale ale oricărei ţări pot avea consecinţe grave - cum ar fi întreruperea funcţionării unor componente-cheie, provocarea pierderilor de venituri şi proprietăţi intelectuale sau chiar pierderea vieţilor omeneşti. Contracararea unor astfel de atacuri este obligatorie şi necesită realizarea unor componente riguroase, destul de dificil de proiectat cu mijloacele existente în prezent.

Având în vedere explozia pe care a înregistrat-o utilizarea reţelelor informatice globale, fiecare stat este nevoit să-şi dezvolte o strategic proprie de securizare a spaţiului cibernetic. În scopul prevenirii ameninţărilor de securitate la adresai sistemelor informaţionale şi al instituirii unui răspuns cât mai riguros şi mai eficient în faţa unor asemenea ameninţări, sunt constituite echipe de răspuns pentru incidente de securitate din domeniul IT (Computer Emergency Response Team – CERT)^[9].

Activităţile CERT au în vedere prevenirea şi detectarea incidentelor de securitate IT, dar şi informarea în legătură. cu acestea. Centrele de tip CERT cooperează prin asigurarea de informaţii legate de incidente de securitate pentru utilizatorii sistemelor informaţionale prin intermediul internetului.

^[1] Oxford English Dictionary, vol. X, ediţie 1993.

^[2] Prof.dr.ing. Rizea M., Marinică M., Barbăsură Al., Dumitrache Al., Ene C., Protecţia infrastructurilor critice în spaţiul euroatlantic, Editura ANI, Bucureşti, 2008.

^[3] Dr. Alexandrescu Gr. dr. Văduva Gh., Infrastructuri critice. Pericole, ameninţări la adresa acestora. Sisteme de protecţie. Editura U.N.Ap., Bucureşti, 2006, pp.6-7

^[4] Andriciuc, R., Pericole si amenintari la adresa infrastructurii critice, Editura Ppsihomedia, 2008 .

^[5] www.fas.org/irp/  offdocs/eo 1301 htm,  Executive  Order  Critical Infrastructure Protection

^[6] Andriciuc, R., Pericole şi ameninţări la adresa infrastructurii critice, Editura Psihomedia, 2008

^[7] Prof.dr.ing Rizea M., Marinica M., Barbasura, AL, Dumitrache L., Ene C, op. cit, p.22

^[8] www.eur-lex.europa.eu/LexUriServ.douriCELEX:52007DC0267:RO:NOT

^[9] www.riti-internews.ro/raport pentru crearea cert.ro.pdf.