Atmosfera de destindere care a urmat în raporturile franco- germane după 1924, a permis desfăşurarea Conferinţei de la Locarno şi încheierea Pactului Renan, tentative de a rezolva problema securităţii la graniţele franco-germano-belgiene precum şi ecuaţia est-europeană.
Încă din decembrie 1922 cancelarul german Cuno oferise Franţei garantarea graniţelor sale occidentale iar pe fondul îmbunătăţirii situaţiei economice europene, al rezolvării temporare a chestiunii reparaţiilor şi mai ales al eşecului Franţei în urma ocupării Ruhr-ului, în ianuarie 1925 ambasadorul britanic la Berlin a sugerat o reluare a acestui proiect de garantare a graniţei franco-germane.
Stresemann acceptă imediat întrucât spera să evite astfel un tratat de asistenţă mutuală anglo-francez, să obţină o retragere anticipată a trupelor aliate din Renania, şi mai ales să elimine posibilitatea unei noi acţiuni unilaterale franceze după modelul Ruhr- ului. De altfel obiectivele politicii externe germane erau mai largi cuprinzând şi rectificarea graniţelor orientale ale Germaniei şi alipirea Austriei
Conferinţa se va reuni în perioada 5-16 octombrie 1925 cu participarea lui Chamberlain, Briand, Stresemann, Mussolini şi a belgianului Vandervelde, rezultatul fiind o garantarea mutuală a graniţelor franco-germană şi belgo-germană (aşa-numitul Pact Renan), Marea Britanie şi Italia fiind garante. Dacă Germania invada zona demilitarizată, se putea recurge la arme împotriva ei. În plus, se făcea o rezervă legată de articolele 15 şi 16 din Pactul SN şi dacă Germania era
declarată de Liga Naţiunilor stat agresor (în cazul în care ar fi atacat Polonia sau Cehoslovacia), Franţa putea interveni fără să încalce prevederile Pactului de la Locarno. Tratatului principal îi erau anexate o serie de tratate de arbitraj între Germania pe de-o parte şi Franţa, Belgia, Polonia şi Cehoslovacia de cealaltă parte. În paralel, Franţa semna tratate de asistenţă mutuală cu Polonia şi Cehoslovacia.
Principalul obiectiv al Franţei urmărit prin semnarea Pactului de la Locarno era obţinerea garanţiilor britanice, dar acestea îşi pierdeau practic orice valoare datorită caracterului multilateral pe care îl au conform Pactului: pentru ca Marea Britanie să poată acorda asistenţă Franţei în cazul unei agresiuni germane neprovocate, ar fi fost necesare pregătiri militare comune anglo-franceze, dar acestea intrau în contradicţie cu statutul Angliei de garant imparţial al aranjamentului. În aceste condiţii, britanicii obţineau o aparentă reconciliere franco- germană fără a-şi asuma nimic mai mult decât angajamente politice, obiectiv urmărit de la bun început. Germania în fapt nu ceda nimic şi câştiga enorm prevederile Pactului Rhenan fiind deja cuprinse în Tratatul de la Versailles. Astfel, în epocă Locarno a fost interpretat ca o mână liberă pentru Germania în est, de aici şi iritarea micilor puteri central şi est-europene cărora li se confirma lipsa de voinţă a puterilor occidentale în a se implica în zonă.
În realitate, pentru Franţa nu este vorba de o abandonare a regiunii, dovadă fiind tratatele de asistenţă mutuală cu Polonia şi Cehoslovacia, care combinate cu intrarea Germaniei în Societatea Naţiunilor în septembrie 1926 – păreau a oferi o garanţie rezonabilă împotriva revizionismului german în est.
Simbolică poate pentru dimensiunile acestei apropieri franco- germane dar şi a limitelor sale poate fi considerată întrunirea de la Thoiry din 17 septembrie 1926, la câteva zile după admiterea Germaniei în Societatea Naţiunilor. Briand a propus o serie de concesii precum plecarea trupelor de ocupaţie din Renania, restituirea Saar-ului, lichidarea regimului de control militar (toate obiective foarte importante pe agenda lui Stresemann) în schimbul unor concesii în primul rând financiare, aceasta datorită situaţiei financiare precare a Franţei. În mai puţin de o lună însă economia franceză îşi va reveni, negocierile încetinesc în problema dezarmării iar opoziţia internă crescândă în Franţa face imposibilă continuarea acestei politici şi în decembrie 1926 Briand îi declara lui Stresemann că trebuia renunţat provizoriu la propunerile de la Thoiry.