1. Noţiune si clasificare

1.1. Noţiune si natură juridică

Societatea comercială poate fi privită din cel puţin două sensuri:

  • ca o instituţie juridică în sine, considerată a fi un organism constituit de regula pe baze asociative, cu scopul obţinerii unui anumit profit de către cei care s-au asociat si în vederea realizării unei activităţi comerciale;
  • ca un contract, cu caracteristici proprii determinate de specificul scopului pentru care s-a realizat acordul de voinţă.

Este de observat faptul că legislaţia română nu defineşte nicăieri, în nici unul din sensuri, noţiunea de societate comercială.

1.2. Evoluţie istorică

Societatea comercială, entitate de natură contractuala, bazata pe asocierea liberă a membrilor ei, are o istorie de mii de ani.

Codul lui Hamurabi reglementa activitatea comercială în mai multe dispoziţii referitoare la contractul de locaţiune, de comision, precum si cel de împrumut. În dreptul roman, societăţile erau de mai multe feluri:

  • societăţii în cadrul cărora se puneau în comun toate bunurile prezente si viitoare (societas omnium bonorum);
  • societăţii în cadrul cărora se punea în comun un singur lucru (societas unius rei);
  • societăţii în cadrul cărora se puneau în comun veniturile (societas quaestus);
  • societăţi cu un singur fel de afaceri (societas alianius negationis), ca de pildă societatea publicanilor (societas publicanomm), care avea drept obiect arendarea impozitelor statului.

Societatea comercială, cu principiile ei atribuite, apare în evul mediu, în republicile italiene Florenţa, Genova si Veneţia comerţul maritim si terestru a cunoscut o puternică înflorire la începutul secolului al XII - lea. Dezvoltarea comunităţilor urbane a condus la apariţia unor corporaţii ale negustorilor, conduse de ,,consuli", cu atribuţii judecătoreşti si apărători ai comerţului si corporaţiei.

1.3. Delimitarea societăţilor comerciale de alte persoane juridice

  • Delimitarea societăţilor comerciale de asociaţii si fundaţii non- profit

Conform art. l alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, societăţile comerciale sunt persoane juridice, iar în măsura în care se constituie pe teritoriul României, sunt persoane juridice de naţionalitate română. Fie că ne raliem teoriei ficţiunii, fie celei a realităţii, persoana juridică reprezintă un subiect colectiv de drept, care, în măsura în care îndeplineşte condiţiile impuse de lege, este titular de drepturi si obligaţii. Societăţile comerciale sunt persoane juridice de drept privat, care, spre deosebire de alte persoane juridice constituite pe baze asociative (asociaţii si fundaţii), au un scop lucrativ. 

Este de remarcat faptul că prin Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, deşi asociaţiile si fundaţiile sunt definite în chiar cuprinsul art. l alin. (2) din lege ca fiind persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, conform art.48 din Ordonanţa, ele pot desfăşura orice activităţi economice directe, dacă acestea au caracter accesoriu si sunt în strânsă legătură cu scopul principal al persoanei juridice.

  • Delimitarea societăţilor comerciale de societăţile civile

Spre deosebire de societăţile comerciale, societăţile civile nu au calitatea de persoane juridice. Astfel, societatea civilă rămâne doar cu o natură juridică contractuală, ea reprezentând, conform Codulului civil, contractul prin care două sau mai multe persoane îşi manifestă acordul de voinţa, punând în comun anumite bunuri sau industrie (muncă), cu scopul de a împărţi foloasele ce ar rezulta din exploatarea acelor bunuri.

Elementul de fond care separă cele două categorii de societăţi în civile si comerciale este obiectul societăţii.

Ceea ce apropie însă o societate civilă de una comercială, este tocmai elementul care declanşează crearea lor, respectiv realizarea acordului de voinţă între mai multe persoane, care urmăresc obţinerea unor beneficii, în urma punerii în comun a unor bunuri. Se poate considera astfel că, din prisma contractuală:

  • pe de o parte, ambele societăţi sunt rezultatul unui contract, ce, în principiu, impune aceleaşi condiţii generale de validitate;
  • pe de alta parte, si într-un caz si în celălalt, asociaţii urmăresc un scop lucrativ.

            1.4. Clasificarea societăţilor comerciale

O primă clasificare a societăţilor comerciale a fost realizată prin intermediul Legii nr.15/1990, Legea privind transformarea fostelor unităţi socialiste de stat în societăţii comerciale si regii autonome.

Având în vedere momentul în care a fost adoptată această lege, ea a încercat să facă o delimitare a societăţilor comerciale ţinând cont de titularul de capital. Astfel, conform Legii nr. 15/1990, societăţile comerciale puteau fi:

  • societăţi cu capital integral de stat;
  • societăţi cu capital mixt (de stat si privat);
  • societăţi cu capital integral privat.

Alte criterii de clasificare a societatilor comercial :

  • In functie de raspunderea asociatilor

- societăţi în care asociaţii au răspundere limitată;

- societăţi în care asociaţii au răspundere nelimitată.

  • În funcţie de structura capitalului social:

- societăţi comerciale cu capital social împărţit în acţiuni;

- societăţi comerciale cu capital social împărţit în părţi de interese.

  • In funcţie de titluri de valoare:

-    societăţi comerciale care emit titluri de valoare;

-    societăţi comerciale care nu pot emite astfel de titluri.

Societăţile comerciale pot fi clasificate si având in vedere modul lor de reglementare. Din acest punct de vedere, există:

  • societăţi comerciale reglementate de Legea generală (legea nr. 31/l990, republicată);
  • societăţi comerciale reglementate de legi speciale:

-    societăţi bancare, reglementate de Legea nr.58/1998

-    societăţi agricole, reglementate de Legea nr.36/1991

-    societăţi de asigurări, reglementate prin Legea nr.32/2000

  1. Formele societăţii comerciale

2.1. Societăţile de persoane

Noţiuni generale

În societatea de persoane, ceea ce interesează e calitatea asociaţilor, si nu capitalul aportat de aceştia în societate.

La baza înfiinţării unei societăţi de persoane există încrederea între asociaţi, fapt ce determină ca relaţia care duce la constituirea unei societăţi de persoane să fie „intuitu personae".

Sunt societăţi de persoane:

  • societăţile în nume colectiv
  • societăţile în comandita simplă.

Societatea în nume colectiv si în comandită simplă se constituie prin contract de societate (art. 5 pct. l din Legea nr. 31/1990, republicată).

  • Trăsăturile societăţilor în nume colectiv
  • Asociaţii

Societăţile de persoane în general sunt societăţi cu număr mic de asociaţi (minimum 2 asociaţi) si sunt considerate în doctrină „societăţi închise". Au caracter închis datorită relaţiei „intuitu personae", constituindu-se de regulă în familie, sau între persoane ale căror relaţii se bazează pe încredere, în acelaşi timp, caracterul „închis" al societăţilor este demonstrat si prin faptul că un asociat nu poate fi înlocuit cu o altă persoană prin cesionarea tuturor părţilor sociale de care dispune, decât daca toţi ceilalţi asociaţi sunt de acord.

  • Capitalul social

In societăţile de persoane legea nu prevede un minimum de capital social, dar firesc acesta trebuie să existe chiar din momentul constituirii societăţii, pentru ca altfel nu ar putea dobândi personalitate juridica. Orice persoană juridică trebuie sa aibă un patrimoniu.

  • Aporturile la capitalul social

In societăţile de persoane se admite a se aporta orice fel de bunuri: numerar, în natură (bunuri corporale sau incorporale) si creanţe. Cu privire la aportul în muncă sau în industrie, deşi este admis în societăţile de persoane, acesta nu reprezintă un aport la capitalul social.

  • Părţile sociale

Capitalul social este divizat în părţi sociale, numite în doctrină „părţi de interese", de valoare egală, care nu sunt reprezentate prin titluri negociabile si, în principiu, sunt netransmisibile.

Cesiunea pârtilor sociale sau transmiterea lor în caz de deces al unui asociat operează numai dacă în actul constitutiv al societăţii s-a prevăzut în mod expres continuitatea activităţii cu moştenitorii celui decedat.

  • Răspunderea asociaţilor

Răspunderea asociaţilor este solidară si nelimitată.

Răspunderea este solidară, în sensul că dacă patrimoniul social nu este suficient pentru plata datoriilor societăţii, creditorii pot urmări pe oricare dintre asociaţi pentru acoperirea creanţelor.

Răspunderea este nelimitată, în sensul că fiecare asociat răspunde pentru datoriile societăţii, inclusiv cu bunurile proprii, aşa încât, în momentul constituirii societăţii, asociaţii trebuie să declare „averea proprie", deci bunurile mobile si imobile pe care le au în patrimoniul propriu. Deşi asociaţii răspund nelimitat, totuşi aceştia pot invoca un beneficiu de disciitiune. Potrivit acestui drept, asociaţii acţionaţi de către creditori pot solicita acestora să urmărească în primul rând, societatea pentru acoperirea creanţelor, si, numai dacă aceasta nu plăteşte, să fie urmărite bunurile fiecărui asociat.

  • Conducerea, administrarea si controlul

Conducerea societăţilor de persoane revine adunării generale a asociaţilor. Hotărârile în adunările generale se adoptă, de regulă, cu unanimitate de vot. Administrarea si reprezentarea societăţilor în relaţiile cu terţii se face de către unul sau doi administratori (garanţi) care, de regulă, sunt asociaţi, dar pot fi si terţe persoane.

Controlul activităţii economico-financiare se realizează, de regulă, de către asociaţi, aceştia având posibilitatea să desemneze unul sau mai mulţi cenzori.

  • Dizolvarea

Dizolvarea societăţilor de persoane se produce pentru cauze generale, comune tuturor formelor de societăţi comerciale, dar si pentru unele cauze specifice, respectiv: moartea, incapacitatea, falimentul, retragerea sau excluderea unui asociat. Cu privire la cauzele specifice de dizolvare se impune o precizare legată de falimentul unui asociat.

  • Trăsăturile societăţii în comandită simplă

In general, trăsăturile analizate pentru societăţile în nume colectiv se regăsesc si în cazul societăţilor în comandită simplă.

Cu toate acestea există insa unele diferenţieri datorită particularităţilor societăţii în comandită simplă.

Societatea în comandită simplă presupune doua categorii de asociaţi:

-    asociaţi comanditaţi;

-    asociaţi comanditari.

Asociaţii comanditari sunt cei care au puterea de comandă a societăţii, care finanţează societatea, fără a participa în mod direct la conducerea si administrarea patrimoniului acesteia.

Asociaţii comanditaţi lucrează sub comanda comanditarilor, ei fiind aceia care administrează efectiv societatea. Asociaţii comanditari răspund numai în limita aportului la capitalul social, pe câtă vreme asociaţii comanditaţi răspund în mod solitar si nelimitat, ca si asociaţii in societatea în nume colectiv. În cazul acestei societăţi, situaţia asociaţilor comanditaţi este asemănătoare cu cea a asociaţilor din societăţile în nume colectiv. Societatea este legal constituită dacă în denumirea sa cuprinde numele a cel puţin unuia dintre asociaţii comanditaţi. Societatea în comandită simplă îşi încetează existenta în cazul decesului, dispariţiei, punerii sub interdicţie a unui asociat, dacă în contract nu există o clauză de continuare a societăţii cu moştenitorii.

La fel ca si în cazul societăţilor în nume colectiv, excluderea sau retragerea asociaţilor comanditaţi este cauza de dizolvare a societăţii.

În ambele cazuri nu se admite societatea de tip unipersonal.

O societate în nume colectiv este valabil constituită dacă are cel puţin doi asociaţi, în timp ce o societate în comandită simplă e valabil constituita dacă are cel puţin un asociat comanditar si un asociat comanditat.

2.2. Societăţile de capital

Societăţile de capital presupun ca element de esenţă capitalul aportat de către asociaţii-acţionari, capitalul având mai multă relevantă decât calităţile asociaţilor. Sunt societăţi de capital:

  • societăţile pe acţiuni;
  • societăţile în comandită simplă pe acţiuni.
  • Societăţile pe acţiuni
Constituire

Societăţile pe acţiuni se constituie în baza unui act constitutiv, ce trebuie să cuprindă obligatoriu atât elemente specifice ale contractului de societate, cât si cele ale statutului de funcţionare. Specific societăţilor pe acţiuni este faptul că ele se pot constitui atât prin subscripţie instantanee, la fel ca oricare altă societate comercială, membrii fondatori aportând la capital sumele subscrise, cât si prin subscripţie publică, în baza unui prospect de emisiune.

Acţionarii

Societăţile pe acţiuni sunt societăţi mari, ce presupun un număr mare de acţionari la constituire. Ele au existentă valabilă în măsura în care există minim 2 acţionari.

Capitalul social

Capitalul social obligatoriu la constituire este stabilit, prin lege, minim 90.000 ron. Capitalul social se poate constitui numai în bani si în natură. Este posibil să nu fie vărsat întreg capitalul la constituire.

Legea impune ca la constituire să fie vărsat minim 30% din aportul fiecărui acţionar la capitalul social subscris, urmând ca diferenţa să fie achitată în termen de 12 luni (în cazul constituirii societăţii pe acţiuni prin subscripţie simultană).

Acţiunile

Capitalul social este împărţit în acţiuni, reprezentate prin titluri negociabile si transmisibile atât pe pieţe financiare organizate (cum sunt bursele de valori), cât si pe pieţe neorganizate, mai cu seamă când acţiunile nu sunt cotate la bursa. Acţiunile sunt transmisibile atât prin acte juridice „inter vivos" (vânzare, donaţie), cât si prin acte juridice (morţis cauza) (testament). In principal, acţiunile sunt nominative (atunci când în conţinutul lor este înscris titularul dreptului) sau la purtător (simpla deţinere a acestora valorând titlu de proprietate). O societate de capital poate emite ca titluri de valoare atât acţiuni, cât si obligaţiuni.

Răspunderea acţionarilor

Răspunderea acţionarilor pentru datoriile societăţii este limitată la valoarea acţiunilor pe care le deţine fiecare.

Conducerea, administrarea si controlul

Conducerea societăţii se face pe principiul majorităţii voturilor acţionarilor, si nu al unanimităţii. Organul de conducere este adunarea generală a acţionarilor, care poate fi ordinară si extraordinară.

Administrarea societăţii se realizează, de regulă, de către un consiliu de administraţie si, eventual, un comitet de direcţie.

Este posibil ca administrarea societăţii să poată fi efectuată si numai de un singur administrator (Legea nr. 31/1991, republicată). Controlul activităţii societăţii se realizează, în mod obligatoriu, de o comisie de cenzori formată din minimum 3 cenzori si tot atâţia supleanţi, dacă prin actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare. In toate cazurile, numărul cenzorilor trebuie să fie impar .

Dizolvarea

Dizolvarea societăţilor de capital se produce pentru cauze generale, comune tuturor societăţilor comerciale, dar si pentru cauze speciale, în situaţia în care nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege la constituire, respectiv:

- dacă numărul minim de acţionari a scăzut sub limita prevăzută de lege;

- dacă limita minimă a capitalului social s-a redus si nu s-a dispus completarea lui în termenul prevăzut de lege.

  • Societăţile în comandită pe acţiuni

Societatea în comandită pe acţiuni este reglementată de dispoziţiile referitoare la societăţile pe acţiuni. Societăţile în comandită pe acţiuni presupun împărţirea acţionarilor în doua categorii : comanditari si comanditaţi. Comanditaţi au răspundere solidară si nelimitată pentru debitele societăţii, în timp ce comanditarii au o răspundere limitată doar la aportul lor la capitalul social. Administrarea societăţii este încredinţată unuia sau mai multor asociaţi comanditaţi.

În societatea în comandită pe acţiuni, administratorii vor putea fi revocaţi de adunarea generală a acţionarilor, printr-o hotărâre luată cu majoritatea stabilită pentru adunările extraordinare.

Asociaţii comanditaţi, care sunt administratori, nu pot lua parte la deliberările adunărilor generale pentru alegerea cenzorilor, chiar dacă posedă acţiuni ale societăţii. In rest, toate celelalte trăsături specifice societăţilor pe acţiuni se regăsesc si în cazul societăţilor în comandită pe acţiuni.

  • Avantaje si dezavantaje societăţile de capital prezintă următoarele avantaje principale:

- răspunderea acţionarilor este limitată la valoarea acţiunilor subscrise;

- acţiunile sunt titluri negociabile si transmisibile.

Societăţile de capital prezintă următoarele dezavantaje principale:

- existenta unui număr minim de acţionari, respectiv cinci;

- existenta unui capital social minim prevăzut de lege.

Ø  Societatea cu răspundere limitată

Particularităţi

Societatea cu răspundere limitata este o formă intermediara de societate comercială între societăţile de persoane si societăţile de capitaluri. Este forma intermediara deoarece, în unele privinţe, se aseamănă cu societăţile de persoane, iar sub alte aspecte cu cele de capitaluri prezentând însă si particularităţi proprii care îi justifică autonomia. Societatea cu răspundere limitată este o formă de societate comercială apărută mai târziu în activitatea comercială.

 Trăsăturile societăţii cu răspundere limitată

Societatea cu răspundere limitată poate fi definită ca o societate constituită, pe baza deplinei încrederi, de două sau mai multe persoane care pun în comun anumite bunuri, pentru a desfăşura o activitate comercială, în vederea împărţirii beneficiilor, si care răspund pentru obligaţiile sociale în limita aportului lor. Societatea cu răspundere limitată se constituie în baza unui act constitutiv care cuprinde elemente specifice contractului de societate, dar si cele specifice statutului de funcţionare.

In văzul societăţilor cu unic asociat, actul constitutiv va presupune, evident, numai statutul de funcţionare.

Asociaţi

Societatea cu răspundere limitată se bazează pe încrederea asociaţilor ca si în cazul societăţii în nume colectiv. Datorită acestui fapt, numărul asociaţilor este limitat, iar părţile sociale nu sunt liber cesibile. Societatea cu răspundere limitată este o structura juridică destinata unui număr mic de asociaţi, legea impunând ca numărul de asociaţi sa nu fie mai mare de 50.

Capitalul social

In cazul societăţilor cu răspundere limitată, legea stabileşte un capital minim pentru constituire, respectiv 200 ron.

Capitalul social se constituie din aporturile aduse de asociaţi la constituire, aporturi care pot consta în bani sau în natură, legea neadmiţând în cazul societăţilor cu răspundere limitată si aportul de creanţe.

Părţile sociale

Capitalul social, în cazul societăţilor cu răspundere limitata este împărţit în parti sociale, considerate a fi titluri de valoare nenegociabile, care nu sunt liber transmisibile, operând, în cazul cesiunii acestora.

Conducerea, administrarea si controlul

Conducerea societăţilor cu răspundere limitată este asigurată de adunarea generală a asociaţilor, aceasta având atribuţii esenţiale cu privire la funcţionarea societăţii. In adunarea generală, hotărârile se adoptă de regulă la majoritatea absolută de voturi, în afara cazurilor expres prevăzute de lege când se cere o majoritate calificată.

Adunarea generală a acţionarilor este organul societăţii care formează voinţa socială, ceea ce înseamnă că actul juridic de tip contractual pe care îl reprezintă hotărârea adunării generale a acţionarilor de a numi administratorul şi care încorporează voinţa socială, unit cu acceptarea de către administrator a funcţiei încredinţate, se încadrează în tiparul mandatului comercial.

 Conţinutul mandatului dat administratorului nu este exclusiv contractual, reglementarea acestui conţinut fiind completată de dispoziţiile legale referitoare la obligaţiile imperative stabilite în sarcina administratorului, precum şi la limita mandatului acestuia.

Revocabilitatea mandatului administratorului este de esenţa acestuia. Şi în cazul revocării abuzive măsura este definitivă, caracterul esenţialmente revocabil al mandatului menţinându-se, fiindcă încrederea care stă la baza mandatului nu poate fi impusă de vreme ce funcţia de administrator are un caracter "intuitu personae".

            Este inadmisibilă acordarea daunelor morale administratorului revocat în condiţiile în care acesta nu a dovedit că a suferit un prejudiciu constând în imaginea negativă..

Administrarea societăţii se realizează prin intermediul unuia sau mai multor administratori, numiţi prin actul constitutiv sau aleşi de adunarea generala din rândul asociaţilor sau ca persoane din afara societăţii. Controlul este asigurat fie prin intermediul cenzorilor (numirea acestora fiind obligatorie în cazul în care numărul asociaţilor este mai mare de 15, fie direct de către asociaţii care nu au si calitatea de administrator.

Răspundere

După cum rezultă si din denumire, în societatea cu răspundere limitata, răspunderea asociaţilor este limitată. La fel ca si în cazul societăţii pe acţiuni, aceştia răspund pentru obligaţiile sociale numai în limita aportului lor.

Dizolvare

Societatea cu răspundere limitata se dizolvă atât pentru cauze generale, comune tuturor societăţilor comerciale, cât si pentru cauze specifice, multe dintre acestea regăsindu-se însă si în cazul societăţilor de persoane: moartea, incapacitatea, interdicţia, retragerea, excluderea unui asociat, dacă nu există în actul constitutiv clauza de continuare a activităţii cu moştenitorii celui decedat sau dacă, rămânând un singur asociat, nu se hotărăşte transformarea societăţii în societate cu răspundere limitată cu unic asociat.

Societatea cu unic asociat

Legea română recunoaşte si societăţile unipersonale, sub forma societăţilor cu răspundere limitată cu un singur asociat, situaţie care poate fi calificată ca o ficţiune juridică recunoscută si răspândită în practica societăţilor comerciale. Asociatul unic poate fi atât persoană fizică, cât si persoană juridică. O persoană, fizică sau juridică, nu poate fi asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere limitată.

In practică, se procedează la întocmirea unei declaraţii, de regulă, în formă autentică, prin care asociatul unic arată ca nu mai are o altă societate cu răspundere limitată în care sa fie asociat unic.

Asociatul unic este cel care exercită atribuţiile adunării generale existentă în cazul societăţilor cu mai mulţi asociaţi. Asociatul unic poate fi administratorul societăţii.

De asemenea, pentru a beneficia de drepturi de asigurări sociale de stat, el poate încheia un contract de asigurare cu direcţia teritorială de muncă si protecţie socială, urmând să verse contribuţiile datorate statului în baza acestui contract.

  1. Contractul de societate

3.1. Noţiune si caracteristici

Potrivit  Codului civil “Societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun cu scop de a împărţi foloasele ce ar putea deriva ". Aşadar, contractul de societate este un acord de voinţă prin care două sau mai multe persoane convin să constituie un fond comun din aporturile individuale, pentru a desfăşura o activitate comerciala în urma căreia să obţină un profit pe care să-1 împartă între ei, de regulă, în funcţie de valoarea aportului adus de fiecare la constituirea fondului comun (capitalul social). Ceea ce este specific contractului de societate este prezenta elementului subiectiv („afectio societatis"), care consta în intenţia fiecărui asociat de a afecta societăţii aportul sau individual, în schimbul împărţirii beneficiului realizat de societate ca urmare a desfăşurării activităţii în comun.

Caracterele juridice ale contractului de societate

Contractul de societate este un contract cu titlu oneros, comutativ si formal. Caracterul oneros al contractului rezultă explicit din cuprinsul  Codului civl. Astfel, fiecare asociat urmăreşte un „avantaj" patrimonial, un câştig care se concretizează în profitul net realizat de societate. Contractul de societate are caracter comutativ, în sensul ca întinderea obligaţiilor pe care si le asuma fiecare asociat este cunoscută din momentul realizării acordului de voinţă.

Faptul că asociaţii, pe baza libertăţii de voinţă, stabilesc conţinutul contractului (obiect social, durata, capital social, participare la beneficii si pierderi etc.) nu înseamnă că actul de voinţă al asociaţilor exprimat prin contractul de societate are un caracter pur consensual.

Dacă forma scrisă ar fi cerută doar ,,ad probationem", ar fi însemnat ca acordul de voinţă să se exteriorizeze în orice formă scrisă, nu numai a înscrisului autentic. In consecinţă, contractul ar fi trebuit să fie considerat valabil încheiat indiferent de formă.

In cazul societăţilor comerciale nu se poate admite ideea constituirii lor în afara condiţiilor de formă prevăzute de lege.

In lipsa formei autentice, contractul de societate comercială nu este valabil încheiat si, ca atare, nu va putea conduce la constituirea legală a unei societăţi comerciale. Aşadar, forma scrisa si autentificată a actului constitutiv este o condiţie „ad validitatem". Lipsa acestei forme a actului constitutiv este o cauză de nulitate a societăţii înmatriculate.

Nulitatea poate fi remediată dacă până la soluţionarea cererii de constatare a nulităţii de către tribunal se înlătură cauza de nulitate, autentificându-se actul constitutiv (art. 56 si 57 din Legea nr. 31/1990, republicată).

3.2. Condiţiile generale (de fond) impuse pentru validitatea contractului de societate comercială

Contractul de societate trebuie sa îndeplinească condiţiile generale de fond, comune tuturor contractelor ( capacitatea pârtilor, consimţământul, obiectul si cauza). In plus, în contractele de societate trebuie sa fie avute în vedere si aspectele referitoare la aporturile la capitalul social, participarea asociaţilor la beneficii si pierderi, precum si concretizarea condiţiilor referitoare la „afectio societatis".

Capacitatea juridică a partilor

Orice act juridic, deci contactul de societate comerciala, se încheie în mod valabil dacă subiectele participante au capacitatea deplină de folosinţa si de exerciţiu. Asociatul, persoană fizică sau juridică, trebuie să aibă capacitatea prevăzută de lege, deoarece constituirea unei societăţi comerciale presupune stipularea unor aporturi, care înseamnă, de fapt, o diminuare a patrimoniului celui ce aportează, indiferent dacă aportul este în bani, în natură sau în creanţe. Capacitatea juridica de a contracta este o componentă a statutului individual al persoanei, aşa încât lipsa acesteia în cazul unuia dintre asociaţi nu poate influenta validitatea contractului de societate. Contractul de societate va continua să-si producă efectele fată de ceilalţi asociaţi care îndeplinesc condiţiile prevăzute de legea comercială.

Consimţământul

Consimţământul este o latură a voinţei asociaţilor de a se asocia si de a desfăşura în comun o activitate comercială în scopul obţinerii unui profit pe care sa-1 împartă. Voinţa asociaţilor trebuie să fie conştienta si liber exprimata, cu scopul de a produce efecte juridice, si să nu fie afectată de vreun viciu de consimţământ, respectiv de eroare, dol sau violentă.

Obiectul contractului

Obiectul contractului de societate nu se confundă cu obiectul societăţii. Obiectul contractului de societate comercială constă în prestaţiile la care s-au obligat părţile contractante, în timp ce obiectul societăţii constă în activităţile pe care urmează să le realizeze societatea, respectiv: producţie, comerţ, import-export, prestare de servicii, executare de lucrări.

Ca si în cazul oricărui contract, si în contractul de societate comercială obiectul trebuie să fie determinat sau determinabil, să constea într-o prestaţie a celui ce se obligă, să fie real, posibil, licit, moral si să nu contravină regulilor de convieţuire socială.

Obiectul este ilicit ori de câte ori se prevăd activităţi, operaţiuni contrare legii sau dacă este inserată în contract aşa numită,,clauză leonină", prin care se prevede fie ca una din părţi participă la încasarea beneficiilor în totalitatea lor, fie că un asociat nu va fi obligat să suporte eventualele pierderi (ceea ce înseamnă că acesta va participa numai la profit, nu si la pierderi).

Clauza (scopul) contractului de societate comercială

Motivaţia încheierii contractului de societate constă în crearea unei comunităţi de bunuri afectate realizării activităţii de comerţ, cu scopul obţinerii unui profit care urmează a fi împărţit între asociaţi, fie în funcţie de cota de participare la capitalul social, fie în funcţie de înţelegerea asociaţilor care pot stabili un alt procent de participare a fiecăruia la impartirea beneficiilor. Cauza contractului de societate trebuie sa fie reala, licita, morala si in concordanta cu regulile de convieţuire sociala. Nerespectarea acestor condiţii are drept consecinţa nulitatea absoluta a contractului de societate încheiat, asociaţii fiind repuşi in situaţia anterioara realizării acordului de voinţa.

3.3. Aportul la capitalul social - condiţie de fond speciala a contractului de societate comerciala

Aportul consta in aducerea in comun a unui bun. Se poate aporta fie dreptul de proprietate asupra bunului, fie numai folosinţa asupra acestuia. Deşi formularea cuprinsa in textul de lege este imprecisa, totuşi este evident ca prin aport se înţelege transmiterea unui drept din patrimoniul celui care aportează in patrimoniul societăţii comerciale sau chiar prestarea unui serviciu. In contraprestaţie, asociatul va primi una sau mai multe părţi sociale sau acţiuni. Termenul de „aport" are un dublu sens:

  • aport in sens de obligaţie de aportare;
  • aport in sens de bunuri care formează obiectul raportului obligational de aportare.

In privinţa obligaţiilor, societatea este obligata sa atribuie asociatului părţi sociale sau acţiuni care sa confere titularului drepturi patrimoniale de creanţa cu privire la dividende precum si drepturi nepatrimoniale (respectiv, dreptul de a alege si de a fi ales in organele de conducere ale societăţii). Diferenţa intre ,,vânzare" si ,,aportare" consta in faptul ca in cazul vânzării, părţile contractante cunosc existenta si întinderea prestaţiilor, in timp ce in cazul aportării asociatul cunoaşte numai valoarea bunurilor pe care le aportează primind in contraprestaţie părţi sociale sau acţiuni, dar nu cunoaşte cu certitudine daca va incasa beneficii. Obţinerea de beneficii depinde de activitatea societăţii, care este influenţată de aşa-numitele „riscuri in afaceri". Daca obligaţia de aportare se refera la transmiterea dreptului de folosinţa, asociatul are aceleaşi obligaţii ca si locatorul din contractul de locaţiune. Fiecare asociat are obligaţia de a aporta la patrimoniul societăţii.

Obiectul obligaţiei de aportare
  1. a) Aportul in numerar

Aportul in numerar este aportul in bani (lichidităţi) si este cel mai utilizat. Potrivit Legii nr. 31/1990, republicata, aporturile in numerar sunt obligatorii la constituirea oricărei forme de societate. Nu trebuie confundat aportul in numerar cu finanţarea societăţii, prin efectuarea unor depuneri de bani de către asociaţi.

Asociaţii pot sa avanseze diferite sume de bani societăţii pe baza unui contract de împrumut, sume de bani care se înregistrează in contul curent al societăţii. Spre deosebire de aceste împrumuturi (finanţări) pe care le pot face asociaţii, aportul in numerar este înregistrat in bilanţul contabil in contul „capital".

  1. b) Aportul in natura
  • Aportul in natura poate sa constea in următoarele: bunuri imobile, mobile, fond de comerţ, brevete de investiţie, in general orice bunuri de producţie care sunt in circuitul comercial si pot fi transmise in patrimoniul unei societăţi comerciale. Aportul in natura este posibil la orice forma de societate comerciala.
  1. c) Aportul in creanţe

Aportul in creanţe (titluri) este posibil numai in cazul societăţilor de persoane. Fiind vorba de creanţe neîncasate, se poate pune problema naturii aportului, daca acesta este in numerar sau in natura (propriu-zis). Este de preferat soluţia calificării ca fiind totuşi aport in natura, căci valoarea creanţei nu depinde numai de valoarea nominala (înscrisa pe titlu), ci si de solvabilitatea debitorului. De aceea este nevoie de o evaluare chiar a creanţelor. In legislaţia romana, legiuitorul - ocrotind-o pe cesionara (respectiv societatea comerciala) - a dispus prin Legea nr. 31/1990, republicata ca cedentul (asociatul) sa răspundă in mod solidar cu debitorul cedat pentru efectuarea plaţii creanţelor cedate

  1. d) Aportul in munca (industrie)
  • Aportul in munca consta in angajamentul pe care si-1 asuma asociatul de a desfăşura o activitate in societate punând la dispoziţia acesteia cunoştinţe, tehnici profesionale, inclusiv diligentele sau demersurile făcute de fondatori in timpul constituirii societăţii.

3.4. Capitalul social

Suma aporturilor asociaţilor, mai puţin aportul in munca, formează capitalul social. Bunurile care compun capitalul social au un regim juridic diferit de cel aplicabil celorlalte bunuri care se afla in patrimoniul societăţii.

Capitalul social prezintă un dublu interes: juridic si contabil.

Din punct de vedere juridic, capitalul social reprezintă gajul creditorilor sociali. Din punct de vedere juridic, capitalul social reprezintă gajul creditorilor sociali. Orice modificare la capital (structura capitalului social, valoarea etc.) trebuie sa respecte normele legale de publicitate, in principal efectuarea menţiunii in registrul comerţului. Reducerea capitalului si majorarea lui se face in condiţiile prevăzute de lege, cu respectarea dreptului de opoziţie al creditorilor in cazul reducerii capitalului, al fuziunii si al dizolvării societăţii.

Capitalul social poate fi majorat prin noi aporturi fie din dividende, fie din rezervele societăţii. Capitalul social prezintă un interes si pentru asociaţi, deoarece dreptul la dividende si la conducerea societăţii (adoptarea deciziilor) depinde de procentul pe care ii deţine fiecare asociat din capitalul social. Din punct de vedere contabil, capitalul se distinge de activul patrimonial. In momentul constituirii societăţii, activul patrimonial se identifica cu capitalul social.

3.5. Participarea la beneficii si pierderi

Scopul constituirii unei societăţi comerciale este, in principal, obţinerea de beneficii care urmează sa fie împărţite intre asociaţi.

Obţinerea de beneficii si partajarea lor intre asociaţi este un scop comun tuturor forjelor de asociere, chiar daca este o societate civila sau o asociaţiune in participaţiune. Ceea ce particularizează societate comerciala este faptul ca, pe lângă obţinerea de beneficii si împărţirea lor, societatea urmăreşte si obţinerea unei economii.

Împărţirea beneficiilor si pierderilor

Măsura diviziunii este determinata de valoarea aporturilor sociale, daca nu se convine altfel, legea interzicând ca un asociat sa perceapă totalitatea câştigurilor realizate si sa fie scutit de participarea la pierderi (clauza leonina). O asemenea clauza va fi nula. Intenţia de a se asocia reprezintă voinţa pârtilor de a duce si exploata ceva in comun, împărţind foloasele si riscurile (pierderile ce ar rezulta).

Efectul principal al contractului de societate este crearea societăţii comerciale, ca persoana juridica, ca entitate distincta de persoana asociaţilor.

  1. Constituirea societăţilor comerciale

4.1. Noţiuni generale

Orice societate comerciala se constituie parcurgându-se, in principal, doua etape:

  • redactarea actului constitutiv si autentificarea acestuia in condiţiile impuse de lege;
  • înmatricularea societăţii in registrul comerţului.

4.2. Actul constitutiv al societăţii comerciale

Actul constitutiv al societăţii in nume colectiv si in comandita simpla este contractul de societate, iar al societăţii pe acţiuni, in comandita pe acţiuni sau cu răspundere limitata este contractul de societate si statutul. Societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de voinţă al unei singure persoane. În acest caz se întocmeşte numai statutul. Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv. Când se încheie numai contract de societate sau numai statut, acestea pot fi denumite, de asemenea, act constitutiv. Din punct de vedere practic, denumirea act constitutiv desemnează atât înscrisul unic, cât şi contractul de societate şi/sau statutul societăţii. În cazurile în care contractul de societate şi statutul constituie acte distincte, acesta din urmă va cuprinde datele de identificare a asociaţilor şi clauze reglementând organizarea, funcţionarea şi desfăşurarea activităţii societăţii. Actul constitutiv se încheie sub semnătură privată, se semnează de toţi asociaţii sau, în caz de subscripţie publică, de fondatori. Actul constitutiv dobândeşte dată certă şi prin depunerea la oficiul registrului comerţului. Forma autentică a actului constitutiv este obligatorie atunci când:

  1.  a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren;
  2. b) se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă;
  3. c) societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică.
Fondatorii

Din punct de vedere teoretic, un aspect comun tuturor formelor de societăţi comerciale este cel legat de noţiunea de fondatori ai societăţii.

Legea face referire in doua situaţii la noţiunea de fondator:

  • sunt fondatori, in temeiul Legii nr.31/1990, republicata, semnatarii actului constitutiv, precum si persoanele care au un rol determinant in constituirea societăţii;
  • sunt fondatori persoanele care demarează constituirea unei societăţi pe acţiuni prin subscripţie publica, întocmind prospectul de emisiune pe care urmează sa ii dea publicităţii.

Pentru ca o persoana sa poată fi considerata fondator, conform Legii nr. 31/1990, republicata, este necesar ca ea sa îndeplinească următoarele condiţii:

-  sa aibă capacitate deplina de exerciţiu;

- sa nu fi fost condamnat pentru gestiune frauduloasa, abuz de încredere, fals si uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasa, dare/luare de mita sau pentru vreo infracţiune reglementata de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014.

Conţinutul actului constitutiv

Indiferent de forma de societate, actul constitutiv trebuie sa cuprindă unele menţiuni comune, cum ar fi:

-  identificarea asociaţilor;

-  denumirea societăţii si forma acesteia;

- durata societatii;

- sediul principal si eventualele sedii secundare (sucursalele, puncte de lucru, birouri, agenţii, etc.);

- obiectul de activitate, cu precizarea domeniului principal de activitate;

- capitalul social subscris si vărsat de asociaţi;

- organele de conducere, de administrare si de control al societăţii;

-  modul de participare la beneficii si pierderi;

-  cauzele de dizolvare si modalitatea de lichidare a patrimoniului societăţii.

Orice act constitutiv trebuie semnat de fondatori.

Actul constitutiv al societăţii în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată va cuprinde:

  1. a) datele de identificare a asociaţilor; la societatea în comandită simplă se vor arăta şi asociaţii comanditaţi;
  2. b) forma, denumirea şi sediul social;
  3. c) obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale;
  4. d) capitalul social, cu menţionarea aportului fiecărui asociat, în numerar sau în natură, valoarea aportului în natură şi modul evaluării.

La societăţile cu răspundere limitată se vor preciza numărul şi valoarea nominală a părţilor sociale, precum şi numărul părţilor sociale atribuite fiecărui asociat pentru aportul său;

  1. e) asociaţii care reprezintă şi administrează societatea sau administratorii neasociaţi, datele lor de identificare, puterile ce li s-au conferit şi dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat;

            e^1) în cazul societăţilor cu răspundere limitată, dacă au fost desemnaţi cenzorii sau auditorul financiar, datele acestora de identificare;

  1. f) partea fiecărui asociat la beneficii şi la pierderi;
  2. g) sediile secundare - sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică -, atunci când se înfiinţează o dată cu societatea, sau condiţiile pentru înfiinţarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare înfiinţare;
  3. h) durata societăţii;
  4. i) modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii.

Actul constitutiv al societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni va cuprinde:

  1. a) datele de identificare a fondatorilor; la societatea în comandită pe acţiuni vor fi menţionaţi şi asociaţii comanditaţi;
  2. b) forma, denumirea şi sediul social;
  3. c) obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale;
  4. d) capitalul social subscris şi cel vărsat şi, în cazul în care societatea are un capital autorizat, cuantumul acestuia;
  5. e) natura şi valoarea bunurilor constituite ca aport în natură, numărul de acţiuni acordate pentru acestea şi numele sau, după caz, denumirea persoanei care le-a adus ca aport;
  6. f) numărul şi valoarea nominală a acţiunilor, cu specificarea dacă sunt nominative sau la purtător;

            f^1) dacă sunt mai multe categorii de acţiuni, numărul, valoarea nominală şi drepturile conferite fiecărei categorii de acţiuni;

            f^2) orice restricţie cu privire la transferul de acţiuni;

  1. g) datele de identificare a primilor membri ai consiliului de administraţie, respectiv a primilor membri ai consiliului de supraveghere;

            g^1) puterile conferite administratorilor şi, după caz, directorilor, şi dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat;

  1. h) datele de identificare a primilor cenzori sau a primului auditor financiar;
  2. i) clauze privind conducerea, administrarea, funcţionarea şi controlul gestiunii societăţii de către organele statutare, numărul membrilor consiliului de administraţie sau modul de stabilire a acestui număr;

            i^1) puterile de reprezentare conferite administratorilor şi, după caz, directorilor, respectiv membrilor directoratului, şi dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat;

  1. j) durata societăţii;
  2. k) modul de distribuire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor;
  3. l) sediile secundare - sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică -, atunci când se înfiinţează o dată cu societatea, sau condiţiile pentru înfiinţarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare înfiinţare;
  4. m) orice avantaj special acordat, în momentul înfiinţării societăţii sau până în momentul în care societatea este autorizată să îşi înceapă activitatea, oricărei persoane care a participat la constituirea societăţii ori la tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei în cauză, precum şi identitatea beneficiarilor unor astfel de avantaje;
  5. n) numărul acţiunilor comanditarilor în societatea în comandită pe acţiuni;
  6. o) cuantumul total sau cel puţin estimativ al tuturor cheltuielilor pentru constituire;
  7. p) modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii.

            Societatea pe acţiuni se constituie prin subscriere integrală şi simultană a capitalului social de către semnatarii actului constitutiv sau prin subscripţie publică. În cazul unei subscrieri integrale şi simultane a capitalului social de către toţi semnatarii actului constitutiv, capitalul social vărsat la constituire nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris.

Diferenţa de capital social subscris va fi vărsată:

  1. a) pentru acţiunile emise pentru un aport în numerar, în termen de 12 luni de la data înmatriculării societăţii;
  2. b) pentru acţiunile emise pentru un aport în natură, în termen de cel mult 2 ani de la data înmatriculării.

Capitalul social al societăţii pe acţiuni şi al societăţii în comandită pe acţiuni nu poate fi mai mic de 90.000 lei.

Numărul acţionarilor în societatea pe acţiuni nu poate fi mai mic de 2.

            Capitalul social al unei societăţi cu răspundere limitată nu poate fi mai mic de 200 lei şi se divide în părţi sociale egale, care nu pot fi mai mici de 10 lei. Părţile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile.

4.3. Formalitati specifice privind actul constitutiv si constituirea societăţilor pe acţiuni prin subscripţie publica

Societăţile pe acţiuni se pot constitui fie prin subscripţie instantanee, fie prin subscripţie publica. In cazul subscripţiei instantanee, procedura de constituire este, in principiu, identica cu cea care intervine in cazul constituirii oricărei forme de societate comerciala. In cazul subscripţiei publice, Legea nr.31/1990, republicata, stabileşte o etapa prealabila, care, practic, presupune însăşi procedura de realizare a subscripţiei.

Prospectul de emisiune

Procedura de constituire a societăţilor pe acţiuni prin subscripţie publica debutează cu întocmirea unui înscris, numit prospect de emisiune, care trebuie sa îndeplinească condiţiile de validitate de fond, de forma si de procedura prevăzute de lege. Scopul acestei faze procedurale este de a atrage economiile publicului pentru a subscrie acţiuni necesare formarii capitalului social al societăţii.

  1. a) condiţii de fond privind prospectul de emisiune

Fondatorii societăţii care au decis subscripţia publica întocmesc un prospect de emisiune, care cuprinde in conţinutul sau, in principal, elementele care trebuie sa le cuprindă însuşi actul constitutiv al societăţii pe acţiuni, mai puţin datele referitoare la administrarea si controlul societăţii.

Totodată, in cuprinsul prospectului de emisiune trebuie stabilita, in mod expres, data încheierii subscripţiei.

  1. b) condiţii de forma privind prospectul de emisiune

Prospectul de emisiune se întocmeşte in forma scrisa si autentificata, fiind semnat de către toţi membrii fondatori. Condiţia de forma impusa de lege prospectului de misiune reprezintă o condiţie de validitate pentru însuşi actul prealabil necesar la constituirea unei societăţi pe acţiuni prin aceasta modalitate.

 

Subscrierea acţiunilor

Prin intermediul subscrierii, o persoana, denumita subscriitor, accepta oferta fondatorilor de a face parte dintr-o societate pe acţiuni, aducând ca aport o suma de bani cel puţin egala cu nivelul nominal al unei acţiuni al cărei proprietar va deveni astfel. Subscrierea propriu-zisa a acţiunilor presupune:

- atributele de identificare ale subscriitorului (nume, prenume/denumire, domiciliu/sediu);

- numărul acţiunilor subscrise;

- data in care s-a realizat subscrierea;

- declaraţia expresa ca subscriitorul cunoaşte si accepta prospectul de emisiune, astfel cum acesta a fost formulat.

Subscrierea reprezintă o forma expresa de acceptare a intervenţiei subscriitorilor in cadrul societăţii comerciale in formare si aderarea la elementele de baza ale actului constitutiv.

Adunarea constitutiva

Voinţa asociaţilor si a subscriitorilor de a constitui o societate pe acţiuni prin subscripţie publica este expres manifestata in cadrul adunării constitutive. Adunarea constitutivă are următoarele obligaţii:

  1. a) verifică existenţa vărsămintelor;
  2. b) examinează şi validează raportul experţilor de evaluare a aporturilor în natură;
  3. c) aprobă participările la profit ale fondatorilor şi operaţiunile încheiate în contul societăţii;
  4. d) discută şi aprobă actul constitutiv al societăţii, membrii prezenţi reprezentând, în acest scop, şi pe cei absenţi, şi îi desemnează pe aceia care se vor prezenta pentru autentificarea actului şi îndeplinirea formalităţilor cerute pentru constituirea societăţii;
  5. e) numeşte primii membri ai consiliului de administraţie, respectiv ai consiliului de supraveghere, şi primii cenzori sau, după caz, primul auditor financiar.

Adunarea constitutiva se întruneşte, după închiderea subscrierii pe baza convocării ce revine in sarcina membrilor fondatori.

Participarea acceptanţilor

La adunarea constitutiva au dreptul sa participe, alături de membrii fondatori, numai persoanele care au acceptat subscripţia. In acest scop, legea impune membrilor fondatori (împuterniciţi cu organizarea adunării constitutive) sa afişeze la locul unde urmează a se desfăşura adunarea o lista a comercianţilor subscripţiei, cu menţionarea numărului de acţiuni corespunzătoare pentru fiecare dintre acceptanţi. Lista se afişează cu cel puţin 5 zile înaintea de data fixata pentru desfăşurarea adunării constitutive. Adunarea constitutiva va avea loc la momentul stabilit de înştiinţare, dar nu mai târziu de 2 luni de la momentul in care s-a încheiat subscripţia. Asupra listei astfel afişate, oricare dintre acceptanţi poate formula observaţii, pe care le va pune in discuţie in adunarea generala înainte de intrarea in ordinea de zi, adunarea generala fiind singura îndreptăţită sa decidă cu privire la aceste observaţii.

Capitalul social

O societate comerciala pe acţiuni se poate constitui in măsura in care întregul capital prevăzut in prospectul de emisiune a fost subscris.

In ceea ce priveşte vărsarea efectiva a capitalului subscris, art. 20 alin.1 din Legea nr.31/1990, republicata, pentru aportul in numerar fiecare acceptant are obligaţia de a varsă cel puţin jumătate din valoarea acţiunilor subscrise, diferenţa urmând a fi vărsata intr-un termen de maximum 12 luni de la momentul înmatriculării societăţii.

Statutul juridic specific al fondatorilor

Având in vedere ca fondatorii unei societăţi pe acţiuni ce se constituie prin subscripţie publica sunt cei care, practic, isi manifesta iniţial voinţa in vederea înfiinţării unei asemenea societăţi, depunând toate diligentele necesare, emiţând prospectul de emisiune si ocupându-se de toate procedurile care se impun pentru desfăşurarea adunării constitutive, este normal ca acestora legea sa le rezerve un statut preferenţial fata de ceilalţi acceptanţi.

4.4. Înmatricularea societăţilor comerciale

În termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, fondatorii, primii administratori sau, dacă este cazul, primii membri ai directoratului şi ai consiliului de supraveghere ori un împuternicit al acestora vor cere înmatricularea societăţii în registrul comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul societatea. Ei răspund în mod solidar pentru orice prejudiciu pe care îl cauzează prin neîndeplinirea acestei obligaţii. Cererea va fi însoţită de:

  1. a) actul constitutiv al societăţii;
  2. b) dovada efectuării vărsămintelor în condiţiile actului constitutiv;
  3. c) dovada sediului declarat şi a disponibilităţii firmei;
  4. d) în cazul aporturilor în natură subscrise şi vărsate la constituire, actele privind proprietatea, iar în cazul în care printre ele figurează şi imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate;
  5. e) actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate de asociaţi;
  6. f) declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, a primilor administratori, respectiv a primilor membri ai directoratului şi ai consiliului de supraveghere, şi, dacă este cazul, a cenzorilor, că îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege;
  7. g) alte acte sau avize prevăzute de legi speciale în vederea constituirii.

            Controlul legalităţii actelor sau faptelor care, potrivit legii, se înregistrează în registrul comerţului se exercită de catre directorul registrului comertului si/sau persoana desemnata de acesta. Directorul si/sau persoana desemnata, va putea dispune efectuarea unei expertize, în contul părţilor, precum şi administrarea altor dovezi.

Pe parcursul existenţei persoanei juridice dovada privind starea acesteia, referitoare la funcţionare, dizolvare, reorganizare, lichidare, insolvenţă, reorganizare judiciară, faliment sau suspendare temporară a activităţii, se face cu extrasul de registru emis de oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal, valabil 30 de zile de la data emiterii.

Oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, prin birourile unice, efectuează următoarele activităţi:

  1. a) primesc, verifică şi înregistrează cererile de înregistrare şi actele depuse în susţinerea acestora, precum şi declaraţiile-tip;
  2. b) încasează taxele şi tarifele pentru operaţiunile efectuate de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, precum şi cele datorate altor autorităţi implicate în procedura de înregistrare;
  3. c) ţin în sistem computerizat evidenţa declaraţiilor-tip;
  4. d) transmit autorităţilor publice competente declaraţiile-tip în copie, şi, pe cale electronică, datele de identificare ale persoanelor juridice înregistrate în registrul comerţului;
  5. e) completează şi emit în termen certificatele constatatoare privind înregistrarea declaraţiilor-tip potrivit prezentei legi;
  6. f) urmăresc termenele prevăzute de prezenta lege şi eliberează solicitanţilor certificatele de înregistrare, certificatele de înscriere de menţiuni, încheierile judecătorului-delegat, precum şi certificatele constatatoare prevăzute de lege

Biroul unic din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, pe baza declaraţiilor-tip prevăzute de lege, eliberează solicitanţilor certificate constatatoare care atestă că:

  1. a) s-a înregistrat declaraţia-tip pe propria răspundere, din care rezultă că la sediul social sau secundar nu se desfăşoară activităţile prevăzute în actul constitutiv sau modificator;
  2. b) s-a înregistrat declaraţia-tip pe propria răspundere, din care rezultă că sunt îndeplinite condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor (P.S.I.), sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii, pentru activităţile declarate;
  3. c) s-a înregistrat declaraţia-tip pe propria răspundere, din care rezultă modificările intervenite faţă de declaraţia-tip anterioară.

Certificatele constatatoare se eliberează o dată cu certificatul de înregistrare sau certificatul de înscriere de menţiuni.

Pentru sediul social şi pentru fiecare sediu secundar se va elibera câte un certificat constatator care atestă că s-au înregistrat declaraţiile-tip. În vederea efectuării controlului de către autorităţile publice competente privind conformitatea celor declarate, oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal transmite acestora copiile declaraţiilor-tip şi, pe cale electronică, datele de identificare ale persoanelor juridice, în termen de 3 zile de la data înregistrării în registrul comerţului.

Autorităţile publice competente in efectuarea controlului sunt:

    - brigăzile şi grupurile de pompieri militari din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor;

    - direcţiile de sănătate publică teritoriale din subordinea Ministerului Sănătăţii sau ministerele cu reţea proprie de sănătate publică;

    - Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor sau ministerele cu reţea sanitară veterinară proprie;

    - autorităţile publice teritoriale de protecţie a mediului din subordinea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor;

    - inspectoratele teritoriale de muncă din subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

 În cazul în care autorităţile publice competente constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale de funcţionare, notifică acest fapt solicitantului, la sediul înregistrat, acordând un termen de remediere a neregularităţilor constatate. Termenul curge de la data primirii notificării şi poate fi prelungit la cererea expresă a solicitantului, adresată autorităţii publice competente.

În cazul în care neregularităţile nu sunt remediate, autorităţile publice competente notifică oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal actul prin care s-a interzis desfăşurarea activităţii, în termen de 3 zile de la emiterea acestuia, pentru a fi înregistrat din oficiu în registrul comerţului.Oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale asigură condiţiile necesare pentru arhivarea tuturor documentelor aferente procedurii de autorizare a funcţionării pe baza declaraţiei-tip pe propria răspundere. În cadrul oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale se desfăşoară activităţi de asistenţă juridica, acordate solicitanţilor, la cererea şi pe cheltuiala acestora, pentru efectuarea procedurilor necesare înregistrării în registrul comerţului a actelor constitutive sau modificatoare.

Serviciile de asistenţă juridica, se acordă, la cererea şi pe cheltuiala solicitantului, înainte de depunerea cererii de înregistrare la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal.

4.5. Publicitatea constituirii societăţilor comerciale

Conform art.14 din legea 359/2004, după efectuarea înmatriculării societăţilor comerciale în registrul comerţului, un extras al rezolutiei directorului si/sau persoanei desemnate, se comunică, din oficiu, Regiei Autonome "Monitorul Oficial", spre publicare, pe cheltuiala solicitantului.

Se pot publica numai extrase din rezolutii, vizate insa de director si/sau persoana desemnata.

4.6. Filialele si sediile secundare ale societăţilor comerciale

Societatea îşi poate realiza activitatea si in alt loc decât sediul principal, in aceeaşi localitate sau in alte localităţi din tara ori chiar din străinătate, cu respectarea legislaţiei statutului respectiv.

In aceste condiţii, societatea comerciala isi poate constitui, in temeiul art.42 din Legea nr.31/1990, republicata, filiale, cu personalitate juridica, sau, in temeiul art.43 din aceeaşi lege, dezmembrăminte ale societăţii, denumite sedii secundare, lipsite de personalitate juridica.

Sunt considerate a fi sedii secundare ale societăţii:

- sucursalele

- agenţiile;

- reprezentantele;

- alte unităţi fără personalitate juridica, cum ar fi punctele de lucru si birourile.

Sediile secundare

Aşa cum le defineşte legiuitorul in art.43 din Legea nr. 31/1990, republicata, sucursalele si celelalte sedii secundare sunt „dezmembrăminte" fără personalitate juridica ale societăţilor comerciale. Termenul „dezmembrăminte" folosit de legiuitor, înseamnă, de fapt, părţi componente, unităţi, structuri fără personalitate juridica care aparţin unei societăţi comerciale. Sucursala se caracterizează prin faptul ca este dependenta total, juridic si patrimonial, de societatea in cadrul căreia funcţionează, beneficiind de o anumita autonomie de funcţionare, având sediu propriu si propriile atribute de identificare.

Sucursalele se înregistrează la oficiul registrului comerţului din judeţul in care vor funcţiona, unde se vor depune copii-certificate ale tuturor actelor care au fost depuse si la oficiul registrului comerţului de la sediul principal al societăţii.

Celelalte sedii secundare -agenţii, depozite, puncte de lucru- se înregistrează la oficiul registrului comerţului de la sediul principal al societăţii.

Procedura de înfiinţare a sucursalelor si filialelor

In cuprinsul Legeii societăţilor comerciale, legiuitorul prevede in mod distinct cazul înfiinţării unei sucursale intr-o localitate din acelaşi judeţ sau chiar in aceeaşi localitate cu societatea fondatoare. In acest caz, sucursala se va înmatricula in acelaşi registru, insa in mod distinct, ca înmatriculare independenta. Firma sucursalei va conţine denumirea si localitatea sediului societăţii-mama la care se adaugă menţiunea „sucursala" si localitatea sediului acesteia.

Potrivit art.52 din Normele metodologice privind modul de tinere a registrelor comerţului si de efectuare a înregistrărilor, la depunerea cererii de autorizaţie si/sau înmatriculare, referentul oficiului registrului comerţului are obligaţia de a efectua verificarea existentei următoarelor documente:

  1. a) hotărârea organului statutar de înfiinţare, care cuprinde adresa sediului secundar, obiectul de activitate, datele de identificare a persoanelor împuternicite să reprezinte sucursala şi limita mandatului acordat;
  2. b) actul adiţional în formă autentică privind înfiinţarea sucursalei, dacă această înfiinţare nu este prevăzută în actul constitutiv;
  3. c) dovada sediului sucursalei
  4. d) declaraţia pe propria răspundere a împuternicitului sucursalei
  5. e) dovezile privind achitarea taxelor legale precum şi a taxei de publicare în Monitorul Oficial al României a rezolutiei de înmatriculare a sucursalei, înfiinţată de către o societate comercială.

In cazul in care sucursala se înfiinţează in baza actului constitutiv al societăţii fondatoare, conform art.53 din Normele metodologice cererea de autorizaţie si de înmatriculare a sucursalei va fi însoţita de:

- actul constitutiv;

- dovada deţinerii cu titlu legal a spaţiului aferent (contract de vânzare-cumpărare, certificat de moştenitor, contract de închiriere, contract de subînchiriere, contract de leasing imobiliar, comodat, uz, uzufruct, extras din Cartea funciară etc.). În cazul în care imobilul este deţinut în coproprietate, se va prezenta şi acordul coproprietarilor.

Dacă sediul social s-a stabilit într-un imobil care intră sub incidenţa Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată, se prezintă şi avizul favorabil al proprietarilor şi, după caz, al titularilor contractelor de închiriere din locuinţele cu care se învecinează spaţiul, pe plan orizontal şi vertical;

- pentru deponenţii şi/sau semnatarii cererilor depuse: împuternicirea specială sau împuternicirea avocaţială, iar pentru comercianţii, persoane fizice, procură specială şi autentică;

- pentru firmă şi emblemă: se va proceda conform prevederilor cap. I din prezentul titlu;

  • pentru obiectul de activitate, domeniul şi activitatea principală: se va utiliza "Clasificarea activităţilor din economia naţională" – CAEN.Obiectul de activitate se va exprima prin grupe CAEN de trei cifre pentru domenii şi prin clase CAEN de patru cifre pentru activităţi. Indicarea domeniului şi a activităţii principale se va face printr-o grupă de trei cifre şi printr-o clasă de patru cifre aparţinând grupei respective. Se va recomanda comercianţilor ca obiectul de activitate să fie omogen, în sensul de a nu cuprinde mai multe grupe CAEN diferite. In cererea de înmatriculare se va indica numărul sub care a fost înmatriculata societatea-mama. Din punct de vedere procedural, încheierea de înmatriculare a sucursalei se va comunica, din oficiu, registrului comerţului de la sediul principal.

Filialele sunt societăţi comerciale cu personalitate juridica si se constituie intr-una din formele de societăţi comerciale prevăzute de lege, urmându-se aceeaşi procedura (Legea nr. 31/1990, republicata). De altfel, filialele, ca de altfel si sediile secundare, se constituie pentru nevoile specifice ale comerţului. Cu privire la noţiunea de filiala, in doctrina de specialitate s-au căutat modalităţi variate si complexe de exprimare a conceptului. Astfel, s-a considerat ca filiala este o întreprindere cu personalitate juridic aparţinând societăţii comerciale, cu un patrimoniu propriu si îndreptăţita sa încheie contracte cu terii in nume propriu.

4.7. Constatarea neregularităţilor după constituirea societăţilor comerciale

Când actul constitutiv nu cuprinde menţiunile prevăzute de lege ori cuprinde clauze prin care se încalcă o dispoziţie imperativă a legii sau când nu s-a îndeplinit o cerinţă legală pentru constituirea societăţii, directorul si/sau persoana desemnata, din oficiu sau la cererea oricăror persoane care formulează o cerere de intervenţie, va respinge,  motivat, cererea de înmatriculare, în afară de cazul în care asociaţii înlătură asemenea neregularităţi, directorul si/sau persoana desemnata va lua act în rezolutie de regularizările efectuate.

4.8. Nulitatea

Prin intermediul Legii nr.31/1990, republicata, s-a introdus o instituţie noua - instituţia nulităţii societăţilor comerciale.

Competenta in domeniul declarării nulităţii revine tribunalului din raza teritoriala a sediului comercial. Nulitatea unei societăţi înmatriculate poate interveni numai in cazurile expres si limitativ prevăzute de Legea nr.31/1990, republicata. Sunt cazurile de nulitate a societăţilor comerciale:

-    inexistenta sau nerespectarea condiţiilor de forma;

-    lipsa formei autentice a actului constitutiv.

Din moment ce legea stabileşte ca lipsa formei autentice are drept consecinţa nulitatea societăţii, rezulta ca condiţia de forma a actului constitutiv este o condiţie „ad validitatem", contractul de societate fiind un act formal si solemn;

- atunci când toţi fondatorii au fost la momentul constituirii societăţii incapabili.

  1. Funcţionarea societăţilor comerciale

5.1. Reguli generale privind funcţionarea societăţilor comerciale

Exista trăsături comune pentru toate societăţile comerciale, aşa cum exista elemente specifice care funcţionează pentru fiecare tip de societate, pentru societăţile de persoane, de capital sau pentru societăţile cu răspundere limitata. Oricare societate comerciala fiind persoana juridica, ea presupune existenta celor trei elemente constitutive, respectiv:

-    un patrimoniu propriu;

-    organizare de sine stătătoare;

-    un scop bine determinat.

Acordarea dividendelor

In cadrul dispoziţiilor legii cu privire la funcţionarea societăţii comerciale, se regăseşte si definiţia legala a noţiunii de dividende.

Conform Legeii nr.31/1990, republicata, dividendul este acea cota parte din beneficiu ce se va plaţi fiecăruia dintre asociaţi, proporţional cu cota de participare a asociaţilor respectivi la capitalul social vărsat, daca prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Astfel, este posibil ca prin actul constitutiv pentru unii asociaţi sa se creeze un regim juridic mai favorabil in ceea ce priveşte cota de participare la beneficii, ţinând cont, de exemplu, de calitatea pe care o au aceştia in cadrul societăţii.

Organizarea societăţilor comerciale

Funcţionarea societăţilor comerciale presupune existenta unor organe de conducere, de administrare si de control. Orice societate comerciala, de regula prin actul constitutiv, îşi stabileşte propriile organe, respectiv:

- organe de conducere - adunarea generala fiind singura in măsura sa hotărască cu privire la problemele fundamentale ale societăţii;

- organele de administrare - administratorii;

- organele de control - cenzorii.

Daca orice tip de societate comerciala impune asigurarea conducerii si administrării, obligativitatea numirii cenzorilor prin actul constitutiv intervine in cazul societăţilor de capital. Legea stabileşte regimuri specifice pentru flecare categorie de societate comerciala, atât in legătura cu modul de desfăşurare a adunării generale, cat si cu privire la administrarea si controlul societăţii. Ca reglementare generala, administratorul societăţii este cel care reprezintă o societate in relaţiile cu terţii. Administratorul dobândeşte acest mandat in baza actului constitutiv sau in baza hotărârii adunării generale.

De asemenea, exista posibilitatea ca administratorul sa transmită prerogativele sale unei alte persoane.

Toate aspectele generale legate de activitatea si răspunderea administratorului sunt guvernate de reguli de drept comun in materia mandatului si de reguli specifice din Legea nr.31/1990, republicata.

Adunarea generala fiind de fapt cea care exprima voinţa societăţii, îndeplinirea hotărârii adunării generale reprezintă pentru administratori punerea in executare a voinţei societăţii.

Obiectul de activitate

In cadrul oricărei societăţi comerciale, prin actul constitutiv trebuie sa se stabilească obiectul de activitate, realizându-se distincţia intre obiectul principal si obiectul secundar. Soluţia este explicabila pentru ca in materia societăţilor comerciale funcţionează principiul specializării capacităţii de folosinţa. O societate comerciala trebuie sa se constituie cu scopul de a realiza obiectul de activitate propus. Legea nr.31/1990, republicata, acorda dreptul general pentru administratori de a efectua toate acele operaţiuni ce se impun in vederea realizării obiectului de activitate, mandatul general al administratorilor in acest sens fund posibil de restricţionat numai prin intermediul actului constitutiv. Legea nr.31/1990, republicata, stabileşte o serie de aspecte ce ţin de identificarea societăţii comerciale.

5.2. Funcţionarea societăţii in nume colectiv

Daca specificul funcţionarii societăţilor de persoane este dat de regula unanimităţii, asociaţii, uniţi in cadrul societăţii prin interese comune, nu pot interveni in operaţiunile efectuate in cadrul societăţii, daca interesele lor proprii nu concorda cu cele ale societăţii. In acest sens, Legea nr.31/1990, republicata, stabileşte o serie de incompatibilităţi pentru asociaţi, astfel:

  • In cazul in care un asociat are, intr-o operaţiune determinanta, interese contrarii acelora ale societăţii el nu poate participa la eliberarea sau luarea deciziilor cu privire la problema in cauza. Se considera a fi contrarietate de interese atât in situaţia in care asociatul lucrează in nume propriu, cat si in situaţia in care lucrează pentru altul. Nerespectarea unei asemenea dispoziţii atrage răspunderea asociatului, dar aceasta răspundere are caracter limitat, deoarece, conform dispoziţiilor art.79 alin.2 din Legea nr.31/1990, republicata, asociatul răspunde numai in măsura in care votul sau pentru adoptarea unei anumite decizii a fost hotărâtor.
  • Nu este mai puţin adevărat insa faptul ca Legea nr.31/1990, republicata, stabileşte pentru asociaţii din societăţile in nume colectiv si o interdicţie cu privire la participarea ca asociat in cadrul oricărei alte forme de societăţi cu răspundere nelimitata, in măsura in care o asemenea societate ar fi concurenta sau ar avea acelaşi obiect de activitate.
  • De asemenea, art.82 alin.l din Legea nr.31/1990, republicata, interzice asociaţiilor sa realizeze orice operaţiuni in contul lor sau al altora, in acelaşi fel de comerţ sau intr-un altul asemănător fără consimţământul prealabil al celorlalţi asociaţi. Practic, daca in art.79, din Legea nr.31/1990, republicata, se stabileşte interdicţie speciala pentru asociaţii din societăţile in nume colectiv, (acestora interzicându-se participarea la deliberarea si luarea hotărârii cu privire la o operaţiune determinata), in art.82 alin. l stabileşte o interdicţie generala (in sensul ca asociaţilor nu li se permite sa aibă calitatea de asociat intr-o alta societate cu răspundere nelimitata aflata in concurenta sau cu un obiect de activitate asemănător sau sa realizeze orice operaţiuni pentru ei înşişi sau in calitate de reprezentanţi intr-un comerţ de acelaşi tip sau asemănător, fără consimţământul celorlalţi asociaţi)

In cazul nerespectării condiţiei consimţământului prealabil al celorlalţi asociaţi prestarea unor activităţi concurente, asociatul culpabil poate suporta următoarele consecinţe:

- excluderea din cadrul societăţii;

- obligarea sa la plata unor despăgubiri fata de societate.

Administrarea societăţilor in nume colectiv

Administrarea societăţii este asigurata, de regula, de către un asociat. Daca in cadrul societăţii sunt numiţi mai mulţi administratori, dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecăruia dintre asociaţii respectivi. Legea admite posibilitatea stabilirii unui organism colegial de administrare, daca prin actul constitutiv s-a prevăzut astfel. In aceasta situaţie, decizia organismului colegial nu se poate lua decât cu unanimitate de voturi. In situaţia in care persista divergente intre administratori, se impune adoptarea unei decizii.

5.3. Funcţionarea societăţilor in comandita simplă

Comanditari si comanditaţi

Regimul juridic specific funcţionarii societăţilor comerciale in comandita simpla este direct influenţat de specificul acestei forme de societate, care îmbina doua categorii de asociaţi : asociaţi comanditari si asociaţi comanditaţi. In aceste condiţii responsabilitatea pentru operaţiunile societăţii revine, in principiu, asociaţilor comanditaţi, aceştia fiind insa si cei care acţionează efectiv activitatea societăţii, in acest sens art.88 din Legea nr.31/1990, republicata, stabilind in mod clar ca administrarea societăţii in comandita simpla se încredinţează unuia sau mai multor asociaţi comanditaţi. Altfel spus, administrator al unei societăţi in comandita simpla nu poate fi decât un asociat comanditat. Nu poate fi decât un asociat, deoarece la fel ca si in cazul societăţii in nume colectiv, si in cazul societăţilor in comandita simpla, exista relaţii bazate pe încrederea intre asociaţi, de tip  “intuiţii personae", si este normal deci ca administrarea societăţii sa fie asigurata prin intermediul unui asociat. Acest asociat trebuie sa fie asociat comanditat, deoarece aceştia sunt cei direct implicaţi in însăşi existenta societăţii, suportând si răspunderea pentru societate, solidar si nelimitat ca orice asociat in cadrul unei societăţi de persoane.

Excluderea si retragerea asociaţilor comanditaţi

Excluderea asociaţilor comanditaţi se face in cazurile expres prevăzute de Legea nr.31/1990, republicata. In schimb, asociaţii comanditari nu pot fi excluşi din societate decât in situaţia in care, deşi au fost puşi in întârziere, nu si-au adus aportul la capitalul social, toate celelalte cazuri prevăzute de lege funcţionând exclusiv in cazul asociaţilor comanditaţi. Acest caz de excludere vizând orice asociat, respectiv pe cei ce iau deciziile in cadrul organului de conducere a societăţii, poate duce la excluderea atât a asociatului comanditat, cat si a celui comanditar, in funcţie de creditorul particular al asociatului respectiv, ale cărui interese sunt stinse prin decizia de prelungire a duratei de existenta a societăţii. In ceea ce priveşte retragerea asociaţilor, funcţionează aceleaşi reguli ca si in cazul retragerii asociaţilor dintr-o societate in nume colectiv.

5.4. Funcţionarea societăţilor pe acţiuni

Acţiunile
  1. a) Noţiune

Conform Legii societăţilor comerciale, acţiunile sunt titluri de valoare emise de către o societate comerciala pe acţiuni constituita in condiţiile legii.

  1. b) Caracteristicile acţiunilor
  • Orice acţiune are  o  valoare  nominala,  stabilita   in   actul constitutiv, care reprezintă o fracţiune din capitalul social al societăţii respective.Valoarea nominala minima a unei acţiuni nu poate fi mai mica de 0,1 lei.
  • Acţiunile sunt indivizibile
  • Acţiunile au valoare egala, conferind titularilor lor drepturi egale.
  1. c) Categorii de acţiuni

In funcţie de modul de transmitere, acţiunile pot fi:

  • acţiuni nominative - atunci când in cuprinsul titlurilor de valoare se stabileşte titularul dreptului asupra acţiunii.
  • acţiuni la purtător - adică acele acţiuni pentru care simpla deţinere materiala reprezintă dreptul acelei acţiuni.
  1. d) Menţiuni obligatorii in cuprinsul acţiunii

O acţiune se considera valabila daca cuprinde menţiunile obligatorii impuse de lege, respectiv:

  • denumirea şi durata societăţii;
  • data actului constitutiv, numărul din registrul comerţului sub care este înmatriculată societatea, codul unic de înregistrare şi numărul Monitorului Oficial al României, Partea a IV-a, în care s-a făcut publicarea;

- capitalul social, numărul acţiunilor şi numărul lor de ordine, valoarea nominală a acţiunilor şi vărsămintele efectuate;

- avantajele acordate fondatorilor.

  1. e) Acţiunile cu dividend prioritar fără drept de vot

Titularul unei acţiuni cu dividend prioritar beneficiază de:

- dreptul de a primi propriul sau dividend, înaintea oricăror altor reţineri din beneficiile societăţii, calculate la încheierea exerciţiului financiar;

- drepturile recunoscute acţionarilor cu acţiuni ordinare, inclusiv dreptul de a participa la adunarea generală, cu excepţia dreptului de vot.

Acţiunile cu dividend prioritar nu pot depăşi 1/4 din capitalul social, iar valoarea lor nominala va fi aceeaşi cu cea stabilita pentru acţiunile ordinare.

  1. f) Transmiterea acţiunilor

In cazul acţiunilor nominative, dreptul de proprietate asupra acţiunilor se transmite in baza unei menţiuni înscrise in registrul acţionarilor, semnata de titularul iniţial si cel căruia i se transmite fie in nume propriu, fie prin mandatar. In cazul acţiunilor la purtător, transmiterea dreptului de proprietate se face prin tradiţiune directa, posesorul titlului fiind prezumat a fi titularul dreptului asupra acţiunii.

  1. g) Drepturile titularilor de acţiuni

In baza acţiunilor pe care le deţin, acţionarii beneficiază in cadrul societăţii de anumite drepturi, astfel:

  • dreptul de vot

In baza acţiunilor pe care le deţin, acţionarii isi pot exercita dreptul de vot in cadrul adunării generale. Conform Legii nr.31/1990, republicata, orice acţiune plătită da dreptul la un vot, daca astfel se stabileşte prin actul constitutiv, ca dreptul la vot să fie exprimat prin existenta unui număr mai mare de acţiuni.

  • dreptul la dividende

Proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, acţionarii beneficiază de dividende in cuantumul stabilit de adunarea generala a acţionarilor. In afara acestor drepturi esenţiale pentru un acţionar, in doctrina de specialitate se face referire la dreptul acţionarilor de a fi informaţi, având in vedere faptul ca in cadrul adunărilor generale se prezintă rapoartele cenzorilor si ale administratorilor cu privire la activitatea desfăşurata de aceştia.

Conducerea, administrarea si controlul

    Sistemul unitar

Societatea pe acţiuni este administrată de unul sau mai mulţi administratori, numărul acestora fiind totdeauna impar.

Când sunt mai mulţi administratori, ei constituie un consiliu de administraţie. Societăţile pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legale de auditare sunt administrate de cel puţin 3 administratori. Administratorii sunt desemnaţi de către adunarea generală ordinară a acţionarilor, cu excepţia primilor administratori, care sunt numiţi prin actul constitutiv.

Consiliul de administraţie alege dintre membrii săi un preşedinte al consiliului. Preşedintele este numit pentru o durată care nu poate depăşi durata mandatului său de administrator. Preşedintele poate fi revocat oricând de către consiliul de administraţie, iar in cazul in care preşedintele a fost numit de adunarea generală, va putea fi revocat numai de aceasta. Prin actul constitutiv se poate stipula că preşedintele consiliului este numit de adunarea generală ordinară, care numeşte consiliul. Preşedintele coordonează activitatea consiliului şi raportează cu privire la aceasta adunării generale a acţionarilor. El veghează la buna funcţionare a organelor societăţii. În cazul în care preşedintele se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, pe durata stării respective de imposibilitate consiliul de administraţie poate însărcina pe un alt administrator cu îndeplinirea funcţiei de preşedinte. 

Preşedintele convoacă consiliul de administraţie, stabileşte ordinea de zi, veghează asupra informării adecvate a membrilor consiliului cu privire la punctele aflate pe ordinea de zi şi prezidează întrunirea. Consiliul de administraţie este, de asemenea, convocat la cererea motivată a cel puţin 2 dintre membrii săi sau a directorului general. În acest caz, ordinea de zi este stabilită de către autorii cererii. Preşedintele este obligat să dea curs unei astfel de cereri.

Convocarea pentru întrunirea consiliului de administraţie va fi transmisă administratorilor cu suficient timp înainte de data întrunirii, termenul putând fi stabilit prin decizie a consiliului de administraţie.

Convocarea va cuprinde data, locul unde se va ţine şedinţa şi ordinea de zi. Asupra punctelor care nu sunt prevăzute pe ordinea de zi se pot lua decizii doar în cazuri de urgenţă. Actul constitutiv poate impune condiţii mai stricte cu privire la aspectele reglementate în prezentul alineat. La fiecare şedinţă se va întocmi un proces-verbal, care va cuprinde numele participanţilor, ordinea deliberărilor, deciziile luate, numărul de voturi întrunite şi opiniile separate. Procesul-verbal este semnat de către preşedintele de şedinţă şi de către cel puţin un alt administrator. Directorii şi cenzorii sau, după caz, auditorii interni pot fi convocaţi la orice întrunire a consiliului de administraţie, întruniri la care aceştia sunt obligaţi să participe. Ei nu au drept de vot, cu excepţia directorilor care sunt şi administratori. Consiliul de administraţie are următoarele competenţe de bază, care nu pot fi delegate directorilor:

  1. a) stabilirea direcţiilor principale de activitate şi de dezvoltare ale societăţii;
  2. b) stabilirea sistemului contabil şi de control financiar şi aprobarea planificării financiare;
  3. c) numirea şi revocarea directorilor şi stabilirea remuneraţiei lor;
  4. d) supravegherea activităţii directorilor;
  5. e) pregătirea raportului anual, organizarea adunării generale a acţionarilor şi implementarea hotărârilor acesteia;
  6. f) introducerea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenţei societăţii, potrivit Legii nr. 85/2006 (modificata prin Legea 85/2014) privind procedura insolvenţei.

Consiliul de administraţie poate delega conducerea societăţii unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei director general. Directorii pot fi numiţi dintre administratori sau din afara consiliului de administraţie.

    Sistemul dualist

Prin actul constitutiv se poate stipula că societatea pe acţiuni este administrată de un directorat şi de un consiliu de supraveghere.

Actul constitutiv poate fi modificat în cursul existenţei societăţii prin hotărâre a adunării generale extraordinare a acţionarilor, în vederea introducerii sau a eliminării unei astfel de prevederi.

  1. Directoratul

            Conducerea societăţii pe acţiuni revine în exclusivitate directoratului, care îndeplineşte actele necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii, cu excepţia celor rezervate de lege în sarcina consiliului de supraveghere şi a adunării generale a acţionarilor. Directoratul îşi exercită atribuţiile sub controlul consiliului de supraveghere. Directoratul este format din unul sau mai mulţi membri, numărul acestora fiind totdeauna impar. Când este un singur membru, acesta poartă denumirea de director general unic. În cazul societăţilor pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legale de auditare, directoratul este format din cel puţin 3 membri. Desemnarea membrilor directoratului revine consiliului de supraveghere, care atribuie totodată unuia dintre ei funcţia de preşedinte al directoratului. Membrii directoratului nu pot fi concomitent membri ai consiliului de supraveghere.

Membrii directoratului pot fi revocaţi oricând de către consiliul de supraveghere. Actul constitutiv poate prevedea că ei pot fi revocaţi şi de către adunarea generală ordinară a acţionarilor.

  1. Consiliul de supraveghere

Membrii consiliului de supraveghere sunt numiţi de către adunarea generală a acţionarilor, cu excepţia primilor membri, care sunt numiţi prin actul constitutiv. Candidaţii pentru posturile de membru în consiliul de supraveghere sunt nominalizaţi de către membrii existenţi ai consiliului sau de către acţionari. Numărul membrilor consiliului de supraveghere este stabilit prin actul constitutiv. Acesta nu poate fi mai mic de 3 şi nici mai mare de 11. Membrii consiliului de supraveghere pot fi revocaţi oricând de adunarea generală a acţionarilor, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul voturilor acţionarilor prezenţi.

Consiliul de supraveghere alege dintre membrii săi un preşedinte al consiliului. În cazul vacanţei unui post de membru în consiliul de supraveghere, consiliul poate proceda la numirea unui membru provizoriu, până la întrunirea adunării generale. Membrii consiliului de supraveghere nu pot fi concomitent membri ai directoratului.

De asemenea, ei nu pot cumula calitatea de membru în consiliul de supraveghere cu cea de salariat al societăţii.

    5.5. Funcţionarea societăţii in comandita pe acţiuni

Acţionarii comanditari si acţionarii comanditaţi

In principiu, regulile aplicabile societăţii pe acţiuni funcţionează si in cazul societăţii in comandita pe acţiuni, mai puţin in ceea ce priveşte dispoziţiile referitoare la sistemul dualist si cel unitar. Asociaţii comanditaţi răspund nelimitat si solidar pentru datoriile societăţii, lor fiindu-le aplicabile interdicţiile specifice asociaţilor din societăţile in nume colectiv.

Comanditarilor le vor fi in schimb aplicabile dispoziţiile specifice comanditarilor din societăţile in comandita simpla.

Administrarea societăţii

Administrarea societăţii este încredinţată unuia sau mai multor asociaţi comanditaţi. În societatea în comandită pe acţiuni, administratorii vor putea fi revocaţi de adunarea generală a acţionarilor, printr-o hotărâre luată cu majoritatea stabilită pentru adunările extraordinare. Adunarea generală, cu aceeaşi majoritate şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege alege altă persoană în locul administratorului revocat, decedat sau care a încetat exercitarea mandatului său. Numirea trebuie aprobată şi de ceilalţi administratori, dacă sunt mai mulţi. Noul administrator devine asociat comanditat.

             

Controlul societăţii

Pornind de la dispoziţia de principiu cuprinsa in art.181 din Legea nr.31/1990, republicata, rezulta ca reglementările referitoare la cenzorii din societăţile pe acţiuni sunt perfect aplicabile si pentru societăţile in comandită pe acţiuni. Se interzice administratorilor comanditaţi să participe la deliberările adunării generale pentru alegerea cenzorilor.

5.6. Funcţionarea societăţilor cu răspundere limitata

A. Drepturile asociaţilor in cadrul societăţilor cu răspundere limitata

Principalele drepturi ale asociaţilor in societatea cu răspundere limitata sunt:

  • dreptul de informare cu privire la societate;
  • dreptul la vot;
  • dreptul de a cere efectuarea unei expertize cu privire la gestiunea patrimoniului societăţii;
  • dreptul de a acţiona in justiţie;
  • dreptul de a se retrage din societate;
  • dreptul la beneficii.
  1. a) Dreptul Ia informare cu privire la societate

Asociaţii au dreptul de a obţine de la administrator orice informaţii necesare adoptării unor hotărâri care sunt de competenta adunării generale.

  1. b) Dreptul la vot

Oricare asociat poate sa intervină in viata societăţii, in principal, prin exercitarea dreptului la vot in cadrul adunărilor generale ale asociaţilor.

  1. c) Dreptul de a cere efectuarea unei expertize cu privire la gestiunea patrimoniului societăţii

Practic, asociatul are dreptul de a solicita expertiza cu privire la una sau mai multe operaţii de gestiune. Daca raportul de expertiza pune in evidenta unele aspecte negative in gestiunea societăţii, acesta poate fi un motiv întemeiat pentru revocarea administratorului si pentru o eventuala acţiune in responsabilitatea acestuia. Cheltuielile legate de efectuarea expertizei vor fi suportate de către societate si, in cazul stabilirii unei vinovaţii a administratorului, acestea vor fi recuperate de la administratorul vinovat.

  1. d) Dreptul de a acţiona in justiţie

Asociaţii beneficiază de următoarele acţiuni injustiţie:

  • acţiunea individuala împotriva administratorului
  • acţiunea colectiva împotriva administratorului
  • acţiunea individuala sau colectiva împotriva hotărârilor adoptate de adunarea generala a asociaţilor
  1. e) Dreptul de a se retrage din societate

Orice asociat se poate retrage din societate daca nu este de acord cu hotărârea adunării generale privind modificarea actului constitutiv al societăţii. Retragerea din societate intervine daca:

- fie s-a prevăzut in actul constitutiv al societăţii dreptul de retragere;

- fie ca exista acordul tuturor asociaţilor;

- fie, pentru motive temeinice, instanţa judecătoreasca a admis o asemenea soluţie.

  1. f) Dreptul la beneficii

Asociatul are dreptul la încasarea beneficiilor atât in timpul funcţionarii societăţii, cat si in cazul dizolvării si lichidării acesteia.

In timpul funcţionarii societăţii, dreptul asociaţilor de a participa la beneficii se concretizează in dreptul la dividende. In fiecare an, daca rezultatele societăţii permit acest lucru, adunarea generala a asociaţilor poate sa decidă distribuirea către asociaţi a unei fracţiuni din beneficii.

B. Obligaţiile asociaţilor in cadrul societăţilor cu răspundere limitata

Principalele obligaţii ale asociaţilor in societatea cu răspundere limitata sunt:

  • participarea la pierderi;
  • obligaţia de non-concurentă;
  1. a) Participarea la pierderi

Participarea la pierderile societăţii se face, de regula, in funcţie de numărul de părţi sociale deţinute de fiecare asociat. Totuşi, prin actele constitutive ale societăţii pot deroga de la aceasta regula, stabilind o participare inegala a asociaţilor la pierderile societăţii. In actul constitutiv al societăţii trebuie sa se prevadă cota in procente de participare a asociaţilor la pierderi. Singura limitare este aşa numita clauza leonina, prin care un asociat nu poate fi descărcat in totalitate de pierderi la fel ca si atunci când s-ar dispune ca un asociat sa suporte in totalitate pierderile.

Spre deosebire de modul de reglementare a participării la beneficii a asociaţilor, reglementarea referitoare la participarea la beneficii presupune doua elemente de esenţa, respectiv:

- participarea la pierderi este limitata la valoarea aporturilor la capitalul social al asociaţilor, potrivit principiului răspunderii limitate care caracterizează aceasta forma de societate;

- participarea la pierderi este adesea constatata in momentul dizolvării societăţii.

  1. b) Obligaţia de non-concurentă

Obligaţia de non-concurentă a asociaţilor decurge, de regula, dintr-o clauza contractuala. Pentru administrator, obligaţia de non-concurentă este prevăzuta de lege. Pentru a se stabili o clauza de non-concurentă, trebuie sa se respecte doua reguli fundamentale:

- limitarea clauzei in timp (durata) si spaţiu (teritoriu);

- stabilirea unor limite concrete cu privire la activitatea care nu trebuie sa fie exercitata de asociaţi.

Răspunderea asociaţilor in societatea cu răspundere limitata

In principiu, asociaţii nu sunt răspunzători de gestiunea societăţii atâta vreme cat aceasta este sarcina administratorului. Cu toate acestea, legea stabileşte doua situaţii in care se reţinea direct răspunderea asociaţilor, amândouă in legătura cu aportul asociaţilor la capitalul social, respectiv:

  • in momentul constituirii societăţii, daca declara fals in legătura cu aportul la capitalul social, adică aportează bunuri care nu-i aparţin din punct de vedere juridic.

Asociatul in cauza va răspunde fata de societate pentru evicţiune, care provine fie de la terţa persoana care pretinde ca dovedeşte ca are un drept asupra bunului aportat, fie chiar de la un asociat, care se obliga sa aporteze acelaşi bun unei alte societăţi;

  • daca valoarea aportului in natura este mai mica decât cea declarata de asociatul care s-a obligat la acel aport.
Adunările generale

Adunarea asociaţilor reprezintă forma de organizare care permite elaborarea si exprimarea in decizii si hotărâri a voinţei sociale. In ansamblul societăţii comerciale, adunarea societăţilor reprezintă cel mai important organ de conducere, având plenitudine de competenta si atribuţii.

Hotărârile adunării generale sunt obligatorii pentru toţi asociaţii, inclusiv pentru cei care au participat la vot sau pentru cei care au votat împotriva. Spre deosebire de hotărârile adunării generale a acţionarilor, pentru hotărârile adunării asociaţilor legea nu cere aducerea acestora la cunoştinţa terţilor. In cazul in care, printr-o hotărâre a adunării asociaţilor, unui asociat i se încalcă drepturile, acesta are posibilitatea de a cere in instanţa anularea hotărârii.

Administratorii societăţii

Societatea poate fi admisa de unul sau mai mulţi administratori, asociaţi sau neasociaţi, numiţi prin actul constitutiv sau de adunarea generala. Administratorii nu pot primi, fără autorizarea adunării generale, mandatul de administrator in alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate, nici sa facă acelaşi fel de comerţ ori altul concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice, sub sancţiunea revocării si răspunderii pentru daune.

Atribuţii

Potrivit Legii nr.31/1990, republicata, administratorii răspund solidar fata de societate pentru:

- realitatea vărsămintelor efectuate de asociaţi;

- existenta reala a dividendelor plătite;

- existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere;

- exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale;

- stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea sau actul constitutiv le impun.

Retragerea si excluderea asociatului din societate
  1. a) Retragerea

Retragerea asociatului dintr-o societate cu răspundere limitata este reglementată de dispoziţiile art.226 din Legea nr.31/1990, republicata, care privesc retragerea asociatului din societatea in nume colectiv, in comandita simpla sau cu răspundere limitata. Retragerea asociaţilor este posibila in următoarele condiţii:

  1. a) în cazurile prevăzute în actul constitutiv;
  2. b) cu acordul tuturor celorlalţi asociaţi;
  3. c) în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai recursului, în termen de 15 zile de la comunicare.

Drepturile asociatului retras cuvenite pentru părţile sale sociale se stabilesc fie prin acordul asociaţilor, fie printr-un expert desemnat de asociat, fie de către tribunal in caz de neînţelegere.

  1. b) Excluderea

            Potrivit art.222 din Legea nr.31/1990, republicata, poate fi exclus din societate cu răspundere limitata asociatul care se afla in una din următoarele situaţii:

  1. a) asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat;
  2. b) asociatul cu răspundere nelimitată în stare de faliment sau care a devenit legalmente incapabil;
  3. c) asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administraţie ori contravine dispoziţiilor legale;
  4. d) asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.

Excluderea se pronunţa prin hotărâre judecătoreasca, la cererea societăţii sau a oricărui asociat. Hotărârea irevocabilă de excludere se va depune, în termen de 15 zile, la oficiul registrului comerţului pentru a fi înscrisă, iar dispozitivul hotărârii se va publica la cererea societăţii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Drepturile asociatului exclus sunt:

- sa participe la beneficii, calculate pana la data excluderii din societate;

- sa încaseze o suma de bani corespunzătoare pârtii pe care o deţine din capitalul social.

In ce priveşte obligaţiile asociatului exclus acesta răspunde de pierderi pana la data excluderii. De asemenea, pentru operaţiunile in curs de executare asociatul exclus este obligat sa suporte consecinţele si nu va putea retrage partea ce i se cuvine decât după terminarea operaţiunilor.

  1. Modificarea societăţilor comerciale

6.1. Modificarea actului constitutiv

In funcţie de importanta elementelor supuse modificării, in anumite situaţii este necesara intervenţia directorului si/sau persoanei desemnate de la registrul comerţului. Modificarea se poate realiza in baza unei rezolutii a directorului si/sau persoanei desemnate, care dispune efectuarea menţiunilor in registrul comerţului daca se modifica sediul societăţii comerciale intr-o localitate, soluţie explicabila deoarece competenta teritoriala cu privire la înregistrare pentru societatea respectiva, de cele mai multe ori, aparţine unui alt oficiu teritorial al registrului comerţului. Modificarea actului constitutiv prin rezolutie intervine cu privire la:

-    modificarea obiectului principal de activitate;

-    modificarea capitalului social;

-    modificarea duratei societăţii;

Orice modificare care intervine in actul constitutiv presupune un act adiţional sau a unei hotariri a adunarii generale, dupa caz încheiat /a in forma autentica ce trebuie înregistrat la oficiul registrului comerţului

6.2. Modificarea capitalului social

Reducerea capitalului social

Potrivit Legii nr.31/1990, republicata, reducerea capitalului social se poate face prin:

  • micşorarea numărului de părţi sociale sau de acţiuni;
  • reducerea valorii nominale a pârtii sociale sau a acţiunii;
  • dobândirea propriilor acţiuni, urmata de anularea lor.

Capitalul social se mai poate reduce, cu condiţia ca reducerea sa nu fie motivata de pierderi, prin:

- scutirea in tot sau in parte a asociaţilor de anumite vărsăminte datorate de aceştia;

- restituirea către acţionari a unei părţi din aportul lor iniţial, proporţional cu reducerea capitalului social. O asemenea reducere funcţionează in funcţie de reducerea valorii nominale a acţiunilor sau a pârtilor sociale;

- alte procedee prevăzute de lege (de exemplu, in cazul retragerii sau excluderii din societate).

Pentru a opera o reducere a capitalului social este necesara publicarea, alături de actul adiţional si, după caz, de noua forma a actului constitutiv si publicarea prealabila a hotărârii adunării generale. Termen de opozitie 2 luni de la data publicarii in Monitorul Oficial.

Majorarea capitalului social

In ce priveşte majorarea capitalului social in cazul societăţilor pe acţiuni, aceasta se poate realiza prin emisiunea unor noi acţiuni sau prin majorarea valorilor nominale a acţiunilor existente, daca la societate sunt aduse noi aporturi in natura si in numerar. Pot fi emise acţiuni noi si prin alte modalităţi:

- incorporarea in capitalul social a rezervelor societăţii, mai puţin rezervele legale;

- incorporarea beneficiilor sau a primelor de emisiune;

- compensarea unor creanţe pe care anumiţi debitori le au asupra societăţii, prin acordarea către aceştia a unor acţiuni din capitalul social in situaţia in care creanţele sunt lichide si exigibile.

 (capital autorizat), prin emiterea de noi acţiuni în schimbul aporturilor.

  1. Dizolvarea societăţilor comerciale

Dizolvarea societăţilor comerciale reprezintă o etapa in procesul de încetare a personalităţii juridice a acestora, formata dintr-un ansamblu de operaţiuni care au ca urmare lichidarea patrimoniului societăţii in cauza, urmata de radiere.

Dizolvarea se poate realiza :

-    in baza unei hotărâri a asociaţilor;

-    prin hotărârea instanţei judecătoreşti;

-    in virtutea legii (de drept).

Legea societăţilor comerciale prevede cauze comune, generale, de dizolvare a societăţilor comerciale si cauze specifice fiecărei forme.

7.1. Cauze comune de dizolvare a societăţilor comerciale

Potrivit Legii nr.31/1990, republicata, sunt cauze comune de dizolvare a societăţilor comerciale următoarele:

  1. a) trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii;
  2. b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea acestuia;
  3. c) declararea nulităţii societăţii;
  4. d) hotărârea adunării generale;
  5. e) hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii;
  6. f) falimentul societăţii;
  7. g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii.

Trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii

Prelungirea societăţii prin voinţa asociaţilor este posibila in măsura in care hotărârea de prelungire are loc înainte de expirarea duratei stabilite in actul constitutiv, altminteri insa dizolvarea operează de drept.

In acest caz, asociaţii trebuie sa fie consultaţi cu cel puţin trei luni înainte de expirarea duratei societăţii, daca se hotărăşte cu privire la eventuala prelungire a duratei de funcţionare a acesteia.

Imposibilitatea  realizării  obiectului sau  realizarea  acestuia (dizolvare de drept)

Aceasta dispoziţie a existat si in redactarea iniţiala a Legii societăţilor comerciale, rămânând deschisa posibilitatea pentru asociaţi:

- fie de a modifica obiectul de activitate in condiţiile art.199 si urm. din Legea nr.31/1990, republicata;

- fie de a hotărî dizolvarea societăţii.

Declararea nulităţii societăţii

In declararea nulităţii societăţii se va interveni pe baza hotărârii pronunţata de instanţa de judecata prin care se constata nerespectarea condiţiilor de fond si forma impuse de normele imperative privind constituirea societăţilor comerciale. Nulitatea actului constitutiv atrage nulitatea societăţii înfiinţate in baza lui. O problema ar putea-o constitui includerea nulităţii prin cauzele de dizolvare, din moment ce dizolvarea reprezintă, îndeobşte, încetarea existentei unui subiect colectiv de drept legal constituit. Dizolvarea intervine după ce persoana juridica a înfiinţat ca atare, reprezentând procesul de încetare a existentei acestuia.

Nulitatea societăţii, in schimb, nu poate viza decât cauze originare, iniţiale, de nelegalitate, ea intervenind cu efecte retroactive si având drept consecinţa repunerea asociaţilor in situaţia anterioara, ca si cum societatea nu ar fi existat

Hotărârea adunării generale (dizolvare voluntara)

Întrucât legea nu limitează cazurile in care societatea poate fi dizolvata prin hotărârea adunării asociaţilor, decurge ca aceştia sunt liberi sa aprecieze motivele pentru care decid dizolvarea societăţii.

Un caz legal de dizolvare a societăţii de către adunarea generala priveşte dizolvarea acesteia înainte de expirarea termenului fixat pentru durata societăţii. Dizolvarea anticipata este un caz de modificare a actului constitutiv al societăţii, care se realizează in condiţiile legii.

Hotărârea tribunalului

            Legiuitorul a prevăzut acest caz de dizolvare deoarece in practica s-a constatat ca, după constituirea societăţii comerciale, in timp au apărut neînţelegeri atât de grave, încât au împiedicat funcţionarea in mod normal a societăţii. Dizolvarea societăţii pentru acest motiv este pe deplin justificata, pentru a ocroti, in primul rând, interesele creditorilor societăţii, care ar putea fi lezaţi in drepturi din cauza neînţelegerilor grave intervenite intre asociaţi. Divergenţele dintre asociaţi care fac imposibilă continuarea societăţii apar sub forma lipsei sau dispariţiei elementului affectio societatis, atunci când interesul social ajunge să fie încălcat sau pus în umbră de interesele personale ale asociaţilor. Neînţelegerile grave dintre asociaţi si, in special, temeinicia acestora, va fi apreciata de instanţa de judecata in funcţie de problemele administrate in cauza.

Falimentul societăţii

In cazul in care instanţa de judecata dispune falimentul unei societăţi comerciale, evident societatea se va dizolva, urmând a fi radiata din registrul comerţului. Falimentul societăţii reprezintă, in opinia noastră, o forma de dizolvare silita a unei societăţi comerciale (având caracter sancţionator), care intervine, de cele mai multe ori, in situaţia in care societatea a înşelat buna-credinţa a creditorilor.

Alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii

Legea nr.31/1990, republicata a prevăzut si alte cauze de dizolvare a societăţii. Astfel, la cererea oricărei persoane interesate, precum şi a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii în cazurile în care:

  1. a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;
  2. b) societatea nu a depus, la expirarea termenelor legale, situaţiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerţului;
  3. c) societatea şi-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplineşte condiţiile referitoare la sediul social sau asociaţii au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reşedinţa cunoscută;
  4. d) societatea nu şi-a completat capitalul social, în condiţiile legii.

Hotărârea tribunalului prin care s-a pronunţat dizolvarea se înregistrează în registrul comerţului, se comunică direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare, acesta putând să se îndrepte împotriva societăţii.

După rămânerea definitiva a hotărârii de dizolvare societatea va fi radiata din registrul comerţului.

  1. Lichidarea societăţilor comerciale

8.1. Aspecte comune lichidării pentru toate formele de societăţi

In legea societăţilor comerciale, sunt prevăzute atât dispoziţiile generale privind lichidarea societăţilor comerciale, cat si unele dispoziţii speciale aplicabile fiecărei forme de societăţi. In aceasta lucrare am considerat ca este util a va prezenta aspectele teoretice si practice privind dispoziţiile generale, comune tuturor formelor de societăţi comerciale.

Aşa cum am arătat anterior, dizolvarea nu are ca efect imediat încetarea existentei societăţii comerciale, ci numai intrarea ei in lichidare. Abia la încheierea operaţiunilor de lichidare poate înceta definitiv existenta societăţii comerciale, ci numai intrarea ei in lichidare.

Drepturile si obligaţiile lichidatorilor
  1. a) In desfăşurarea operaţiunii de lichidare, lichidatorii au următoarele obligaţii:

- sa facă un inventar si se încheie un bilanţ care sa constate situaţia exacta a activului si pasivului societăţii;

- sa păstreze patrimoniul societăţii, registrele ce li s-au încredinţat de administratori si actele societăţii;

- sa întocmească un registru cu toate operaţiunile lichidării, in ordinea datei lor.

  1. b) Lichidatorii au următoarele drepturi:

-  sa execute si sa termine operaţiunile de comerţ referitoare la lichidare;

- sa dea in judecata in calitate de reclamant sau de parat in interesul lichidării patrimoniului societăţii;

- sa vândă prin licitaţie publica bunurile mobile si imobile ale societăţii, sa facă tranzacţii.

-   sa lichideze si sa încaseze creanţele societăţii.

Radierea societăţii comerciale din registrul comerţului

După terminarea lichidării, lichidatorii trebuie sa ceara radierea societăţilor din registrul comerţului, radiere care se poate face si din oficiu.

Cererea de radiere a asociaţilor din registrul comerţului trebuie sa fie insolita de următoarele acte:

- bilanţ in lichidare;

- raportul lichidatorilor privind modul de repartizare a activului si de stingere a pasivului;

- certificat fiscal eliberat de Administraţia financiara, din care sa rezulte ca societatea nu are datorii fata de stat;

- originalele   documentelor   emise   de   oficiul   registrului  

- declaraţia lichidatorilor cu privire la executarea operaţiilor efectuate.

La data îndeplinirii formalităţilor de radiere, personalitatea juridica a societăţii încetează atât in raporturile dintre asociaţi, cat si fata de terţele persoane.