1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Acţiunea civilă are trei elemente şi anume părţile, obiectul şi cauza. a)  Părţile acţiunii civile

Acţiunea civilă nu poate fi concepută fără existenţa cel puţin unei persoane - fizice sau juridice - care să fie interesată în protecţia dreptului subiectiv. Această persoană este cea care se pretinde titularul dreptului subiectiv.[1]

În situaţia în care dreptul său este nesocotit sau încălcat, titularul dreptului recurge la forţa de constrângere a statului, adică la dreptul la acţiune. În acest caz, apare o a doua persoană şi anume aceea despre care se pretinde că a nesocotit dreptul subiectiv.

Astfel, în momentul în care acţiunea este exercitată vom întâlni o persoană care pretinde că i-a fost încălcat dreptul subiectiv şi o persoană care contestă pretenţia.

Denumirea generică a persoanelor respective este de părţi.

In ceea ce priveşte părţile - fără a intra în amănunte - se impun două precizări:

  • părţile sunt persoanele între care s-a legat raportul juridic dedus judecăţii;
  • părţilor li se pot adăuga şi terţe persoane care intrând în proces, fie din iniţiativa lor, fie din iniţiativa părţilor iniţiale, dobândesc calitatea de părţi.
  1. b) Obiectul acţiunii civile este ceea ce se cere prin acţiune, pretenţia concretă a reclamantului precum: plata unei sume de bani, predarea unui bun, constatarea unui drept, anularea unui contract etc.[2]

Obiectul acţiunii se individualizează în funcţie de forma ei concretă de manifestare.

Astfel, prin obiect, în cazul cererii de chemare în judecată se înţelege pretenţia concretă a reclamantului (rezoluţiunea unui contract, încredinţarea minorilor, evacuarea, anularea unei licitaţii etc.).

In cazul excepţiilor procesuale obiectul constă în invocarea încălcării unor norme procedurale (de organizare judecătorească, competenţă sau de procedură propriu-zisă) sau a unor lipsuri privind exerciţiul acţiunii.

Căile de atac au ca obiect desfiinţarea hotărârilor judecătoreşti ce au fost atacate.

Executarea silită are ca obiect fie obligaţia debitorului de a preda bunul determinat prevăzut în titlul executoriu, fie din bunurile debitorului care pot fi valorificate pentru îndestularea creanţei creditorului.

Rezultă că în cazul executării silite obiectul diferă în funcţie de calitatea creditorului: ipotecar sau gajist (dreptul de creanţă fiind însoţit de un drept real accesoriu) ori creditor chirografar (dreptul de creanţă nu este însoţit de garanţii reale, ci numai de dreptul de gaj general).

Obiectul acţiunii trebuie să fie licit, posibil şi determinat.[3]


 

  1. c) Cauza acţiunii civile.

Referitor la cauza acţiunii civile în literatura juridică există puncte de vedere diferite.

Astfel, unii autori consideră cauza acţiunii civile ca fiind temeiul juridic al cererii, fundamentul legal al dreptului pe care una din părţi îl valorifică împotriva celeilalte părţi.[4]

Alţi autori consideră cauza ca fiind neînţelegerea sau conflictul care există între reclamant şi pârât cu privire la temeiul dreptului subiectiv.[5]

Într-o altă opinie, sunt autori care prin cauza acţiunii înţeleg scopul spre care se îndreaptă voinţa celui care reclamă sau se apără, scop explicat prin împrejurările şi prin motivele speciale care au determinat partea să acţioneze.[6]

Cauza acţiunii nu poate fi pusă sub semnul egalităţii cu cauza raportului juridic sau a obligaţiilor puse în discuţie, cea din urmă constituind fundamentul dreptului invocat de către cel ce formulează pretenţia.

Cauza dreptului constituie cauza cererii de chemare în judecată, nu a acţiunii civile în totalitatea ei.

Cauza acţiunii civile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  • să existe, adică persoana care se adresează justiţiei să urmărească un scop;
  • să fie reală, adică, exercitarea acţiunii civile să fie determinată de scopul pe care titularul dreptului urmăreşte să-l obţină prin hotărâre judecătorească;
  • să fie licită şi morală, ceea ce înseamnă că trebuie să fie în concordanţă cu legea şi cu regulile de convieţuire socială.

În ceea ce priveşte importanţa practică a elementelor acţiunii civile trebuie să avem în vedere că elementul acţiunii fixează de la început cadrul procedural al procesului care poate fi modificat numai în anumite condiţii şi termene.

Preşedintele instanţei sau judecătorul de serviciu care este sesizat cu o pretenţie, trebuie să verifice dacă sunt arătate părţile între care urmează să aibă loc judecata, dacă se solicită protejarea dreptului subiectiv pretins sau a unui interes, dacă există cauza acţiunii.

Această verificare se face în primul rând cu ajutorul cererii de chemare în judecată, care constituie una din formele de manifestare a acţiunii.

 

 

[1] V.M. Ciobanu, op. cit., p.261.

  1. Stoenescu, S. Zilberstein, op. cit., p.237.

Ibidem.

[4] Ibidem.

[5] V. Negru, D. Radu, op. cit., p. 120, G. Boroi, op. cit, p.114.

[6] G. Boroi, op. cit, p.114, Herovanu, op. cit, p.195-196, V.M. Ciobanu, op. cit., p.263.

68

Загрузка...