loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

DREPT FINANCIAR SI FISCAL

CAPITOLUL I

NOŢIUNI GENERALE

  1. Obiectul reglementării juridice financiare şi conceptul dreptului financiar

Fac obiectul reglementării juridice financiare doar finanţele publice. Acestea au un regim de drept public, sunt asociate cu existenţa statului şi folosite pentru satisfacerea intereselor generale ale societăţii; diferă de finanţele private, ce au un regim juridic de drept privat, fiind asociate cu întrepriderile, băncile şi societăţile private, puse în slujba realizării de profit de către acestea.

Resursele financiare publice fac parte din resursele financiare ale societăţii, ce au o sferă de cuprindere mult mai largă, incluzând şi finanţele publice, raportul dintre ele fiind de la întreg la parte. Termenul de finanţe este de sorginte latină, expresiile „finantio”, „financias”, „financia pecuniaria”, ce desemnează o plată efectuată în bani, derivând din cuvintele finare sau finis, utilizate cu sensul de termen de plată. Apariţia şi evoluţia finanţelor publice este inseparabil legată de existenţa de tip statal şi de folosirea banilor şi a formelor valorice de realizare şi repartizare a produsului social. Procedeele sau mijloacele prin care statul şi alte colectivităţi publice îşi procură fondurile băneşti necesare satisfacerii acestora se realizează pe baza reglementării lor prin norme juridice referitoare la impozite, taxe, contribuţii şi cheltuieli, la modul de percepere şi, respectiv, de efectuare a lor, la bugetul de stat etc.

  Finanţele publice nu pot exista în afara relaţiilor băneşti, având însă o sferă mai restrânsă decât acestea. Numai în cadrul relaţiilor desfăşurate şi realizate cu ajutorul banilor este posibilă mobilizarea anumitor resurse băneşti la dispoziţia statului şi repartizarea lor în conformitate cu nevoile reale ale acestuia. Au un conţinut economic, între participanţii la procesul de realizare a acestora (transferul de valoare la şi de la fondurile care se constituie în economie) existând:

- relaţii care apar între participanţii la procesul de constituire a fondurilor de resurse financiar-publice şi colectivitate, reprezentată prin stat;

- relaţii care apar între colectivitate, reprezentată prin stat şi beneficiarii fondurilor băneşti ce se constituie în economie.

Aceste relaţii s-au constituit în toate tipurile de comunitate umană, sub formă valorică, bănească, având o sferă diferită de la o orânduire la alta. În doctrina juridică, finanţele sunt considerate şi ca ramură a dreptului public care are drept obiect studiul regulilor şi operaţiunilor referitoare la banul public. Definim finanţele publice ca ”totalitatea relaţiilor sociale, de natură economică, ce apar în procesul realizării, repartizării şi întrebuinţării, în formă bănească, a resurselor necesare statului pentru îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor sale”1.Din Legea nr. 500/2002 şi Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale se desprind următoarele componente ale finanţelor publice:

- bugetul public naţional, având în structura sa bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele unităţilor administrativ-teritoriale;

- cheltuielile publice bugetare, clasificarea şi obiectul lor, condiţiile generale de efectuare a lor;

- veniturile bugetare, gruparea şi principalele condiţii de realizare a lor;

- creditul public;

- finanţele instituţiilor publice;

- controlul financiar, ce se exercită asupra „constituirii, repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice, precum şi asupra păstrării şi întrebuinţării mijloacelor material şi băneşti ale sectorului public”.

Noţiunea de drept financiar. Reglementarea juridică având ca obiect componentele structurale ale finanţelor publice poate purta denumiri diferite, fiecare având o răspândire diferită, cum ar fi:

-drept financiar, disciplina cuprinzând şi alte reglementări financiare decât cele care au ca obiect componentele structurale ale finanţelor publice, ce au un regim de tranziţie spre economia de piaţă;

-legislaţie financiară, considerându-se că între cele două denumiri există sinonimie, ambele având acelaşi obiect de reglementare -„procedeele sau mijloacele financiare”;

-drept financiar public, al cărui obiect de reglementare îl constituie doar componentele stucturale ale finanţelor publice;

-dreptul finanţelor publice, denumire ce concordă cu titlul Legii finanţelor publice nr. 500/2002, ambele având acelaşi obiect de reglementare;

-drept financiar şi fiscal, denumire întâlnită în doctrină, fără a se da o explicaţie cuvântului „fiscal”, ataşat expresiei „drept financiar”.

Denumirea ca atare creează aparenţa unui pleonasm, întrucât Dreptul fiscal sau legislaţia fiscală este o subramură a dreptului financiar. Considerăm potrivită denumirea de Drept financiar public.

În raport de obiectul şi funcţiile finanţelor publice, în cadrul dreptului financiar se disting mai multe subramuri: dreptul bugetar, dreptul fiscal, cheltuielile publice, dreptul de control financiar, creditul public, finanţele instituţiilor publice.

- Dreptul bugetar - grupează normele juridice privind bugetul public naţional.

- Dreptul fiscal - grupează normele juridice privind impozitele, taxele şi celelalte venituri ale bugetului statului şi ale bugetelor locale, precum şi procedura fiscală, concepută ca ansamblul de norme juridice privind stabilirea, încasarea şi urmărirea realizării impozitelor şi taxelor, precum şi sancţionarea administrativă a abaterilor financiare.

- Creditul public - grupează normele juridice privind împrumuturile publice, interne şi externe - de stat sau contractate de autorităţile publice locale ori garantate de acestea.

- Cheltuielile bugetare - grupează normele juridice privind categoriile de cheltuieli bugetare, procedeele tehnico-financiare de stabilire şi condiţiile de efectuare a lor.

- Finanţele instituţiilor publice

Sunt reglementate, în principal, prin Legea nr. 500/2002, Cap. IV, în care sunt prevăzute sursele de finanţare a cheltuielilor curente şi de capital ale acestora. Avem în vedere instituţiile publice în accepţiunea Legii nr. 500/2002, art. 2 pct. 30 - „Parlamentul, Administraţia prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanţare a acestora” şi a Legii nr. 273/2006, art. 2 pct. 39 - „institutii publice locale - comunele, orasele, municipiile, sectoarele municipiului Bucuresti, judetele, municipiul Bucuresti, institutiile si serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridica, indiferent de modul de finantare a activitatii acestora”.

- Controlul financiar. Are ca temei juridic general dispoziţiile Legii finanţelor publice şi se realizează potrivit actelor normative speciale. Dreptul financiar este o disciplină complexă, dinamică, influenţată direct de modificările structurale generate de reforma financiară.

Concluzionâd, dreptul fianciar este ansamblul normelor juridice care reglementează, în regim de drept public, constituirea şi întrebuinţarea fondurilor băneşti ale statului şi ale celorlalte colectivităţi publice, pentru satisfacerea intereselor generale ale societăţii.

  1. Normele de drept financiar

Normele de drept financiar se particularizează prin „obiectul specific – financiar public” de reglementare juridică, format din actele şi operaţiunile ce alcătuiesc finanţele publice. Pe acest temei, cât şi din nevoia de realizare practică şi operativă a dispoziţiilor lor, în Dreptul financiar întâlnim şi norme cu caracter cvasigeneral şi chiar individual, dar care îşi păstrează caracterul normativ. Cele mai multe sunt prescriptive şi nu descriptive, trăsătură ce derivă din regimul de drept public al acestei discipline. Elementul structural (structura logico-juridică) al normei juridice financiare care se particularizează este sancţiunea. În domeniul financiar, pe lângă sancţiuni commune (exemplu, amenda bănească), întâlnim şi sancţiuni specifice, exemplu suspendarea finanţării, suspendarea creditării bugetare, anularea unui credit bugetar.

Raportat la conduita pe care o prescriu, normele financiare pot fi onerative, prohibitive, permisive. În rândul acestora predomină cele onerative, care prescriu în mod expres obligaţia de a săvârşi o acţiune. Normele prohibitive sunt cele care interzic săvârşirea unor acte, operaţiuni, din obiectul de reglementare financiară (ex. interdicţia de a înscrie o cheltuială în bugetul public fără ca aceasta să aibă stabilită sursa de finanţare). Normele permisive sunt rare în cadrul acestei discipline, sunt edictate în scopul constituirii şi asigurării anumitor fonduri băneşti, de exemplu, dispoziţiile potrivit cărora „consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot aproba contractarea sau garantarea de împrumuturi interne sau externe, pe termen scurt, mediu sau lung, pentru realizarea de investiţii publice de interes local, precum şi pentru refinanţarea datoriei publice locale”.

  1. Raportul juridic financiar

Raporturile juridice financiare sunt relaţii sociale care se nasc, modifică sau sting în cadrul activităţii financiare a statului şi organelor sale, realizată în procesul constituirii, repartizării şi întrebuinţării fondurilor sale băneşti, pentru satisfacerea nevoilor generale ale societăţii. Identificăm următoarele specii de raporturi juridice financiare:

-raporturi juridice bugetare;

-raporturi juridice de realizare a veniturilor publice bugetare;

- raporturi juridice de efectuare a cheltuielilor publice sau de finanţare;

- raporturi juridice de control financiar;

- raporturi juridice rezultând din datoria publică.

În prezentul capitol vor fi prezentate numai elementele lor comune.

3.1. Premisele raportului juridic financiar

Naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice de Drept financiar presupune existenţa următoarelor premise fundamentale:

- existenţa normei juridice financiare;

- existenţa subiectelor de drept financiar;

- faptele juridice - „acele împrejurări care potrivit normelor juridice atrag după sine apariţia, modificarea sau stingerea de raporturi juridice”, aceasta particularizându-se prin elemente specifice, rezultate din finalitatea specific financiară a relaţiilor sociale reglementate de normele dreptului financiar.

  1. Actele financiare şi faptele materiale. În cadrul acestei premise, se evidenţiază, cu trăsături proprii, specifice, actele financiare şi faptele material financiare producătoare de efecte juridice.
  2. Actele financiare sunt acte de o mare diversitate, corespunzător relaţiilor financiare pe care le realizează, iar prin modul de adoptare/emitere şi executare se aseamănă cu actele de drept administrativ, întrunind, de regulă, trăsăturile acestora:

- organele emitente sunt, de regulă, organe ale puterii executive, deci făcând parte din structura organele administraţiei publice, centrale şi locale şi având competenţe privind administrarea finanţelor publice;

- sunt manifestări unilaterale de voinţă - a purtătorului autorităţii publice, prin forme specifice, prevăzute de normele juridice financiare, în concordanţă cu interesul general al reglementării şi cu natura de drept public a relaţiilor financiare reglementate prin normele acestei ramuri de drept;

- conţin dispoziţii, ordine, pe care celălalt subiect trebuie să le execute întocmai;

- au un caracter normativ (de exemplu, hotărârea unui consiliu local de aprobare a bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale respective) sau individual (de exemplu, decizia de impunere);

- sunt adoptate sau emise pentru executarea normelor juridice ce constituie izvorul Dreptului financiar;

- produc efecte juridice de la data publicării sau aducerii lor la cunoştinţă, după caz; de regulă, produc efecte pentru viitor; interesul realizării întocmai a programelor financiare, a obligaţiilor fiscale impune acestora şi efecte retroactive, pentru o perioadă anterioară emiterii sale (ex. de la data naşterii bazei de impunere, de la data întrebuinţării fără bază legală a unui credit bugetar);

- executarea lor este asigurată de puterea publică, prin mijloacele şi metodele prevăzute de lege.

Condiţiile de fond şi de formă ale actelor juridice financiare, sunt, de regulă, aceleaşi cu ale actelor de Drept administrativ. Operaţiunile tehnico-materiale cu caracter financiar-public. Pe lângă actele juridice financiare şi faptele materiale care produc efecte juridice avem, ca şi în

Dreptul administrativ, o gamă variată de fapte materiale care nu produc efecte juridice prin ele însele, dar fără a căror săvârşire nu se pot adopta sau emite acte financiare, sau, dacă au fost adoptate sau emise, ele nu pot fi executate:

  1. a) acte pregătitoare, pentru că premerg adoptării sau emiterii unui act financiar (acorduri, avize). Se poate exemplifica aprobarea dată de Guvernul României pentru documentaţiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii care depăşesc pragul valoric prevăzut de Legea finanţelor publice sau care se realizează pe bază de credite externe contractate sau garantate de stat, indiferent de valoarea acestora [art. 42 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), Legea finanţelor publice].
  2. b) operaţiuni tehnico-materile (premergătoare, concomitente, posterioare) care, de asemenea, nu produc efecte juridice prin ele însele, însă în lipsa lor actul financiar neputându-se adopta sau emite sau negenerând efecte juridice, după caz.

   Însemnătatea lor trebuie avută în vedere, în primul rând, raportat la pregătirea, emiterea şi executarea actelor financiare (de exemplu, dactilografierea proiectului unui buget local, calculul veniturilor impozabile şi a impozitelor de către funcţionarii organelor fiscale, ca operaţiuni financiare preparatorii pentru întocmirea titlului de creanţă fiscală, act juridic financiar, de constatare şi individualizare a unei obligaţii fiscale; întocmirea înscrisurilor necesare pentru plăţile în numerar sau pentru decontarea fără numerar, ca modalitate de executare prin plată a unei obligaţii fiscale. Spre deosebire de actele financiare, operaţiunile tehnico - financiare pot fi săvârşite de toţi participanţii la raporturile juridice financiare, de funcţionarii de specialitate financiar contabilă, care au atribuţiuni pe linie financiară şi a căror

activitate concură la realizarea concretă a relaţiilor financiare. Avem în vedere, în primul rând, pe cei care au calitate de emitenţi ai actelor juridice financiare, iar în al doilea rând pe cei cărora le revine obligaţia de a calcula şi declara veniturile impozabile, de exemplu, contribuabilii ce intră sub incidenţa normelor juridice privind impozitul pe profit.

3.2. Structura raporturilor juridice financiare

  1. Subiectele. Primul subiect participant în raporturile juridice financiare este un organ al statului, investit cu atribuţii în procesul de formare, repartizare şi întrebuinţare conformă a fondurilor băneşti ale statului, organelor de stat, instituţiilor şi ale altor colectivităţi publice.

Ca prime subiecte ale raporturilor juridice financiare apar, de cele mai multe ori, vGuvernul, Ministerul Economiei şi Finanţelor (ex. în raportul de deschidere a creditelor bugetare.

Al doilea subiect participant poate fi o persoană juridică sau fizică, căreia îi revin prin lege drepturi şi obligaţii cu caracter financiar, sau, ca regulă, orice entitate, alta decât cea prevăzută ca prim subiect al raporturilor juridice financiare, inclusive un organ de stat, o instituţie publică (de exemplu, instituţiile publice cărora le revine dreptul de a fi finanţate din bugetul statului sau din bugetele locale; cei cărora le revin obligaţii privind declararea veniturilor şi bunurilor impozabile precum şi plata impozitelor aferente acestora.

Primul subiect participant, reprezentă interesele financiare ale statului, este purtător al autorităţii statale, putând pretinde celuilalt subiect anumite prestaţiuni sau abţineri; în acest sens, el poate controla, sancţiona sau executa silit, în condiţiile legii.

  1. Conţinutul. Include drepturile şi obligaţiile ce revin subiectelor participante la raporturile juridice financiare, specific financiare.
  2. Obiectul. Obiectul raporturilor juridice financiare îl constituie conduita ce trebuie realizată de subiecţi, prin exercitarea drepturilor şi obligaţiilor din conţinutul raportului juridic financiar. Putem avea activităţi de prognoză şi de natură organizatorică în materie bugetară, activităţi de finanţare bugetară, de stabilire şi încasare a veniturilor publice, de administrare şi repartizare a fondurilor bugetare pe destinaţii legale, de control financiar, de urmărire şi executare silită prin poprire, mobiliară şi imobiliară a veniturilor şi bunurilor urmăribile ale subiecţilor debitori, de

plată a impozitelor şi taxelor legal datorate, de atacare a măsurilor financiare nelegale etc.

Raportul juridic financiar are şi un obiect material, reprezentat de sumele de= bani respective, dat fiind că relaţiile financiare sunt relaţii băneşti. Cel mai adesea, acest obiect derivat este întâlnit în raporturile care implică plata şi încasarea unor= sume de bani, precum cele de finanţare bugetară, cele prin care se individualizează, încasează şi plătesc impozite şi taxe, cele de credit public etc.

  1. Izvoarele dreptului financiar

În raport cu gradul de generalitate sau specificitate, distingem:

- izvoare comune Dreptului financiar şi altor ramuri de drept;

- izvoare specifice Dreptului financiar.

  1. Din prima categorie fac parte:
  2. a) Constituţia. Ocupă primul loc în ierarhia izvoarelor dreptului, dispoziţiile sale constituind temeiul de maximă generalitate pentru adoptarea legilor ordinare din domeniul financiar (Titlul IV – „Economia şi finanţele publice”, art. 135-140);
  3. b) Legile, ex. Legea nr. 215/2001 (lege organică) privind administraţia publică locală, ce conţine şi dispoziţii referenţiale pentru domeniul financiar;
  4. c) Ordonanţele Guvernului, ex. Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, ce conţine şi reglementări aplicabile domeniului supus aici analizei, precum plata, încasarea, urmărirea executării amenzilor care sunt venit al bugetului public;
  5. d) Hotărârile Guvernului.
  6. În cadrul izvoarelor specifice dreptului financiar, avem:
  7. a) Legile Cadrul legislativ general pentru finanţele publice este dat de Legea finanţelor publice nr. 500/2002 şi de Legea nr. 273/2006 cu privire la finanţele publice locale, adevărate „constituţii financiare”. Un loc esenţial îl ocupă legile de instituire a veniturilor bugetare (exemplu, Legea nr. 571/2003 – Codul fiscal al României3, Legea nr. 86/2006 - Codul vamal al României), legile bugetare anuale, care, pe lângă „programul” de venituri şi cheltuieli, conţin dispoziţii generale privind încasarea unor venituri şi efectuarea cheltuielilor bugetare, legile privind controlul financiar (de exemplu, Legea nr. 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare, Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi).
  8. b) Ordonanţele Guvernului. Sunt adoptate într-un număr foarte mare, prin ele fiind instituite impozite şi taxe, contribuţii, alte venituri bugetare, precum şi elemente de procedură fiscală. Cea mai reprezentativă este Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 – Codul de procedură fiscală4, Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 cu privire la datoria publică5.
  9. c) Hotărârile guvernamentale. Sunt adoptate pentru organizarea executării dispoziţiilor generale din Legea finanţelor publice şi din celelalte legi cu character financiar, ex. HG. nr. 707/2006 cu privire la aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal român.
  10. d) Instrucţiunile, ordinele şi celelalte acte normative emise de ministrul finanţelor publice. Sunt acte normative care dezvoltă şi detaliază cuprinsul dispoziţiilor generale cu caracter financiar din cadrul actelor normative având o forţă juridică superioară acestora şi au menirea de asigura o aplicare uniformă a lor. Au caracter executiv-dispozitiv, neputând însă să adauge sau să fie contrare legii.

e). Hotărârile consiliilor judeţene şi locale. Cosiliile şudeţene şi locale (comunale, orăşeneşti, comunale) adoptă hotărâri prin care aprobă bugetul propriu de venituri şi cheltuieli al fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, măsurile privind executarea acestor bugete, conturile anuale de execuţie a acestor bugete.

  1. Dreptul financiar în cadrul dreptului pozitiv

Dreptul financiar este o ramură a sistemului de drept, caracterizată de următoarele trăsături:

- este o ramură de sine stătătoare – are un obiect propriu de reglementare, specific financiar, principii care conferă unitate normelor sale juridice şi metodele specifice de reglementare;

- face parte din dreptul public, fiind poziţionat după dreptul constituţional, administrativ, între care există relaţii de apropiere şi interferenţă, reglementările sale fiind destinate satisfacerii intereselor generale sau publice.

5.1. Delimitarea de dreptul constituţional. În Dreptul constituţional sunt analizate conceptele fundamentale pentru dreptul financiar (ex. bugetul public naţional), competenţa autorităţilor publice - Parlamentul, Guvernul României – pentru aprobarea, respectiv elaborarea proiectului bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, obligativitatea cetăţenilor de a contribui prin impozite şi taxe („contribuţii financiare”) la cheltuielile publice.

Totodată principiile fundamentale în dreptul constituţional au aplicabilitate şi-n sfera dreptului financiar .

5.2. Delimitarea faţă de dreptul administrativ. Există o interferenţă între aceste două ramuri, concretizată în:

- Dreptul financiar s-a desprins din dreptul administrativ, ca ramură de sine stătătoare, preluând de la acesta principiile şi metodele de reglementare, însa construindu-şi obiectul său de reglementare specific financiar. Aparatul financiar de stat (organele financiare) face parte din categoria organelor administraţiei de stat, ca atare organizarea şi funcţionarea lui sunt reglementate de normele dreptului administrativ;

- activitatea financiară impune completarea normelor Dreptului financiar (norme speciale) cu normele Dreptului administrativ, ca izvoare comune, ex. Normele juridice privind contravenţiile fiscale se completează cu normele juridice din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, precitată, privind regimul juridic al contravenţiilor sau normele din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, ce se completează cu normele cu conţinut financiar din Legea nr. 215/2001 cu privire la administraţia publică locală;

- în ambele raporturi juridice (financiare/administrative) cel puţin unul din subiecte este un organ al statului;

- în ambele ramuri de drept, prevalează metoda subordonării participanţilor la raportul juridic.

5.3. Delimitarea de dreptul civil. Se aseamănă prin faptul că relaţiile sociale reglementate de ambele ramuri ale dreptului sunt relaţii patrimoniale, având în conţinutul lor drepturi şi obligaţii exprimate în bani ( în dreptul civil avem şi relaţii personale nepatrimoniale).

Există însă suficiente elemente care le diferenţiază, rezultând, cel puţin, din următoarele elemente:

- aplicarea normelor Dreptului civil impune respectarea principiilor generale stabilite de normele Dreptului financiar (de exemplu, introducerea unei cereri de chemare în judecată pentru restituirea unui împrumut civil necesită plata prealabilă a taxei judiciare de timbru);

- metoda de reglementare, care în Dreptul financiar este cea a subordonării, în timp ce în dreptul civil este cea a egalităţii juridice;

- subiectele raportului juridic care nu pot fi decât cei cărora le revin prin lege drepturi sau obligaţii juridice, obligatoriu, un organ al statului, în timp ce în Dreptul civil, poate fi oricine, chiar şi statul;

- prevalează normele cu caracter onerativ, prohibitiv, în timp ce în Dreptul civil, prevalează cele cu caracter permisiv;

- relaţiile băneşti reglementate au în vedere interesele generale, ale statului, ele fiind raporturi de constituire, administrare, repartizare şi folosire a resurselor băneşti publice, în timp ce raporturile juridice civile au în vedere interesele particulare, ale persoanelor fizice şi/sau juridice.

  1. Aparatul financiar

În sens larg, prin aparat financiar ar trebui să înţelegem totalitatea organelor care contribuie la realizarea activităţii financiare a statului, direct sau indirect. În sens restrâns, prin aparat financiar ar trebui să înţelegem doar organele de specialitate financiară, stabilite ca atare prin lege. În raport de una sau alta din interpretările date conţinutului aparatului financiar, vom avea două categorii de organe: organe cu competenţă generală şi organe cu competenţă specială.

6.1. Organele cu competenţă generală. Sunt cele care au şi atribuţii în domeniul financiar:

  1. a) Parlamentul;
  2. b) Preşedinţia României;
  3. c) Guvernul României6;
  4. d) consiliile locale, în condiţiile Legii nr. 273/2006 cu privire la finanţel publice locale şi ale Legii nr. 215/2001 cu privire la administraţia publică locală;
  5. e) ministerele şi celelalte organe centrale ale administraţiei de stat (direcţiile şi celelalte servicii financiar - contabile);
  6. f) instituţiile publice, centrale şi locale, în condiţiile Legii nr. 500/2002 şi 273/2006, precitate.

6.2. Organe cu competenţă specială. Organele cu competenţă specială sunt  cele care au atribuţii exclusiv cu caracter financiar. Includem aici:

  1. a) Ministerul Economiei şi Finanţelor7; este organ al administraţiei publice centrale de specialitate cu rol de sinteză, care aplică strategia şi programul Guvernului în domeniul finanţelor publice”, „exercită administrarea generală a finanţelor publice”, atribuţiunile sale în domeniul finanţelor publice fiind stabilite la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi în actul normativ privind organizarea şi funcţionarea sa, precitateste.
  2. b) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală8 - instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea MEF; are o arie largă de obiective, acoperind domeniul fiscalităţii în integralitatea sa, în special, „colectarea veniturilor bugetului de stat, reprezentând impozite, taxe şi alte venituri ale bugetului de stat, conform competenţelor, precum şi a veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor pentru şomaj, bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, reprezentând contribuţia de asigurări sociale, contribuţia de asigurări pentru şomaj, contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate, contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, datorate de plătitori, persoane juridice şi persoane fizice, care au calitatea de angajator sau asimilaţi ai acestora şi alte personae care au obligaţii faţă de bugetul de stat”.

- Direcţia Generală a Vămilor9;

- Garda Financiară10;

- Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice, subordonate ANAF şi organizate la nivelul fiecărui judeţ şi al Municipiului Bucureşti (au ca structuri teritoriale de specialitate subordonate: administraţiile financiare municipale, administraţiile financiare orăşeneşti, administraţiile financiare rurale, respectiv, administraţiile financiare ale sectoarelor Municipiului Bucureşti);

  1. c) Curtea de Conturi Este organ de specialitate financiară, având ca atribuţiune de bază realizarea auditului financiar extern cu privire la formarea, administrarea şi întrebuinţarea resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public.

 

Loading...