Contractul  de schimb a precedat contractul de vinzare-cumparare, fiind cunoscut sub denumirea de troc. Codul civil prevede ca partile contractului de schimb au obligatia de a transmite reciproc dreptul de proprietate asupra unui bun. Contractul de schimb este un contract sinalagmatic, prin care partile se obliga ca fiecare sa transmita dreptul de proprietate asupra unui bun, altul decit bani. Asemenea contractului de vinzare-cumparare, contractul de schimb se prezinta ca un instrument juridic prin intermediul caruia se asigura circuitul bunurilor materiale si se utilizeaza mai des de catre persoanele fizice.

Schimbul este un contract consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ, si translativ de proprietate. Caracterul consensual prezuma faptul ca contractul de schimb se considera incheiat din momentul realizarii in forma cuvenita a acordului de vointa dintre partile contractante in privinta conditiilor esentiale a contractului. Este sinalagmatic, deoarece, odata incheiat acesta da nastere la obligatii reciproce si interdependente pentru ambii copermutanti. Caracterul oneros – fiecare parte in urma incheierii contractului urmareste scopul de a obtine in proprietate un bun in schimbul unui alt bun. Caracterul comutativ prezuma ca existenta certa si intinderea determinata ale drepturilor si obligatiilor reciproce sunt recunoscute de catre copermutanti chiar la incheierea contractului si nu depind de producerea in viitor a unor evenimente asemenea contractelor aleatorii. Caracterul translativ de proprietate presupune faptul ca odata fiind realizat acordul de vointa al partilor contractante, si potrivit regulii generale, predate bunurile, are loc transferul dreptului de proprietate asupra acestora.

Adeseori partile sunt interesate in schimbul unor terenuri care pot avea valori diferite, si a caror prêt este diferit, legiuitorul admite posibilitatea efectuarii schimbului de bunuri neechivalente ca valoare, permitind restabilirea echivalentei  contractuale prin plata unei sume de bani, numita sultan. Sulta nu poate depasi valoarea bunului.

Fiecare parte a contractului de schimb se considera vinzator al bunului pe care il primeste in schimb, si cumparator in acelasi timp. In cazul in care obiecte ale schimbului sunt terenurile nu poate fi aplicata  regula suportarii cheltuielilor ce tin de intocmirea, autentificarea notariala si de inscrierea contractului in registrul bunurilor imobile, precum si a cheltuielior ce tin de preluarea documentelor necesare de catre cumparator. Respectivele cheltuieli sunt puse, in mode gal in sarcina ambilor comutanti, daca contractul nu prevede altfel. De asemenea, cit priveste terenurile, legea stabileste in mod imperativ dobindirea dreptului de proprietate asupra acestora la data inscrierii in registrul bunurilor imobile.

Pentru a fi valabil, contractul de schimb, trbuie sa indeplineasca urmatoarele conditii :

  • partile sa aiba capacitatea juridica de a contracta ; - consimtamintul acestora nu trebie sa fie viciat ; - cauza obligatiei sa fie licita ; - partile sa fie proprietare ale bunurilor date in schimb ; - bunurile sa fie in circuitul civil.

Obiectul material al contractului de schimb in DFun este terenul, care trebuie sa fie licit, sa se afle in circuitul civil si sa fie determinat.

Contractul de schimb poate fi incheiat in una din trei forme : verbal, scris, autentic.

in forma scrisa se incheie obligator actele juridice dintre persoanele juridice, PJ si PF, daca valoare obiectului actului juridic depaseste 1000 lei.