Termenul de ” părinte ” provine din latinescu parens, care înseamnă ” a da naștere”, pe lângă dimensiunea biologică, implică și o dimensiune juridică și una morală. În general, dicționarele indică faptul că termenul de părinte se utilizează pentru a desemna statutul biologic sau juridic de ” mamă ” sau de ” tată ” al unei persoane în raport cu un copil.
Parentalitatea a fost considerată ” un termen umbrelă care acoperă o diversitate de activități și abilități îndeplinite de către adulții care asigură creșterea și îngrijirea unui copil ” ( Arendell, 1997, p.1 ).
Parentalitatea – construcția socială
Parentalitatea este situată în spațiu și timp, ea nu se desfășoară într-un vid social, ci este mai degrabă ” interrelaționată integral și modelată de modificări demografice, evenimente istorice, norme culturale și valori, sisteme de stratificare socială, dezvoltări și aranjamente familiale și mutații în organizarea și structura societală.
Studiile istorice și antropologice arată că familia este ” un concept ideologic, o construcție simbolică, având o istorie și politici propii, iar acest lucru este valabil și pentru sfera parentalității, ce reprezintă poate cel mai ideologizat și politizat domeniu al existenței familiale, alături de cel al copilăriei.
Parentalitatea și diversitatea familială
Studiul parentalității, văzută ca o componentă a vieții familiale, poate fi construit în două registre diferite, corespunzător celor două niveluri de analiză :
- nivelul macroanalizei familiale care interoghează modul în care societatea în ansamblu modelează familia prin intermediul unor structuri sociale cum sunt cele de rasă, gen, clasă socială sau felul cum dimpotrivă, familia ca instituție contribuie la organizarea societății prin reproducerea inegalitățiilor sociale ( Kain, 1990, p. 15 ).
- nivelul microanalizei, care interoghează varietatea exepriențelor de rudenie, intimitate și viață domestică ( Thorne, 1992, p.12), expresia utilizată pentru acestui ” microcosmos ” fiind aceea de ” sferă familială ”, tocmai pentru a o delimita de alte domenii ale socialului.
Structura familiei, calitatea parentală și bunăstarea copilului
În general, fenomentul parental este abordat de studiile sociologice în special din perspectiva varietății configurațiilor familiale asociate.
Explorând legătura dintre calitatea parentală ( felul în care sunt îndeplinite funcțiile parentale ) și bunăstarea copilului, identificăm mai multe situații :
- ambii părinșii contribuie la realizarea fiecărei sarcini parentale;
- fiecare părinte are o alocare strictă a sarcinilor;
- un singur părinte îndeplinește toate funcțiile ( specific familiilor monoparentale );
- există și alte persoane care pot îndeplini aceste funcții cum ar fi : frați mai mari, bunici sau persone angajate.
Simons și colaboratorii săi (2006, p.804 ) propun o sinteză asupra raporturilor dintre structura familiei, calitatea parentală și bunăstarea copilului, evidențiind trei puncte de vedere importante.
Conform primului punct de vedere ” dezvoltarea copilului este optimă într-o familia în care există doi părinți heterosexuali căsătoriți ”, elementul cel mai important pentru beneficiul copilului fiind relația maritală dintre adulți. Această abordare a fundamentat o inițiativă a administrației americane de promovare a căsătoriei, în rândul populaților sărace, punându-se accent pe statutul marital al adulților care funcționează ca părinți și pe promovarea căsătoriei ca strategie de sprijinire a cuplurilor și a copiilor.
Argumentele care susțin această politică sunt :
- familiile care sunt constituite din doi adulți căsătoriți sunt, statistic mai puțin sărace și mai puțin vulnerabile la săracie decât familiile monoparentale.
- calitatea parentală este crescută la cuplurile căsătorite datorită spuportului reciproc pe care și-l oferă soții în îndeplinirea sarcinilor și rolurilor parentale.
- mediul familial creat de cei doi soți este optim pentru dezvoltarea psihosocială a copilului.
Cel de-al doilea punct de vedere susține că cel mai profitabil pentru copil să fie îngrijit de doi aduți, în loc unul, indiferent de genul și statutul marital al acestora.
Aspectul funcționării celor doi adulți în rolurile parentale este esențial mai ales în perioada adolescenței copiilor, fără să conteze dacă ei sunt soț și soție , mamă și bunică sau orice altă formă aceste echivalente în ceea ce privește eficiența pentru creșterea copilului , comparativ cu familiile cu un singur parinte.
Argumentele invocate de apăratorii acestei teze se referă la faptul că prezența unui al doilea adult îmbunătățește și întărește influența și funcția de control parental al mamei și, de aseamenea, acestea poate juca rolul ” părinte de serviciu ”, adică poate prelua din sarcinile atașate roulului parental al mamei atunci când acesta nu este disponibil.
Ultimul punct de vedere este cel al sociobiologiei, care pune accent pe influența diferențelor de gen asupra calitații parentale . În mare acesta poate fi rezumat la doua concluzii :
- mamele sunt părinți mai buni decât tații, altfel spus ” dincolo de condiționăriile culturale, mamele sunt biologic programate să fie mai buni îngrijitori decât sunt bărbații ”. Acest punct de vedere este susținut de și de rezultatele unor studii care arată că bărbații sunt tind să se definească ” actori secundari ”, asumându-și rolul de a-l asista pe părintele principal, adică pe mamă.
- tații biologici sunt implicați mai mult în rolurile parentale decât cei vitregi, iar bărbații care au o disponibilitate parentală crescută pentru copiii concepuți cu un alt bărbat sunt caracterizați de o putere reproductivă scăzută.
Parentalitate și căsătorie
În viața oricărui individ căsătoria produce consecințe pozitive, acestea sunt susținute de următoarele argumente :
- Oamenii căsătoriți sunt avantajați față de ceilalți în măsura în care sunt definiți și se autodefinesc diferit de aceștia, deoarece mariajul este mai aprobat la nivel social decât toate alternativele sale ( coabitarea, celibatul), fiind considerat de instituțiile religioase, politice și juridice drept relația cea mai corectă, morală pentru doi adulți.
- Diferențele dintre persoanele căsătorite și celelalte sunt susținute și pe baza specializării domestice avansate, specifice cuplurilor căsătorite . În cazul mariajului, rolurile sunt mai flexibile, mai flexibile mai negociabile decât în alte aranjamente domestice, deși femeile încă se mia ocupă de munca domestică și creșterea copiilor.
- Căsătoria are rol de domesticire a adulților, în special a bărbațiilor prin aceasta înțelegându-se rolul de integrare socială, prin încurajarea simțului responsabilități sau al orientării către viitor și către evaluare pe termen lung a consecințelor acțiunilor lor , către comportamente prosociale. Aceasta ar trebui să aibă are efect
pozitiv asupra paternității și asupra investițiilor paterne comparativ cu concubinajul.
În concluzie schimbările apărute în societatea contemporană au antrenat modificări asupra familiei, cu efecte semnificative asupra parentalității și copilăriei.
Două din schimbările importante pot fi : familia cu doi aducători de venit au avut mai multe resurse și au mărit investițiile în copii și a doua schimbare este faptul că timpul petrecut de părinți cu copiii a crescut, chiar și în familiile cu mame singure sau când munca mamei în afara căminului s-a generalizat.
Bibliografie
- Cojocaru, Daniela , Copilăria și construcția parentalității – Asistența maternală în România, Editura Polirom Iași 2008. ( pag. 49 – 56 )