Misiunea diplomatică permanentă este organul specializat al statului sau al altei entităţi cu personalitate internaţională, creat în mod permanent pe lângă un alt stat sau altă entitate cu personalitate internaţională, cu consimţământul aces­tora, cu scopul de a asigura realizarea şi menţinerea relaţiilor diplomatice.

Statul care trimite misiunea diplomatică se numeşte stat acreditant, iar cel care primeşte se numeşte stat acreditar.

Practica statelor şi a organizaţiilor a dus în timp la apariţia mai multor categorii de misiuni diplomatice permanente, atât în cadrul diplomaţiei bilaterale, cât şi în cadrul diplomaţiei multilaterale.

În diplomaţia bilaterală întâlnim următoarele categorii de misiuni diplomatice:

  1. Ambasada. Este misiunea diplomatică cea mai importantă, cu rangul cel mai înalt şi cea mai des utilizată astăzi în practica statelor. Ea este condusă de un ambasador, şeful misiunii, care aparţine primei clase în ierarhia diplomatică, sau de un însărcinat cu afaceri.
  2. Nunţiatura Apostolică. Este misiunea diplomatică echivalentă ambasadei, specifică Vaticanului, care îndeplineşte nu numai funcţii diploma­tice, ci şi funcţii ecleziastice. Este condusă de nunţiul papal, care este echivalent clasei ambasadorului, sau de pronunţiu.
  3. Legaţia. Este misiunea diplomatică cu rang imediat după ambasadă şi este condusă de ministru, denumit şi trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar sau ministru rezident, care face parte din clasa a doua în ierarhia diplomatică, în lipsa acestuia, legaţia poate fi condusă de însărcinatul cu afaceri ad interim sau per­manent. În prezent, numărul legaţiilor este mic, tendinţa generală fiind de ridicare a lor la rangul de ambasade.
  4. Internunţiatura. Este misiunea diplomatică echivalentă legaţiei, specifică Vaticanului. Şeful acesteia este internunţiul, care corespunde clasei diploma­tice a ministrului plenipotenţiar.
  5. Înaltul Comisariat. Este misiunea diplomatică apărută în contextul procesu­lui de decolonizare, vechea funcţie de guvernator fiind transformată în aceea de reprezentant diplomatic cu denumirea de Înalt Comisar şi o întâlnim în fostele colonii engleze. Această practică a apărut şi în varianta franceză, cu denumirea de Înaltă Reprezentanţă, respectiv Înalt Reprezentant.

În cadrul diplomaţiei multilaterale întâlnim următoarele categorii de misiuni diplomatice:

  1. Reprezentanţele permanente sau delegaţiile permanente acreditate de un stat pe lângă o organizaţie internaţională guvernamentală.
  2. Misiunile permanente ale organizaţiilor internaţionale pe lângă state.

Actualmente statele folosesc şi alte denumiri pentru misiunile lor diplomatice permanente, precum reprezentanţe permane­nte, reprezentanţe diplomatice, delegaţii permanente, birouri permanente, misiuni permanente.

Ca organizare internă, misiunile diplomatice permanente sunt foarte diferite, în funcţie de practica şi legislaţia internă a statelor acreditante. În general, struc­tura unei misiuni diplomatice este următoarea:

  1. Şeful misiunii.
  2. Cancelaria, ca element structural central. Şeful Cancelariei este consilierul sau primul secretar.
  3. Departamentul politic.
  4. Departamentul comercial.
  5. Departamentul consular.
  6. Departamentul de informare şi presă.
  7. Biroul ataşatului militar.
  8. Biroul ataşatului cultural.