Tentativa firească a omului de a cunoaşte tot ceea ce îl înconjoară au constituit elemente stimulatorii pentru cunoaşterea şi înţelegerea vieţii sociale, a societăţii în ansamblu. Naşterea sociologiei a însemnat punerea sub semnul întrebării a simţului comun în abordarea şi interpretarea fenomenelor şi a proceselor cu care ne confruntăm zilnic. Sociologia este, în mod esenţial, studiul realităţii sociale în totalitatea ei, precum şi a unor părţi, fenomene şi procese ale acestei realităţi în legăturile lor multiple, variate şi complexe cu întregul. Sociologia studiază societatea în totalitate sa, natura şi esenţa, structurile şi funcţiile ei, modul în care ea evoluează. Sociologia are ca obiect de studiu realitatea socială şi procesul devenirii şi realizării acesteia.
Fundalul pe care şi-au făcut apariţia originile sociologiei îl reprezintă schimbările radicale produse de Revoluţia Franceză de la 1789 şi de revoluţia industrială în Europa. Dispariţia modurilor de viaţă tradiţionale provocată de aceste schimbări a determinat tentativa gânditorilor de a formula o nouă percepere atât a lumii sociale, cât şi a celei naturale.
Aplicând metoda ştiinţifică, sociologia oferă răspunsuri la problemele ce ne preocupă, avându-şi temeiul în faptele acumulate printr-o cercetare sistematică, directă. Perspectiva sociologică, de factură ştiinţifică, ne invită să ne privim pe noi înşine şi să privim mediul nostru înconjurător altfel decât am făcut-o mai înainte, cu mai multă competenţă şi responsabilitate faţă de condiţia noastră umană, relaţiile cu aproapele şi societatea în care trăim. Ea ne permite să obţinem o imagine proaspătă asupra societăţii din care facem parte, să examinăm mediul în care ne aflăm cu aceeaşi curiozitate ce ne-ar anima dacă ne-am afla în mijlocul societăţii străine, exotice. Din această caracterizare succintă a obiectului sociologiei rezultă că ea este o ştiinţă şi, în acelaşi timp, o conştiinţă de un fel deosebit.
Noţiunea de sociologie a fost introdusă de August Comte (1798-1857), în anul 1832, în locul noţiunii de „fizică socială", lansată de el în 1822 în lucrarea „Planul lucrărilor necesare pentru reorganizarea societăţii". Acest termen a fost folosit şi de A.Quetelet în sensul de studiu statistic al fenomenelor sociale. A.Comte considera că sociologia trebuie să studieze societăţile umane, concepute sub raportul structurării şi funcţionării lor. În opinia lui, sociologia este ştiinţa care cercetează componentele sistemului social, adică ale societăţilor umane pentru a determina raporturile dintre acestea, modul de funcţionare şi legităţile după care ele interacţionează. Raportul dintre acestea determină existenţa societăţilor, iar legile care reglementează activităţile lor condiţionează dezvoltarea societăţilor umane. Sociologia, în opinia lui A.Comte, este menită să încununeze sistemul ştiinţelor, să constituie ultima verigă în ierarhia ştiinţelor. Prin ea studiul fenomenelor umane urma să atingă stadiul ,pozitiv".
O analiză etimologică a termenului de sociologie denotă că el este compus din două rădăcini: „socio" - ce provine de la termenii latineşti „societas, socialis, sociabilis", care s-ar traduce prin termeni relativi identici „societate, social, sociabilitate" şi „logos" din greceşte, ce înseamnă „ştiinţă". Astfel, numai din considerente etimologice se poate deduce că sociologia ar trebui să studieze: „societatea omenească şi legile dezvoltării ei", „procesele sociale, relaţiile dintre oameni şi instituţiile din orânduirea socială existentă." însă, cu toate că rădăcinile sunt străvechi, sociologia ca ştiinţă este tânără în raport cu matematica, logica sau fizica, atât de riguroase, luate ca modele de referinţă.
Cu mai bine de 2300 de ani înainte Aristotel scria că „omul este prin natura sa un animal politic", fără ca această reflecţie să constituie baza definiţiilor date sociologiei ca ştiinţă. Majoritatea autorilor au definit sociologia ca studiu ştiinţific sau pozitiv al faptelor sociale. Sociologia ca ştiinţă este definită în variate modalităţi, determinate de complexitatea domeniului său. Ca variante de definiţii menţionăm:
- ştiinţă a faptelor sociale, după Em.Durkheim;
- ştiinţa fenomenelor sociale totale, după G.Gurvitch;
- ştiinţa realităţii sociale, după D.Gusti;
- ştiinţa societăţilor omeneşti, după Tr.Herseni.
În sensul cel mai general, sociologia este ştiinţă a socialului. Pentru a delimita însă cu mai multă precizie specificul abordării sociologice, este necesar a se lua în considerare constituirea şi dinamica în timp a sociologiei, relaţiile ei cu celelalte ştiinţe sociale. Spre deosebire de alte ştiinţe sociale, sociologia nu se limitează la o latură sau un domeniu al realităţii sociale (fapt care o deosebeşte de economia politică, demografie, istorie etc). Ea studiază societatea integrativ, unitar şi obiectiv. Sociologia ne dotează cu o formă specială de conştiinţă. Această conştiinţă ne ajută să înţelegem mai bine forţele sociale.
Sociologia poate fi definită simplu ca „ştiinţă a societăţilor omeneşti", ca disciplină ştiinţifică ce se ocupă cu studiul vieţii sociale, al formelor de comunitate umană, de convieţuire socială. (Tr.Herseni)
În majoritate, noi percepem lumea în funcţie de caracterul, calitatea propriei noastre vieţi. Sociologia demonstrează însă necesitatea de a ne extinde viziunea asupra motivaţiei existenţei noastre şi a comportamentului nostru. Ea deseori atestă că ceea ce se consideră a fi firesc, inevitabil, bun sau adevărat, poate şi să nu fie aşa, şi că curriculum vitae al nostru este puternic influenţat de multipli factori istorici şi sociali. Înţelegerea modalităţilor subtile, dar complexe şi profunde, în care vieţile noastre reflectă contextul experienţei noastre sociale, este esenţială în abordarea sociologică.
Sociologia studiază viaţa socială umană a indivizilor, a grupurilor şi a comunităţilor. Este un demers îndrăzneţ şi de mare responsabilitate, întrucât subiectul ei este rezultatul propriului nostru comportament ca fiinţe sociale. Scopul pe care şi-1 propune studiul sociologic este extrem de larg: de la analiza întâlnirilor întâmplătoare dintre diferiţi indivizi pe stradă până la investigarea proceselor sociale globale.
Sociologia este considerată, în primul rând, ştiinţă despre societate ca un tot unitar, iar, în al doilea rând, studiul unor manifestări sociale (economice, juridice, politice, etice, estetice, religioase, filosofice, ştiinţifice) tratate separat, însă în conexiunea şi raportarea lor la totalitatea socială.
Sociologia este ştiinţa care trebuie să investigheze conexiunile dintre ceea ce face societatea din noi şi ceea ce facem noi înşine din noi. Activitatea noastră structurează - modelează lumea socială înconjurătoare şi, totodată, este structurată de ea. Sociologia este disciplina în care este omis propriul nostru punct de vedere asupra lumii, aceasta pentru a privi cu mai multă atenţie la influenţele ce determină viaţa fiecăruia dintre noi. Sociologia are importante implicaţii practice. Ea poate contribui, în diverse moduri, la critica socială şi la practica reformelor sociale. În primul rând, cunoaşterea adecvată a unui anumit complex de circumstanţe sociale ne oferă adesea o şansă în plus de a le controla. În al doilea rând, sociologia ne asigură mijloace de a ne spori sensibilitatea culturală, permiţând ca activitatea politică să se bazeze pe valorile culturale divergente. În al treilea rând, ea facilitează investigarea consecinţelor implementării unui anumit program politic. Şi, nu în ultimul rând, poate chiar cel mai important, sociologia produce conştiinţa de sine, oferind grupurilor şi indivizilor o şansă sporită de a-şi determina condiţiile propriei lor vieţi.
Sociologia este o disciplină ştiinţifică, care are ca obiect de studiu societatea umană în ansamblul şi în diversitatea ei concretă. Ea realizează un studiu sistematic al complexului social, o cercetare a relaţiilor sociale în dinamica şi unitatea lor, reflectate în acţiunea reciprocă a părţilor şi a elementelor componente ale sistemului social, cercetate sub aspect analitic-empiric şi descriptiv-explicativ în acelaşi timp. De asemenea, sociologia se angajează în descifrarea mecanismelor care reglează viaţa colectivităţilor umane, a grupurilor sociale, reale şi concrete, înrădăcinate în istorie.
În condiţiile în care comportamentul uman are o puternică încărcătură socială, sociologia poate fi considerată un demers ştiinţific al comportamentelor umane, modelate şi socialmente acceptate, adică al comportamentelor sociale. Fiind nucleul dinamizator al societăţii, individul, care interacţionează în mod complex cu societatea, deci fiinţa relaţională (în sensul său cel mai cuprinzător) şi comportamentul ei social intră obligatoriu în sfera de definire a sociologiei.
Sociologia se vrea a fi o ştiinţă particulară, dar nu consimte să ia în consideraţie un aspect izolat al realităţii sociale, ci îşi propune să studieze şi să înţeleagă ansamblul de elemente fundamentale ce constituie societatea.
Pe măsura dezvoltării unui număr impunător de ştiinţe sociale s-a impus tot mai accentuat problema determinării specificului sociologiei. Definirea ei doar ca ştiinţă a realităţii sociale nu mai este satisfăcătoare în condiţiile în care în legătură cu fiecare sferă particulară a vieţii sociale există tendinţa dezvoltării, oarecum în afara sociologiei şi în paralel cu aceasta, a disciplinelor specializate. Din această perspectivă se pot desprinde două mari poziţii în definirea sociologiei:
O definiţie în sens restrâns, prin care se afirmă că există o distincţie principială, absolută între sociologie şi celelalte ştiinţe sociale. Sociologia reprezintă o ştiinţă care studiază formele sociale ale activităţii umane, conţinuturile variate ale acesteia reprezentând obiectul diferitelor ştiinţe sociale particulare. Sociologia investighează caracteristicile generale, abstracte ale comportamentului social, ale relaţiilor sociale, grupurilor, colectivităţilor. Sociologia reprezintă, totodată, o metodologie generală a investigării fenomenelor sociale şi nu a celor economice, politice sau juridice.
O definiţie în sens larg, conform căreia distincţia dintre sociologie şi ştiinţele sociale este relativă şi istorică. Sociologia este atât o ştiinţă despre social ca formă generală de existenţă a vieţii umane, cât şi o ştiinţă despre societatea globală, despre organizarea şi dinamica ei, despre subsistemele ce constituie sistemul social global şi despre relaţiile reciproce atât dintre aceste subsisteme, cât şi despre interacţi unea lor cu sistemul social global.
Perspectiva sociologică a fost numită de către C.Wright Mills „imaginaţie sociologică". E un gen de conştiinţă specială ce are capacitatea de a trece de la cele mai impersonale şi mai îndepărtate transformări la aspectele cele mai intime ale eului uman şi de a vedea raporturile dintre ele.
Obiectul sociologiei se constituie dintr-o sinteză a componentei schematice, referitoare la elementele fundamentale ale socialului, cu ansamblul structurat de fapte, fenomene, relaţii şi tipuri diverse de colectivităţi umane, caracterizate toate printr-o multitudine de determinaţii, la care se adaugă angrenajul opiniilor şi al judecăţilor formulate atât asupra structurii schematice, cât şi asupra dinamismului entităţilor sociale concrete.
Obiectul sociologiei îl constituie studiul colectivităţilor umane şi al relaţiilor interumane în cadrul acestora, precum şi al comportamen-ui uman în cadrul social propriu grupurilor şi comunităţilor umane de diferite tipuri.
Studiul sociologic implică atât raportarea directă la fenomene şi fapte sociale, prin observaţie, interviu, anchetă etc, cât şi realizarea unor construcţii teoretice, elaborarea lor prin conjugarea cunoştinţelor sociologice cu inteligenţa şi talentul sociologului. Acesta trebuie să stăpânească limbajul propriu sociologiei, precum şi capacitatea de a sistematiza un material informaţional extrem de bogat, vizând paliere diferite ale evoluţiei obiectului sociologiei. Pentru a înlătura orice ambiguitate asupra obiectului sociologiei, P.Andrei sublinia că acesta se regăseşte în moduri deosebite în fiecare ştiinţă socială particulară, întrucât acestea analizează doar câte un fel de raporturi sociale. Concluzionând asupra obiectului sociologiei, putem afirma că specificitatea ştiinţei sociologice constă, în primul rând, în faptul că realitatea socială, adică „participarea umanului la uman", asupra căreia se concentrează problematica ei, este ireductibilă la orice altă realitate, cuprinzând ansambluri de fenomene, prin care componentele socialului se creează şi se modifică în permanenţă.
Obiectul de studiu al sociologiei poate fi detaliat în câteva mari aspecte sau părţi:
- acţiuni sociale (munca, educaţia, propaganda politică etc);
- instituţii sociale (şcoala, familia, biserica, partidele politice etc);
- grupuri sociale (de la microgrupuri şi până la cele cu dimensi unile cele mai mari: clasele sociale, populaţia unei ţări etc);
- fenomene sociale diverse (mobilitatea socială, delincventa, suicidul etc).
Fenomenele sociale generează multiple semnificaţii umane care, la rândul lor, condiţionează sau chiar fundamentează alte fenomene sociale. Realizarea bunurilor materiale şi spirituale, a operelor de civilizaţie şi cultură, apoi structurile proceselor care se finalizează în aceste creaţii, instituţiile activităţilor umane, modelele acestor activităţi etc, toate dispuse în sfera socialului în straturi, etajări, paliere mai mult sau mai puţin profunde, constituie părţi componente ale obiectului sociologiei.
În concluzie putem spune că sociologia este o ştiinţă care studiază fenomenele sociale în totalitatea aspectelor şi mişcării lor.