1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

1. Scurt istoric

În secolul al XVII-lea, Vattel enunţă obligaţia tuturor naţiunilor de a dezvolta relaţiile comerciale în mod reciproc.

Între secolele XIX-XX au fost încheiate mii de tratate comerciale.

Perioada 1815-1914 este caracterizată ca o perioadă liberală.

Perioada interbelică se caracterizează prin dezordine economică, război economic mascat şi caracter protecţionist al schimburilor economice internaţionale.

După 1945 se constată reconstruirea unei ordini economice internaţionale complexe, într-un cadru convenţional.

În 1962 se adoptă Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr. 1803 cu privire la suveranitatea permanentă asupra resurselor naturale.

În 1974 se adoptă de către Adunarea Generală a ONU, Carta drepturilor şi îndatoririlor economice ale statelor.

 

2. Organizaţii economice internaţionale

2.1. Consiliul Economic şi Social (ECOSOC)

Este organul ONU care acţionează în domeniul cooperării economice. Consiliul este compus din 54 de membri, din care 35 sunt reprezentanţi ai ţărilor ,,lumii a treia”. În fiecare an sunt aleşi 18 membri pentru un mandat de trei ani. În practică, mandatele SUA, Rusiei, Marii Britanii şi Franţei sunt reînnoite cu regularitate. Hotărârile din cadrul ECOSOC se iau cu majoritate simplă.

ECOSOC are următoarele competenţe:

  • urmăreşte punerea în aplicare a măsurilor economice şi sociale prevăzute de Carta ONU;
  • coordonează activitatea instituţiilor specializate şi controlează comisiile economice regionale ale Naţiunilor Unite;
  • elaborează şi iniţiază studii şi face recomandări în acest sens membrilor ONU şi instituţiilor specializate;
  • pregăteşte proiecte de convenţii în probleme ce ţin de competenţa sa.

O activitate importantă este desfăşurată de comisiile economice regionale, înfiinţate de ECOSOC şi aflate sub autoritatea sa.

Comisia Economică pentru Europa (CEE/ONU), înfiinţată în 1947, are ca scop generarea şi îmbunătăţirea relaţiilor economice între membrii săi, a relaţiilor cu alte state ale lumii şi întărirea cooperării interguvernamentale, în special în domenii ca: mediul înconjurător, transport, statistică, facilităţi comerciale şi analiză economică. Ca rezultat al acestei activităţi, Comisia economică pentru Europa a reuşit să asigure o cooperare est-vest, de-a lungul celor 40 de ani de război rece.

 

2.2. Fondul Monetar Internaţional (FMI)

A fost fondat ca parte integrantă a sistemului Bretton Woods creat la Conferinţa monetară financiară a Naţiunilor Unite din 1944, şi a început să funcţioneze la 1 martie 1947.

FMI are caracterul unei organizaţii cu vocaţie universală, fiind responsabil de asigurarea condițiilor monetare și financiare propice unui sistem stabil de schimburi comerciale. El reprezintă primul sistem monetar internațional din istoria relațiilor internaționale și vizează un ansamblu de principii și reglementări coerente, asumat de statele semnatare, privind politicile ratei de schimb și al cooperării monetare multilaterale.

Scopul creării FMI a fost stabilirea unui cadru permanent de cooperare pentru reglementarea monetară internaţională. Statele membre s-au angajat să menţină sistemul de schimb fără restricţii cu privire la plăţi şi efectuarea de transferuri aferente tranzacţiilor internaţionale curente, fără măsuri discriminatorii cu privire la monede, cu excepţia situaţiilor în care FMI dă o autorizaţie în acest sens. FMI a fost înzestrat cu mijloace financiare substanţiale, care pot fi puse la dispoziţia statelor membre,

În timp au fost adoptate două amendamente la statut. Primul prin Acordul de la Stockholm, din 1968, permiţându-i să creeze drepturi speciale de tragere (DST), ce puteau fi alocate periodic statelor membre. DST apar în prezent ca un nou instrument de rezerve monetare folosite în comerţul internaţional, alături de dolarul american.

Ca urmare a celui de-al doilea amendament la Statutul FMI, acceptat prin Acordul de la Kingston, din 1978, SUA au suspendat convertibilitatea oficială a dolarului în aur, statele putând alege fluctuaţia monedelor, sistemul de paritate fixă sau un sistem intermediar.        

În aceste noi condiţii, acordarea unui ajutor financiar din partea FMI, în scopul e a sprijini un stat membru să-şi rezolve problemele balanţei de plăţi, este condiţionat de instaurarea în acel stat membru a condiţiilor considerate necesare de FMI pentru stabilitatea financiară, creşterea economică şi obţinerea unui nivel înalt al numărului locurilor de muncă. Asemenea ajutoare financiare oferite de FMI sunt înscrise în acordul dintre acesta şi statul membru, care se angajează să aplice politica economică de ajustare cuprinsă în scrisoarea de intenţii.

În afară de aceasta, FMI are puteri importante de control anual, global, cu privire la politica economică a statelor membre şi le poate sancţiona, recurgând de la constrângerea morală până la suspendarea ajutorului acordat.

 

2.3. Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD)

BIRD şi-a început activitatea la 25 iunie 1945. Este o organizaţie internaţională de acelaşi tip cu FMI. În fapt, nici un stat nu este admis ca membru al BIRD dacă n-a aderat în prealabil la FMI.

Banca a avut ca mandat iniţial, la fel ca şi FMI, să contribuie la refacerea economiilor ţărilor care au suferit mari pierderi materiale ca urmare a celui de-al doilea război mondial. Ulterior, acţiunea BIRD s-a orientat spre acordarea de asistenţă ţărilor în curs de dezvoltare.

Au fost înfiinţate şi filiale ale băncii, şi anume:

- Societatea Financiară Internaţională (SFI);

- Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (AID).

SFI a fost înfiinţată în 1956 ca o organizaţie internaţională cu vocaţie financiară specială, având sarcina de a încuraja iniţiativa particulară în ţările în curs de dezvoltare. AID şi-a început activitatea în septembrie 1960 şi are ca scop sprijinirea ţărilor în curs de dezvoltare, cărora le acordă credite pe termen lung (30-40 de ani), în condiţii foarte avantajoase.

Banca Mondială încheie numeroase tipuri de acorduri cu statele membre, în special împrumuturi pentru finanţarea de proiecte de dezvoltare definite clar, condiţiile de realizare fiind stabilite de statul care acordă împrumutul, în acord cu Banca Mondială, cele două părţi fiind legate printr-un acord de garanţie.

BIRD mai este implicată şi în finanţarea unor proiecte foarte complexe la care participă uneori, pe lângă state şi organizaţii internaţionale, şi societăţi transnaţionale.

 

2.4. Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT)

Pe lângă FMI şi BIRD, urma să se creeze, după război, o a treia or­ganizaţie cu caracter economic, şi anume Organizaţia Internaţională a Comerţului, prevăzută în Carta de la Havana din 1948, document care nu a fost însă ratificat de un număr considerabil de state semnatare.

Cu toate acestea, de la data de 1 ianuarie 1948 a intrat în vigoare GATT. Acesta s-a născut ca un acord comercial multilateral. Datorită schimbării şi completării unora dintre obiectivele sale, generate de nevoia reglementării şi libe­ralizării schimburilor comerciale, el a tins permanent să devină o organizaţie interna­ţională. Concepţia liberului schimb care a stat la baza GATT a fost treptat atenuată, pentru a se da curs revendicărilor ţărilor în curs de dezvoltare. Ca urmare, acordul a fost revizuit în 1966, adăugându-se partea a IV-a, ce avea ca scop principal dotarea organizaţiei cu o bază contractuală pentru amenajarea unor politici armonizate în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare, renunţându-se, în favoarea lor, la principiul reciprocităţii.

Ultima rundă de negocieri internaţionale comerciale multilaterale, desfăşurate sub egida GATT între 1986 şi 1994, cunoscută sub numele de ,,Runda Uruguay”, s-a finalizat în cadrul Conferinţei ministeriale de la Marrakech (Maroc) din 15 aprilie 1994. Actul final include Acordul privind constituirea Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

Alături de FMI şi BIRD, OMC constituie al treilea ,,pilon instituţional” al relaţiilor economice internaţionale, înlocuind, în fapt, GATT şi acţionând în următoarele domenii:

- liberalizarea accesului la pieţele mondiale;

- întărirea şi lărgirea sferei de aplicare a regulilor inter­naţionale privind politicile şi mecanismele comerciale;

- extinderea şi ameliorarea mecanismului instituţional internaţional al sistemului multilateral de comerţ.

                     

2.5. Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC)

OMC este o organizație internațională care supervizează un număr mare de acorduri care definesc „regulile comerciale” dintre statele membre[1] și operează în direcția reducerii și abolirii barierelor comerțului internațional.

Scopurile OMC:

  • asigurarea reducerii tarifelor şi altor bariere în calea comerţului;
  • eliminarea tratamentului discriminatoriu în relaţiile comerciale internaţionale, în vederea facilitării atingerii, în economiile statelor membre, ale celor mai înainte standarde de viaţă;
  • deplina utilizare a forţei de muncă;
  • creşterea volumului venitului real şi cererii efective;
  • expansiunea producţiei şi comerţului cu bunuri şi servicii.

Aceste obiective trebuie urmărite într-un mod care să respecte folosirea optimă a resurselor globale, ţinând seama de necesitatea unei dezvoltări durabile şi a conservării mediului şi cu scopul de a asigura, în statele în curs de dezvoltare, obţinerea unui nivel de participare la creşterea comerţului internaţional care să reflecte nevoile dezvoltării lor economice.

Funcţiile OMC:

  • asigurarea unui cod de conduită vizând reducerea tarifelor şi a altor bariere în calea comerţului şi eliminarea discriminărilor în relaţiile economice internaţionale;
  • asigurarea cadrului instituţional pentru administrarea acestui cod de conduită;
  • asigurarea structurii integrate pentru administrarea tuturor acordurilor comerciale, prezente și viitoare;
  • asigurarea aplicării codului de conduită;
  • asigurarea unui for de soluţionare a disputelor în materia comerţului internaţional şi de control asupra practicilor şi politicilor comerciale naţionale;
  • instituirea unui mediu de desfăşurare a relaţiilor comerciale internaţionale atât bilaterale, cât şi multilaterale între statele membre;
  • asigurarea unui forum de negociere pentru liberalizarea în continuare a comerţului şi ameliorarea sistemului comercial internaţional;
  • atingerea unei mai mari coerenţe în politica economică mondială prin cooperare cu FMI şi BIRD.

 

6. Alte organisme economice în cadrul ONU

Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD), constituită prin Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr. 1995/XIX din 30.12.1964.

UNCTAD, organ interguvernamental permanent, este principalul organ al Adunării Generale ONU care se ocupă de probleme de comerţ, investiţii şi dezvoltare.

UNCTAD promovează integrarea prin dezvoltare a ţărilor în curs de dezvoltare în economia mondială, scopul său fiind acela de a ajuta la conturarea dezbaterilor politice şi gândirii asupra dezvoltării, cu un accent asupra susţinerii reciproce a politicilor naţionale şi a acţiunilor internaţionale, astfel încât toate acestea să favorizeze dezvoltarea durabilă.

Organizaţia îşi îndeplineşte mandatul prin câteva funcţii:

- funcţionează ca un forum pentru deliberările interguvernamentale, susţinut de discuţii cu experţi şi schimburi de opinie, îndreptate către atingerea consensului; 

- realizează cercetări, analize ale politicilor şi colectarea de date statistice pentru dezbaterile reprezentanţilor guvernelor cu experţii; 

- asigură asistenţă tehnică construită pe cerinţele specifice ale ţărilor în curs de dezvoltare şi ale economiilor în tranziţie.

În unele cazuri, UNCTAD cooperează cu alte organizaţii şi ţări donatoare pentru a acorda asistenţă tehnică.

Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvol­tare (PNUD), înfiinţat prin Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr. 2029/XX din 1965.

PNUD, ca organism subsidiar, reprezintă reţeaua globală a ONU în domeniul dezvoltării, cu scopul de a sprijini ţările în curs de dezvoltare în vederea atragerii şi utilizării corespunzătoare a asistenţei pentru dezvoltare.

Programul a identificat şi îşi desfăşoară activitatea în patru mari domenii:

- reducerea sărăciei şi îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului;

- guvernarea democratică;

- prevenirea crizelor şi reconstrucţie;

- mediu şi dezvoltare durabilă.   

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (ONUDI), creată în baza Rezoluţiei Adunării Generale a ONU nr. 2152/XXI din 1966.

ONUDI este organul central de coordonare a activităţilor industriale din interiorul sistemului Naţiunilor Unite. 

Printre obiectivele ONUDI sunt de remarcat:

- promovarea dezvoltării industriale durabile în ţările în curs de dezvoltare şi cu economie in tranziţie;

- dezvoltarea parteneriatelor industriale internaţionale şi promovarea de industrii nepoluante;

- contribuţia la dezvoltarea de capacităţi şi infrastructuri industriale, prin rolurile sale de forum global de expertiză în domeniul dezvoltării industriale şi de furnizor de asistenţă tehnică;

- catalizarea energiilor sectoarelor guvernamental şi privat în scopul obţinerii de producţii industriale competitive.

ONUDI este mandatată să acţioneze în următoarele domenii principale:

- întărirea capacităţilor industriale prin promovarea investiţiilor în industrie şi exercitarea rolului de forum global în ceea ce priveşte dezvoltarea de politici industriale, statistica şi băncile de date, metrologia şi standardizarea;

- dezvoltarea industrială durabilă şi nepoluantă prin sprijinirea implementării instrumentelor juridice internaţionale şi a programelor de protejare a mediului înconjurător, prin dezvoltarea de strategii industriale nepoluante, incluzând transferurile de tehnologie, precum şi prin participarea la elaborarea de noi norme şi standarde industriale cu caracter ecologic.

 

3. Organizaţii economice europene

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), înfiinţată în 1960, reprezintă un for interguvernamental dedicat identificării, aplicării şi evaluării politicilor publice dedicate dezvoltării economice sustenabile şi stabilităţii sociale.

Organizația oferă un cadru în care guvernele pot să își compare experiențele politice, să caute răspunsuri la problemele comune, să identifice practicile bune și să-și coordoneze politicile interne și internaționale. Aceasta este un forum, unde presiunea egală poate acționa ca un stimulent puternic pentru îmbunătățirea politicii și pentru implementarea instrumentelor independente care, ocazional, pot conduce la semnarea unor tratate.

Activitatea sa este orientată în patru direcţii prioritare:

- restabilirea încrederii în piaţă prin îmbunătăţirea mecanismelor care o fac să funcţioneze;

- îmbunătăţirea şi consolidarea politicilor fiscale naţionale;

- promovarea inovaţiei în economie;

- valorificarea capitalului uman prin capacitarea forţei de muncă.

Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS) a fost creată prin Acordul de la Stockholm din 1959. Scopul inițial al acestei organizații internaționale era de a elimina taxele vamale asupra produselor industriale în comerțul dintre statele membre.

Prin convenția AELS, statele AELS au stabilit o zonă de liber-schimb pentru comerțul mărfurilor. Convenția a fost completată ulterior printr-un acord de integrare economică pentru sectorul de servicii. Spre deosebire de UE însă, AELS nu este o uniune vamală, ceea ce înseamnă că fiecare stat membru AELS poate stabili în principiu liber taxele vamale și politica comercială externă privind state terțe (non-AELS).

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a fost creată în 1990. Scopul instituţiei este de a asista statele din Europa Centrală şi Asia Centrală în dezvoltarea economiei de piaţă. De asemenea, mandatul atribuit BERD la înfiinţare stipulează faptul că instituţia va colabora doar cu statele care adoptă principii de guvernare democratice.

Banca este deţinută de 61 de ţări şi două instituţii interguvernamentale (Comunitatea Europeană şi Banca Europeană de Investiţii/BEI).

BERD oferă finanțări de proiecte pentru bănci, întreprinderi industriale și comerciale, adresându-se atât noilor inițiative cât și companiilor deja existente. De asemenea, colaborează și cu societăți din sectorul public pentru a sprijini privatizarea acestora, restructurarea întreprinderilor de stat și îmbunătățirea serviciilor municipale sau comunale.

BERD este cel mai mare investitor instituţional în regiunea acoperită şi mobilizează totodată, pe lângă propriile finanţări, investiţii străine directe semnificative.

 

4. Suveranitatea permanentă asupra resurselor naturale

Această dimensiune a suveranităţii constituie garanţia permanentă a exercitării suveranităţii în domeniul economic, inclusiv asupra resurselor naturale pe care le conţine teritoriul de stat. Această suveranitate, care este atât politică, cât şi economică, reprezintă un fundament al dreptului dezvoltării.

Suveranitatea asupra resurselor naturale a fost consacrată prin Rezoluţiile Adunării Generale ONU nr. 1518/XV din 1960 şi nr. 1803/XVII din 1962, apoi, prin Carta drepturilor şi obligaţiilor economice ale statelor din 1974.

Conținutul principiului: fiecare stat deţine şi exercită liber suveranitate deplină şi permanentă asupra tuturor resurselor şi activităţilor economice şi dreptul de a le folosi şi dispune de ele.

Suveranitatea asupra resurselor completează egalitatea suverană, ca principiu fundamental al dreptului internaţional. O consecinţă a acestui principiu este aceea conform căreia ,,fiecare stat are dreptul suveran şi inalienabil de a-şi alege sistemul economic, precum şi sistemele politice, sociale şi culturale, conform voinţei poporului său, fără intervenţii, presiuni sau ameninţări exterioare de orice fel”.

 

[1] Republica Moldova este membru cu puteri depline a OMC din 6 iunie 2001, astfel obținând acces preferențial, în baza clauzei națiunii celei mai favorizate (MFN), la piețele țărilor membre ale OMC. Moldova a fost prima țară CSI care a aderat la OMC.