Conferinţa internaţională reprezintă o reuniune internaţională a organelor reprezentative ale statelor participante, organizată cu scopul de a analiza şi stabili măsurile de coo­perare în rezolvarea unor probleme internaţionale de interes comun.

Primele reuniuni de acest tip, denumite congrese, au fost consemnate încă din secolul al XVII-lea. Practica statelor de a coopera prin congrese şi conferinţe internaţionale s-a amplificat în secolul al XIX-lea, cu efecte directe, mai ales, asupra dezvoltării dreptului internaţional public. De exemplu: Congresul de la Viena din 1814-1815, care a codificat, pentru prima dată, aspecte ale reprezentării diplomatice şi ale navigaţiei pe fluviile internaţionale; Congresul de la Paris din 1856, prin care s-a pus capăt războiului Crimeii şi a adus reguli noi în dreptul maritim şi fluvial; Con­ferinţa internaţională de la Geneva din 1864, care a pus bazele dreptului internaţional umanitar prin adoptarea primei convenţii umanitare; Conferinţele de la Haga din 1899 şi 1907, care au pus bazele dreptului conflictelor armate etc.

Scopul conferinţei internaţionale, de regulă, este de a se încheia un acord între participanţi sau de a se negocia textul unui tratat internaţional. În funcţie de acesta, există mai multe tipuri de conferinţe internaţionale, precum politice, tehnice sau deliberative, legislative ori numai de informare, generale sau restrânse, reuniuni de experţi sau diplomatice, reuniuni la nivel înalt (şefi de stat sau de guvern) sau la alt nivel.

Principala trăsătură a conferinţei internaţionale este scopul ei precis şi limitat, ceea ce-i conferă un caracter temporar, cu o durată variabilă, de la câteva zile la mai mulţi ani.

Delegaţiile participante la conferinţa internaţională se stabilesc de statul trimiţător şi lista membrilor acestora se trimite anterior statului gazdă (ministerului afacerilor externe) care, în mod excepţional, poate refuza delegaţia sau pe unii membri ai acesteia, dar numai motivat. Nu este necesară cererea de agrement şi nici nu operează procedura persona non grata. Calitatea de reprezentant al statului la conferinţa internaţională se dovedeşte prin prezentarea secretariatului con­ferinţei a deplinelor puteri emise de autoritatea competentă a statului trimiţător. Şeful statului, şeful guvernului, ministrul afacerilor externe nu trebuie să prezinte deplinele puteri când participă la conferinţele internaţionale sau la alte reuniuni.

Din practica statelor rezultă că imunităţile, privilegiile şi facilităţile diplomatice operează şi în cazul conferinţelor internaţionale, în mod deosebit inviola­bilitatea locului de desfăşurare a conferinţei, imunitatea de jurisdicţie penală (absolută) şi civilă (numai pentru actele oficiale), libertatea de comunicare, privilegiile fiscale şi vamale.