1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Putem evidenţia aici următoarele aspecte:

  • desemnarea unor parlamentari de către executive
  • iniţiativa legilor poate fi conferită deopotrivă Parlamentului, dar şi puterii executive
  • participarea la dezbaterile parlamentare a membrilor Guvernului;
  • adresarea de mesaje Naţiunii prin intermediul Parlamentului
  • Prerogative în finalizarea procesului legislativ – promulgarea legilor sau sancţionarea acestora şi dreptul de veto (adică dreptul de a împiedica, printr-o manifestare de voinţă, intrarea în vigoare a legii adoptate de Parlament). Această prerogativă îi conferă Preşedintelui posibilitatea de a supune legea unei ultime verificări cât priveşte conţinutul ei (este vorba de reexaminarea legii sau a unor articole ale ei de către Parlament) şi chiar, constituţionalitatea sa.
  • delegarea legislativă: Tendinţa Parlamentelor de a delega puterea legislativă celei executive are character aproape general, deşi există şi opinii contrare utilizării acestui procedeu. Împuternicirea executivului cu atributul de a “legifera” a fost determinată de necesitatea adoptării rapide a unor măsuri legislative pentru rezolvarea unor probleme acute. Trebuie să menţionăm faptul ca această delegare se face în condiţiile stabilite chiar de Parlament printr-o lege de abilitare.

Într-o decizie a sa, Curtea Constituţională a definit delegarea legislativă ca fiind o procedură excepţională de substituire a Guvernului în prerogativele legislative ale Parlamentului, astfel încât prin ordonanţă Guvernul să reglementeze primar, să modifice sau să abroge o reglementare existente. Prin delegare, Guvernul primeşte competenţe care aparent sunt egale cu puterea legislativă parlamentară, dar nu devine egalul Parlamentului, nu se substituie acestuia, Guvernului lipsindu-i calitatea de a reprezenta Naţiunea.

Nu putem vorbi de echilibru între puteri fără a aduce în ecuaţia principiului separaţiei puterilor şi puterea judecătorească, şi raporturile acesteia cu celelalte două puteri. Activitatea jurisdicţională are ca unică preocupare înfăptuirea legalităţii.

 Potrivit principiului independenţei justiţiei, instanţele sunt ţinute să soluţioneze litigiile întemeindu-se exclusiv pe normele juridice în vigoare, fără ca instanţele superioare sau puterea legislativă ori cea executivă să le poată influenţa. Caracterul independent al justiţie presupune şi o specializare a jurisdicţiilor.O garanţie a independenţei şi a imparţialităţii justiţiei o reprezintă inamovibilitate judecătorilor, incompatibilitatea funcţiei de judecător cu orice funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, interdicţia ca judecătorii să facă parte din partidele politice, subordonarea judecătorilor numai legii.

Principiul separaţiei şi al echilibrului este fundamental pentru înfăptuirea statului de drept, dar şi a democraţiei constituţionale care, privită în ansamblul ei, cuprinde şi confruntarea politică dintre diferitele concepţii şi curente de idei din societate. Nimeni nu poate exercita întreaga putere, nimeni nu poate pretinde că deţine adevărul absolut, astfel, oricât de înverşunate ar fi forţele politice într-o societate democratică, acestea nu pot fi decât adversari asociaţi în vederea realizării obiectivului fundamental al oricărei democraţii – Binele comun.

Daţi cinci exemple de modalităţi de colaborare între Executiv şi Legislativ în

sistemul constituţional românesc:

“După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură”

Constituţia României: “Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei

Deputaţilor şi a senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de

politică generală sau a unui proiect de lege.”

Constituţia României precizează că, Preşedintele adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiuni

Constituţia României stabileşte că, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe.

Intervenţia puterii executive o întâlnim în numirea judecătorilor de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturi, în posibilitatea Preşedintelui României de a participa la lucrările Consiliului, pe care le şi prezidează atunci când participă.