Au calitate de membri ai misiunilor diplomatice şeful misiunii şi membrii personalului misiunii.

Şeful misiunii diplomatice este persoana însărcinată de statul acreditant să conducă misiunea diplomatică, fiind superior ierarhic întregului personal al misiunii. Acesta poate avea calitatea de ambasador, înalt comisar, înalt reprezentant, ministru sau trimis, nunţiu, pronunţiu, internunţiu, însărcinat cu afaceri.

După caracterul misiunii lor, şefii misiunilor diplomatice pot fi:

- titulari (en pied), când sunt învestiţi cu mandat direct şi conduc misiunea cu titlu pro­priu, pe o perioadă nedeterminată;

- interimari (ad-interim), când conduc misiunea cu titlu temporar.

Potrivit rangului lor şi etichetei, şefii misiunilor diplomatice sunt grupaţi în trei clase:

- clasa I - ambasadorii şi nunţii acreditaţi pe lângă şefii de stat şi alţi şefi de misiune cu rang echivalent (pronunţi, înalţi comisari, înalţi reprezentanţi);

- clasa a II-a - trimişii, miniştrii, internunţii acreditaţi pe lângă şefii de stat;

- clasa a III-a - însărcinaţii cu afaceri acreditaţi pe lângă miniştrii afacerilor externe.

Între aceste clase ale şefilor de misiune diplomatică nu se face nici o diferenţă în afară de precădere şi etichetă.

Precăderea este preferinţa în ordine şi rang care trebuie urmată în cazul cere­moniilor. În general, în fiecare clasă, şefii misiunilor diplomatice sunt primiţi în audienţă după rangul şi ora la care şi-au prezentat scrisorile de acreditare. În raport cu personali­tăţile statului acreditar, şefii de misiune urmează în rang după şeful statului, pri­mul ministru, ministrul afacerilor externe, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie. Similar, problema precăderii se pune şi pentru ceilalţi agenţi diplomatici.

Membrii personalului misiunii sunt persoanele aflate în raporturi de muncă cu misiunea diplomatică, organizate ierarhic şi conduse de şeful misiunii, grupate pe trei categorii: personal diplomatic, personal administrativ şi tehnic, personal de serviciu.

În cadrul misiunii diplomatice există şi alte persoane care nu au calitatea de membri ai personalului misiunii; este vorba despre membrii de familie ai personalului misiunii şi de persoanele angajate în serviciul privat al personalului diplomatic.

Personalul diplomatic este alcătuit din membrii personalului misiunii care au calitatea de diplomaţi.  Aceştia, ca şi şeful misiunii diplomatice, sunt desemnaţi şi prin expresia agenţi diplomatici şi pot fi miniştri (ministru-consilier), consilieri, secretari, ataşaţi etc.

Personalul administrativ şi tehnic aparţine personalului nediplomatic al mi­siunii şi este alcătuit din membrii misiunii angajaţi în serviciul tehnic şi administra­tiv al misiunii, ca agenţi de execuţie: secretari, arhivari, interpreţi, contabili, stenodactilografi, cifrori etc. Chiar dacă aceştia nu au statut diplomatic, se bucură de unele imunităţi şi privilegii specifice.

Personalul de serviciu aparţine personalului nediplomatic al misiunii şi este alcătuit din persoane angajate în serviciul casnic al misiunii: şoferi, bucătari etc.

Membrii de familie ai membrilor misiunii diplomatice nu aparţin personalului misiunii, dar au un statut similar cu cel al agenţilor diplomatici, respectiv al angajaţilor în serviciul administrativ, tehnic sau casnic al misiunii.

Persoanele angajate în serviciul particular sunt persoane folosite în serviciul casnic al unui membru al misiunii diplomatice, care nu sunt angajaţi de statul acreditant. Prin urmare, nu aparţin personalului misiunii diplomatice.

Totalitatea diplomaţilor acreditaţi într-un stat şi înscrişi pe lista diplomatică întocmită anual de Ministerul Afacerilor Externe se constituie în corpul diplomatic, ca organ colectiv fără personalitate juridică. Principala funcţie a corpului diplo­matic este aceea de reprezentare. În sens restrâns, prin corp diplomatic se înţe­lege doar totalitatea şefilor de misiune diplomatică acreditaţi într-un stat. Corpul diplomatic este condus de Decan, care este, de regulă, şeful misiunii din clasa cea mai înaltă, cu durata cea mai mare de acreditare în statul respectiv.

Numirea şi admiterea şefilor de misiune diplomatică.

Numirea agenţilor diplomatici este un atribut al suveranităţii statului acreditant, iar admiterea presupune consimţământul statului acreditar.

Pentru aceasta, este necesară îndeplinirea a două proceduri specifice: agrementul şi acreditarea.

Agrementul este procedura prin care statul acreditant se informează la statul acreditar dacă persoana aleasă pentru a fi numită şef de misiune este persona grata (persoană dezirabilă). Această procedură este obligatorie pentru statul acreditant înainte de numirea oficială. Statul acreditar poate să refuze acordarea agrementului fără a fi obligat să comunice motivele refuzului. Decizia cu privire la agrement este luată de şeful statului, pentru şefii de misiune din primele două clase, şi de ministrul afacerilor externe, pentru cei din a treia clasă.

Acreditarea este procedura prin care statul acreditant acordă calitatea de şef de misiune diplomatică persoanei care a primit agrementul de la statul acreditar. Ea este concretizată în scrisorile de acreditare, care conţin declaraţia statului acreditant în acest sens şi constituie documentul prin care se atestă calitatea oficială a şefului de misiune diplomatică. Scrisorile de acreditare sunt semnate de şeful statului acreditant şi adresate şefului statului acreditar pentru primele două clase de şefi de misiune diplomatică şi sunt prezentate personal de cei acreditaţi, moment în care, practic, sunt învestiţi cu exerciţiul deplin al funcţiilor.

Pentru ceilalţi diplomaţi nu se cere agrement şi nici nu se prezintă scrisori de acreditare, dar este necesar consimţământul statului acreditar.