Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Doctrina dreptului civil distinge două categorii de obligaţii, şi anume, obligaţiile contractuale ce iau naştere şi se constituie în baza contractelor prin acordul părţilor şi cele necontractuale sau care iau naştere din temeiurile prevăzute de lege. Obligaţiile date se mai numesc şi obligaţii din cauzarea de daune sau obligaţii delictuale. Conform, art. 1398 CC,în cadrul obligaţiilor delictuale este menţionat faptul că cel care acţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăţie este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, şi prejudiciul moral cauzat prin acţiune sau omisiune, care prevede temeiul şi condiţiile generale ale răspunderii delictuale. Atunci cînd persoana care a cauzat o daună şi întruneşte condiţiile prvăzute la capitolul dat, ea va fi obligată să repere acest prejudiciu şi va avea calitatea de debitor, iar persoana vătămată ce are dreptul de a i se repara prejudicial are calitatea de creditor. Însă nu doar persoana vătămată poate avea calitatea de creditor, deoarece atunci cînd persoana fizică-creditor decedează sau atunci cînd pentru fapa delictuală răspunde altă persoană, în cazurile date va fi vorba de succesori-creditori sau personae responsabile în cadrul institutului de tutelă şi curatelă. Sau persoanele ce vor răspunde conform obligaţiunilor de serviciu sau în alte cazuri exspres prevăzute de lege.

Obiectul obligaţiei delictuale reprezintă despăgubirea de ordin patrimonial ce urmează a fi plătită de debitor persoanei vătămate, care are rolul de a restabili drepturile patrimoniale şi nepatrimoniale, cît şi repararea prejudicului nematerial sau moral.

Conţinutul obligaţiei delictuale, este dreptul creditorului de a cere repararea integral a prejudiciului cauzat şi obligaţia debitorului de a efectua acţiuni positive în scopul reparării prejudiciului cauzat.

Prejudiciul cauzat prin fapte licite sau fără vinovăţie se repară numai în cazurile expres prevăzute de lege.

O altă persoană decât autorul prejudiciului este obligată să repare prejudiciul numai în cazurile expres prevăzute de lege.

Prejudiciul nu se repară dacă a fost cauzat la rugămintea sau cu consimţământul persoanei vătămate şi dacă fapta autorului nu vine în contradicţie cu normele de etică şi morală.

Temeiul răspunderii delictuale este componenţa delictului civil. Componenţa delictului civil include următoarele elemente (condiţii): prejudiciul, fapta ilicită, raportul cauzal dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia. Acestea sunt condiţiile generale necesare pentru antrenarea răspunderii delictuale. Lipsa unei condiţii, potrivit regulii generale, exclude răspunderea delictuală, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege când răspunderea delictuală se poate angaja şi în lipsa unor condiţii. Dacă legea modifică sau restrânge cercul condiţiilor necesare pentru angajarea răspunderii delictuale, suntem în prezenţa unor condiţii speciale.

Debitor în cadrul obligaţiei delictuale este, potrivit regulii generale, autorul faptei ilicite. Nu întotdeauna calitatea de autor al faptei ilicite şi debitor în obligaţia delictuală o întruneşte aceeaşi persoană. Astfel, comitentul repară prejudiciul cauzat de prepusul său în legătură cu exercitarea funcţiilor încredinţate (art. 1403 Cod civil), părinţii sau tutorele repară prejudiciul cauzat de copilul lor minor care n-a împlinit 14 ani.

Printre împrejurările care înlătură caracterul ilicit al faptei şi, deci, răspunderea delictuală legiuitorul a enumerat pentru prima dată consimţământul persoanei vătămate. Fapta prejudiciabilă nu va avea caracter ilicit atunci când persoana vătămată a consimţit în prealabil la săvârşirea unei fapte, ştiind că este posibil să i se cauzeze un prejudiciu. Suntem în prezenţa unei clauze de nerăspundere (alin. 2, art. 603 indică un caz în care asemenea clauze nu se admit sub sancţiunea nulităţii lor). Prin această clauză persoana îşi dă consimţământul nu la producerea prejudiciului, ci la săvârşirea unei fapte, la desfăşurarea unei activităţi, care potenţial ar putea produce un prejudiciu. Clauzele de nerăspundere nu sunt admise în materia răspunderii delictuale dacă contravin normelor de etică şi morală. Ca urmare a acestui fapt clauza de nerăspundere nu va elibera delincventul de răspundere în materia prejudiciului cauzat fiinţei umane prin vătămarea sănătăţii sau a integrităţii corporale.

Răspunderea civilă delictuală are două funcţii importante: compensaţională, ce are menirea de a înlătura urmările consecinţele negative ce au apărut ca urmare a acţiunilor ilicite si cauzării daunelor, restabilind pe cît este posibil situaţia anterioară producerii cazului dat; educative-preventivă, care stimulează respectarea legislaţiei, atitudinea respectuoasă si grijulie faţă de viaţa si sănătatea persoanei fizice si de proprietatea publică si privată.

Nu este pasibil de reparare prejudiciul cauzat de o persoană în stare de legitimă apărare.Dacă în timpul apărării împotriva unui atac injust s-a cauzat prejudiciu unui terţ, prejudiciul urmează să fie reparat de atacator.

Cauzarea prejudiciului cu depăşirea limitelor legitimei apărări se consideră a fi ilicită. În acest caz autorul faptei ilicite va fi obligat să repare integral sau parţial prejudiciul dacă culpa gravă a persoanei vătămate a contribuit la producerea prejudiciului sau la agravarea lui.

Prejudiciul cauzat de o persoană în caz de extremă necesitate urmează a fi reparat de ea. Luând în consideraţie împrejurările în care a fost cauzat prejudiciul, instanţa de judecată poate obliga la repararea lui terţul în al cărui interes a acţionat autorul prejudiciului sau poate exonera de obligaţia de reparare, integral sau parţial, atât autorul prejudiciului, cât şi terţa persoană. Prejudiciul produs în urma stingerii sau localizării unui incendiu va fi repart de autorul incendiului.

Comitentul răspunde de prejudiciul cauzat cu vinovăţie de prepusul său în funcţiile care i s-au încredinţat.

Comitentul conservă dreptul de regres contra prepusului. Prepusul se poate exonera dacă va dovedi că s-a conformat întocmai instrucţiunilor comitentului.Prejudiciul se consideră cauzat de către executant în cadrul îndeplinirii funcţiilor încredinţate de comitent dacă executantul a acţionat, atunci când a săvârşit fapta prejudiciabilă, în interesul comitentului, în limitele funcţiilor şi însărcinărilor încredinţate şi cu respectarea instrucţiunilor şi ordinelor date de comitent. Dacă este întrunită această condiţie, se exclude dreptul de regres a comitentului împotriva prepusului. Pentru a exclude regresul prepusul trebuie să probeze că, cauzând prejudiciu, s-a conformat întocmai instrucţiunilor comitentului.Comitentul nu va răspunde pentru prejudiciul cauzat de executant prin faptele ce nu au nici o legătură cu funcţia încredinţată, chiar dacă ele au fost săvârşite în timpul exercitării acesteia.

Prejudiciul cauzat printr-un act administrativ ilegal sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri de către o autoritate publică sau de către o persoană cu funcţie de răspundere din cadrul ei se repară integral de autoritatea publică. Persoana cu funcţie de răspundere va răspunde solidar în cazul intenţiei sau culpei grave. Persoanele fizice au dreptul să ceară repararea prejudiciului moral cauzat prin acţiunile indicate în alin.

Obligaţia de reparare a prejudiciului nu se naşte în măsura în care cel prejudiciat a omis, cu intenţie ori din culpă gravă, să înlăture prejudiciul prin mijloace legale.În cazul în care o autoritate publică are o obligaţie impusă de un act adoptat în scopul

protecţiei contra riscului de producere a unui anumit fel de prejudiciu, ea răspunde pentru prejudiciul de acest fel cauzat sau nepreîntâmpinat prin neexecutarea obligaţiei, cu excepţia cazului când autoritatea publică demonstrează că a dat dovadă de diligenţă rezonabilă în executarea obligaţiei.Autoritatea publică nu răspunde pentru prejudiciul cauzat prin adoptarea unui act normativ sau omisiunea de a-l adopta, sau prin omisiunea de a pune în aplicare o lege.

Răspunderea statului pentru prejudiciul cauzat prin acţiunile organelor de cercetare penală, de anchetă preliminară, ale procuraturii şi ale instanţelor de judecată.Prejudiciul cauzat persoanei fizice prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma arestului preventiv sau sub forma declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, prin aplicarea ilegală în calitate de sancţiune administrativă a arestului sau a muncii corecţionale se repară de către stat integral, indiferent de vinovăţia persoanelor de răspundere ale organelor de cercetare penală, de anchetă preliminară, ale procuraturii şi ale instanţelor de judecată.Statul se exonerează de răspundere în cazul când persoana vătămată a contribuit intenţionat şi benevol la producerea prejudiciului prin autodenunţ.

Prejudiciul cauzat de un minor care nu a împlinit 14 ani se repară de părinţi (adoptatori) sau de tutorii lui dacă nu demonstrează lipsa vinovăţiei lor în supravegherea sau educarea minorului.

Dacă minorul care nu a împlinit 14 ani a cauzat prejudiciul când se afla sub supravegherea unei instituţii de învăţământ, de educaţie sau instituţii curative ori a unei persoane obligate să-l supravegheze în bază de contract, acestea răspund pentru prejudiciul cauzat dacă nu demonstrează că el s-a produs nu din vina lor. Obligaţia părinţilor (adoptatorilor), tutorilor, a instituţiilor de învăţământ, de educaţie sau curative de a repara prejudiciul cauzat de un minor nu încetează o dată cu atingerea majoratului acestuia sau o dată cu dobândirea unor bunuri suficiente pentru repararea prejudiciului.

Minorul între 14 şi 18 ani răspunde personal pentru prejudiciul cauzat, potrivit regulilor generale. În cazul în care minorul între 14 şi 18 ani nu are bunuri sau venituri suficiente pentru repararea prejudiciului cauzat, acesta trebuie reparat, integral sau în partea nereparată, de către părinţi (adoptatori) sau curator dacă nu demonstrează că prejudiciul s-a produs nu din vina lor. Obligaţia părinţilor (adoptatorilor) sau curatorului de a repara prejudiciul cauzat de un minor între 14 şi 18 ani încetează în cazul în care autorul prejudiciului a atins majoratul, precum şi în cazul când, înainte de a fi atins majoratul, acesta dobândeşte bunuri sau venituri suficiente pentru repararea prejudiciului.

Pentru prejudiciul cauzat de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu răspunde tutorele sau instituţia obligată să o supravegheze dacă nu demonstrează că prejudiciul s-a produs nu din vina lor. Obligaţia tutorelui sau a instituţiei de a

repara prejudiciului cauzat de o persoană declarată incapabilă nu încetează în cazul cînd această persoană şi-a redobîndit capacitatea de exerciţiu. Dacă tutorele, chemat la răspundere în conformitate cu alin. (1) pentru prejudiciul cauzat vieţii şi sănătăţii, a decedat sau nu dispune de mijloace suficiente pentru repararea lui, iar autorului prejudiciului dispune de asemenea mijloace, instanţa de judecată, ţinînd cont de starea materială a persoanei vătămate şi a autorului prejudiciului, precum şi de alte circumstanţe, are dreptul să hotărască repararea integrală sau parţială a prejudiciului din contul autorului.

Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o persoană aflată în imposibilitatea de a conştientiza acţiunile sale ori de a le dirija Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un izvor de pericol sporit Persoanele a căror activitate este legată de un izvor de pericol sporit pentru lumea înconjurătoare (exploatarea vehiculelor, a instalaţiilor, mecanismelor, folosirea energiei electrice, a substanţelor explozibile, efectuarea lucrărilor de construcţii etc.) au obligaţia să repare prejudiciul cauzat de izvorul de pericol sporit dacă nu demonstrează că prejudiciul se datorează unei forţe majore (cu excepţia cazurilor în care dauna a survenit ca urmare a exploatării navelor aeriene) sau din intenţia persoanei vătămate.

Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale o partă proprietarul unui animal sau persoana care se serveşte de animal în timpul serviciului răspunde de prejudiciul cauzat de acesta, fie că se află în paza sa, fie că a scăpat de sub pază. Obligaţia reparaţiei apare dacă persoana care, în baza contractului încheiat cu posesorul animalului, şi-a asumat obligaţia de a supraveghea animalul răspunde pentru prejudiciul cauzat de acesta dacă nu demonstrează nevinovăţia sa.

Proprietarul este obligat să repare prejudiciul cauzat prin surparea, în întregime sau a unei părţi, a construcţiei cînd surparea este rezultatul lipsei de întreţinere corespunzătoare sau al unui viciu de constructive sau persoana care s-a obligat prin contract faţă de proprietar să întreţină construcţia sau care este obligată să o întreţină în stare corespunzătoare în temeiul dreptului de folosinţă ce i s-a acordat răspunde solidar cu proprietarul pentru prejudiciul cauzat în urma surpării construcţiei sau a unei părţi a ei.

În cazul căderii sau scurgerii din constructive răspunde persoana care are construcţia în posesiune. Această regulă nu se aplică în cazul în care prejudiciul s-a produs prin forţă majoră ori din vina celui prejudiciat. . Răspunderea pentru dauna cauzată în comun de mai multe persoane, acestea poartă răspundere solidară.Poartă răspundere solidară nu doar autorul faptei cauzatoare de prejudicii, ci şi cel care l-a instigat sau l-a susţinut, precum şi cel care a beneficiat în mod conştient de un folos în urma daunei cauzate altuia.Dacă este imposibil să se determine cotele despăgubirilor datorate de debitorii solidari, ei vor fi răspunzători în cote egale.

Dreptul de regres faţă de persoana care a cauzat prejudicial îl are persoana care a reparat prejudiciul cauzat de o altă persoană. Are dreptul la o acţiune de regres împotriva acesteia în mărimea despăgubirii plătite persoanei vătămate dacă legea sau contractul nu prevede altfel.Statul, în cazul reparării prejudiciului în temeiul art. 1405 CC. Părinţii (adoptatorii), tutorii sau curatorii, precum şi organizaţiile prevăzute la art. 1406-1408 care au reparat prejudiciul cauzat de un minor sau de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu, nu au drept de regres împotriva acestora.

Instanţa de judecată stabileşte felul despăgubirii în funcţie de circumstanţe. Ea va lua hotărîre diferită de cererea păgubitului numai din motive întemeiate, obligă autorul prejudiciului să pună la dispoziţie un bun de acelaşi gen şi de aceeaşi calitate, să repare bunul pe care l-a deteriorat ori să repare integral prin echivalent bănesc prejudiciul cauzat. Instanţa de judecată stabileşte cuantumul reparaţiei prin echivalent bănesc în funcţie de întinderea prejudiciului la data pronunţării hotărîrii. Persoana vătămată poate cere despăgubiri suplimentare pentru prejudiciul care a apărut după pronunţarea acestei hotărîri. Repararea prejudiciului prin echivalent bănesc se face prin încasarea unei sume globale în folosul persoanei vătămate sau prin stabilirea unei redevenţe. În cazul în care se stabileşte o redevenţă, debitorul poate fi obligat la depunerea unei garanţii.

Prejudiciul cauzat din intenţia persoanei vătămate nu se repară. Dacă culpa gravă a persoanei vătămate a contribuit la producerea prejudiciului sau la agravarea lui, despăgubirea se reduce potrivit gradului de vinovăţie a persoanei vătămate. Culpa gravă a persoanei vătămate nu constituie temei de reducere a despăgubirii în cazurile prevăzute la art. 1405 şi nici în cazurile în care prejudiciul a fost cauzat unui minor care nu a împlinit vîrsta de 14 ani sau a unei persoane lipsite de capacitatea de exerciţiu.

Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin vătămarea a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii.

autorul prejudiciului are obligaţia să compenseze persoanei vătămate salariul sau venitul ratat din cauza pierderii sau reducerii capacităţii de muncă, precum şi cheltuielile suportate în legătură cu vătămarea sănătăţii - de tratament, de alimentaţie suplimentară, de protezare, de îngrijire străină, de cumpărarea unui vehicul special, de reciclare profesională etc.

Răspunderea în caz de deces a persoanei vătămate.

În cazul decesului persoanei ca urmare a vătămării grave a integrităţii corporale sau a altei vătămări a sănătăţii, dreptul la despăgubire îi au:

  1. persoanele inapte de muncă care erau întreţinute de defunct sau care, la data decesului acestuia, aveau dreptul la întreţinere;
  2. copilul persoanei născut după decesul ei;
  3. unul dintre părinţi, soţul sau un alt membru al familiei defunctului, indiferent dacă este apt pentru muncă sau nu, care nu lucrează şi îngrijeşte de copiii, fraţii şi surorile care erau întreţinuţi de defunct şi care nu au împlinit vîrsta de 14 ani sau care, deşi au împlinit o astfel de vîrstă, au nevoie de îngrijire din cauza sănătăţii, conform avizului organelor medicale abilitate;
  4. persoanele care erau întreţinute de defunct şi care au devenit inapte pentru muncă pe parcursul a 5 ani de la decesul lui.
    • Dreptul la despăgubire se recunoaşte:
      1. minorilor, pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani;
      2. elevilor şi studenţilor care au împlinit 18 ani, pînă la finalizarea studiilor (cu excepţia studiilor efectuate la fără frecvenţă) în instituţii de învăţămînt, dar cel mult pînă la împlinirea vîrstei de 23 de ani;
      3. femeilor care au împlinit vîrsta de 55 de ani şi bărbaţilor care au împlinit vîrsta de 60 de ani - pe viaţă;
      4. invalizilor, pe durata invalidităţii;
      5. unuia dintre părinţi, soţului sau unui alt membru al familiei defunctului, ce îngrijeşte de copiii, fraţii şi surorile care erau întreţinuţi de defunct, pînă la împlinirea vîrstei de 14 ani sau pînă la îmbunătăţirea stării sănătăţii, confirmată prin aviz de organele medicale abilitate.
    • Determinarea cuantumului despăgubirilor pentru pierderea întreţinătorului se efectuează conform legii.
    • Persoanele obligate să repare prejudiciul cauzat prin deces vor fi ţinute să compenseze şi cheltuielile de înmormîntare necesare, ţinînd cont de statutul social al defunctului ţi de obiceiurile locale, persoanei care le-a suportat.

Repararea prejudiciului cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces. Plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces se efectuează în rate lunare. Compensarea cheltuielilor ce vor fi suportate din cauza vătămării integrităţii corporale sau a altei vătămări a sănătăţii poate fi stabilită cu anticipaţie, în baza avizului organului medical abilitat, inclusiv pentru achitarea prealabilă a serviciilor şi bunurilor necesare, ca foaie la sanatoriu, bilete de călătorie, mijloace speciale de transport etc. La cererea persoanei îndreptăţite de a primi despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces, instanţa de judecată poate stabili, dacă există motive întemeiate, ţinînd cont de posibilităţile persoanei responsabile, achitarea despăgubirilor în formă de plată unică pentru o perioadă de cel mult 3 ani. În caz de lichidare a persoanei juridice răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces, sumele respective sînt capitalizate potrivit legii. Dacă, din cauza vătămării integrităţii corporale sau a altei vătămări a sănătăţii, capacitatea de muncă a scăzut ulterior faţă de capacitatea pe care persoana vătămată a avut-o în momentul cînd i s-a atribuit despăgubirea, ea are dreptul să ceară un spor corespunzător a cuantumului despăgubirii.

Persoana obligată să plătească despăgubirea, are dreptul să ceară reducerea ei corespunzătoare în cazul în care capacitatea de muncă a persoanei vătămate a crescut faţă de capacitatea din momentul atribuirii despăgubirii. Sumele datorate pentru repararea prejudiciului cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces vor fi indexate conform legii.

Reparaţia prejudiciului moral are loc atunci cînd persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe fizice şi psihice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţia, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc. Prejudiciul moral se repară indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului patrimonial. Reparaţia prejudiciului moral se face şi în lipsa vinovăţiei autorului faptei ilicite în cazul în care prejudiciul este cauzat prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a arestului preventiv sau a declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, aplicarea în calitate de sancţiune administrativă a arestului sau a muncii corecţionale şi în alte cazuri prevăzute de lege. Acţiunea în reparare a prejudiciului se prescrie în termen de 3 ani începînd cu momentul în care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa prejudiciului şi persoana obligată să-l repare. Răspunderea pentru prejudicial cauzat de produse defectuoase are loc atît in cadrulrela ţiilor necontractuale cît şi contractuale, deoarece conform atr.1399 prevederile normelor cu privire la obligaţiile care iau naştere în urma cauzării de daune, sînt aplicabile şi în cazul prejudiciilor contractuale în afara celor care reies direct din reglementarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor contractante. Controlul calităţii a apărut în Europa, mai întîi fiind garantată prin perpetuarea tradiţiilor meşteşugăreşti, iar apoi, odată cu revoluţia industrială, prin introducerea în cadrul diferitor etape ale procesului de producţie a inspecţiei calităţii. Cu toate acestea, anume în Statele Unite, după cel de-al II-lea război mondial, datorită unor factori obiectivi precum ar fi reorientarea masivă a factorilor de producţie de la mărfurile cu destinaţie militară către cele cu destinaţie civilă, creşterea bruscă a concurenţei, creşterea cerinţelor consumatorilor faţă de calitatea produselor etc., a evoluat un cadru legislativ distinct în problema protecţiei consumatorului şi responsabilităţii pentru calitatea necorespunzătoare a produselor. Acesta s-a dovedit a fi un proces complex de elaborare şi punere în acţiune a standardelor de calitate, a mecanismelor de administrare şi control al calităţii la nivel naţional, a normelor materiale privind responsabilitatea civilă, administrativă şi penală pentru punerea în circulaţie a produselor necalitative, a procedurilor de remediere şi a mecanismului de protecţie judiciară a drepturilor persoanelor prejudiciate în urma consumului sau utilizării unor produse defectuoase.

Conform „principiului răspunderii obiective", producătorul este responsabil de prejudiciul cauzat de produsul său chiar şi în lipsa oricărei vinovăţii.

Secţiunea a 2-a „Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de produse defectuoase" a Capitolul XXXIV „Obligaţiile care nasc din cauzarea de daune" al Codului civil a fost inspirată aproape în totalitate de Directiva Consiliului Uniunii Europene 85/374/EEC cu privire la aproximarea legilor, regulamentelor şi dispoziţiilor administrative ale Statelor Membre privind răspunderea pentru produsele defectuoase, adoptată la 25.07.1985 (în continuare - „Directiva 85/374/EEC"). Este o tendinţă extrem de pozitivă, avînd în vedere aspiraţiile Republicii Moldova de integrare europeană. Totodată, această constatare mai este importantă şi pentru aplicarea corectă a noului concept, proces care poate fi realizat cu succes dacă se va lua în consideraţie practica interpretării şi aplicării unor norme echivalente de către Curtea Europeană de Justiţie.

Dispoziţiile secţiunii analizate ridică semnificativ nivelul de protecţie împotriva produselor defectuoase deoarece, în primul rînd, acestea încurajează producătorii să întreprindă eforturi maxime pentru a pune în circulaţie doar produse inofensive, iar în al doilea rînd, odată ce efectul preventiv a eşuat şi defectul produsului a provocat un prejudiciu, oferă victimei posibilitatea obţinerii reparaţiei prejudiciului din partea producătorului. Răspunderea producătorului poate fi caracterizată drept una: (1) obiectivă (nu este necesară proba vinovăţiei), (2) relativă (producătorul este eliberat de răspundere în cazul în care va dovedi unele circumstanţe expres prevăzute), (3) limitată în timp (producătorul este ţinut responsabil pentru o perioadă limitată de timp), (4) solidară (dacă mai mulţi producători sînt responsabili, victima poate pretinde oricăruia repararea integrală a prejudiciului), (5) care atribuie victimei sarcina de a proba defectul produsului, existenţă şi întinderea prejudiciului şi raportul de cauzalitate dintre defect şi prejudiciu, (6) care nu poate fi eliminată sau limitată la dorinţa părţilor.

Загрузка...