Sociologie

Vocaţia sociologiei de a viza totalitatea sectoarelor şi a laturilor socialului, de a realiza sinteze pornind de la fapte, procese, relaţii con­crete - de a fi o ştiinţă a societăţii în general - i-a determinat pe unii gânditori să o supraaprecieze, considerând-o „regina ştiinţelor", „en­ciclopedie", „sinteză" a ştiinţelor sociale particulare etc.

Alţi gânditori, dimpotrivă, îi contestă locul în cadrul sistemului ştiinţelor pentru că nu este singura ştiinţă despre societate şi, în plus, pentru că unele ştiinţe au o vechime mult mai mare decât ea.

În raport cu sociologia, diferitele ştiinţe sociale pot fi considerate ca particulare, deoarece acestea studiază părţi, aspecte, laturi ale vieţii sociale, şi nu ansamblul, întregul, societatea ca totalitate. Calea empi­rică de determinare a sociologiei presupune cunoaşterea părţilor, a domeniilor şi a disciplinelor ei. Robert A.Nisbet a dezvăluit domeniile-cheie tratate între 1830 şi 1900, ce au remarcat devenirea sociologiei ca ştiinţă distinctă de filosofia morală şi ca precursoare a tuturor ştiin­ţelor sociale moderne. Aceste domenii sunt: comunitatea, autoritatea, statusul, sacrul şi alienarea.

Există mai multe tipuri de clasificări ale ştiinţelor socioumanistice în care este cuprinsă şi sociologia. Semnalăm câteva dintre acestea:

• Clasificarea în cadrul căreia sociologia are un loc preferenţial în raport cu alte ştiinţe socioumanistice. A.Comte situează sociologia într-o poziţie privilegiată a devenirii spiritului pozitiv. Clasificarea istorico-logică, dată de A.Comte, cuprinde şase ştiinţe fundamentale: matematica, astronomia, fizica, chimia, biologia, sociologia. Urcând de la socio­logie la matematică, nivelul de abstractizare şi generalizare creşte, iar coborând de la matematică la sociologie sporeşte gradul de complexita­te şi comprehensiune. A.D. Xenopol este autorul unei clasificări dihoto­mice a ştiinţelor. În cadrul ei sociologia apare ca o ştiinţă perfectă, ca­pabilă să ofere legi şi având ca domeniu de cercetare societatea. În pri­ma grupă autorul include ştiinţele despre faptele de repetiţie, numite şi ştiinţe legi, iar în a doua grupă ştiinţele despre faptele în succesiune. Tr.Herseni consideră că ştiinţele care nu au ca obiect natura se împart în sociale (acestea pun accentul pe societate) şi umanistice (acestea pun accentul pe om).
• Clasificarea ce poziţionează sociologia pe două locuri - ca şti­inţă a totalităţii şi ca ştiinţă a diferitelor părţi ale socialului. Spre exemplu, Duverger se referă la două posibilităţi de clasificare a şti­inţelor sociale: una verticală - urmărind diverse aspecte ale realităţii sociale în interiorul unuia şi aceluiaşi grup (demografie, economie, sociologia religiei, sociologia dreptului etc.) şi alta orizontală - urmă­ rind diverse categorii de grupuri sociale (etnografia, istoria, studiul
  grupurilor elementare etc).
• Clasificarea în care sociologia deţine un loc obişnuit. În litera­tura de specialitate se folosesc trei denumiri principale pentru a ex­prima anumite grupuri de ştiinţe despre societate şi om în care apare şi Aceste grupuri sunt ştiinţele sociale (antropologia, econo­mia, psihologia socială, sociologia), disciplinele umanistice (filosofia, teologia, istoria, literatura, arta, muzica) şi ştiinţele comportamentale (sociologia, antropologia, psihologia etc.)

Studiind societatea în unitatea şi diversitatea laturilor sale, ana­lizând comportamentele sociale în variate ipostaze, sociologia se află în strânsă legătură cu disciplinele sociale şi umanistice. Prin particu­larităţile ei empirico-teoretice şi, de asemenea, prin metodologia care o singularizează, sociologia nu se suprapune peste aceste discipline; totodată, ea nu poate fi confundată cu ele şi nici nu poate fi înlocuită de una sau mai multe dintre ele.

• Sistemul ştiinţelor socioumanistice este format din discipline fundamentale (economia, istoria, psihologia etc.) şi discipline derivate (menţionate pe coloana din dreapta). Perspectiva sociologică reprezin­tă liantul care creează un sistem în acest mozaic ştiinţific; astfel înţe­legem mai uşor specificul sociologiei ca ştiinţă integratoare sau ca ştiinţă a totalităţii sociale;
• Sociologia are o poziţie specială, întrucât este o ştiinţă despre realitatea socială multidimensională dar, în acelaşi timp, acceptăm faptul că ea vizează concretul social. Concretul social la nivelul între­ gii societăţii este studiat de sociologia generală, în timp ce cercetarea concretului social la nivelul unor grupuri, domenii, procese, fenomene este obiectul sociologiilor de ramură;
• Ştiinţele socioumanistice îşi împrumută reciproc metode şi con­cepte, realizează mixaje teoretice, intră (din diverse motive) în dispute reciproc avantajoase etc.

O atenţie aparte se cere a fi acordată legăturilor sociologiei cu ştiin­ţele sociale cu care ea este cel mai strâns înrudită. Fiecare ştiinţă socială presupune studiul realităţii sociale. Dar fiecare dintre ele are drept obiect anumite părţi sau aspecte ale acestei realităţi şi utilizează perspective explicative şi interpretative cu accente specifice. Deosebirea principală dintre sociologie şi ştiinţele sociale constă în faptul că în timp ce acestea din urmă se interesează numai de un aspect particular al realităţii sociale, cum ar fi domeniul realităţii politice sau economice, preocupările socio­logilor sunt mult mai largi. în atenţia lor se află realitatea socială, indife­rent dacă ea se manifestă într-un grup, într-o organizaţie politică sau economică, într-un sistem de acţiuni sociale de tipuri variate.

Sociologia se formează continuu prin raportarea permanentă la rea­litatea prezentă, având nevoie de sprijinul unor ştiinţe ca economia, psi­hologia, politologia, demografia, ştiinţele juridice etc. pentru a conferi informaţiilor acumulate un statut bine precizat. Distincţia dintre sociolo­gie şi celelalte discipline din sistem este relativă, o analiză pertinentă a ei presupunând surprinderea apropierilor, legăturilor, interferenţelor etc. dintre toate elementele componente ale sistemului de ştiinţe sociale.

Pentru a înţelege mai bine raporturile sociologiei cu celelalte şti­inţe sociale este necesară o succintă caracterizare în parte a acestora din urmă. Antropologia este numită uneori drept sora sociologiei. Ea este o ştiinţă biologică şi în acelaşi timp socială. Antropologia fizică studiază originea omului şi variaţia speciilor. Antropologia culturală pune accent pe studiul oamenilor ce trăiesc în societăţi mici şi „primi­tive", în timp ce sociologia se concentrează mai mult asupra realităţii sociale, aşa cum se manifestă ea în societăţi mari, industrializate. In ultimul timp antropologii culturali şi-au îndreptat atenţia spre societă­ţile occidentale. Menţionăm însă că a face o distincţie netă între unele studii antropologice şi cercetările sociologice este un lucru dificil, de­oarece ele au multe tangenţe.

Ca şi toate ştiinţele, sociologia are o ascendenţă istorică, obiectul ei precizându-se pe măsura clasificării orientărilor către studiul socialului. Ştiinţele istorice au oferit şi oferă sociologiei un câmp larg de referinţe, constituind o parte din reperele fundamentale ale acestei discipline. Fernand Braudel afirmă că nu poate fi negat deloc faptul că, adeseori, istoria şi soci­ologia se întâlnesc, se identifică, se confundă. Motivele sunt simple: pe de o parte, există această revărsare a istoriei, pe de altă parte, identitatea de natu­ră - istoria şi sociologia sunt singurele ştiinţe globale susceptibile de a-şi extinde curiozitatea asupra oricărui aspect al socialului. Ambele ştiinţe stu­diază elementele concrete din societate, numai că istoria se rezumă la unici­tate şi fapte în succesiune ale trecutului, pe când sociologia cercetează fap­tele prezentului ce au reprezentativitate statistică ridicată. Aceste două ştiin­ţe se află în raporturi de reciprocitate: sociologul îşi justifică aserţiunile fo­losind adesea argumente, metode şi concepte oferite de istorie, iar istoricul emite „generalizări analitice" pentru domeniul său, fie îşi stabileşte inventa­rul de probleme orientându-se după modelul oferit de sociologie.

Ştiinţele economice au drept obiect studiul producţiei, distribuţiei şi consumului de bunuri materiale şi de servicii. Printre problemele ce le interesează menţionăm banii, viaţa bancară şi financiară, finanţele publice, economia internaţională, relaţiile de muncă şi industriale, economia consumatorului etc. Însă economia este o parte a realităţii sociale, bunurile şi serviciile nu se produc şi nici nu se consumă sin­gure. Aceste aspecte ale vieţii economice devin obiect al sociologiei vieţii economice. Am putea privi relaţia de dependenţă dintre sociolo­gie şi economie din cel puţin două motive:

activitatea economică reprezintă cea mai importantă preocupare pentru o populaţie extrem de numeroasă, iar o pondere atât de mare nu poate scăpa demersului sociologic de cercetare;

sociologia ca ştiinţă a apărut, în primul rând, pentru a atenua efectele negative provocate asupra relaţiilor sociale de factorii econo­mici, iar, în al doilea rând, pentru a determina reformarea societă­ţii", în sensul de a armoniza raporturile sociale şi de a optimiza creşte­rea economică.

Sistematizând aspectele care permit raportarea sociologiei la eco­nomie, observăm legătura nemijlocită dintre aceste două ştiinţe. Astfel:

economia, prin efectele ei, „creează" cea mai mare parte a obiectului sociologiei;

fluctuaţiile vieţii economice se repercutează în fluctuaţii ale „reacţiilor sociale" şi, implicit, în modificări ale teoriei, metodelor şi legilor sociologice;

• varietatea aspectelor ce presupune desfăşurarea activităţilor economice constituie obiectul nu doar pentru sociologia economică, ci şi pentru sociologiile de ramură: sociologia industrială, comercială, financiară, sociologia comunicaţiilor etc.

Psihologia şi sociologia sunt două ştiinţe deosebit de înrudite, dar care au manifestat tendinţe reciproce de excludere şi intoleranţă. A.Comte, în clasificarea ştiinţelor, suprima psihologia în favoarea so­ciologiei şi biologiei. G.Tarde desemna problemele de sociologie cu denumirea de psihologie intermentală. Disputa dintre sociologie şi psihologie s-a repercutat în două variante de răspunsuri exagerate care au determinat: psihologizarea sociologiei (dovedită de teoriile care neagă rolul societăţii ca realitate sui generis şi care insistă asupra pozi­ţiei definitorii a individului în cadrul grupului); şi sociologizarea psi­hologiei (realizată de teoriile pansociologiste care neagă rolul şi liber­tatea individului în cadrul societăţii).

Judecând raportul dintre sociologie şi psihologie, recunoaştem faptul că societatea este o totalitate în care aspectele psihice reprezintă o parte componentă a ei, iar psihologia se subordonează preocupărilor sociologice. Rezultatul intersectărilor psihologiei cu sociologia a fost fundamentarea unei noi discipline hibride: a  psihologiei sociale.

Conceptul de etnologie desemnează aceeaşi arie problematică, precum şi sociologia. între sociologie şi etnologie există raporturi deo­sebit de strânse:

• pentru unii teoreticieni etnologia nu este altceva decât tot o so­ciologie, dar care studiază societăţile trecute şi dispărute sau comuni­tăţile retardate ca prelungiri ale trecutului în prezent. Sociologia are nevoie de constatările etnologiei, deoarece trebuie să ştim „cum de au ajuns lucrurile să fie ceea ce sunt" (F.Boas);
• constatările etnologiei reprezintă întotdeauna „generalizări res­trânse", deoarece sunt valabile în plan local sau regional; teoria socio­logică accede la „rang mediu de generalizare", fiind deschisă către formularea de legi;
• acelaşi fapt poate fi judecat atât din perspectiva etnologică, cât şi din perspectiva sociologică. Pentru sociologie rezultatele cercetări­lor etnologice sunt deosebit de necesare, întrucât „primitivul este într-un anumit sens contemporanul nostru" şi pentru că „există încă oa­meni pe care îi putem considera mai apropiaţi de primitivi decât noi".
• Ştiinţa politicii, sau politologia, se ocupă în mod tradiţional cu două arii principale, şi anume: cu fîlosofîa politică (teoria democra­ţiei, ideea de egalitate şi de libertate) şi cu formele reale de guver­nământ, în atenţia ştiinţei politice stau asemenea probleme cum sunt: administraţia publică, guvernul, relaţiile internaţionale, condu­cerea politică, preferinţele politice, partidele. în ultimii ani discipli­na este puternic influenţată de sociologia politicii, în a cărei atenţie stau omul politic, acţiunea politică, partidele politice şi interacţiu­nea socială ce intervine în cursul procesului de guvernare. Interesele politologilor şi ale sociologilor se află într-o mişcare convergentă suprapunându-se în multe privinţe.