Tipărire
Categorie: Drept
Accesări: 48
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

CONSTITUŢIONALISMUL

Regimul constituţional poate fi definit din dintr-o dublă perspectivă:

a)materială;

  1. b) formală.

Din punct de vedere material, regimul constituţional exprimă ansamblul de reguli care reglementează organizarea şi conducerea unui stat într-o anumită etapă de dezvoltare a sa – această perspectivă corespunde în special statelor ce nu se guvernează potrivit unei constituţii scrise, ci uneia cutumiare.

Din punct de vedere formal, regimul constituţional exprimă exteriorizarea sau

obiectivarea ansamblului de reguli care reglementează organizarea şi conducerea unui stat într-un document politico-juridic.

 

CRITERII DE DEFINIRE A CONSTITUŢIEI

Din punct de vedere etimologic, termenul Constituţie provine din latinescul

constitutio” care însemna dispoziţie, ordin. Termenul latinesc definea constituţiile imperialesemnate de împărat, care aveau o forţă juridică superioară celorlalte acte juridice adoptate de autorităţile publice ale imperiului.

Noţiunea clasică de Constituţie îşi are sorgintea în doctrinele contractului social, ea nefiind altceva decât un pact social. Constituţia este aşezământul politic şi juridic fundamental al unui stat.

În general, constituţia scrisă se prezintă sub forma unui document politico-juridic,

care este adoptat direct de către popor sau de reprezentanţii acestuia potrivit unei proceduri speciale şi solemne.

Documentul, pentru a căpăta însuşirile unei Constituţii scrise, trebuie să întrunească anumite condiţii de fond şi de formă.

În ce priveşte condiţiile de fond, trebuie ţinut seama că dispoziţiile constituţionale reglementează în primul rând raporturi politice. Prin intermediul lor se transpun în practică obiectivele de conducere politică.

Caracterul politic al dispoziţiilor constituţionale este obiectivat însă în norme

juridice care le conferă obligativitate generală, încălcarea lor fiind sancţionată. Astfel, pe

lângă caracterul politic, ele au căpătat şi un caracter normativ.

Caracterul normativ al dispoziţiilor constituţionale decurge în special din necesitatea de a conferi consistenţă şi caracter general-obligatoriu normelor politice, precum şi de a asigura respectarea acestora sub sancţiunea legii. Constituţia are un caracter normative suprem, ceea ce înseamnă că toate celelalte acte juridice trebuie să fie conforme cu dispoziţiile sale.

Din punct de vedere al formei sale, Constituţia este o lege prin care se stabilesc principiile generale de guvernare, ca şi principiile generale ale legislaţiei. Constituţia constituie baza cadrului juridic al societăţii.

Al doilea element formal constă în supremaţia Constituţiei. Constituţia este o lege supremă din punct de vedere juridic în raport cu celelalte acte normative. Obligaţia de a o respecta revine tuturor, inclusiv organelor puterii. Mai mult, Şeful statului are datoria de a veghea la respectarea acesteia.

Constituţia este un act politico-juridic fundamental, inspirat de o anumită

filosofie socială şi adoptat de naţiune sau în numele ei, pentru a stabili forma de stat,

modul de organizare şi de funcţionare ale puterilor statului şi raporturile între acestea, principiile generale ale ordinii juridice a societăţii, precum şi drepturile şi îndatoririle cetăţenilor, act care este adoptat şi modificat potrivit unei proceduri speciale.

Din punct de vedere sociologic, constituţia reprezintă un pact social intervenit între guvernant şi guvernaţi prin care acestora din urmă li se garantează un summum de drepturi, în schimbul acceptării de către ei a puterii de comandă şi a dominaţiei la care sunt supuşi de guvernant, fără, însă, ca acesta să devină tiranic.

În practica constituţională există două forme principale ale Constituţiei: constituţia cutumiară şi constituţia scrisă.

 

CONSTITUŢIA CUTUMIARĂ rezultă din uzanţe, obiceiuri, precedente cu privire la constituirea, funcţionarea, competenţa organelor puterii, raporturile dintre acestea şi dintre ele şi cetăţeni. Până în secolul al XVIII-lea, când s-a cristalizat noţiunea de constituţie şi s-a impus necesitatea materializării ei, organizarea politică a diferitelor state s-a realizat, aproape exclusiv, prin cutume

Cutuma se formează printr-o repetare continuă a anumitor acte, proceduri sau obiceiuri. Repetarea trebuie să fie identică şi să se desfăşoare timp îndelungat.

Două elemente ar trebui reunite de o normă pentru a i se conferi calitate de cutumă:

  1. Elementul material ce constă în cutuma propriu-zisă.
  2. Elementul psihologic ce constă în convingerea fiecărui destinatar al cutumei că ea există şi că trebuie să se conformeze conţinutului acesteia.

Trăsăturile constituţiei cutumiare

Constituţia cutumiară este, din punct de vedere al formei sale, suplă, ea evoluând

odată cu transformările ce se produc în viaţa politică a statului. Practica constituţională a

evidenţiat următoarele trăsături ale constituţiei cutumiare:

  1. Cutuma constituţională fiind topită în faptele sociale nu poate fi definită cu

uşurinţă, ea caracterizându-se prin incertitudine.

  1. Cutuma fiind într-o continuă mişcare, nu are o formă definitiv stabilită şi nu i se cunoaşte cu precizie nici conţinutul, totodată este greu de stabilit când anume o cutumă a căzut în desuetudine sau când o nouă cutumă s-a încetăţenit.
  2. Cutuma nu poate modifica sau abroga o normă constituţională scrisă, preelaborată şi riguros fixată.
  3. Cutuma completează Constituţia scrisă şi sprijină interpretarea ei adecvată.
  4. Regulile cutumiare nu pot fi însă stavilă împotriva arbitrariului autorităţilor

publice.

În legătură cu rolul şi locul cutumei constituţionale într-un sistem juridic bazat pe

codificarea normelor de drept, pot fi distinse următoarele forme ale cutumei:

Cutuma secundum lege se referă la acele cazuri în care regulile de natură

cutumiară se aplică în temeiul unei dispoziţii explicite a legiuitorului sau a unei autorităţi;

Cutuma praeter legem este destinată să completeze legea constituţională, dacă

Constituţia scrisă nu reglementează suficient de clar o instituţie politică sau pentru a clarifica conţinutul unei dispoziţii constituţionale;

Cutuma contra legem contrazice regula constituţională, argumentele pro sau

contra admiterii sale capătă, de regulă, o tentă politică.

CONSTITUŢIA SCRISĂ

Originile noţiunii clasice a Constituţiei – ca document scris, oficial, sistematic,

solemn, clar, precis, adoptat de regulă, după o procedură specială – se află în mişcarea

constituţională care a apărut în Epoca Luminilor şi, care şi-a propus să substituie cutumelor existente, vagi şi incerte, constituţiile scrise – ce constituiau instrumente de protecţie în faţa absolutismului şi chiar a despotismului monarhic.

Avantajele constituţiei scrise

reguli, instituind în acelaşi timp o garanţie împotriva arbitrariului guvernanţilor.

precum şi garanţiile împotriva tiraniei şi abuzului de putere

Constituţiile scrise provin dintr-o putere supremă, numită putere constituantă, care determină la rândul ei existenţa puterilor constituite (sunt autorităţile care sunt prevăzute prin Constituţie: Guvern, Preşedinte, tribunale, etc.).

Puterea constituantă este cunoscută sub două aspecte:

  1. Putere constituantă originară – este cea care adoptă prima constituţie a unui stat

sau o nouă Constituţie. Această putere este exercitată de către popor prin referendum sau

printr-un organism special creat în acest scop(Adunarea Constituantă),care după adoptarea Constituţiei îşi încetează de regulă activitatea sau continuă să funcţioneze ca Adunare legislativă.

  1. Putere constituantă derivată – este cea care modifică Constituţia aflată deja în

vigoare.

TIPURI DE CONSTITUŢII

Dupămodul lor de adoptare:

→ Constituţia concedată (octroaiată) este formal, o iniţiativă a monarhului, dar, în realitate, un act impus acestuia prin care el recunoaşte anumite drepturi fundamentale cetăţenilor şi îşi autolimitează prerogativele prin constituirea unei adunări reprezentative, cu care urmează să realizeze funcţia legislativă

→ Constituţia pact reprezintă constituţia rezultată din compromisul intervenit între monarh şi Adunarea reprezentativă

→ Constituţia statut este, formal, o constituţie concedată, votată însă pe cale plebiscitară

→ Constituţia convenţie este adoptată de o Adunare reprezentativă a Corpului electoral, aleasă anume în scopul elaborării unei Constituţii, fără a fii nevoie de concursul unui alt organism al statului.

CONŢINUTUL CONSTITUŢIEI

Din punct de vedere al conţinutului lor, constituţiile moderne prezintă multe asemănări, ba uneori, chiar formulări identice ale unora dintre instituţiile pe care le reglementează.

Normele şi principiile constituţionale pot fi clasificate astfel:

  1. Principii şi norme constituţionale având un rol determinant în stabilirea şi

funcţionarea organismelor de guvernare, precum şi în stabilirea formei statului. În cadrul acestei categorii, cele mai importante sunt dispoziţiile referitoare la

structura de guvernare. Prin structură de guvernare se înţelege ansamblul instituţiilor politice şi al procedurilor referitoare la desemnarea guvernanţilor, la prerogativele şi funcţiile acestora, la raporturile dintre ele, precum şi la raporturile pe care ei le au cu cei guvernaţi.

  1. Dispoziţii solemne privind drepturile cetăţeneşti, însoţite sau nu de garanţii juridice ale exercitării acestora.
  2. Dispoziţii constituţionale care nu au o legătură directă cu procesul de

guvernare (de ex. dispoziţii referitoare la regimul proprietăţii)

PROCEDEE DE ADOPTARE ŞI REVIZUIRE A CONSTITUŢIEI

În ce situaţii se adoptă o nouă Constituţie?

  1. Adoptarea Constituţiei. O Constituţie nouă este adoptată în următoarele situaţii:
  2. Odată cu formarea unui stat nou.

2.Când în viaţa unui stat au loc schimbări politice structurale, fundamentale,

şi, anume, când se schimbă regimul politic ori când un stat îşi reînnoieşte fundamental bazele politico-juridice, economice, sistemul social-politic sau când îşi desăvârşeşte unitatea statală.

  1. Când în viaţa statului are loc o schimbare importantă cu caracter politic

sau social-economic care nu afectează însă esenţa statului sau regimul politic;

Evidenţiaţi care sunt etapele revizuirii constituţionale

B.Revizuirea Constituţiei

Revizuirea Constituţiei constă în modificarea acesteia prin reformularea,

abrogarea anumitor articole sau prin adăugarea unui text nou.Din punct de vedere al procedurii de revizuire, Constituţiile sunt suple sau rigide.

Sunt constituţii suple sau flexibile acelea care cuprind reguli de aceeaşi valoare din punct de vedere juridic ca şi legile ordinare, putând fi modificate conform procedurii

legislative obişnuite).

Sunt constituţii rigide acelea care sunt susceptibile de revizuire printr-o procedură complexă sau relativ complexă, în orice caz diferită de cea urmată pentru adoptarea legilor organice sau ordinare. Pentru asigurarea rigidităţii constituţionale sunt folosite diverse procedee:

Toate constituţiile prevăd o anumită procedură de revizuire a acestora, adică:

Constituţia României este o Constituţie relativ rigidă, în sensul că ea admite

revizuirea, dar numai printr-un sistem tehnic prestabilit, vizând procedura acesteia şi limitele revizuirii. Revizuirea poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

Revizuirea este definitivă prin aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

Constituţia prevede următoarele limite de revizuire:

  1. Bifaţi formularea corectă:
  2. constituţiile suple se modifică prin lege organică;

B.constituţiile suple se modifică printr-o procedură obişnuită;

  1. constituţiile suple nu se pot modifica;
  2. constituţiile suple sunt constituţiile-pact.
  3. Se revizuieşte fără o procedură complexă:

A.constituţia rigidă;

  1. constituţia pact.;

C.constituţia suplă;

D.orice constituţie, dacă există consensul partidelor parlamentare.

  1. Se adoptă prin plebiscit:

A.Constituţia concedată;

  1. Constituţia-Statut;

C.Constituţia-Pact;

D.Constituţia-Convenţie.