Conform art. 264 din Codul muncii sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârşeşte o abatere disciplinară sunt:

  1. avertismentul scris;
  2. suspendarea contractului individual de muncă pentru o    perioadă ce

nu poate depăşi 10 zile lucrătoare;

  1. retrogradarea din funcţie cu acordarea salariului corespunzător

funcţiei în care s-a dispus retrogradarea pentru o durată ce nu poate depăşi 60 de zile calendaristice;

  1. reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;
  2. reducerea salariului sau după caz şi a indemnizaţiei de conducere pe

o durată de 1-3 luni cu 5-10%;

  1. desfacerea disciplinară a contractului de muncă.

În cazul în care prin statute profesionale sau disciplinare aprobate prin lege specială se stabileşte un alt regim sancţionator, va fi aplicat acesta din urmă.

Amenzile disciplinare sunt interzise.

Avertismentul reprezintă o comunicare scrisă făcută salariatului prin care i se atrage atenţia asupra faptei săvârşite şi i se pune în vedere că dacă nu se va îndrepta şi va săvârşi noi abateri va fi sancţionat disciplinar mai sever putându-se ajunge chiar la concedierea disciplinară.

Suspendarea contractului ce nu poate depăşi 10 zile lucrătoare atrage neplata salariatului corespunzător acestei date. Această sancţiune are caracter precumpănitor material (spre deosebire de avertisment).

Retrogradarea în funcţie cu acordarea salariului corespunzător pentru o perioadă de maximum 60 zile calendaristice reprezintă o modificare unilaterală şi temporară a felului muncii. Această retrogradare trebuie să fie efectivă şi nu trebuie să se facă neapărat în funcţia imediat inferioară, ci se poate face în oricare din funcţiile inferioare (însă cu respectarea pregătirii profesionale a salariatului).

Reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%, este o sancţiune cu caracter precumpănitor material ce se poate aplica persoanelor care ocupă o funcţie de execuţie. Reducerea salariului şi/sau a indemnizaţiei de conducere se poate aplica persoanelor care ocupă funcţii de conducere.

Pentru a fi respectată regula non bis in idem, Codul muncii prevede expres că pentru o anumită abatere disciplinară se poate aplica o singură sancţiune.

Faptul că starea de recidivă sau de concurs de abateri disciplinare este criteriu de individualizare şi stabilire a unei noi sancţiuni, nu constituie o încălcare a principiului non bis in idem.

Ar fi fost necesar să fie reglementată expres reabilitarea disciplinară.