Evoluţia specifică a dreptului internaţional a făcut ca acesta să se deosebească din multe puncte de vedere de dreptul intern al statelor, deosebiri considerate adesea ca imperfecţiuni şi, prin urmare, cauze care duc la desele lui violări.

Obiectul de reglementare: dreptul internaţional reglementează relaţiile dintre state şi ceilalți subiecți recunoscuți, pe când dreptul intern reglementează raporturile dintre persoanele fizice şi juridice, publice sau private, în interiorul statului.

Specificul elaborării normelor juridice internaţionale: în dreptul internaţional nu există o autoritate legiuitoare suprastatală, normele juridice fiind adoptate fie pe cale cutumiară, fie pe cale convenţională, prin acordul de voinţă al subiecților dreptului internaţional, creatori, destinatari şi apărători ai normelor juridice internaţionale , pe când, în dreptul intern autoritatea o reprezintă statul, normele juridice fiind create de autorităţi politice centrale şi superioare destinatarilor lor.

Izvoarele: izvorul specific al dreptului internaţional este tratatul internaţional, care se deosebeşte de alte izvoare prin procedura de adoptare, prin modalităţile de punere în aplicare, suspendare sau încetare a efectelor sale.

Subiecții: statele, organizaţiile interguvernamentale şi popoarele care-şi exercită dreptul la autodeterminare; în literatura de specialitate se discută intens despre calitatea de subiect de drept internaţional a altor entităţi, cum ar fi persoana fizică, organizaţiile particulare, omenirea în ansamblul ei, fiind prezente diferite poziţii; subiecți ai dreptului intern sunt persoanele fizice şi juridice.

Caracterul coordonator al dreptului internaţional: normele de drept internaţional sunt obligatorii numai pentru subiecții care le-au acceptat, pe când în dreptul intern, o normă juridică adoptată este obligatorie pentru toți subiecții, indiferent de poziţia acestora de acceptare sau neacceptare.

Caracterul facultativ al justiţiei internaţionale: nu există o justiţie internaţională cu competenţă generală şi obligatorie pentru subiecții internaţionali.

Sistemul sancţionator: dreptul internaţional se aplică în baza principiului bunei credinţe pacta sunt servanda, pe baza acordurilor, şi numai în mod excepţional, în caz de necesitate, prin constrângerea individuală sau colectivă a statelor, cu sau fără folosirea forţei.

Ordinea juridică internaţională este mai puţin completă decât cea internă, fiind consecinţa particularităţilor prezentate.