În timp, datorită creşterii complexităţii vieţii in­ternaţionale şi a necesităţii de colaborare în rezolvarea diferitelor probleme inter­naţionale, statele şi-au extins relaţiile de cooperare la nivel multilateral, conturându-se o formă specifică de diplomație.

Diplomaţia multilaterală poate fi definită ca formă de realizare a scopurilor şi sarcinilor de politică externă a statelor şi pentru apărarea intereselor lor pe plan internaţional, prin intermediul congreselor, con­ferinţelor şi organizaţiilor interguvernamentale, ori a altor forme instituţionalizate.

În evoluţia ei, diplomaţia multilaterală a cunoscut mai multe etape de dezvol­tare. La început, s-a realizat prin forme tradiţionale, precum asociaţiile de state. Apoi, relaţiile internaţionale multilaterale s-au instituţionalizat în forme temporare, precum congresele şi conferinţele internaţionale, forme care s-au dezvoltat foarte mult începând cu secolul al XIX-lea şi care sunt utilizate şi astăzi pe o scară largă în practica statelor.

În prezent, alături de aceste forme temporare, diplomaţia multilaterală se des­făşoară, cu precădere, prin forme instituţionale permanente, organizaţiile interguvernamentale. Acestor forme ale diplomaţiei multilaterale le putem adău­ga şi entităţile asociative specifice, precum confederaţiile şi Commonwealth-ul.

Organele de stat care realizează efectiv sarcinile diplomaţiei multilaterale sunt organe pentru relaţiile externe, fie în forma delegaţiilor temporare la conferinţe, congrese sau organizaţii internaţionale, fie în forma misiunilor permanente pe lângă organizaţiile internaţionale, cu precizarea că şi organizaţiile internaţionale pot trimite misiuni pe lângă statele membre.

Subiecții raporturilor diplomatice multilaterale sunt statele şi organizaţiile internaționale interguvernamentale.

Spre deosebire de diplomaţia bilaterală, raporturile diplomatice multilaterale au un caracter triunghiular: statul trimiţător, statul gazdă, organizaţia interguvernamentală, prin intermediul căreia se derulează aceste raporturi. Caracteristicile acestor raporturi sunt diferite, după cum ele se stabilesc între statul trimiţător şi statul gazdă, între statul trimiţător şi organizaţia internaţională, între statul gazdă şi organizaţia internaţională sau între statele trimiţătoare. Explicaţia constă în faptul că, deşi diplomaţia multilate­rală se desfăşoară prin intermediul organizaţiilor internaţionale, acestea sunt nu numai subiecte de drept internaţional, ci şi subiecte de drept intern al statului pe teritoriul căruia îşi au sediul. De aceea, statele, în principiu, nu sunt obligate să primească misiunile temporare sau permanente ale altor state la organizaţia internaţională care are sediul pe teritoriul său. Prin urmare, este necesar consim­ţământul statului gazdă. Pe de altă parte, raportul dintre statul trimiţător şi statul gazdă este asemănător diplomaţiei bilaterale, între statul acreditant şi statul acreditar, la care se adaugă raporturile specifice pe care statul le stabileşte cu orga­nizaţia internaţională în virtutea calităţii sale de membru al acesteia. Practic, organizaţia internaţională apare ca un mediator al diplomaţiei multilaterale, rela­ţiile concrete de realizare a sarcinilor de politică externă derulându-se între sta­tele trimiţătoare, pe baza principiilor dreptului internaţional public, mai ales prin­cipiile egalităţii suverane, cooperării şi neintervenţiei.

Diplomaţia multilaterală cunoaşte astăzi două forme importante şi eficiente: una temporară, realizată prin intermediul conferinţelor internaţionale, şi una permanentă (uneori temporară), realizată prin organizaţii interguvernamentale.