Pin It

Multitudinea transformărilor politice, economice şi sociale din ultimele de­ce­nii ale sec. XX, începutul sec. XXI au schimbat esenţial tabloul lumii şi au stat la baza transformării evidente a caracterului relaţiilor internaţionale. În acest sens, urmărind cu atenţie transformările pe plan global, asistăm la o modi­fi­care rapidă a conţinutului geopoliticii mondiale şi regionale. Astfel, spre deo­se­bire de anterioara dezvoltare „atomizată”, izolată a statelor şi popoarelor, în pre­zent acestea se dezvoltă în condiţiile contactelor reciproce şi în contextul unei sporite interdependenţe internaţionale. Ca urmare a unor astfel de realităţi apar noi grupări integraţioniste, se diversifică formele de organizare a statelor şi se impun modele mult mai complexe de interacţiune, ca în rezultat, procesele in­te­graţioniste să cuprindă practic toate regiunile şi statele lumii, contribuind la formarea unor noi „matrice” internaţionale. În acest sens, ordinea mondială re­zu­ltată din ascensiunea proceselor de integrare regională în sec. XX se deose­be­şte calitativ de tipurile ordinii mondiale precedente, determinanta regionalităţii co­nstituind o trăsătură şi un element fundamental al acestei ordini, iar relaţia di­n­t­re cele două categorii – ordine mondială şi regionalitatea – generând profunde di­spute teoretice. 

Ca urmare a universalităţii proceselor de cooperare regională, precum şi acu­itatea manifestării acestor procese în sistemul relaţiilor internaţionale, Re­pu­b­lica Moldova la rândul său s-a văzut implicată într-un şir de procese de coo­pe­rare şi integrare regională. Totuşi, specificul afirmării  Republicii Moldova ca stat independent, provocările cu care aceasta s-a confruntat în decursul perioa­dei de independenţă, şi particularităţile contextului geopolitic au determinat un pro­ces specific al cooperării şi integrării regionale, adeseori contradictoriu, acest fapt afectând uneori şansele de realizare a interesului naţional.  

 

Cooperarea Republicii Moldova în spaţiul post-sovietic.

La 8 decembrie 1991 la Minsk a fost semnat Acordul privind crearea Co­mu­nităţii Statelor Independente (CSI), de către preşedinţii la acel moment ai Fe­deraţiei Ruse, Ucrainei şi Republicii Belarusi, respectiv B.Elţin, L.Kravciuc şi S.Şuşchevici, aceştea fiind de acord că „Uniunea Sovietică, înfiinţată în 1922, ca subiect al dreptului internaţional şi realitate geografică, încetează să existe”. Acest fapt a fost întărit legalmente. Deja la 21 decembrie 1991, conducătorii a 12 state, foste republici sovietice (cu excepţia statelor Baltice – Lituania, Leto­nia şi Estonia) au semnat Protocolul la Acordul privind crearea Comunităţii Sta­telor Independente şi Declaraţia de la Alma-Ata [1]. Deşi, de facto, Moldova a devenit membru în structurile CSI din 21 decembrie 1991, iar Statutul CSI a fost semnat la 22 ianuarie, doar după alegerile parlamentare din primăvara anu­lui 1994 şi a formării fracţiunii majoritare a Partidului Democrat Agrar, a deve­nit posibilă ratificarea documentelor constituante (Acordul de creare a CSI a fost ratificat la 8 aprilie 1994, Hotărîrea nr.40-XIII, iar Statutul Comunităţii la 26 aprilie 1994, Hotărîrea 76-XIII) [2, 83]. 

Astăzi, la un deceniu şi jumătate de la semnarea acordului de la Alma-Ata, una dintre cele mai prezente întrebări în actualitatea politică şi pe masa cerce­tă­torilor este eficienţa prezenţei Republicii Moldova în cadrul Comunităţii State­lor Independente. În relaţiile cu Comunitatea Statelor Independente Republica Mo­ldova consideră drept obiectiv primordial încheierea şi îndeplinirea riguroasă a tratatelor de prietenie şi colaborare în vederea creării unui climat de încredere şi respect reciproc, stabilirii unor relaţii reciproc avantajoase în domeniul poli­tic, economic, tehnico-ştiinţific şi cultural. Ţinînd cont de particularităţile dez­vo­l­tării istorice şi de situaţia geopolitică a Republicii Moldova, erau prioritare re­la­ţiile cu Federaţia Rusă, Ucraina şi Republica Belarusi. De caracterul acestor relaţii, se consideră la Chişinău, vor depinde în mare măsură stabilitatea politică şi succesul reformelor politice şi economice în ţara noastră. În temeiul existenţei unor relaţii economice şi spirituale Republica Moldova va păstra şi va confirma le­găturile de prietenie cu Ţările Asiei Mijlocii şi ale Caucazului – membre ale CSI. Pentru a percepe evoluţia relaţiilor Republica Moldova – CSI, ar fi cazul ca acestea să fie studiate din perspectiva celor două aspecte: a avantajelor şi a de­zavantajelor pe care le are ţara noastră în cadrul Comunităţii.

În pofida opiniilor contradictorii vis-à-vis de prezenţa Republicii Moldova în cadrul CSI, merită atenţie unele momente. Astfel, din punct de vedere politic, dezmembrarea URSS-ului şi crearea Comunităţii Statelor Independente a avut un rol important în asigurarea unui „divorţ civilizat”, care nu a admis declanşări de conflicte după modelul fostei Jugoslavii, dar a creat mecanisme necesare în menţinerea dialogului dintre fostele republici unionale. Pentru Republica Mol­do­va, prezenţa sa în cadrul CSI semnifică echilibrarea eventualului conflict în zo­na estică a ţării.

Unul din avantajele principale ale aflării Republicii Moldova în CSI este co­la­borarea în domeniul economic cu statele membre. La acest moment spaţiul CSI poate fi considerat al doilea partener strategic din punct de vedere econo­mic. Astfel, în perioada anului 2008 exportul ţării în statele CSI a fost de 550.244,5 mii USD (36,6%), în timp ce exportul în statele membre ale Uniunii Europene a constituit 679256,4 mii USD (45,6%) [3, 62-63]. Avantajele relaţii­lor economice externe se referă la satisfacerea necesităţilor ramurilor economice cu materia primă şi materiale, păstrarea pieţii tradiţionale de desfacere a pro­du­se­lor autohtone.

Moştenind de la Uniunea Sovietică o economie specializată în cea mai mare parte în producţia agro-industrială (industria vinului, conservelor, zahărului, tu­tu­nului, uleiurilor vegetale) şi într-o măsură mai mică în industria uşoară (blă­nuri, tricotaje, încălţăminte), principalii parteneri comerciali ai Republicii Mol­do­va sunt ţările CSI. Cota Rusiei în operaţiile de export-import a Moldovei co­n­s­tituie 232722,6 mln USD, a Ucrainei –167862,7 mln USD şi a Belarusiei – 81.956,1 mln USD. Importurile au însumat în perioada de raportare 1.333.698,1 mln USD [3, 62-63].

Una din problemele principale ale guvernanţilor de la Chişinău este asigu­ra­rea economiei naţionale şi a populaţiei mai întîi cu produse minerale (gaze natu­rale, cărbune, energie electrică...). Principalii furnizori de resurse energetice şi co­mbustibili pentru Moldova rămîn statele membre ale CSI, în special Federaţia Rusă şi Ucraina.  Dacă e să examinăm evoluţia acestor relaţii, atunci în perioada anilor 1993-1996 importul din aceste ţări era de circa 95%, în perioada 1997 a scă­zut pînă la 89,1% [4, 61], iar actualmente constituie mai mult de 60%. Dacă am încerca că căutăm răspuns la întrebarea „care sunt motivele ce leagă Repu­b­li­ca Moldova de CSI?”, răspunsul ar fi simplu. În primul rînd, relaţiile comer­ci­a­le dintre fostele republici unionale, inclusiv cu Moldova nu pot fi ignorate. Ar fi oportun ca autorităţile moldoveneşti să depună maximul eforturilor nu doar pe­ntru a le păstra, dar şi în scopul de a le dezvolta, dîndu-le în viitor un nou curs, axat pe principiile economiei de piaţă, ţinîndu-se cont de interesele naţio­na­le ale fiecărui stat.

În al doilea rînd, Republica Moldova, timp de cîteva decenii face parte din aceeaşi reţea de comunicaţii şi transport ca şi celelalte state CSI-ste, ceia ce-i pe­rmite menţinerea relaţiilor economice, politice şi culturale cu celelalte state din „vecinătatea apropiată”. De asemenea, un avantaj al aflării Moldovei în ca­d­rul CSI, este faptul că, spre deosebire de pieţele occidentale, pieţele comerciale din arealul postsovietic sunt cu mult mai accesibile pentru produsele autohtone.

Potrivit modului de a privi lucrurile obiectiv, am putea evidenţia că în spa­ţi­ul postsovietic mai există un moment care leagă practic toate statele CSI. Es­te o problemă mai mult de ordin psihologic – existenţa unui număr considerabil de ce­tăţeni ai Republicii Moldova (aproximativ 400 mii de persoane) pe teritoriul tuturor statelor membre ale Comunităţii. În condiţiile de criză, motivul principal al migraţiei populaţiei peste hotarele ţării este legat de bunăstarea materială, li­p­sa de resurse financiare, probleme legate de angajarea în cîmpul muncii.

Analizînd relaţiile Republica Moldova – CSI, pe lîngă avantajele pe care le are prezenţa ţării în cadrul acesteia am putea enumera şi un şir de dezavantaje. Prin însăşi aderarea la CSI, Republica Moldova a devenit dependentă de struc­tu­ri­le politice şi economice ale acestei comunităţi sau, mai bine zis, faţă de Rusia. Ratificarea Declaraţiei de la Alma-Ata din 8 aprilie 1994 şi a altor documente de aderare la CSI, cît şi a protocolului adiţional la tratatul moldo-rus practic le­gi­ferează implicarea militară a Republicii Moldova în spaţiul post-sovietic, ceea ce de fapt ar însemna o alianţă cu Rusia. Deoarece unul din punctele protoco­lu­lui prevedea, că în cazul apariţiei unei situaţii de pericol pentru securitatea na­ţi­o­nală, pentru suveranitatea şi independenţa teritorială – părţile, în caz de necesi­ta­te, ar putea întreprinde acţiuni concrete în scopul depăşirii unei asemenea situ­a­ţii, inclusiv asistenţa reciprocă şi respingerea agresiunii unei sau ambelor părţi.

Ca o reacţie la insuficienţa şi incapabilitatea Comunităţii Statelor Indepen­de­nte (CSI), plenar dominată de Federaţia Rusă, de a contribui la soluţionarea ce­lor mai grave probleme cu care se confruntă statele membre, în rezultatul con­ş­tientizării unor interese şi deziderate comune, Georgia, Ucraina, Azerbaidjan şi Moldova au fondat la 10 octombrie 1997 o nouă asociaţie de state – GUAM. Sarcinile formulate de către statele constituente ale GUAM se reduceau la con­ju­garea eforturilor pentru asigurarea condiţiilor necesare creşterii economice ba­za­te pe: dezvoltarea şi implementarea unor proiecte comune în domeniul econo­mic, al comerţului, transportului, comunicaţiilor, cooperării financiare, frontali­e­re, vamale, ştiinţifice, etc.

Interesul acestor state, inclusiv şi cel al Republicii Moldova, se baza pe po­si­bilitatea dezvoltării aşa numitului „Coridor de transport Europa-Caucaz-Marea Caspică”, care părea o eventuală restaurare a „Drumului Mătăsii”, care ar desc­hi­de accesul spre regiunile bogate cu hidrocarburi ale Asiei Mijlocii. În această perioadă GUAM-ul nu a reuşit să-şi creeze instrumente eficiente de lucru, iar ma­joritatea deciziilor la nivel de şefi de stat şi de guvern au rămas pe hîrtie. Ace­astă organizaţie devenea treptat un CSI în miniatură.

Din 2003, situaţia s-a schimbat radical. Ţările GUAM şi-au declarat unanim revenirea în Europa drept scop strategic şi prioritar a politicii externe în relaţiile cu Uniunea Europeană. S-au produs evoluţii spectaculoase pe plan geopolitic: no­ua frontieră a Alianţei Atlanticului de Nord s-a stabilit de-a lungul graniţei de vest a fostei URSS, Rusia a intrat în contact direct cu spaţiul NATO în zona Mă­rii Baltice, declarînd „vecinătatea imediată” drept spaţiu al intereselor sale spe­ciale. Evoluţiile democratice interne în Moldova, Ucraina şi Georgia, schim­bă­rile geopolitice recente în diferite regiuni ale vechiului continent au generat în mod obiectiv necesitatea unei conlucrări mai strînse între ţările fondatoare ale GUAM-ului, în baza conştientizării şi coincidenţei intereselor strategice de lun­gă durată. Ţinînd cont de sfidările cu care se confruntă ţările membre ale GUAM, sarcinile au fost reformulate mai nuanţat: soluţionarea paşnică a con­f­li­c­telor regionale în baza principiilor suveranităţii şi integrităţii teritoriale, a in­vi­o­labilităţii hotarelor; combaterea separatismului agresiv şi a terorismului inter­na­ţional; coordonarea cooperării ţărilor membre în raporturile cu instituţiile in­te­r­naţionale (ONU, OSCE, Consiliul Europei, Grupul Consultativ al statelor me­m­bre la tratatul FACE).

Republica Moldova se confruntă cu un şir de probleme, unele din ele fiind co­mune sau similare şi pentru celelalte state participante în cadrul GUAM. Din această categorie de probleme pot fi menţionate: conflictul transistrean, depe­n­de­nţa de pieţele de desfacere din Est, dependenţa energetică de Rusia şi tendin­ţe­le acesteea de a utiliza resursele energetice în scopuri geopolitice, ş.a. Astfel, în pofida extinsului teren de cooperare cu celelalte state participante, interesul re­al al Republicii Moldova faţă de GUAM a apărut ca urmare a alegerilor din 6 martie 2005 şi înrăutăţirii relaţiilor ruso-moldave din anul 2006. Până la acel moment, atitudinea Republicii Moldova faţă de GUAM a fost mai reticentă, fapt demonstrat şi de declaraţiile Preşedintelui Voronin din 2001 care învinuia orga­ni­zaţia de acţiuni antiruseşti, neconforme interesului naţional. Astfel, la 10 de­ce­mbrie 2004 a fost publicată dispoziţia Guvernului cu privire la instituirea Gru­pului de lucru pentru elaborarea şi implementarea Planului naţional privind re­alizarea Proiectului de facilitare a comerţului şi transportului în cadrul GUAM, plan care a fost elaborat şi dat publicaţiei la 25 februarie 2005. De ase­menea, pentru prima dată Guvernul Republicii Moldova a inclus în hotărîrea din 28 ianuarie 2005 cu privire la achitarea din bugetul de Stat pe anul 2005 a co­te­lor de membru şi a datoriilor Moldovei faţă de organismele internaţionale şi re­gi­onale, achitarea cotei de membru a GUAM fiind în sumă de 17.300 USD.

În pofida îmbunătăţirii relative a participării Republicii Moldova în cadrul GUAM din decursul anilor 2004-2006, trebuie de menţionat totuşi, că anul 2008 a cunoscut o nouă reorientare şi schimbare a a atitudinii Republicii Moldova vi­zavi de acest mecanism al cooperării regionale. Astfel, în decursul lunii martie 2008, Preşedintele V.Voronin, a declarat că ţara ar putea abandona Organizaţia pentru Democraţie şi Stabilitate Economică(GUAM) deoarece aceasta s-ar fi tra­nsformat din mecanism de cooperare într-o contrapondere a Federaţiei Ruse. Deşi ulterior MAEIE a infirmat intenţia abandonării GUAM, declaraţiile preşe­di­ntelui Voronin au avut totuşi consecinţe pentru politica externă a Republicii Moldova. În acest sens, autorităţile de cel mai înalt rang de la Chişinău au aban­do­nat participarea la summit-ul GUAM de la Batumi de la începutul lunii iulie 2008, ţara ne-fiind reprezentată nici măcar la nivel de ministru de externe. Ace­a­stă incosecvenţă a politicii Republicii Moldova în cadrul GUAM contravine pri­ncipiilor bunei vecinătăţi şi cooperării regionale, şi denotă intenţia autorită­ţi­lor de a se apropia de Rusia. Atitudinea incertă faţă de cooperarea în cadrul GUAM a afectat dialogul între Republica Moldova şi celelalte state membre, precum şi a constituit un semnal îngrijorător pentru încrederea statelor occi­de­n­tale în declaraţiile oficiale ale autorităţilor contrazise de acţiunile practice. In­ce­r­titudinea faţă de GUAM a contribuit de asemenea, şi la izolarea ţării noastre pe plan regional, evidenţiind lacune serioase ceţin de politica externă a ţării. În po­fi­da atitudinii incerte a autorităţilor actuale faţă de GUAM, trebuie totuşi de me­n­ţionat organizaţia dispune de un extins potenţial de cooperare bazat pe in­te­re­se­le occidentului în coridoarele de transport care a ar putea tranzita regiunea, precum şi capacităţile regiunii de acţiune în comun în vederea garantării secu­ri­tă­ţii energetice, promovării democraţiei şi stabilităţii regionale. 

 

Dimensiunile cooperării Republicii Moldova la Marea Neagră

Regiunea Mării Negre este o zonă geografică distinctă, bogată în resurse na­tu­rale şi poziţionată strategic la întâlnirea dintre Europa, Asia Centrală şi Orien­tul Mijlociu. Cu o populaţie numeroasă, regiunea ridică o serie de oportunităţi şi provocări pentru statele regiunii, inclusiv pentru Republica Moldova. Cons­ti­tu­ind un complex geopolitic distinct, cu un grad înalt de complexitate a relaţiilor în­tre actorii regionali, regiunea Mării Negre a necesitat iniţierea unui proces de cooperare în vederea valorificării oportunităţilor economice şi geopolitice pe ca­re le presupune, iar interesul Republicii Moldova faţă de regiunea Măririi Negre s-a manifestat din start, cooperării în spaţiul vizat fiindu-i atribuit chiar un rol di­stinct în vederea dezasamblării ţării noastre de complexul economic al fostei URSS, dependenţa excesivă de care genera un şir de vulnerabilităţi în procesul afi­rmării independenţei. În acest sens, Republica Moldova a participat din start la iniţierea procesului de cooperare regională fapt manifestat prin semnarea De­c­laraţiei de la Istanbul din 1992, care a pus bazele forumului Cooperarea Eco­no­mică la Marea Neagră. În conformitate cu Declaraţia din 1992 obiectivele coo­pe­rării inter-statale urma să se centreze în astfel de arii distincte precum: trans­port şi comunicaţii, tehnologii informaţionale, schimb de informaţie economică şi comercială, standartizare şi certificarea producţiei, energie, turism, agricultură şi agro-industrie, protecţie fito-sanitară şi veterinară, sănătate şi farmaceutică, şti­inţă şi tehnologii, etc [5].

Dezvoltarea interacţiunilor între statele membre, precum şi apariţia interese­lor de aprofundare a cooperării a contribuit la transformarea iniţiativei Coopera­rea Economică la Marea Neagră într-o veritabilă organizaţie internaţională, care să conţină toate elementele structurale ale acesteia. Acest fapt s-a petrecut în de­cu­rsul summit-ului de la Yalta din 1998, în timpul căruia şi a fost semnată Carta OCEMN. În linii generale, Carta păstrează domeniile de cooperare stabilite în decursul cooperării 1992-1998 şi stabileşte următoarele obiective ale organi­za­ţiei: de a dezvolta relaţiile de prietenie şi bunăvecinătate, de a spori încrederea, di­alogul şi respectul reciproc între statele membre, de a dezvolta şi deversifica re­laţiile bilaterale şi multilaterale în baza principiilor şi normelor dreptului inter­na­ţional, de a contribui la îmbunătăţirea mediului de afaceri şi promovarea ini­ţi­a­tivelor individuale şi colective a întreprinderilor şi companiilor din regiune, de a încuraja participarea organizaţiei la procesele de cooperare economică inter­na­ţi­onală şi coperarea cu instituţiile financiare intrenaţionale, ş.a. [6]

Participarea Republicii Moldova la lucrările OCEMN constituie o acţiune lo­gică ca urmare a presupuselor avantaje pe care le-ar putea oferi succesul reali­ză­rii obiectivelor organizaţiei. În conformitatea cu Documentul Conceptual al exe­rcitării Preşidenţiei Republicii Moldova în cadrul OCEMN, priorităţile Re­pu­blicii Moldova în cadrul cooperării la Marea Neagră se vor centra pe aşa do­me­nii de cooperare precum: securitatea, transportul şi infrastructura, energetica, tehnologiile informaţionale, agricultura şi buna guvernare. Importanţa econo­mi­că a cooperării economice a Republicii Moldova în cadrul OCEMN este repre­ze­ntat de faptul că partenerii Republicii Moldova în cadrul OCEMN ocupă un loc deloc neglijabil în sistemul relaţiilor economice a externe a ţării. Merită ate­n­ţie faptul că în cadrul acestei organizaţii se regăsesc primii trei parteneri eco­no­mici ai Republicii Moldova, respectiv: România, Ucraina şi Federaţia Rusă. Totuşi, este necesar de luat în consideraţie că cooperarea economică a Moldovei cu Federaţia Rusă şi Ucraina se realizează în baza acordurilor semnate în cadrul CSI, care parţial acoperă o parte din spaţiul OCEMN. Totuşi, un alt important pa­rtener economic al Republicii Moldova în cadrul OCEMN îl reprezintă Tur­cia, dinamica relaţiilor economice cu care în decursul anilor a cunoscut o evo­lu­ţie în ascendenţă şi poate fi considerată ca reprezentativă pentru dinamica rela­ţi­i­lor ţării în regiune. Astfel, pentru anul 2008 volumul comercial între Republica Moldova şi Turcia este cifrat la 265.319,4 mii dolari SUA în raport cu 19.003,1 în 1997 [9].

În pofida oportinităţilor care le presupune participarea Republicii Moldova în cadrul OCEMN, trebuie de menţionat că cooperarea în cadrul acestei organi­za­ţii cunoaşte şi unele limite determinate de factori geopolitici obiectivi. Astfel, ta­bloul geopolitic regional ne permite să observăm că în cadrul OCEMN parti­ci­pă state ce reprezintă interese geopolitice reciproc excluzive. Acest fapt a fost evidenţiat şi de războiul ruso-georgian din august 2008 care a readus în atenţie fu­ncţionalitatea egoismului de stat în complexul geopolitic regional. Recunoaş­te­rea de către Federaţia Rusă a independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud, care le­gal aparţin Georgiei, a constituit o serioasă lovitură asupra perspectivelor de de­zvoltare şi aprofundare a cooperării în regiune. În plus, trebuie de atras atenţie faptului că deşi subiectele legate de securitatea regională sunt destul de acute pe­ntru toate statele membre, acestea au evitat să aprofundeze dialogul în dome­niul vizat, de regulă cooperarea interstatală în domeniul securităţii limitându-se nu­mai la unele domenii care nu suscită controverse de abordare, precum: com­ba­terea terorismul, lupta contra traficului de fiinţe umane, droguri şi armament, combaterea migraţiei ilegale, lupta împotriva crimei organizate şi transfron­ta­li­e­re etc. Astfel, divergenţele de abordare au determinat nediscutarea unor acute su­biecte pentru statele membre, precum: reglementarea conflictelor regionale, re­tragerea trupelor militare ruse din Republica Moldova şi Georgia, rolul NATO în asigurarea securităţii regionale, ş.a. Neabordarea problemelor fundamentale în domeniul securităţii regionale are un impact profund asupra interacţiunilor şi al­te domeniii, precum cel economic sau social, deoarece dezvoltarea economică durabilă poate avea loc numai într-un context politic stabili şi securizat.

Deficienţa cooperării regionale în cadrul OCEMN de asemenea este sesi­za­bi­lă şi într-un alt sector cheie precum este cel al energeticii. În conformitate cu ac­tele fundamentale ale OCEMN, organizaţia ar fi trebuit să se transforme într-un spaţiu de tranzit al resurselor energetice şi spaţiu ce favorizează  fluxurile co­me­rciale între Orientul Mijlociu, Europa şi Asia Centrală. Realităţile practice de­monstrează totuşi, că proiectele referitoare la tranzitul resurselor energetice de­­păşeşte cooperarea între actorii regiunii, implicând de regulă actori extra­re­gi­o­nali, precum UE sau Rusia ca exponentă a unor interese globale, iar dialogul în­tre statele membre de regulă este afectat de raţionalmentul egoismului de stat, fapt întrezărit şi în contextul crizei energetice din iarna anului 2009.

 

Perspectivele cooperării Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.

Sarcina integrării regionale a Republicii Moldova s-a impus pe agenda de zi a autorităţilor  statului chiar din momentul declarării independenţei Republicii Moldova. Astfel, la numai jumătate de an de la Declaraţia de Independenţă, Re­pu­blica Moldova a fost nevoită, din motive  obiective, dar şi subiective, să adere la CSI, care în esenţă constituie unul din mecanismele de cooperare şi integ­ra­ţi­o­­niste din spaţiul post-sovietic. În pofida unei astfel de prevederi, autorităţile Re­publicii Moldova au elaborat concomitent şi sarcina integrării europene a ţă­rii care corespundea pretenţiilor politice fireşti a societăţii moldave. Totuşi, ela­bo­rarea obiectivului de integrare europeană, fără elaborarea unei strategii clare şi coerente de ieşire din structurile CSI, a condus la includerea în cursul politicii externe a dilemei „integrare în est sau vest” ce va genera un şir de consecinţe ne­faste şi va determina ne-funcţionalitatea unui şir de iniţiative a ţării.

Deşi autorităţile moldovene au declarat cursul integrării europene încă în 1992, procesul de integrare în esenţă a decurs şi decurge în continuare destul de anevoios. Amintim astfel, că autorităţi de cel mai înalt rang au fost nevoite să re­cunoască cu stupoare în 1993/94 că Republică Moldova a rămas unica ţară din spaţiul central-european care încă nu şi-a definitivat o bază de interacţiune cu stru­cturile UE şi au solicitat iniţierea unui astfel de dialog [7, 298]. Negocierile de­marate au culminat cu semnarea Acordului de Parteneriat şi Cooperare la 28 no­i­embrie 1994, dar în urma alegerilor parlamentare din aprilie 1994 şi venirii la pu­tere a unor forţe pro-ruse, cursul de politică externă a cunoscut o redirec­ţi­o­na­re spre Federaţia Rusă, iar intrarea în vigoare a acordului va avea lor abia în iulie 1998. Şi un al doilea important pas al apropierii Republicii Moldova de UE l-a constituit semnarea în februarie 2005 a Planului de Acţiuni UE - Republică Moldova pentru o perioadă de 3 ani, care reprezintă acordul comun al celor două părţi privind agenda reformelor politice, sociale şi economice ce trebuie înfăptuite de ţara noastră. Trebuie de menţionat totuşi, că deşi ambele docu­me­n­te dispun de capacitatea apropierii ţării noastre valorile, principiile şi standar­de­le europene, totuşi, ele nu conţin careva prevederi sau angajamente de aderare a Republicii Moldova la UE.

Reieşind din faptul că integrarea economică se manifestă în practică ca fu­n­da­ment al proceselor de integrare regională ce conduce ulterior şi la o posibilă integrare politică, un rol important revine instituirii regimului de comerţ liber, ca primă etapă a integrării economice. Totuşi, sub acest aspect al integrării Re­pu­blica Moldova rămâne încă departe de succese reale. Procesul de liberalizare a regimului comercial între Republica Moldova şi UE este în desfăşurare şi până în prezent a cunoscut mai multe etape. Astfel, din 1999 la baza relaţiilor come­r­ciale între UE şi Republica Moldova s-a aflat Sistemul Generalizat de Preferinţe (SGP), care constituie un set de reguli prin care exporturile spre UE au fost fie pa­rţial, fie total scutite de achitarea taxelor vamale, dar desigur cu condiţia ca acestea să respecte un şir de reguli a UE, printre care şi cele privind provenienţa mărfurilor. Începând cu 2006 Republica Moldova a beneficiat de un nou Sistem Generalizat de Preferinţe (SGP+), care include preferinţe adiţionale pentru pe­ri­o­ada 2006-2015 acordate de către UE ţărilor în curs de dezvoltare şi celor în pe­ri­oada de tranziţie. Noul sistem a extins lista preferinţelor prin includerea a noi ca­tegorii de mărfuri sensibile în grupul celor ne-sensibile [8]. Totodată, la 21 ianuarie 2008, Consiliul de Miniştri a Uniunii Europene a adoptat Regulamentul privind introducerea Preferinţelor Comerciale Autonome pentru Republica Mol­dova, care presupune aplicarea taxei zero pentru accesul liber la pieţele UE pe­n­t­ru majoritatea produselor de origine moldovenească.

Extinderea UE din 2004 şi 2007 şi sporirea numărului de membri de la 15 la 27 state membre, precum şi acordarea regimului comercial preferenţial Repu­b­li­cii Moldova a contribuit sporirii rolului Uniunii în comerţul exterior al ţării no­a­s­tre. Astfel, pentru anul 2008 UE a devansat orice alt partener economic al Re­pu­blicii Moldova, atât în clasamentul exporturilor, cât şi al importurilor, im­pu­nâ­ndu-se ca partener comercial principal. Exporturile de mărfuri destinate ţări­lor Uniunii Europene (UE-27) au însumat 758,5 mil. dolari SUA (+23,8% faţă de ianuarie - noiembrie 2007), deţinând o cotă de 51,3% în total exporturi (50,5% în ianuarie-noiembrie 2007) [9].

Referindu-ne la perspectivele integrării europene a Republicii Moldova, la moment acestea sunt prezentate cel mai vădit de iniţiativa polono-suedeză din primăvara lui 2008, cunoscută sub denumirea Parteneriat Estic. Această iniţia­ti­vă propune o formă mai aprofundată şi ambiţioasă a cooperării între Uniunea Europeană şi statele partenere), şi urmăreşte stabilitatea, securitatea şi pro­s­pe­ritatea Uniunii Europene, a partenerilor săi şi chiar a întregului continent. Par­te­neriatul Estic constituie o continuare a Politicii Europene de Vecinătate (PEV) şi are ca obiectiv acordarea sprijinului european statelor partenere ţinând cont de realităţile politice, economice şi starea reformelor în fiecare ţară partener.

Bazându-se pe angajamentul comun în privinţa unor principii şi valori co­mu­ne, Parteneriatul Estic prevede dezvoltarea cooperării între UE şi guvernele statelor membre atât la nivel bilateral, cât şi multilateral, iar intensitatea rela­ţi­i­lor UE cu partenerii va depinde de gradul în care aceste valori se reflectă în pra­c­ticile şi politicile partenerilor la nivel naţional. Cooperarea bilaterală în ca­d­rul Parteneriatului Estic urmăreşte crearea unei relaţii mult mai strânse între UE şi fiecare dintre statele partenere. Totodată, Parteneriatul Estic prevede că co­ope­ra­rea bilaterală în vederea realizării următoarelor obiective: modernizarea re­la­ţiilor în vederea semnării unor acorduri de asociere; desfăşurarea negocie­ri­lor în ve­derea instaurării unei zone a comerţului în relaţiile cu fiecare ţară în pa­r­te ca­re ar fi capabilă să conducă la apariţia unei Comunităţi economice a veci­nă­tăţii pe termen lung; liberalizarea progresivă a regimului de vize într-un me­diu secu­ri­zat; aprofundarea cooperării în vederea sporirii securităţii energetice a Uniunii şi statelor partenere; şi în cele din urmă, acordarea unui sprijin statelor pa­rtenere în vederea lichidării disparităţilor de dezvoltare economică şi socială.

Pilonul multilateral al cooperării în cadrul Parteneriatului Estic presupune pa­tru platforme strategice care acoperă următoarele domenii: democraţie, bună gu­vernare şi stabilitate; integrare economică şi convergenţa cu politicile UE; se­cu­ritatea energetică; dezvoltarea contactelor personale. Realizarea cooperării la ni­vel multilateral se va realiza în cadrul următoarelor structuri operaţionale: re­uni­unile bi-anuale ale şefilor de state şi guverne; reuniunile anuale de primăvară ale miniştrilor afacerilor externe; al treilea nivel va acoperi patru platforme te­ma­tice, în dependenţă de principalele domenii de cooperare; şi în final, grupele de muncă specializate, care v-or fi organizate în baza celor patru platforme te­ma­tice [10]. 

Deşi presupune oportunităţi concrete pentru statele partenere şi prevede aco­perire financiară sigură, totuşi, Parteneriatul Estic constituie un document elaborat în cadrul Politicii Europene de Vecinătate care nu conţine angajamente clare în vederea unei posibile aderări la UE, iar acest fapt este principala ţintă a criticilor înaintate. Pe lângă această incertitudine „cronică” a iniţiativei vizate, şa­nsele integrării Republicii Moldova depind şi de succesul realizării preve­de­rilor APC şi PA UE - Republica Moldova, sau la acest capitol Moldova cunoaş­te dificultăţi. Astfel, la subiectul realizării Planului de Acţiuni, în pofida dec­la­ra­ţiilor oficiale, autorităţile statului rămân restanţiere în domenii precum: respe­c­tarea drepturilor omului, libertatea mass-media, justiţie, reforma organelor de drept, combaterea corupţiei, ş.a. În acest sens, manifestarea unei voinţe politice cla­re şi univoce în promovarea reformelor politice şi economice reale în inte­ri­or, precum şi asumarea unui angajament cert, predictibil al cursului de integrare europeană, constituie condiţie sine qua non al ascensiunii ţării noastre în proce­sul integrării europene.

La 28 noiembrie 2008 Acordul de Parteneriat şi Cooperare dintre Comuni­tă­ţile europene şi Republica Moldova a expirat, accentuând necesitatea iniţierii ne­gocierilor şi încheierii unui nou act juridic fundamental al cooperării între ce­le două părţi. Reperele de bază privind negocierea unui nou acord cu UE auto­ri­tă­ţile actuale le-au stabilit încă în luna iulie 2008, stipulându-se necesitatea evi­den­ţierii în noul acord a perspectivelor de membru a UE a Republicii Moldova; re­spectarea unei atitudini dinamice vizavi de termenii aderării la UE; obţinerea graduală a celor patru libertăţi, în special libertatea comercială şi regimul de vi­ze; şi respectarea principiului neutralităţii, după exemplul altor membri a UE. To­tuşi, relaţiile politice dintre cele două părţi au fost afectate ca urmare a insta­bi­lităţii din Republica Moldova ca urmare a evenimentelor post-electorale din 2009 şi încălcării de către autorităţile de la Chişinău a unor înţelegeri cu comu­nitatea europeană manifestate prin impunerea vizelor pentru cetăţenii României, stat membru a UE, fapt ce contravine înţelegerilor atinse anterior între cele două părţi. Consiliul pentru Afaceri Generale şi Relaţii Externe (CAGRE) reunit la Lu­xemburg la 15 iunie 2009 şi-a reiterat angajamentul ferm pentru aprofun­da­rea în continuare a relaţiilor între UE şi Republica Moldova în baza principiilor şi valorilor comune, dar totodată s-a arătat îngrijorat de încălcarea drepturilor omu­lui, deteriorarea libertăţii mass-media şi libertăţii de exprimare şi a decis im­posibilitatea reluării negocierilor cu Republica Moldova până când autorităţi­le de la Chişinău nu-şi vor corecta politica de vize pentru cetăţenii români şi re­s­pectarea înţelegerilor cu UE.

 

Bibliografie:

  1. Protocolul conferinţei interparlamentare cu privire la formele colaborării in­terstatale // „Sfatul Ţării”, 1991, 29 decembrie.
  2. Moldova şi Integrarea Europeană. - Chişinău: Institutul de Politici Publice, 2001.
  3. Moldova în cifre. Breviar Statistic. – Chişinău: Biroul Naţional de Statis­ti­că, 2006.
  4. Sudacevschi G. Relaţiile economice ale Republicii Moldova cu ţările Co­mu­nităţii Statelor Independente (CSI). – Bucureşti: Economica, 2004.
  5. Summit Declaration on Black Sea Economic Cooperation. Istanbul, 25 june 1992. // http://www.bsec-organization.org/documents/declaration/summit/ Reports/Istanbul1992.pdf
  6. Charter of the Organization of the Black Sea Economic Cooperation // http://www.bsec-organization.org/documents/LegalDocuments/statutory/ charter/Download/CHARTER%20web%20080630.pdf
  7. Enciu N., Enciu V. Cnstrucţia Europeană: 1945-2007. - Chişinău, Civitas, 2007.
  8. Volniţkii I. Tendinţele şi perspectivele liberalizării comerţului cu UE, http: //www.case.com.md/upload/3/Tendintele%20si%20perspectivele%20liberalizarii%20comertului%20cu%20UE.pdf
  9. Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-noiembrie 2008, http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=2477 &parent=0.
  10. Communication de la Commission au Parlement Européen et au Conseil: Pa­rteneriat oriental {SEC(2008) 2974}, Bruxelles, le 3 Decembre 2008, COM(2008) 823 final