Rolul activ al organului de urmărire penală (art.254 C.P.P.). Organul de urmărire penală este obligat să ia toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei pentru stabilirea adevărului. Cerinţele rolului activ al organului de urmărire penală atrag, următoarele obligaţii:

a explica părţilor din proces drepturile lor procesuale şi a le ajuta în exercitarea lor, asigurând lămurirea cauzei sub toate aspectele;

a pune în discuţia părţilor, din oficiu, orice probleme de a căror elucidare depinde soluţionarea corectă a cauzei, cerându-le părerea asupra acestora;

a dispune, din oficiu, administrarea probelor necesare pentru aflarea adevărului cu privire la toate împrejurările cauzei, dacă părţile nu au iniţiativă în acest sens;

a extinde investigaţiile la tot ce este necesar pentru realizarea scopului procesului penal, mai cu seamă la alte fapte şi persoane decât cele care formează obiectivul cauzei şi să extindă controlul judiciar şi la alte motive decât cele invocate în calea de atac.

Activitatea organului de urmărire penală se efectuează şi în cazul în care bănuitul sau învinuitul îşi recunoaşte vinovăţia.

Ordonanţele si rezoluţiile organului de urmărire penală (art.255 C.P.P.). În desfăşurarea urmăririi penale, organul de urmărire penală, prin ordonanţă sau prin rezoluţie, dispune asupra acţiunilor sau măsurilor procesuale.

Ordonanţa este compusă din trei părţi, trebuie să fie motivată şi să cuprindă:

- în partea introductivă - data şi locul întocmirii, numele, prenumele şi calitatea persoanei care o întocmeşte, cauza la care se referă;

- în partea descriptivă – obiectul acţiunii sau măsurii procesuale;

- în partea rezolutivă – temeiul legal al acesteia şi semnătura celui care a întocmit-o.

Ordonanţa nesemnată de persoana care a întocmit-o nu are forţă juridică şi este considerată nulă. Dacă organul de urmărire penală consideră că este cazul să fie luate anumite măsuri, face propuneri motivate în ordonanţă. În cazul în care legea prevede că o acţiune sau o măsură procesuală trebuie să fie încuviinţată, autorizată sau confirmată de procuror ori, după caz de judecătorul de instrucţie, un exemplar al ordonanţei sau al actului procesual rămîne la procuror ori la judecătorul de instrucţie.

Spre deosebire de ordonanţă, pentru rezoluţie-caracterizată prin lipsă de formalism-legea nu stipulează conţinutul. Oricum credem că nu pot lipsi: data întocmirii, numele şi prenumele persoanei care a întocmit-o, dispoziţia, motivele de fapt şi de drept şi semnătura celu care a întocmit-o.[1]

Efectuarea urmăririi penale de către mai mulţi ofiţeri de urmărire penală. (art.256 C.P.P.). În cazul unor cauze penale complicate sau de mari proporţii, conducătorul organului de urmărire penală, cu încuviinţarea procurorului, dispune efectuarea urmăririi penale de către mai mulţi ofiţeri de urmărire penală.

Procurorul poate dispune efectuarea urmăririi penale în unele cazuri, mai multor ofiţeri din diferite organe de urmărire penală.

Dispoziţia cu privire la efectuarea urmăririi penale de către mai mulţi ofiţeri de urmărire penală se face prin ordonanţă, în care este indicat ofiţerul care conduce acţiunile celorlalţi ofiţeri. Ordonanţa în cauză este adusă la cunoştinţă bănuitului, învinuitului, părţii vătămate, părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor, explicându-le dreptul de a recuza ofiţerii de urmărire penală.

Locul efectuării urmăririi penale. (art.257 C.P.P.). Urmărirea penală este efectuată în sectorul unde a fost săvîrşită infracţiunea sau, la decizia procurorului, în sectorul unde a fost descoperită infracţiunea ori unde se află bănitul, învinuitul sau majoritatea martorilor.

Potrivit competenţei teritoriale, fiecărui organ de urmărire penală îi revine o anumită rază teritorială, în raport cu organizarea administrativ teritorială a tării.

Competenţa teritorială pentru infracţiunile comise este determinată de:

  • locul unde a fost săvîrşită infracţiunea;
  • locul unde a fost prins făptuitorul;
  • locul unde locuieşte făptuitorul;
  • locul unde locuieşte partea vătămată.

Constatînd că această cauză nu este de competenţa sa sau că urmărirea penală poate fi desfăşurată mai operativ şi mai complet de către un alt organ de urmărire penală, ofiţerul de urmărire penală este obligat să efectueze toate acţiunile de urmărire penală ce nu pot fi amânate şi apoi să înainteze cauza procurorului pentru ca acesta să decidă trimiterea ei organului de urmărire penală competent.

Procurorul ierarhic superior procurorului care participă la urmărirea penală în cauza respectivă poate dispune, motivat transmiterea cauzei la un alt sector, în limitele circumscripţiei de activitate. Procurorul General şi adjuncţii lui pot dispune, motivat, transmiterea cauzei de la un organ de urmărire penală unui alt organ de urmărire penală pentru efectuarea unei urmăriri penale mai operative, mai complete şi mai obiective.

Extinderea competenţei teritoriale şi delegaţiile organului de urmărire penală. (art.258 C.P.P.). În cazul în care anumite acţiuni de urmărire penală trebuie să fie efectuate în afara teritoriului în care este desfăşurată urmărirea penală, organul de urmărire penală le efectuează însuşi sau  dispune, prin delegaţie, efectuarea acestor acţiuni altui organ, care este obligat a executa, această delegaţie în termen de cel mult 10 zile.

În cazul în care organul de urmărire penală purcede la efectuarea acţiunilor procesuale în afara teritoriului, el anunţă despre aceasta organul respectiv din raza teritorială în care se vor efectua aceste acţiuni.

Termenele urmăririi penale (art.259 C.P.P.). Urmărirea penală se efectuează în termene rezonabile. Criteriile aprecierii termenului rezonabil de soluţionare a cauzei penale în conformitate cu art.20 C.P.P. sunt:

1) complexitatea cazului;

2) comportamentul părţilor la proces;

3) conduita organului de urmărire penală.

            Urmărirea penală în care sunt bănuiţi, învinuiţi, inculpaţi arestaţi preventiv, precum şi minori, se fac de urgenţă şi în mod preferenţial.

            Termenul rezonabil de urmărire penală într-o cauză concretă se fixează de către procuror prin rezoluţie, în funcţie de complexitatea cauzei şi de comportamentul participanţilor la proces. Termenul fixat de procuror este obligatoriu pentru ofiţerul de urmărire penală şi poate fi prelungit la solicitarea acestuia. În cazul în care este necesar de a prelungi termenul de urmărire penală, ofiţerul de urmărire penală întocmeşte un demers motivat în acest sens şi îl prezintă procurorului înainte de expirarea termenului fixat de acesta.

Procesul-verbal privind acţiunea de urmărire penală Procesele–verbale confirmă efectuarea acţiunilor procesuale. Conţinutul proceselor-verbale cuprinde conform art.260 C.P.P:

1) locul şi data efectuării acţiunii de urmărire penală;

2) funcţia, numele şi prenumele persoanei care întocmeşte procesul-verbal;

3) numele, prenumele şi calitatea persoanelor care au participat la efectuarea acţiunii de urmărire penală, iar dacă este necesar, şi adresele lor, obiecţiile şi explicaţiile acestora;

4) data, ora începerii şi terminării acţiunii de urmărire penală;

5) descrierea în amănunte a faptelor constatate, precum şi a măsurilor luate în cadrul efectuării acţiunii de urmărire penală;

6) menţiunea privind efectuarea, în cadrul realizării acţiunii de urmărire penală, a fotografierii, filmării, înregistrării audio, interceptării convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri sau executarea mulajelor şi tiparelor de urme, privind mijloacele tehnice utilizate, condiţiile şi modul de aplicare a lor, obiectele faţă de care au fost aplicate aceste mijloace, rezultatele obţinute, precum şi menţiunea că, înainte de a fi utilizate mijloacele tehnice, despre aceasta s-a comunicat persoanelor care participă la efectuarea acţiunii de urmărire penală. Procesul-verbal privind acţiunea de urmărire penală este întocmit în timpul efectuării acestei acţiuni sau imediat după terminarea ei, de către persoana care efectuează urmărirea penală.

Dacă în cadrul efectuării acţiunii de urmărire penală s-au constatat şi ridicat obiecte care pot constitui corpuri delicte, ele vor fi descrise în procesul-verbal, cu menţiunea privind fotografierea lor şi anexarea lor la dosar. Procesul-verbal este citit tuturor persoanelor care au participat la efectuarea acţiunii de urmărire penală. Este explicat, totodată şi faptul că participanţii actului de urmărire penală au dreptul de a înainta obiecţii, fapt ce urmează a fi consemnat în procesul-verbal. Fiecare pagină a procesului-verbal este semnat de persoana care îl întocmeşte, precum şi de persoanele menţionate. La procesul-verbal pot fi anexate schiţe, fotografii, peliculele, casete audio şi video, mulaje şi tipare de urme executate în cadrul acţiunilor de urmărire penală. În procesul-verbal este menţionat că conţinutul lui, a fost adus la cunoştinţă tuturor participanţilor la acţiunea procesuală, şi lor le-au fost explicate drepturile şi obligaţiile respective. Procesele-verbale ca, de altfel, şi ordonanţele sânt semnate de persoana care le-a întocmit, precum şi alte persoane: interpretul, apărătorul, etc.

La rândul lor, procesele-verbale, în funcţie de conţinutul acţiunilor procesuale redate, pot fi clasificate în:

  1. Procese-verbale ce reprezintă o formă de fixare a mijlocului respectiv de probă (procese-verbale de ascultare a bănuitului, învinuitului, martorului etc.);
  2. Procese-verbale care sânt mijloace independente de probă şi confirmă faptele stabilite în cursul actelor de urmărire penală. Procesele-verbale ale acţiunilor procesuale, întocmite conform prevederilor C.P.P. constituie mijloace de probă în cazul în care ele confirmă circumstanţele constatate în cadrul cercetării la faţa locului, percheziţiei corporale, a domiciliului, ridicării obiectelor, documentelor sau corespondenţei, luării de probe pentru expertiză, declaraţiei orale despre o infracţiune, prezentării pentru recunoaştere, exhumării cadavrului, verificării declaraţiilor la faţa locului, reconstituirii faptei, interceptării convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri şi al altor procedee probatorii (art.163 C.P.P.);
  3. Procese-verbale întocmite pentru a relata îndeplinirea cerinţelor legii procesual-penale (procese-verbale de notificare a învinuitului privind dispunerea expertizei, de prezentare învinuitului şi apărătorului său materialele dosarului penal etc.).

Procesele-verbale ale actelor procesuale sunt grupate într-un mijloc de probă aparte. La acestea se referă procesele-verbale de cercetare (la faţa locului, a cadavrului, a corpurilor delicte, a persoanei şi încăperii, a corespondenţei poştale şi telegrafice, de examinare corporală, de ridicare, de percheziţie, de reţinere, de prezentare spre identificare şi de reconstituire a faptei).

Specificul acestor procese-verbale îl constituie faptul, că anumite acţiuni şi împrejurări, care au importanţă pentru cauză, sunt percepute nemijlocit de către persoana care le întocmeşte.

 După cum se observă din art.163 C.P.P., la procesele-verbale ale acţiunilor procesuale nu se referă procesele-verbale de interogare ale martorului, ale părţii vătămate, ale bănuitului, ale învinuitului, precum şi procesele-verbale de confruntare. În aceste procese-verbale nu sunt fixate evenimentele percepute de ofiţerul de urmărire penală sau de procuror, ci numai cele comunicate de persoana audiată. Nu se referă la mijloace de probă procesele-verbale, fixând acţiunile ofiţerului de urmărire penală, ale procurorului sau ale instanţei de judecată de respectare a prevederilor procedurale (de ex. procesul-verbal de comunicare a părţii vătămate privind terminarea urmăririi penale).

         Datele de fapt pot fi înregistrate pe bandă de magnetofon sau video. Ele pot fi prezentate sub formă de planuri, scheme, fotografii etc. Cu toate acestea nu sunt surse de probă independente, de aceea obţin valoare probantă, numai după anexarea la vreun proces-verbal.

 

 

[1]  Alexandru Boroi, colectiv, Drept procesual penal, Curs universitar, Ed.ALL Beck, Bucureşti, 2001, p.235