Multitudinea transformărilor politice, economice şi sociale din ultimele decenii ale sec. XX, începutul sec. XXI au schimbat esenţial tabloul lumii şi au stat la baza transformării evidente a caracterului relaţiilor internaţionale. În acest sens, urmărind cu atenţie transformările pe plan global, asistăm la o modificare rapidă a conţinutului geopoliticii mondiale şi regionale. Astfel, spre deosebire de anterioara dezvoltare „atomizată”, izolată a statelor şi popoarelor, în prezent acestea se dezvoltă în condiţiile contactelor reciproce şi în contextul unei sporite interdependenţe internaţionale. Ca urmare a unor astfel de realităţi apar noi grupări integraţioniste, se diversifică formele de organizare a statelor şi se impun modele mult mai complexe de interacţiune, ca în rezultat, procesele integraţioniste să cuprindă practic toate regiunile şi statele lumii, contribuind la formarea unor noi „matrice” internaţionale. În acest sens, ordinea mondială rezultată din ascensiunea proceselor de integrare regională în sec. XX se deosebeşte calitativ de tipurile ordinii mondiale precedente, determinanta regionalităţii constituind o trăsătură şi un element fundamental al acestei ordini, iar relaţia dintre cele două categorii – ordine mondială şi regionalitatea – generând profunde dispute teoretice.
Ca urmare a universalităţii proceselor de cooperare regională, precum şi acuitatea manifestării acestor procese în sistemul relaţiilor internaţionale, Republica Moldova la rândul său s-a văzut implicată într-un şir de procese de cooperare şi integrare regională. Totuşi, specificul afirmării Republicii Moldova ca stat independent, provocările cu care aceasta s-a confruntat în decursul perioadei de independenţă, şi particularităţile contextului geopolitic au determinat un proces specific al cooperării şi integrării regionale, adeseori contradictoriu, acest fapt afectând uneori şansele de realizare a interesului naţional.
Cooperarea Republicii Moldova în spaţiul post-sovietic.
La 8 decembrie 1991 la Minsk a fost semnat Acordul privind crearea Comunităţii Statelor Independente (CSI), de către preşedinţii la acel moment ai Federaţiei Ruse, Ucrainei şi Republicii Belarusi, respectiv B.Elţin, L.Kravciuc şi S.Şuşchevici, aceştea fiind de acord că „Uniunea Sovietică, înfiinţată în 1922, ca subiect al dreptului internaţional şi realitate geografică, încetează să existe”. Acest fapt a fost întărit legalmente. Deja la 21 decembrie 1991, conducătorii a 12 state, foste republici sovietice (cu excepţia statelor Baltice – Lituania, Letonia şi Estonia) au semnat Protocolul la Acordul privind crearea Comunităţii Statelor Independente şi Declaraţia de la Alma-Ata [1]. Deşi, de facto, Moldova a devenit membru în structurile CSI din 21 decembrie 1991, iar Statutul CSI a fost semnat la 22 ianuarie, doar după alegerile parlamentare din primăvara anului 1994 şi a formării fracţiunii majoritare a Partidului Democrat Agrar, a devenit posibilă ratificarea documentelor constituante (Acordul de creare a CSI a fost ratificat la 8 aprilie 1994, Hotărîrea nr.40-XIII, iar Statutul Comunităţii la 26 aprilie 1994, Hotărîrea 76-XIII) [2, 83].
Astăzi, la un deceniu şi jumătate de la semnarea acordului de la Alma-Ata, una dintre cele mai prezente întrebări în actualitatea politică şi pe masa cercetătorilor este eficienţa prezenţei Republicii Moldova în cadrul Comunităţii Statelor Independente. În relaţiile cu Comunitatea Statelor Independente Republica Moldova consideră drept obiectiv primordial încheierea şi îndeplinirea riguroasă a tratatelor de prietenie şi colaborare în vederea creării unui climat de încredere şi respect reciproc, stabilirii unor relaţii reciproc avantajoase în domeniul politic, economic, tehnico-ştiinţific şi cultural. Ţinînd cont de particularităţile dezvoltării istorice şi de situaţia geopolitică a Republicii Moldova, erau prioritare relaţiile cu Federaţia Rusă, Ucraina şi Republica Belarusi. De caracterul acestor relaţii, se consideră la Chişinău, vor depinde în mare măsură stabilitatea politică şi succesul reformelor politice şi economice în ţara noastră. În temeiul existenţei unor relaţii economice şi spirituale Republica Moldova va păstra şi va confirma legăturile de prietenie cu Ţările Asiei Mijlocii şi ale Caucazului – membre ale CSI. Pentru a percepe evoluţia relaţiilor Republica Moldova – CSI, ar fi cazul ca acestea să fie studiate din perspectiva celor două aspecte: a avantajelor şi a dezavantajelor pe care le are ţara noastră în cadrul Comunităţii.
În pofida opiniilor contradictorii vis-à-vis de prezenţa Republicii Moldova în cadrul CSI, merită atenţie unele momente. Astfel, din punct de vedere politic, dezmembrarea URSS-ului şi crearea Comunităţii Statelor Independente a avut un rol important în asigurarea unui „divorţ civilizat”, care nu a admis declanşări de conflicte după modelul fostei Jugoslavii, dar a creat mecanisme necesare în menţinerea dialogului dintre fostele republici unionale. Pentru Republica Moldova, prezenţa sa în cadrul CSI semnifică echilibrarea eventualului conflict în zona estică a ţării.
Unul din avantajele principale ale aflării Republicii Moldova în CSI este colaborarea în domeniul economic cu statele membre. La acest moment spaţiul CSI poate fi considerat al doilea partener strategic din punct de vedere economic. Astfel, în perioada anului 2008 exportul ţării în statele CSI a fost de 550.244,5 mii USD (36,6%), în timp ce exportul în statele membre ale Uniunii Europene a constituit 679256,4 mii USD (45,6%) [3, 62-63]. Avantajele relaţiilor economice externe se referă la satisfacerea necesităţilor ramurilor economice cu materia primă şi materiale, păstrarea pieţii tradiţionale de desfacere a produselor autohtone.
Moştenind de la Uniunea Sovietică o economie specializată în cea mai mare parte în producţia agro-industrială (industria vinului, conservelor, zahărului, tutunului, uleiurilor vegetale) şi într-o măsură mai mică în industria uşoară (blănuri, tricotaje, încălţăminte), principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova sunt ţările CSI. Cota Rusiei în operaţiile de export-import a Moldovei constituie 232722,6 mln USD, a Ucrainei –167862,7 mln USD şi a Belarusiei – 81.956,1 mln USD. Importurile au însumat în perioada de raportare 1.333.698,1 mln USD [3, 62-63].
Una din problemele principale ale guvernanţilor de la Chişinău este asigurarea economiei naţionale şi a populaţiei mai întîi cu produse minerale (gaze naturale, cărbune, energie electrică...). Principalii furnizori de resurse energetice şi combustibili pentru Moldova rămîn statele membre ale CSI, în special Federaţia Rusă şi Ucraina. Dacă e să examinăm evoluţia acestor relaţii, atunci în perioada anilor 1993-1996 importul din aceste ţări era de circa 95%, în perioada 1997 a scăzut pînă la 89,1% [4, 61], iar actualmente constituie mai mult de 60%. Dacă am încerca că căutăm răspuns la întrebarea „care sunt motivele ce leagă Republica Moldova de CSI?”, răspunsul ar fi simplu. În primul rînd, relaţiile comerciale dintre fostele republici unionale, inclusiv cu Moldova nu pot fi ignorate. Ar fi oportun ca autorităţile moldoveneşti să depună maximul eforturilor nu doar pentru a le păstra, dar şi în scopul de a le dezvolta, dîndu-le în viitor un nou curs, axat pe principiile economiei de piaţă, ţinîndu-se cont de interesele naţionale ale fiecărui stat.
În al doilea rînd, Republica Moldova, timp de cîteva decenii face parte din aceeaşi reţea de comunicaţii şi transport ca şi celelalte state CSI-ste, ceia ce-i permite menţinerea relaţiilor economice, politice şi culturale cu celelalte state din „vecinătatea apropiată”. De asemenea, un avantaj al aflării Moldovei în cadrul CSI, este faptul că, spre deosebire de pieţele occidentale, pieţele comerciale din arealul postsovietic sunt cu mult mai accesibile pentru produsele autohtone.
Potrivit modului de a privi lucrurile obiectiv, am putea evidenţia că în spaţiul postsovietic mai există un moment care leagă practic toate statele CSI. Este o problemă mai mult de ordin psihologic – existenţa unui număr considerabil de cetăţeni ai Republicii Moldova (aproximativ 400 mii de persoane) pe teritoriul tuturor statelor membre ale Comunităţii. În condiţiile de criză, motivul principal al migraţiei populaţiei peste hotarele ţării este legat de bunăstarea materială, lipsa de resurse financiare, probleme legate de angajarea în cîmpul muncii.
Analizînd relaţiile Republica Moldova – CSI, pe lîngă avantajele pe care le are prezenţa ţării în cadrul acesteia am putea enumera şi un şir de dezavantaje. Prin însăşi aderarea la CSI, Republica Moldova a devenit dependentă de structurile politice şi economice ale acestei comunităţi sau, mai bine zis, faţă de Rusia. Ratificarea Declaraţiei de la Alma-Ata din 8 aprilie 1994 şi a altor documente de aderare la CSI, cît şi a protocolului adiţional la tratatul moldo-rus practic legiferează implicarea militară a Republicii Moldova în spaţiul post-sovietic, ceea ce de fapt ar însemna o alianţă cu Rusia. Deoarece unul din punctele protocolului prevedea, că în cazul apariţiei unei situaţii de pericol pentru securitatea naţională, pentru suveranitatea şi independenţa teritorială – părţile, în caz de necesitate, ar putea întreprinde acţiuni concrete în scopul depăşirii unei asemenea situaţii, inclusiv asistenţa reciprocă şi respingerea agresiunii unei sau ambelor părţi.
Ca o reacţie la insuficienţa şi incapabilitatea Comunităţii Statelor Independente (CSI), plenar dominată de Federaţia Rusă, de a contribui la soluţionarea celor mai grave probleme cu care se confruntă statele membre, în rezultatul conştientizării unor interese şi deziderate comune, Georgia, Ucraina, Azerbaidjan şi Moldova au fondat la 10 octombrie 1997 o nouă asociaţie de state – GUAM. Sarcinile formulate de către statele constituente ale GUAM se reduceau la conjugarea eforturilor pentru asigurarea condiţiilor necesare creşterii economice bazate pe: dezvoltarea şi implementarea unor proiecte comune în domeniul economic, al comerţului, transportului, comunicaţiilor, cooperării financiare, frontaliere, vamale, ştiinţifice, etc.
Interesul acestor state, inclusiv şi cel al Republicii Moldova, se baza pe posibilitatea dezvoltării aşa numitului „Coridor de transport Europa-Caucaz-Marea Caspică”, care părea o eventuală restaurare a „Drumului Mătăsii”, care ar deschide accesul spre regiunile bogate cu hidrocarburi ale Asiei Mijlocii. În această perioadă GUAM-ul nu a reuşit să-şi creeze instrumente eficiente de lucru, iar majoritatea deciziilor la nivel de şefi de stat şi de guvern au rămas pe hîrtie. Această organizaţie devenea treptat un CSI în miniatură.
Din 2003, situaţia s-a schimbat radical. Ţările GUAM şi-au declarat unanim revenirea în Europa drept scop strategic şi prioritar a politicii externe în relaţiile cu Uniunea Europeană. S-au produs evoluţii spectaculoase pe plan geopolitic: noua frontieră a Alianţei Atlanticului de Nord s-a stabilit de-a lungul graniţei de vest a fostei URSS, Rusia a intrat în contact direct cu spaţiul NATO în zona Mării Baltice, declarînd „vecinătatea imediată” drept spaţiu al intereselor sale speciale. Evoluţiile democratice interne în Moldova, Ucraina şi Georgia, schimbările geopolitice recente în diferite regiuni ale vechiului continent au generat în mod obiectiv necesitatea unei conlucrări mai strînse între ţările fondatoare ale GUAM-ului, în baza conştientizării şi coincidenţei intereselor strategice de lungă durată. Ţinînd cont de sfidările cu care se confruntă ţările membre ale GUAM, sarcinile au fost reformulate mai nuanţat: soluţionarea paşnică a conflictelor regionale în baza principiilor suveranităţii şi integrităţii teritoriale, a inviolabilităţii hotarelor; combaterea separatismului agresiv şi a terorismului internaţional; coordonarea cooperării ţărilor membre în raporturile cu instituţiile internaţionale (ONU, OSCE, Consiliul Europei, Grupul Consultativ al statelor membre la tratatul FACE).
Republica Moldova se confruntă cu un şir de probleme, unele din ele fiind comune sau similare şi pentru celelalte state participante în cadrul GUAM. Din această categorie de probleme pot fi menţionate: conflictul transistrean, dependenţa de pieţele de desfacere din Est, dependenţa energetică de Rusia şi tendinţele acesteea de a utiliza resursele energetice în scopuri geopolitice, ş.a. Astfel, în pofida extinsului teren de cooperare cu celelalte state participante, interesul real al Republicii Moldova faţă de GUAM a apărut ca urmare a alegerilor din 6 martie 2005 şi înrăutăţirii relaţiilor ruso-moldave din anul 2006. Până la acel moment, atitudinea Republicii Moldova faţă de GUAM a fost mai reticentă, fapt demonstrat şi de declaraţiile Preşedintelui Voronin din 2001 care învinuia organizaţia de acţiuni antiruseşti, neconforme interesului naţional. Astfel, la 10 decembrie 2004 a fost publicată dispoziţia Guvernului cu privire la instituirea Grupului de lucru pentru elaborarea şi implementarea Planului naţional privind realizarea Proiectului de facilitare a comerţului şi transportului în cadrul GUAM, plan care a fost elaborat şi dat publicaţiei la 25 februarie 2005. De asemenea, pentru prima dată Guvernul Republicii Moldova a inclus în hotărîrea din 28 ianuarie 2005 cu privire la achitarea din bugetul de Stat pe anul 2005 a cotelor de membru şi a datoriilor Moldovei faţă de organismele internaţionale şi regionale, achitarea cotei de membru a GUAM fiind în sumă de 17.300 USD.
În pofida îmbunătăţirii relative a participării Republicii Moldova în cadrul GUAM din decursul anilor 2004-2006, trebuie de menţionat totuşi, că anul 2008 a cunoscut o nouă reorientare şi schimbare a a atitudinii Republicii Moldova vizavi de acest mecanism al cooperării regionale. Astfel, în decursul lunii martie 2008, Preşedintele V.Voronin, a declarat că ţara ar putea abandona Organizaţia pentru Democraţie şi Stabilitate Economică(GUAM) deoarece aceasta s-ar fi transformat din mecanism de cooperare într-o contrapondere a Federaţiei Ruse. Deşi ulterior MAEIE a infirmat intenţia abandonării GUAM, declaraţiile preşedintelui Voronin au avut totuşi consecinţe pentru politica externă a Republicii Moldova. În acest sens, autorităţile de cel mai înalt rang de la Chişinău au abandonat participarea la summit-ul GUAM de la Batumi de la începutul lunii iulie 2008, ţara ne-fiind reprezentată nici măcar la nivel de ministru de externe. Această incosecvenţă a politicii Republicii Moldova în cadrul GUAM contravine principiilor bunei vecinătăţi şi cooperării regionale, şi denotă intenţia autorităţilor de a se apropia de Rusia. Atitudinea incertă faţă de cooperarea în cadrul GUAM a afectat dialogul între Republica Moldova şi celelalte state membre, precum şi a constituit un semnal îngrijorător pentru încrederea statelor occidentale în declaraţiile oficiale ale autorităţilor contrazise de acţiunile practice. Incertitudinea faţă de GUAM a contribuit de asemenea, şi la izolarea ţării noastre pe plan regional, evidenţiind lacune serioase ceţin de politica externă a ţării. În pofida atitudinii incerte a autorităţilor actuale faţă de GUAM, trebuie totuşi de menţionat organizaţia dispune de un extins potenţial de cooperare bazat pe interesele occidentului în coridoarele de transport care a ar putea tranzita regiunea, precum şi capacităţile regiunii de acţiune în comun în vederea garantării securităţii energetice, promovării democraţiei şi stabilităţii regionale.
Dimensiunile cooperării Republicii Moldova la Marea Neagră
Regiunea Mării Negre este o zonă geografică distinctă, bogată în resurse naturale şi poziţionată strategic la întâlnirea dintre Europa, Asia Centrală şi Orientul Mijlociu. Cu o populaţie numeroasă, regiunea ridică o serie de oportunităţi şi provocări pentru statele regiunii, inclusiv pentru Republica Moldova. Constituind un complex geopolitic distinct, cu un grad înalt de complexitate a relaţiilor între actorii regionali, regiunea Mării Negre a necesitat iniţierea unui proces de cooperare în vederea valorificării oportunităţilor economice şi geopolitice pe care le presupune, iar interesul Republicii Moldova faţă de regiunea Măririi Negre s-a manifestat din start, cooperării în spaţiul vizat fiindu-i atribuit chiar un rol distinct în vederea dezasamblării ţării noastre de complexul economic al fostei URSS, dependenţa excesivă de care genera un şir de vulnerabilităţi în procesul afirmării independenţei. În acest sens, Republica Moldova a participat din start la iniţierea procesului de cooperare regională fapt manifestat prin semnarea Declaraţiei de la Istanbul din 1992, care a pus bazele forumului Cooperarea Economică la Marea Neagră. În conformitate cu Declaraţia din 1992 obiectivele cooperării inter-statale urma să se centreze în astfel de arii distincte precum: transport şi comunicaţii, tehnologii informaţionale, schimb de informaţie economică şi comercială, standartizare şi certificarea producţiei, energie, turism, agricultură şi agro-industrie, protecţie fito-sanitară şi veterinară, sănătate şi farmaceutică, ştiinţă şi tehnologii, etc [5].
Dezvoltarea interacţiunilor între statele membre, precum şi apariţia intereselor de aprofundare a cooperării a contribuit la transformarea iniţiativei Cooperarea Economică la Marea Neagră într-o veritabilă organizaţie internaţională, care să conţină toate elementele structurale ale acesteia. Acest fapt s-a petrecut în decursul summit-ului de la Yalta din 1998, în timpul căruia şi a fost semnată Carta OCEMN. În linii generale, Carta păstrează domeniile de cooperare stabilite în decursul cooperării 1992-1998 şi stabileşte următoarele obiective ale organizaţiei: de a dezvolta relaţiile de prietenie şi bunăvecinătate, de a spori încrederea, dialogul şi respectul reciproc între statele membre, de a dezvolta şi deversifica relaţiile bilaterale şi multilaterale în baza principiilor şi normelor dreptului internaţional, de a contribui la îmbunătăţirea mediului de afaceri şi promovarea iniţiativelor individuale şi colective a întreprinderilor şi companiilor din regiune, de a încuraja participarea organizaţiei la procesele de cooperare economică internaţională şi coperarea cu instituţiile financiare intrenaţionale, ş.a. [6]
Participarea Republicii Moldova la lucrările OCEMN constituie o acţiune logică ca urmare a presupuselor avantaje pe care le-ar putea oferi succesul realizării obiectivelor organizaţiei. În conformitatea cu Documentul Conceptual al exercitării Preşidenţiei Republicii Moldova în cadrul OCEMN, priorităţile Republicii Moldova în cadrul cooperării la Marea Neagră se vor centra pe aşa domenii de cooperare precum: securitatea, transportul şi infrastructura, energetica, tehnologiile informaţionale, agricultura şi buna guvernare. Importanţa economică a cooperării economice a Republicii Moldova în cadrul OCEMN este reprezentat de faptul că partenerii Republicii Moldova în cadrul OCEMN ocupă un loc deloc neglijabil în sistemul relaţiilor economice a externe a ţării. Merită atenţie faptul că în cadrul acestei organizaţii se regăsesc primii trei parteneri economici ai Republicii Moldova, respectiv: România, Ucraina şi Federaţia Rusă. Totuşi, este necesar de luat în consideraţie că cooperarea economică a Moldovei cu Federaţia Rusă şi Ucraina se realizează în baza acordurilor semnate în cadrul CSI, care parţial acoperă o parte din spaţiul OCEMN. Totuşi, un alt important partener economic al Republicii Moldova în cadrul OCEMN îl reprezintă Turcia, dinamica relaţiilor economice cu care în decursul anilor a cunoscut o evoluţie în ascendenţă şi poate fi considerată ca reprezentativă pentru dinamica relaţiilor ţării în regiune. Astfel, pentru anul 2008 volumul comercial între Republica Moldova şi Turcia este cifrat la 265.319,4 mii dolari SUA în raport cu 19.003,1 în 1997 [9].
În pofida oportinităţilor care le presupune participarea Republicii Moldova în cadrul OCEMN, trebuie de menţionat că cooperarea în cadrul acestei organizaţii cunoaşte şi unele limite determinate de factori geopolitici obiectivi. Astfel, tabloul geopolitic regional ne permite să observăm că în cadrul OCEMN participă state ce reprezintă interese geopolitice reciproc excluzive. Acest fapt a fost evidenţiat şi de războiul ruso-georgian din august 2008 care a readus în atenţie funcţionalitatea egoismului de stat în complexul geopolitic regional. Recunoaşterea de către Federaţia Rusă a independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud, care legal aparţin Georgiei, a constituit o serioasă lovitură asupra perspectivelor de dezvoltare şi aprofundare a cooperării în regiune. În plus, trebuie de atras atenţie faptului că deşi subiectele legate de securitatea regională sunt destul de acute pentru toate statele membre, acestea au evitat să aprofundeze dialogul în domeniul vizat, de regulă cooperarea interstatală în domeniul securităţii limitându-se numai la unele domenii care nu suscită controverse de abordare, precum: combaterea terorismul, lupta contra traficului de fiinţe umane, droguri şi armament, combaterea migraţiei ilegale, lupta împotriva crimei organizate şi transfrontaliere etc. Astfel, divergenţele de abordare au determinat nediscutarea unor acute subiecte pentru statele membre, precum: reglementarea conflictelor regionale, retragerea trupelor militare ruse din Republica Moldova şi Georgia, rolul NATO în asigurarea securităţii regionale, ş.a. Neabordarea problemelor fundamentale în domeniul securităţii regionale are un impact profund asupra interacţiunilor şi alte domeniii, precum cel economic sau social, deoarece dezvoltarea economică durabilă poate avea loc numai într-un context politic stabili şi securizat.
Deficienţa cooperării regionale în cadrul OCEMN de asemenea este sesizabilă şi într-un alt sector cheie precum este cel al energeticii. În conformitate cu actele fundamentale ale OCEMN, organizaţia ar fi trebuit să se transforme într-un spaţiu de tranzit al resurselor energetice şi spaţiu ce favorizează fluxurile comerciale între Orientul Mijlociu, Europa şi Asia Centrală. Realităţile practice demonstrează totuşi, că proiectele referitoare la tranzitul resurselor energetice depăşeşte cooperarea între actorii regiunii, implicând de regulă actori extraregionali, precum UE sau Rusia ca exponentă a unor interese globale, iar dialogul între statele membre de regulă este afectat de raţionalmentul egoismului de stat, fapt întrezărit şi în contextul crizei energetice din iarna anului 2009.
Perspectivele cooperării Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.
Sarcina integrării regionale a Republicii Moldova s-a impus pe agenda de zi a autorităţilor statului chiar din momentul declarării independenţei Republicii Moldova. Astfel, la numai jumătate de an de la Declaraţia de Independenţă, Republica Moldova a fost nevoită, din motive obiective, dar şi subiective, să adere la CSI, care în esenţă constituie unul din mecanismele de cooperare şi integraţioniste din spaţiul post-sovietic. În pofida unei astfel de prevederi, autorităţile Republicii Moldova au elaborat concomitent şi sarcina integrării europene a ţării care corespundea pretenţiilor politice fireşti a societăţii moldave. Totuşi, elaborarea obiectivului de integrare europeană, fără elaborarea unei strategii clare şi coerente de ieşire din structurile CSI, a condus la includerea în cursul politicii externe a dilemei „integrare în est sau vest” ce va genera un şir de consecinţe nefaste şi va determina ne-funcţionalitatea unui şir de iniţiative a ţării.
Deşi autorităţile moldovene au declarat cursul integrării europene încă în 1992, procesul de integrare în esenţă a decurs şi decurge în continuare destul de anevoios. Amintim astfel, că autorităţi de cel mai înalt rang au fost nevoite să recunoască cu stupoare în 1993/94 că Republică Moldova a rămas unica ţară din spaţiul central-european care încă nu şi-a definitivat o bază de interacţiune cu structurile UE şi au solicitat iniţierea unui astfel de dialog [7, 298]. Negocierile demarate au culminat cu semnarea Acordului de Parteneriat şi Cooperare la 28 noiembrie 1994, dar în urma alegerilor parlamentare din aprilie 1994 şi venirii la putere a unor forţe pro-ruse, cursul de politică externă a cunoscut o redirecţionare spre Federaţia Rusă, iar intrarea în vigoare a acordului va avea lor abia în iulie 1998. Şi un al doilea important pas al apropierii Republicii Moldova de UE l-a constituit semnarea în februarie 2005 a Planului de Acţiuni UE - Republică Moldova pentru o perioadă de 3 ani, care reprezintă acordul comun al celor două părţi privind agenda reformelor politice, sociale şi economice ce trebuie înfăptuite de ţara noastră. Trebuie de menţionat totuşi, că deşi ambele documente dispun de capacitatea apropierii ţării noastre valorile, principiile şi standardele europene, totuşi, ele nu conţin careva prevederi sau angajamente de aderare a Republicii Moldova la UE.
Reieşind din faptul că integrarea economică se manifestă în practică ca fundament al proceselor de integrare regională ce conduce ulterior şi la o posibilă integrare politică, un rol important revine instituirii regimului de comerţ liber, ca primă etapă a integrării economice. Totuşi, sub acest aspect al integrării Republica Moldova rămâne încă departe de succese reale. Procesul de liberalizare a regimului comercial între Republica Moldova şi UE este în desfăşurare şi până în prezent a cunoscut mai multe etape. Astfel, din 1999 la baza relaţiilor comerciale între UE şi Republica Moldova s-a aflat Sistemul Generalizat de Preferinţe (SGP), care constituie un set de reguli prin care exporturile spre UE au fost fie parţial, fie total scutite de achitarea taxelor vamale, dar desigur cu condiţia ca acestea să respecte un şir de reguli a UE, printre care şi cele privind provenienţa mărfurilor. Începând cu 2006 Republica Moldova a beneficiat de un nou Sistem Generalizat de Preferinţe (SGP+), care include preferinţe adiţionale pentru perioada 2006-2015 acordate de către UE ţărilor în curs de dezvoltare şi celor în perioada de tranziţie. Noul sistem a extins lista preferinţelor prin includerea a noi categorii de mărfuri sensibile în grupul celor ne-sensibile [8]. Totodată, la 21 ianuarie 2008, Consiliul de Miniştri a Uniunii Europene a adoptat Regulamentul privind introducerea Preferinţelor Comerciale Autonome pentru Republica Moldova, care presupune aplicarea taxei zero pentru accesul liber la pieţele UE pentru majoritatea produselor de origine moldovenească.
Extinderea UE din 2004 şi 2007 şi sporirea numărului de membri de la 15 la 27 state membre, precum şi acordarea regimului comercial preferenţial Republicii Moldova a contribuit sporirii rolului Uniunii în comerţul exterior al ţării noastre. Astfel, pentru anul 2008 UE a devansat orice alt partener economic al Republicii Moldova, atât în clasamentul exporturilor, cât şi al importurilor, impunându-se ca partener comercial principal. Exporturile de mărfuri destinate ţărilor Uniunii Europene (UE-27) au însumat 758,5 mil. dolari SUA (+23,8% faţă de ianuarie - noiembrie 2007), deţinând o cotă de 51,3% în total exporturi (50,5% în ianuarie-noiembrie 2007) [9].
Referindu-ne la perspectivele integrării europene a Republicii Moldova, la moment acestea sunt prezentate cel mai vădit de iniţiativa polono-suedeză din primăvara lui 2008, cunoscută sub denumirea Parteneriat Estic. Această iniţiativă propune o formă mai aprofundată şi ambiţioasă a cooperării între Uniunea Europeană şi statele partenere), şi urmăreşte stabilitatea, securitatea şi prosperitatea Uniunii Europene, a partenerilor săi şi chiar a întregului continent. Parteneriatul Estic constituie o continuare a Politicii Europene de Vecinătate (PEV) şi are ca obiectiv acordarea sprijinului european statelor partenere ţinând cont de realităţile politice, economice şi starea reformelor în fiecare ţară partener.
Bazându-se pe angajamentul comun în privinţa unor principii şi valori comune, Parteneriatul Estic prevede dezvoltarea cooperării între UE şi guvernele statelor membre atât la nivel bilateral, cât şi multilateral, iar intensitatea relaţiilor UE cu partenerii va depinde de gradul în care aceste valori se reflectă în practicile şi politicile partenerilor la nivel naţional. Cooperarea bilaterală în cadrul Parteneriatului Estic urmăreşte crearea unei relaţii mult mai strânse între UE şi fiecare dintre statele partenere. Totodată, Parteneriatul Estic prevede că cooperarea bilaterală în vederea realizării următoarelor obiective: modernizarea relaţiilor în vederea semnării unor acorduri de asociere; desfăşurarea negocierilor în vederea instaurării unei zone a comerţului în relaţiile cu fiecare ţară în parte care ar fi capabilă să conducă la apariţia unei Comunităţi economice a vecinătăţii pe termen lung; liberalizarea progresivă a regimului de vize într-un mediu securizat; aprofundarea cooperării în vederea sporirii securităţii energetice a Uniunii şi statelor partenere; şi în cele din urmă, acordarea unui sprijin statelor partenere în vederea lichidării disparităţilor de dezvoltare economică şi socială.
Pilonul multilateral al cooperării în cadrul Parteneriatului Estic presupune patru platforme strategice care acoperă următoarele domenii: democraţie, bună guvernare şi stabilitate; integrare economică şi convergenţa cu politicile UE; securitatea energetică; dezvoltarea contactelor personale. Realizarea cooperării la nivel multilateral se va realiza în cadrul următoarelor structuri operaţionale: reuniunile bi-anuale ale şefilor de state şi guverne; reuniunile anuale de primăvară ale miniştrilor afacerilor externe; al treilea nivel va acoperi patru platforme tematice, în dependenţă de principalele domenii de cooperare; şi în final, grupele de muncă specializate, care v-or fi organizate în baza celor patru platforme tematice [10].
Deşi presupune oportunităţi concrete pentru statele partenere şi prevede acoperire financiară sigură, totuşi, Parteneriatul Estic constituie un document elaborat în cadrul Politicii Europene de Vecinătate care nu conţine angajamente clare în vederea unei posibile aderări la UE, iar acest fapt este principala ţintă a criticilor înaintate. Pe lângă această incertitudine „cronică” a iniţiativei vizate, şansele integrării Republicii Moldova depind şi de succesul realizării prevederilor APC şi PA UE - Republica Moldova, sau la acest capitol Moldova cunoaşte dificultăţi. Astfel, la subiectul realizării Planului de Acţiuni, în pofida declaraţiilor oficiale, autorităţile statului rămân restanţiere în domenii precum: respectarea drepturilor omului, libertatea mass-media, justiţie, reforma organelor de drept, combaterea corupţiei, ş.a. În acest sens, manifestarea unei voinţe politice clare şi univoce în promovarea reformelor politice şi economice reale în interior, precum şi asumarea unui angajament cert, predictibil al cursului de integrare europeană, constituie condiţie sine qua non al ascensiunii ţării noastre în procesul integrării europene.
La 28 noiembrie 2008 Acordul de Parteneriat şi Cooperare dintre Comunităţile europene şi Republica Moldova a expirat, accentuând necesitatea iniţierii negocierilor şi încheierii unui nou act juridic fundamental al cooperării între cele două părţi. Reperele de bază privind negocierea unui nou acord cu UE autorităţile actuale le-au stabilit încă în luna iulie 2008, stipulându-se necesitatea evidenţierii în noul acord a perspectivelor de membru a UE a Republicii Moldova; respectarea unei atitudini dinamice vizavi de termenii aderării la UE; obţinerea graduală a celor patru libertăţi, în special libertatea comercială şi regimul de vize; şi respectarea principiului neutralităţii, după exemplul altor membri a UE. Totuşi, relaţiile politice dintre cele două părţi au fost afectate ca urmare a instabilităţii din Republica Moldova ca urmare a evenimentelor post-electorale din 2009 şi încălcării de către autorităţile de la Chişinău a unor înţelegeri cu comunitatea europeană manifestate prin impunerea vizelor pentru cetăţenii României, stat membru a UE, fapt ce contravine înţelegerilor atinse anterior între cele două părţi. Consiliul pentru Afaceri Generale şi Relaţii Externe (CAGRE) reunit la Luxemburg la 15 iunie 2009 şi-a reiterat angajamentul ferm pentru aprofundarea în continuare a relaţiilor între UE şi Republica Moldova în baza principiilor şi valorilor comune, dar totodată s-a arătat îngrijorat de încălcarea drepturilor omului, deteriorarea libertăţii mass-media şi libertăţii de exprimare şi a decis imposibilitatea reluării negocierilor cu Republica Moldova până când autorităţile de la Chişinău nu-şi vor corecta politica de vize pentru cetăţenii români şi respectarea înţelegerilor cu UE.
Bibliografie:
- Protocolul conferinţei interparlamentare cu privire la formele colaborării interstatale // „Sfatul Ţării”, 1991, 29 decembrie.
- Moldova şi Integrarea Europeană. - Chişinău: Institutul de Politici Publice, 2001.
- Moldova în cifre. Breviar Statistic. – Chişinău: Biroul Naţional de Statistică, 2006.
- Sudacevschi G. Relaţiile economice ale Republicii Moldova cu ţările Comunităţii Statelor Independente (CSI). – Bucureşti: Economica, 2004.
- Summit Declaration on Black Sea Economic Cooperation. Istanbul, 25 june 1992. // http://www.bsec-organization.org/documents/declaration/summit/ Reports/Istanbul1992.pdf
- Charter of the Organization of the Black Sea Economic Cooperation // http://www.bsec-organization.org/documents/LegalDocuments/statutory/ charter/Download/CHARTER%20web%20080630.pdf
- Enciu N., Enciu V. Cnstrucţia Europeană: 1945-2007. - Chişinău, Civitas, 2007.
- Volniţkii I. Tendinţele şi perspectivele liberalizării comerţului cu UE, http: //www.case.com.md/upload/3/Tendintele%20si%20perspectivele%20liberalizarii%20comertului%20cu%20UE.pdf
- Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-noiembrie 2008, http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=2477 &parent=0.
- Communication de la Commission au Parlement Européen et au Conseil: Parteneriat oriental {SEC(2008) 2974}, Bruxelles, le 3 Decembre 2008, COM(2008) 823 final