Pin It

Diplomaţia îşi are originea în trecutul îndepărtat în convenţiile teritoriale şi de bună credinţă ce existau uneori chiar şi în rândul animalelor. Noţiunea de diplomatţe derivă din vechiul cuvânt grecesc “diplo”, în traducere “dublez”.

Aceasta a însemnat acţiunea de redactare a diplomelor sau a actelor oficiale în două exemplare, dintre care unul era dat ca scrisoare de împuternicire trimişilor, iar celălalt se păstra la arhivă. Purtătorul unui astfel de dublet se numea diplomat, iar activitatea desfaşurată de el, diplomaţie. Preluat de la grecii antici, cuvântul a intrat în vocabularul politicii diplomatice moderne.

Dintre multiplele definţtii ale diplomaţiei, considerată de unii artă, de alţii stiinţă, ne oprim asupra acelei conform căreia diplomaţia este ştiinţa raporturilor şi intereselor dintre state sau arta de a concilia interesele popoarelor între ele, deci într-un sens restrâns, ştiinţa sau arta negocierii.

Diplomaţia a fost cel mai bun mijloc pe care civilizaţia a fost capabilă să-l inventeze pentru a veghea ca relaţiile internaţionale să nu mai fie guvernate de forţă deoarece războiul ca mijloc de rezolvare a litigiilor internaţionale nu este practic si nici lipsit de primejdii.

În Dicţionarul Oxford se cosideră că diplomaţia reprezintă conducerea relaţiilor internaţionale prin negicieri, metode prin care aceste relaţii se reglementează, la aceasta participând ambasadorii şi trimişii.

În sens riguros, diplomaţia nu este o ştiinţă aşa cum este matematica, după cum nu se poate preciza nici cât este de aproape de domeniul artei. De menţionat că in multe definiţii nu sunt folosite simultan termenii de ştiinţă şi artă. În domeniul practicii se intâlnesc atât rigoarea ştiinţifică cât şi arta diplomatului.

Trebuie înţeles faptul că diplomaţia este o activitate care serveşte şi asigură buna funcţionare a relaţiilor internaţionale, fiind menită să creeze cele mai bune condiţii pentru ca aceste raporturi să se desfaşoare normal. Deşi unii autori consideră că diplomaţia se ocupă şi de raporturile ostile ale statelor, în definirea diplomaţiei trebuie pornit de la caracterul paşnic al acţiunii.

Ca disciplină, diplomaţia poate fi considerată ca având principii determinate întrucât are la bază anumite noţiuni având şi un obiectiv precis şi distinct, şi anume de a regla raporturile existente între state. Între elementele care alcătuiesc definiţia diplomaţiei, conceptul de “stat” trebuie legat de adjectivul “suveran”. Nu se poate recunoaşte o activitate diplomatică în sensul propriu al cuvântului între state care se află în relaţii de subordonare, deci care nu sunt caracterizate de principiul egalitaţii suverane. Conceptul de diplomaţie este echivalent cu cel de dialog. Diplomaţia ca metodă este opusă războiului şi in general politicii de forţă. Flexibilitatea este esenţa diplomaţiei, respectiv căutarea unor soluţii reciproc acceptabile.

Din perspectivă ştiinţifică, diplomaţia are ca obiect studierea relaţiilor politice sau juridice ale diverselor state, precum şi a intereselor care le generează.

Ca artă, dilpomaţia are ca obiect administrarea afacerilor internaţionale, ceea ce implică aptitudinea de a ordona şi conduce negocierile politice.