1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Normele de procedură civilă sau legile de procedură civilă reglementează modul de judecată a cauzelor civile şi punerea în executare a titlurilor executorii.

Normele de procedură civilă se clasifică după mai multe criterii, cele mai importante fiind: obiectul normelor, întinderea câmpului de aplicare, caracterul conduitei pe care o prescriu.

  1. a) In funcţie de obiectul lor, normele de procedură se împart în norme de organizare judecătorească, norme de competenţă şi norme de procedură propriu-zise. Normele de organizare judecătorească reglementează compunerea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public, numirea şi avansarea magistraţilor, statutul magistraţilor, compunerea şi constituirea instanţei.6

Până în momentul apariţiei Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, sediul principal al normelor de organizare judecătorească era reprezentat de Legea nr. 92/1992 de organizare judecătorească.

6 V.M. Ciobanu, op. cit., p. 169

 

Normele de competenţă reglementează atribuţiile instanţelor judecătoreşti faţă de atribuţiile altor organe de jurisdicţie sau cu activitate jurisdicţională (competenţă generală), precum şi repartizarea pricinilor civile de competenţa instanţelor între instanţe de grad diferit (competenţa materială) şi între instanţe de acelaşi grad (competenţa teritorială).

Sediul principal al normelor de competenţă îl reprezintă Codul de procedură civilă.

Normele de procedură civilă propriu-zisă reglementează modul de judecată al pricinilor civile şi de executare silită a titlurilor executorii iar sediul principal al acestora îl reprezintă Codul de procedură civilă.

  1. b) In funcţie de întinderea câmpului de aplicare, normele de
    procedură se împart în norme generale şi norme speciale.

Normele generale sau de drept comun sunt acelea care se aplică în orice materie şi în toate cazurile, în afară de cele pentru care legea prevede altfel.7

Normele speciale reglementează anumite materii expres stabilite de lege. Deoarece sunt derogatorii de la normele generale, normele speciale sunt de strictă interpretare şi nu pot fi aplicate prin analogie.

Impărţirea normelor de procedură în generale şi speciale are o importanţă deosebită în activitatea practică a instanţelor.

Astfel, concursul de legi prin care se înţelege coexistenţa celor două categorii de norme se rezolvă după două reguli:

  • norma specială se aplică cu prioritate ori de câte ori se găseşte în faţa unui caz ce intră în prevederile sale8;
  • norma specială în măsura în care tace, se completează cu norma generală.
  1. c) In funcţie de caracterul conduitei pe care o prescriu, normele de
    procedură se împart în norme imperative şi norme dispozitive.
    Normele imperative sunt cele care impun părţilor o acţiune sau le

obligă la o abstenţiune şi, sub sancţiune, nu îngăduie să nu se aplice sau să se deroge de la ele.9

Ibidem, p. 171.

8 Curtea de Apel Bucureşti, dec. civ. nr. 1371/2002, în Culegere de Practică Judiciară Comercială, Bucureşti, Editura Briliance, Colecţia Lex Expert, Piatra Neamţ, p. 519-521.

9 V.M. Ciobanu, op. cit., p. 172.

 

Normele dispozitive sunt cele care suplinesc sau interpretează voinţa neexprimată sau insuficient exprimată a părţilor, ori protejează

 

 

interesele uneia dintre părţi prin posibilitatea acesteia de a deroga de la dispoziţiile pe care le cuprind.

Cele două categorii de norme prezintă categorii specifice constând în:

  • aplicarea normelor imperative nu pot fi înlăturate nici chiar prin voinţa părţilor sau autorizarea instanţei de judecată, în timp ce, aplicarea normelor dispozitive pot fi înlăturate prin voinţa părţilor;
  • nerespectarea normelor imperative atrage după sine o sancţiune procedurală absolută, în timp ce încălcarea normelor dispozitive sunt sancţionate cu nulitatea relativă;
  • părţile nu pot confirma nici expres şi nici tacit, viciile unui act procedural săvârşit cu încălcarea normelor imperative, în timp ce în cazul normei dispozitive partea interesată poate renunţa la dreptul de a invoca încălcarea ei şi poate acoperi viciile unui act de procedură lovit de nulitate relativă;
  • încălcarea normei imperative poate fi invocată de oricare dintre părţi, de instanţă din oficiu, de procuror în cazul în care acesta participă la judecată, în timp ce nerespectarea normei dispozitive poate fi ridicată numai de partea în favoarea căreia a fost edictată aceea dispoziţie;
  • încălcarea unei norme imperative poate fi invocată în orice stare a pricinii, în timp ce încălcarea unei norme dispozitive poate fi invocată într-un anumit termen.

In practică apar, uneori, dificultăţi în legătură cu determinarea caracterului imperativ sau dispozitiv al normei procedurale. Imprejurarea se datorează în anumite situaţii şi faptului că nu întotdeauna sunt întrunite particularităţile menţionate anterior în cadrul unei norme procedurale imperative sau dispozitive. De aceea criteriul formal al modului de exprimare a legiuitorului nu este uneori suficient, ci trebuie să ţină seama şi de finalitatea textelor în cauză.10

Ioan Leş, Tratat de drept procesual civil, Editura All Beck, Bucureşti, 2001, p. 27.

16

 

 

Загрузка...