Pentru perioada cuprinsă între 5500-3000 î. Hr. un deosebit interes prezintă descoperirile de la Haçilar, Alişar şi Beycesultan, din Asia Mică. În decursul mileniilor VII şi VI î.Hr., Anatolia va cunoaşte trecerea rapidă de la neolitic la eneolitic, pe fondul unei favorabile poziţii geografice, pe drumul ce lega Asia de Europa şi pe care era tranzitată arama, atât de necesară noii economii. Începând cu anul 5500 î.Hr. se constată în această regiune o anumită stagnare în raport cu dezvoltarea relativ rapidă a Mesopotamiei antice, care face mari progrese în evoluţia vieţii urbane, a organizării primelor canale de irigaţie, a prelucrării aramei, şi mai apoi a bronzului.
Anatolia îşi va reveni, sub noile impulsuri venite din Orientul Apropiat, dar între timp în zona egeeană şi Balcani începuse epoca bronzului. Astfel, prima aşezare de la Troia (Troia I) prezintă strânse legături cu vechea civilizaţie cicladică a bronzului, unde s-a descoperit o cetate mai veche decât Troia. Apariţia şi evoluţia primei aşezări (Troia I- 300-2500 î.Hr.) poate fi pusă pe seama exploatării zăcămintelor de aramă din zona sud-est europeană, iar perioada de stagnare ar putea fi explicată tocmai prin lipsa acestei materii prime. Este momentul când înfloresc mari aşezări ca cele de la Bubanj-Hum (în Iugoslavia), Krivodol (în Bulgaria) şi Gumelniţa ( în România). În fapt, produse gumelniţene, anterioare orizontului Troia I, au fost descoperite departe, la Dikili-Tash, în Tracia sudică. De altfel, strânsele raporturi între Asia Mică şi regiunile carpato-dunărene explică apariţia în această ultimă zonă a unui sanctuar cu picturi murale la Căscioarele, lângă Călăraşi.
În a doua jumătate a mileniului III î.Hr., se produc două mişcări de populaţii, în parte asociate cu răspândirea metalului în Europa:
- o populaţie, care vine dinspre spaţiile nord-pontice, ce aduce ceramica decorată cu şnurul şi topoare de luptă;
- o populaţie cu vase campaniforme (în formă de clopot).
Populaţiile campaniforme/calciforme (în terminologia anglo-saxonă: Bell Beaker/Beaker Folk), au drept caracteristică prezenţa vaselor ceramice în formă de pahare, care predomină, vase de băut în formă de clopot, răsturnat. Decorul acestora este realizat prin imprimare şi dispus în benzi paralele, orizontale ce înconjoară vasul. Războinici, arma preferată fiind arcul (în morminte s-au găsit plachete cu funcţia de brasarde de arcaşi), dispunând şi de pumnale cu limbă la mâner (pumnale occidentale), purtătorii acestei culturi aparţin, din punct de vedere somatic, tipului alpin - caucazian, fiind deosebiţi de dolicocefalii neolitici mediteraneeni prin brahicefalie (cap rotund). Cea mai mare parte a specialiştilor plasează originea lor în Iberia, unde s-au descoperit numeroase morminte sub tumuli rotunzi, în estuarul râului Tago şi în Valea Guadalquivirului. La Los Millares s-au identificat tholoi (morminte megalitice), ce par să indice prezenţa unei influenţe cretane (este vorba de mormintele cu tholos cu care sunt contemporane). La acestea se adaugă cunoştinţele lor de metalurgie ceea ce a făcut ca unii specialişti să-i considere originari din Asia sau din Europa Estică, poate Moravia, unde este uneori practicată incineraţia.
Semiagricolă, semipastorală, semirăzboinică, semicomercială, această populaţie se răspândeşte, paşnic, dar foarte repede în întreaga Europă Occidentală, ajungând în nord-vest, prin Valea Rinului şi Olanda, în Marea Britanie. În Europa centrală au întâlnit şi s-au unit uneori cu purtătorii culturii ceramicii şnurate.
Numele culturii este dat de modul de decorare a vaselor, pahare cu gâtul lung, folosind impresiunile cu şnurul sau incizia (în acel moment mai puţin utilizată). Aceste populaţii mai folosesc amfora sferică şi le sunt specifice securea de luptă (din aramă, imitată uneori în piatră, cu forme variate) şi înmormântările în tumuli sau în morminte individuale.