Conservarea unui climat de intoleranţă etnică, exclusivitate lingvistică şi teroare
Cea dintâi constă în promovarea unei concepţii perimate definite de fapt ca segregare naţională, iar ce de-a doua constă în promovarea unei concepţii calitativ diferite, însă nu mai puţin negative, definită ca „deznaţionalizare". Concepţia segregării naţionale îşi găseşte expresia în statornicirea unor scheme numite convenţional drept „dezvoltare separată", iar concepţia „deznaţionalizării" constă în impunerea forţată şi nefirească a standardelor antinaţionale în procesul de învăţământ, în particular, precum şi în sfera culturală în general. „Grupul ţintă" al politicii de segregare naţională îl constituie acei reprezentanţi ai românilor transnistreni care au adoptat o poziţie civică activă şi care s-au grupat în jurul liceelor româneşti din Transnistria. Grupul-ţintă al politicii de „deznaţionalizare" îl constituie acei reprezentanţi ai populaţiei românofone care în principiu şi-au pierdut sentimentul naţional şi sunt o „ţintă" ideală pentru continuarea politicii criminale de prelucrare socio-culturală combinată desfăşurate în regiune începând cu anii 20 ai secolului trecut şi intensificate din anul 1937, odată cu introducerea forţată a alfabetului chirilic pentru limba română. Are ca scop „crearea" unui substrat etnic care s-ar autoidentifica la nivelul autopercepţiei ca aparţinând unei pretinse naţiuni moldoveneşti independente, distincte de restul românilor originari din aria Moldovei (aşa-numitul „concept stalinist").
De remarcat că etnicii români din cuprinsul Transnistriei au în majoritatea lor origine transilvăneană şi nu moldovenească, fapt confirmat atât de informaţiile privind popularea regiunii, cât şi de un anume dialect păstrat de românii care populează interfluviul Nistru-Bug. Ca urmare a implementării schemelor mai sus indicate asistăm practic la o lipsă totală a reprezentanţilor majorităţii românofone în organele puterii, cu excepţia unui mic grup de colaboraţionişti din rândul românilor supuşi prelucrării socio-cultural-e complete şi efectiv „deznaţionalizaţi". Reprezentanţii etniei majoritare sunt, în această regiune, practic coborâţi în treapta cetăţenilor de calitatea a doua, în paralel cu triumfarea concepţiei „Russian only". Declararea limbii moldoveneşti drept limbă de stat a „RMN" nu reprezintă decât manifestarea, pe de o parte, a unei demagogii devenite clasice, iar pe de alta - o parte componentă a politicii de prelucrare socio-culturală a etnicilor români majoritari. Desfăşurarea experimentului de creare a unei „naţiuni transnistrene" slave noi în paralel cu crearea unor organizaţii marginale şi intensificarea stărilor de spirit naţionaliste, şovine, panslaviste şi antisemite.
A fost iniţiată în anul 1992 cu scopul de a-i induce populaţiei din regiune stări de spirit agresive în raport cu Republica Moldova. Se caracterizează prin două tipuri de abordare. Primul constă în erodarea sentimentului de apartenenţă naţională al grupurilor etnice rus, ucrainean şi moldovean cu scopul promovării ideologiei „naţiunii transnistrene ca o comunitate nouă". Cel de-al doilea constă în acutizarea permanentă a sentimentului pervertit de mândrie naţională al ruşilor şi ucrainenilor, acutizare însoţită constant de invocarea „actelor de vitejie" imperială ale naţiunii ruse şi ale celei „frăţeşti" ucrainene din cadrul URSS. Aparenta contradicţie este spulberată de concluzia agresiv propagată precum că „naţiunea transnistreană" nu e decât rezultatul obiectiv al procesului de formare, într-o regiune aparte, a omului sovietic, cu remarca apartenenţei acestuia la grupul slav. Părţii românofone a populaţiei, supuse degradării, propaganda îi inoculează activ ideea că moldovenii, prin originea lor, sunt pe jumătate slavi. Procesul de formare a unei conştiinţe agresive şi păguboase este însoţit de aţâţarea celor mai josnice instincte de intoleranţă naţională, antisemitism şi xenofobie. Generaţiile în vârstă sunt supuse unei prelucrări ideologice intense pe baza „valorilor sovietice".
- Antisemitismul ca element al ideologiei panslaviste
O parte componentă a politicii promovate o constituie crearea de organizaţii de tineret pentru formarea corespunzătoare a unor concepţii rudimentare, de esenţă radicală, asupra proceselor sociale curente. Acest segment prezintă un pericol deosebit, întrucât formează viziunile naţionaliste ale tineretului, care este înclinat spre mijloace radicale în exprimarea atitudinilor sale. Pe teritoriul enclavei au fost create şi funcţionează organizaţiile ultraşovine de tineret „Uniunea transnistreană a tineretului patriotic" „Viteaz", „Liga tineretului slav" şi o serie de altele mai mici. Sub controlul MGB, aceste organizaţii convoacă cu regularitate, la tabăra de antrenament de lângă satul Ter-novca, reuniuni după modelul militar. Aceste acţiuni au vizat intimidarea şi aplicarea forţei în raport cu cetăţenii aflaţi în opoziţie faţă de regim, inclusiv desfăşurarea unui pogrom „autorizat" de către serviciile special transnistrene, la cimitirul evreiesc din oraşul Tiraspol în martie 2004 etc. Asupra acestui din urmă fapt merită să ne oprim în detaliu.
Pogromul a fost unul fără precedent ca durată. Acesta a început la 13 martie şi a continuat până pe 30 martie inclusiv. Criminalii au distrus peste 20 de monumente funerare, iar altele circa 50 au fost profanate. Este caracteristic faptul că practic pe fiecare monument funerar au fost lăsate urme sub formă de svastică, unul din simbolurile SS, inscripţionări ale cuvântului „skins" (băieţii raşi pe cap), numărul 88, care, ţinând cont de situarea literei H pe poziţia a opta în alfabet, reprezintă o încifrare a cunoscutului „Heil Hitler!". Primele semnale au devenit cunoscute pe 13 martie. Pe 20 martie, după continuarea actelor de profanare, miliţia a fost informată. Cu toate acestea, încă cel puţin zece zile pogromul a continuat. În pofida faptului că au fost sesizate, atât miliţia, cât şi administraţia municipală nu au întreprins absolut nici un fel de măsuri pentru a pune capăt profanărilor şi a-i reţine pe criminali.
Pe teritoriul Transnistriei sunt înregistrate peste 600 de organizaţii obşteşti. Cea mai mare parte a acestora sunt fictive şi au fost create doar pentru imitarea în ochii opiniei publice internaţionale a procesului de constituire a societăţii civile în Transnistria. Cu toate acestea unele dintre ele funcţionează, şi destul de bine. Cele mai periculoase sunt organizaţiile de tineret „Liga tineretului slav", „Viteaz" şi „Lutici". Acestea au multe lucruri în comun. Toate aceste organizaţii sunt considerate „patriotice", numără câteva sute de membri şi sunt strâns legate între ele. Toate se ocupă de propagarea aşa-numitelor idei „patriotice" care de fapt se învecinează adesea cu ideile exclusivităţii naţionale. „Liga tineretului slav", „Viteaz" şi „Lutici" se bucură de susţinerea autorităţilor din Transnistria şi desfăşoară an de an mai multe concentrări la tabăra de antrenament de la Ternovca, situată la câţiva kilometri de Tiraspol. Nu trebuie să mire pe nimeni susţinerea generoasă acordată de autorităţi, întrucât fiecare dintre membrii acestor organizaţii este tratat ca un potenţial lucrător al ministerului securităţii statului. În acest scop, pe lângă fiecare dintre aceste organizaţii este delegat câte un ofiţer MGB care le patronează şi are în sarcină selectarea celor mai potrivite candidaturi. Desemnarea pentru fiecare dintre organizaţiile funcţionale a câte unui ofiţer MGB se practică pe larg în Trans-nistria. În sarcina acestor „curatori" intră supravegherea metodică a tuturor acţiunilor membrilor organizaţiilor în cauză şi, în funcţie de opiniile şi convingerile acestora, se decide fie susţinerea, fie întreprinderea de măsuri pentru scindarea şi distrugerea organizaţiei.
Organizaţiile naţionaliste şi şovine care se intitulează ca „patriotice" sunt susţinute atât de MGB în persoana stăpânului acestuia, Vladimir Antiufeev, cât şi de administraţia municipală Tiraspol. Miliţia nu are în Transnistria nici un fel de autoritate şi se află sub presiunea constantă a structurilor MGB, care se amestecă cu regularitate în situaţie, după cum îi convine. Fără a exclude posibilitatea participării la pogrom a „patrioţilor" din „Liga tineretului slav" şi „Lutici", care nu şi-au ascuns niciodată viziunile antisemite şi care şi-au exprimat disponibilitatea de „a ucide români", avându-i în vedere pe locuitorii
Republicii Moldova, are totuşi rost să ne oprim asupra activităţii uneia dintre aceste organizaţii şi mai cu seamă asupra liderului ei.
Este vorba de organizaţia „Viteaz" şi liderul acesteia Ruslan Pogorleţki. Cunoscut prin viziunile sale antisemite, Pogorleţki nu a avut niciodată probleme în privinţa finanţării şi înaltei tutelări a organizaţiilor sale. Astfel, pe baza clubului sportiv „Tirotex" a fost înfiinţat clubul „patriotic" sportiv de tineret „Viteaz". Multiplele procese verbale şi rapoarte ale organelor de ordine publică cu referire la Pogorleţki ne oferă destule fapte interesante: „Desfăşurând fără nici un control antrenamente pe stadionul „Olimpieţ", Pogorleţki a absorbit în „Viteaz" mişcarea „skins" pe care a dotat-o suplimentar cu noi atribute (cruci, strângeri de mână, sloganuri, uniformă) şi care ulterior a organizat şi desfăşurat o serie de acte teroriste (aruncarea în aer a sinagogii, tentativa de aruncare în aer a locuinţei preşedintelui comunităţii evreieşti, actele de vandalism la cimitirul evreiesc etc.). Toate aceste lucruri le erau cunoscute dinainte lucrătorilor organelor de drept, însă aceştia nu au întreprins absolut nici o măsură de contracarare. De ce? Răspunsul e la suprafaţă: aceştia pur şi simplu nu au dorit să aibă de a face cu o organizaţie pusă sub tutela MGB. După cum mărturisesc unii dintre foştii membri ai organizaţiei „Viteaz", R. Pogorleţki nu a lăsat niciodată frâiele din mâini. Aceştia susţin că el „binecuvânta" fiece acţiune, dădea sfaturi privind securitatea şi organizarea, amintind în context că el este specialist în materie de armament, că şi-a satisfăcut serviciul în trupele cu destinaţie specială „Delta" din cadrul MGB, că a urmat pregătiri speciale într-o tabără din Muntenegru. În fiecare vară tânărul „fuhrer" transnistrean a organizat reuniuni după modelul militar pentru tineretul „patriotic", reuniuni la care au asistat cu regularitate şefii săi din MGB.
Regimul Smirnov-Antiufeev a fost într-atât de interesat de susţinerea acestor secături încât a acceptat chiar să creeze un ziar special care să reflecte activitatea organizaţiilor „patriotice". În acest scop a fost înfiinţată gazeta „Mo-lodiojnâi marş" („Marşul tineresc"), al cărei fondator este centrul „Strateghia" condus de şeful secţiei MGB pentru apărarea ordinii constituţionale Dmitri Soin. Oleg Elkov a lucrat ca redactor al acestei gazete. Publicaţia ultranaţiona-listă era de orientare tinerească, exalta ideile panslavismului şi pe cele ale exclusivismului naţional şi de rasă. Publicaţia a inserat cu regularitate materiale despre violenţă şi despre satanism. Au fost inserate şi materiale ofensatoare îndreptate contra unor persoane publice care şi-au manifestat dezacordul cu politica regimului Smirnov-Antiufeev. Aceste articole lezau onoare şi demnitatea cetăţenilor, astfel încât în anii 1999 şi 2000 împotriva ziarului au fost depuse peste 15 cereri de chemare în judecată pentru apărarea onoarei şi demnităţii. În pofida înaltei sale tutele, publicaţia nu a reuşit să evite condamnarea şi, la sfârşitul anului 2000, şi-a încetat existenţa. Mass-media a relatat că publicaţia „Molodiojnâi Marş" a fost finanţată de structurile MGB-ul transnistrean cu scopul de a menţine sub control spaţiul informaţional din această regiune. Imediat după încetarea apariţiei acestei publicaţii, Oleg Elkov a fost angajat la agenţia oficială de ştiri „Olvia-press", care este specializată în dezinformare, reprezentând o structură a MGB şi un proiect PR al acestuia. Ex-redactorul fiţuicii naţionaliste continuă şi astăzi să publice pe site-ul „Olvia-press" materialele sale provocatoare îndreptate spre aţâţarea urii cetăţenilor din Transni-stria faţă de tot ceea ce este legat de Republica Moldova. Avem impresia că sub regimul Smirnov-Antiufeev Transnistria s-a transformat într-o zonă crepusculară, într-o rezervaţie în care se experimentează pe conştiinţa cetăţenilor. Programele de prelucrare socio-culturală a conştiinţei cetăţenilor, bazate pe ideologia naţionalistă, şovină şi mizantropică exportată de unele cercuri marginale din Federaţia Rusă, s-au înrădăcinat puternic în „Republica Moldovenească Nistreană". Seminţele otrăvitoare ale naţionalismului au şi început să răsară. Toate acestea nu ar fi fost însă posibile dacă n-ar fi avut aprobare „de sus". Crearea şi funcţionarea organizaţiilor naţionaliste antisemite a devenit posibilă datorită convingerilor ideologice ale lui Vladimir Antiufeev.
Vladimir Antiufeev nu şi-a ascuns niciodată convingerile. În anul 1995 acesta a candidat pe poziţia a patra pe listele Partidului Democrat Liberal din Rusia (PDLR), condus de Vladimir Jirinovski, pentru alegerile în Duma de Stat a Federaţiei Ruse. Ca şef al MGB-ului, Antiufeev patronează fabricaţia şi vânzările de armament din Transnistria, controlează alte fluxuri financiare ilicite şi dirijează personal sistemul de urmărire politică din regiune. Viziunile lui pot fi cunoscute din puţinele interviuri acordate de acest geneal-maior la timpul respectiv. În special, unele informaţii sunt cuprinse în cartea „Despre pământ, oameni şi război" editată la Kiev în ianuarie 1995 de către publicaţia „Nezalejnist". Antiufeev îi acordă cea mai mare atenţie colonelului Mihail Bergman. Colonelul Bergman a fost comandant al garnizoanei Tiraspol şi unul dintre camarazii generalului Alexandr Lebed în lupta cu mafia tiraspo-leană, care la acea vreme era abia la începuturile traficului ilicit de armament, şi îi demasca cu regularitate pe bandiţii în uniformă militară. Antiufeev are o părere netă despre Bergman: „Bergman e un ticălos", „colonelul Bergman este colaborator al Mossad-ului „, „Bergman este un pungaş. De altfel, numele lui adevărat este Monia" etc. Până şi numele colonelului i-a dezlănţuit ura oarbă. Apropo, mormintele rudelor colonelului Bergman au fost de asemenea profanate. Tot în această carte Antiufeev se lansează în declaraţii pe tema „unităţii slave" şi pe teme de politică internaţională, îngăduindu-şi, bunăoară, declaraţii de felul: „Românilor le este rezervat aici, în Balcani, rolul pe care îl are Israelul în lumea arabă"... Nu este de mirare că liderii organizaţiilor „patriotice" se simt în deplină siguranţă şi îşi permit să facă practic tot ce doresc. După cum nu este de mirare nici faptul că organele de miliţie pur şi simplu se tem să ia vre-o măsură în raport cu acestea. Astfel, de exemplu, când cu patru ani în urmă, după un nou pogrom la acelaşi cimitir evreiesc, săvârşit la 9 mai, venind oamenii pentru a readuce mormintele în ordine, naţionaliştii ruşi l-au prins pe unul dintre ei şi i-au scrijelat pe spate steaua lui David. Organele de miliţie nu au întreprins absolut nimic pentru reţinerea criminalilor.
- Provocarea şi alimentarea dispoziţiilor şovine în raport cu elitele politice ale ţărilor din regiune
În raport cu Federaţia Rusă, efectul acestor ameninţări se caracterizează prin apeluri permanente ale liderilor regimului şi ale organizaţiilor controlate de aceştia către Puterea şi opinia publică din Rusia, apeluri cu cerinţa de „a-i apăra pe compatrioţi", „Transnistria - pământ rusesc", „RMN - cap de pod al Rusiei". Coruperea funcţionarilor şi politicienilor ruşi. În raport cu Ucraina acestea îşi găsesc expresie în determinarea de fapt a degradării elitelor ucrainene pe direcţia creării unui model numit convenţional „Rusia II" în locul evoluţiei către modelul „Ucraina europeană". Îşi găseşte expresia în parazitarea şi specularea intereselor cetăţenilor de origine ucraineană care locuiesc pe teritoriul enclavei. Crearea de probleme pentru Ucraina pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene. Participarea la frânarea proceselor de modernizare şi reorganizare internă a Ucrainei. Stimularea corupţiei şi contrabandei, în special în regiunea Odesa.
Aceasta se manifestă prin transformarea acestor elite într-un soi de grupuri de lobby ale regimului care administrează teritoriul enclavei. Îşi găseşte expresia practică atât în coruperea directă a liderilor politici, cât şi în coruperea indirectă prin propunerile de desfăşurare în comun a unei politici coordonate de Moscova, de natură să confere avantaje politice şi financiare din partea Moscovei acestor lideri şi grupărilor lor. În aceeaşi categorie, am putea menţiona şi acţiunile de intimidare sau răpire pe care serviciile secrete transnistrene le-au operat sau planificat în adresa unor lideri de partide. Drept exemple servesc răpirea deputatului Vlad Cubreacov, membru al Parlamentului Republicii Moldova şi al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, executată la indicaţia general-maiorului FSB al FR Vladimir Antiufeev, ministru al securităţii de stat a regimului, şi tentativa eşuată de atentat asupra Preşedintelui Republicii Moldova V. Voronin în august 2004.