1. Aplicarea tratatelor în dreptul intern

Executarea obligaţiilor prevăzute de tratate presupune luarea măsurilor necesare în sensul aplicării lor de către autorităţile administrative sau judecătoreşti. Problema care se pune este dacă tratatele produc direct efecte în dreptul intern sau sunt necesare anumite acte pentru introducerea lor în dreptul intern.

Există, în acest sens, diverse soluţii care depind de prevederile constituţionale ale fiecărei ţări: promulgarea, urmată de publicare sau emiterea de legi speciale pentru declararea tratatului ca lege internă etc.

Statele nu pot invoca legislaţia internă pentru a justifica neexecutarea unui tratat, indiferent de modalităţile de introducere în ordinea juridică internă.

 

2. Aplicarea în spaţiu a tratatelor

Regula generală de aplicare a tratatului - pe tot teritoriul statelor-părţi.

Sunt situaţii în care statele pot decide, prin clauză federală, că un tratat nu se aplică unei părţi din teritoriu.

Unele tratate stabilesc regimuri juridice pentru spaţii sau zone geografice aflate dincolo de limitele suveranităţii statelor-părţi.

 

3. Aplicarea în timp a tratatelor

O regulă generală este neretroactivitatea tratatelor, dacă din cuprinsul lor nu reiese o intenţie diferită, de exemplu, în convenţiile bilaterale de evitare a dublei impuneri.

O altă discuţie se impune în cazul tratatelor concurente (succesive), tratate cu același obiect, încheiate succesiv între aceleași părți. Regulile destinate rezolvării eventualelor dificultăți fac obiectul art. 30 al Convenției de la Viena:

  1. în virtutea regulii lex posterior derogat priori, când toate părţile la tratatul anterior sunt părţi şi la tratatul posterior, tratatul anterior nu se aplică decât în măsura în care dispoziţiile sale sunt compatibile cu cele ale tratatului posterior;
  2. când un tratat precizează că este subordonat unui tratat anterior sau posterior sau că nu trebuie considerat ca fiind incompatibil cu celălalt, dispoziţiile acestuia din urmă se vor aplica cu precădere;
  3. d) în cazul a două tratate cu același obiect, când nu toate părțile tratatului anterior sunt părți la tratatul posterior, prin aplicarea principiului efectului relativ al tratatelor, fiecare din părți va fi legată de cealaltă decât prin intermediul tratatului la care ambele sunt părți; astfel va apărea o pluralitate de comunități contractante: state părți la ambele tratate, state părți la tratatul anterior, state părți la tratatul posterior.

Dispoziţiile particulare ale tratatelor bilaterale se aplică cu precădere faţă de dispoziţiile tratatelor generale, indiferent dacă primele sunt anterioare sau posterioare celorlalte. În particular, Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare, 1963, prin art. 73, stabilește că dispozițiile particulare din tratatele bilaterale în materie se aplică în locul prevederilor generale ale convenției, indiferent dacă acordurile respective au intervenit înainte sau după încheierea acesteia.

Tratatele mai importante prevăd că în caz de conflict vor prevala dispoziţiile lor, astfel, de exemplu, Carta ONU stabilește prioritatea sa asupra oricăror tratate încheiate între membrii organizației (art. 103).