Ca orice sistem aflat în disoluţie, familia dezorganizată prin divorţ implică incapacitatea de exercitare a unor funcţii fundamentale şi eşecul îndeplinirii anumitor roluri. Dezorganizarea structurală a familiei ia o varietate de forme ( deces, abandon, separarea de fapt etc.) din care divorţul legal pare cea mai radicală, dar şi cea mai traumatizată pentru parteneri şi copii. Despărţirea temporară sau mai îndelungată de rolurile din cadrul familiei dă naştere unei situaţii de criză în cursul căreia sunt dezlănţuite pasiuni şi sentimente extrem de furtunoase. Însuşi divorţul ca decizie luată în urma acordului între cei doi parteneri provoacă numeroase traume şi suferinţe. Amestecul de ură, gelozie şi suferinţă, blamarea, umilirea şi chiar maltratarea partenerului, împreună cu „dezangajarea” de roluri familiale şi parientale caracterizează aproape fiecare caz de divorţ, cu efecte dintre cele mai nocive asupra membrilor fostei familii.
Cele mai importante efecte ale unei situaţii de criză divorţială sunt următoarele[1]:
- Diminuarea şi obturarea crescândă a contribuţiilor grupului familial la viaţa colectivităţii, acompaniate de scăderea drastică a creativităţii personale a membrilor;
- Micşorarea randamentului profesional şi ignorarea conduitei morale,împreună cu restrângerea relaţiilor dintre membrii familiei şi neglijarea datoriilor de părinte;
- Manifestarea unor tulburări afective şi caracteriale, denaturarea unor stări şi sentimente, care influenţează personalitatea soţilor şi a copiilor;
- Instaurarea unui climat tensionat, lipsit de valenţă educative pozitive, care permite copiilor o libertate complet nesupravegheată şi ancorarea lor în grupurile stradale.
Cercetările efectuate asupra familiilor aflate în asemenea stări de criză demonstreză că divorţul este asociat, în majoritatea cazurilor, cu diminuarea şi chiar ignorarea sarcinilor şi responsabilităţilor parentale în toate domeniile care privesc creşterea şi educaţia copiilor: controlul anturajului, supravegerea performanţei şcolare şi a modului de petrecere a timpului liber, îngrijirea fizică, suportul material etc. Eşecul grupului familial este echivalent , de fapt, cu eşecul procesul de socializare a copiilor,care, în absenţa unuia sau altuia dintre parteneri,se va indentifica numai cu un singur model parental, asimilând,în felul acesta, orindentitate de sex, adeseori eronată. Existenţa conflictelor şi tensiunile permanente, ignorarea sarcinilor primare ale familiei şi dezangajarea părinţilor de rolurile parentale pot marca profund personalitatea copilului, determinându-l să trăiască sentimentul profund al insecurităţii şi abandonului.
Divorţialitatea afectează diferenţiat femeia şi bărbatul. Dacă există copii în căsnicie - iar aceştea rămân cu mama – şi dacă nu se produce recăsătoria, atunci costurile psihologice sunt mai mari pentru bărbaţi,iar cele materiale pentru femei. Bărbaţii suferă – e vorba desigur, de cei cu un minim simţ moral – pentru că nu mai sunt lângă copii, se îngrijorează de situaţia acestora, rămaşi practic fără tată , sau cu tată vitrig. Mama cu copil are o situaţie materială mult mai grea comparativ cu familiile complete sau cu femeile(de aceaşi vârstă şi şcolaritate) necăsătorite sau fără copii. Femeile rămase singure cu copii decad economic din următoarele motive [2](Strong, DeVault, Sazad, 1998):
- Capacitatea de câştig mai mică, determinată la rândul ei, pe de o parte, de faptul că în timpul căsniciei a fost total sau parţial ieşită din câmpul muncii, iar pe de altă parte, deoarece fiind singură cu copiii, trebuie să se ocupe de aceştia;
- Lipsa suportului din partea fostului soţ, mulţi dintre aceştia neplătind nici întreţinerea pentru ea (alimony) şi nici pensia pentru copii;
- Ajutor neîndestulat din partea statului, a societăţii în ansamblu. În toate ţările, femeile divorţate ce au copii sunt dezavantajate economic diferit şi în funcţie de etnie.
Divorţul prin complexitatea sa antrenează modificări majore la nivelul tuturor funcţiilor familiei. Funcţiile economice, de solidaritate, de socializare cunosc o destructurare sau, în cazul cuplurilor cu copii, o redimensionare de cele mai multe ori negativă. Divorţul are ca efect pierderea funcţiei psiho-afective a familiei, stabilirea sau ruperea relaţiilor formale şi informale ale partenerilor.[3]
În cazul divorţului responsabilităţile paterne sunt preluate de părintele căruia i s-a încredinţat minorul.
Există mai multe variante pentru restructurarea familiei:
- nouă persoană vine în familie preluând îndatoririle partenerului absent.
- nouă persoană intră în familie preluând rolurile conjugale dar nu şi pe cele parentale.
- nouă persoană intră în familie realizând o parte din rolurile de partener fără a participa ca soţ.
Divorţul are de multe ori efecte negative asupra minorului afectând echilibrul psihic al acestuia. Securitatea afectivă a minorului este grav afectată, fapt ce se poate concretiza în conduite specifice bazate pe hipersensibilitate, irascibilitate, izolare, performanţe şcolare scăzute sau acte deviante şi delignvente. Influenţează negativ socializarea morală a copiilor şi duce la apariţia unor deprinderi deviante. Apar altitudinile de respingere sau agresiune faţă de căsătorie manifestate de cei care provin din cupluri divorţate.″Putem aprecia că divorţul parental provoacă o slăbire a relaţiilor dintre părintele plecat şi urmaş, menţinut de cele mai multe ori la situaţia unui părinte simbolic-mamă sau tată- la care copilul se poate raporta pentru identificarea originii sale.″[4]
Un aspect foarte important şi delicat al desfacerii căsătoriei prin divorţ îl constituie efectele asupra foştilor soţi şi asupra copiilor rezultaţi din căsătorie. Acestea sunt[5]:
1. Urmări imediate (directe):
- Psihotraumatizarea partenerilor ca rezultat al neînţelegerilor conjugale şi “divulgării” publice aunor aspect ale vieţii lor conjugale;
- Psihotraumatizarea copiilor;
- Îndepărtarea afectivă a copiilor de unul dintre părinţii sau chiar de amândoi;
- Separarea de unele bunuri comune care aveau o anumită rezonanţă emoţional- afectivă pentru parteneri.
2. Urmări indirect:
- Comportamentul deviant al copiilor;
- Agresiune faţă de partenerul de sex opus şi faţă de viaţa de familie;
- Cazul “părinţilor multipli” cu ocazia unor divorţuri repetate când copilul poate fi crescut şi educat de mai mulţi “taţi” sau mai multe “mame”;
- Instalarea tendinţei de a divorţa a unor copii când devin adulţi şi se căsătoresc.
O altă situaţie de instabilitate familial, mai este sub aspectul creşterii şi educării copiilor, este aceea a familiilor cu deficit de structură. Decesul unui dintre soţi, divorţul, abandonul, refuzul sau imposibilitatea de a avea copii, concubinajul creează familii incomplete din punct de vedere al structurii lor. Astfel, ca urmare a împrejurărilor arătate, putem întîlni:
- Cuplu fără copii;
- Mamă cu copil din căsătorie sau din afara căsătoriei;
- Tată cu copil din căsătorie sau din afara căsătoriei;
- Copii fără părinţi.
Reconstituirea unor familii din văduvi sau divorţaţi, de asemenea, poate duce la crearea unui climat nefavorabil copiilor, dar poate duce şi la crearea unor medii corecte sub aspect educativ.
Dezorganizarea familiei nu duce în mod automat şi obligatoriu la devierea comportamentului copilului, la manifestări antisociale ale minorilor. Familiile dezorganizate în sine nu sunt neaparat criminogene, chiar dacă mai mult de jumătate din actualii delincvenţi provin din asemenea familii. Nu orice familie dezorganizată aduce după sine în mod automat delincvenţa copiilor.[6] De regulă, trebuie să intervină şi alţi factori negativi extra familiali.
Dacă din punct de vedere personal, divorţul este un eveniment traumatic, experimentat individual de toţi membrii familiei,din punct de vedere familial el este un fel de imagine răsturnată şi distorsionată a „beneficiilor” căsătoriei, iar din punct de vedere social este un fenomen cu numeroase implicaţii economice şi spirituale.
[1] Dan Baciu, Sorin M. Rădulescu, Marin Voicu, Adolescenţii şi Familia, Bucureşti, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987, pag. 150-152
[2] Petru Iliuţ, Sociologia şi antropologia familiei, pag. 181-182.
[3] Maria Voinea, Psihosociologia familiei, Editura Universităţii din Bucureşti, 1996, Bucureşti, pagina 67
[4] Maria Voinea, Psihosociologia familiei, Editura Universităţii din Bucureşti, 1996, Bucureşti, pagina 71.
[5] Stelian Scaunaş, Sociologia familiei, pag.126-127
[6] M. Voinea, Sociologia familiei, Bucureşti, 1993, pag. 84