1.Contractul de vânzare-cumpărare comerciala

Vânzarea-cumpărarea este o operaţiune comerciala care înlesneşte si face posibil schimbul mărfurilor.

Marea majoritate a actelor de comerţ se afla in legătura cu contractul de vânzare-cumpărare.

  • Caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare
  1. a) Contractul de vânzare-cumpărare  este  un  contract sinalagmatic (bilateral) perfect, existând o reciprocitate a obligaţiilor ce incumba ambelor părţi. Vânzătorul are obligaţia de a transmite dreptul de proprietate, de a preda lucrul vândut se de-al garanta pe cumpărător pentru evicţiune si pentru viciile lucrului, iar cumpărătorul are obligaţia de preluare a bunului, de a plaţi preţul si, de regula, de a suporta cheltuielile vânzării. Fiind un contract bilateral, se vor aplica efectele specifice acestei categorii de contracte, respectiv: rezolutionarea sau rezilierea contractului, excepţia de neexecutare a contractului si riscul contractual.
  2. b) Contractul de vânzare-cumpărare este un contract cu titlu oneros, ambele părţi urmărind realizarea unui avantaj material (patrimonial), si anume: vânzătorul urmăreşte sa primească preţul, iar cumpărătorul sa primească bunul in schimbul prestaţiei sale de plata a preţului.
  3. c) Contractul de vânzare-cumpărare este un contract cumulativ deoarece ambele părţi cunosc existenta si întinderea obligaţiilor pe care le au încă din momentul încheierii contractului.
  4. d) Contractul de vânzare-cumpărare este, de regula, un contract consensual, fiind încheiat in mod valabil prin simplul acord de voinţa al parţilor, fără îndeplinirea vreunei formalităţi sau predarea bunului vândut
  5. e) Contractul de vânzare-cumpărare este,  in principal,  un  contract translativ de proprietate.
  • Varietăţi ale contractului de vânzare-cumpărare

  Vânzarea după greutate, număr sau măsura

In cazul vânzării după greutate, număr sau măsura obiectul ii formează bunuri de gen dintr-un lot determinat, dintr-un gen limitat si este absolut necesar a se proceda la individualizarea bunurilor prin: cântărire, măsurare, numărare sau individualizare prin determinarea preţului. In ambele situaţii de individualizare a bunurilor de gen, vânzarea este perfecta din momentul realizării acordului de voinţa.

Efectele contractului, respectiv dreptul de proprietate si riscul pieirii fortuite, se transmit după individualizarea bunurilor fie prin cântărire, măsurare, fie prin determinarea preţului.

Vânzarea după greutate, număr sau măsura se deosebeşte de vânzarea cu grămada. In cazul vânzării in bloc, obiectul contractului este o cantitate determinata de bunuri dintr-o masa unica.

Individualizarea bunurilor se face in momentul încheierii contractului. Efectele contractului in privinţa transmiterii drepturilor de proprietate si a riscului pieirii fortuite se produc din momentul realizării acordului de voinţa, data la care se individualizează bunurile vândute.

Vânzarea pe încercare

Potrivit C.civ., vânzarea pe încercare este o varietate a contractului de vânzare-cumpărare, in care realizarea acordului de voinţa este supus (afectat) unei condiţii suspensive a încercării bunului de către cumpărător. Pentru determinarea calităţilor bunului trebuie efectuata o expertiza, căci astfel realizarea acordului de voinţa ar depinde in exclusivitate de voinţa (plăcerea) cumpărătorului, situaţie in care s-ar pune problema validităţii unei asemenea condiţii, fiind condiţie pur protestativa supusa nulităţii.

Vânzărea pe gustate

Conform Codului civil contractul nu se considera încheiat decât după ce cumpărătorul a gustat bunul si este de acord sa-l cumpere, in schimb in cazul vânzării pe încercate contractul se încheie, dar este afectat de o condiţie suspensiva de realizarea căreia depinde transmiterea dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător, inclusiv riscul pieirii fortuite a bunului.

Vânzarea cu pact de răscumpărare

Vânzarea cu pact de cumpărare este o vânzare afectata de o condiţie rezolutorie expresa care consta in facultatea pe care si-o rezerva vânzătorul de a relua (de a se înapoia) lucrul vândut, restituind preţul si cheltuielile făcute de cumpărător. Restituirea către vânzător a bunurilor răscumpărate are efect retroactiv in sensul ca operează atât in privinţa cumpărătorului a succesorilor in drepturi ai cumpărătorului, si a terţilor dobânditori reţinându-se doar fructele.

2.Contractul de mandat

Potrivit legislatiei in vigoare, mandatul are ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama si socoteala mandatului.

Mandatul este contractul in temeiul căruia o persoana (mandant) împuterniceşte alta persoana (mandatar) sa încheie anumite acte juridice in numele si pe seama mandantului.

Mandatul comercial prezintă următoarele caracteristici:

  1. a) Mandatul comercial, spre deosebire de mandatul civil, are drept obiect afaceri comerciale si nu se presupune a fi gratuit
  2. b) Mandatul comercial este un act cu titlu oneros, mandatarul fiind remunerat printr-o suma printr-o suma ferma sau forfetara ori sub forma unui procent calculat la cifra de afaceri
  3. c) Mandatul comercial poate fi cu reprezentare, dar si fără reprezentare; aceasta nu este de esenţa mandatului ci numai de natura lui.
  4. d) Mandatul comercial poate fi general, pentru toate afacerile mandatului, sau special, pentru o anumita afacere.

Condiţiile de validitate a contractului de mandat comercial

Condiţii de fond

Pentru a fi valabil încheiat, contractul de mandat comercial trebuie sa respecte condiţiile cerute de Codul civil: consimţământul, capacitatea pârtilor, obiectul contractului si cauza.

  • Consimţământul pârtilor

Mandatul comercial, fiind un contract consensual, se considera perfect in momentul acordului de voinţa al mandatarului si mandatului. Mandatul poate fi expres sau tacit, acceptarea mandatului putând fi tacita si sa rezulte executarea lui. Mandatarul care nu doreşte a primi însărcinarea data de mandant trebuie sa-l înştiinţeze imediat pe acesta. Daca mandantul întârzie in luarea masurilor cu privire la bunurile încredinţate, mandatarul poate cere punerea bunurilor sub sechestru judiciar.

  • Capacitatea pârtilor

Mandantul trebuie sa aibă capacitatea de a încheia el însuşi actele juridice care urmează sa fie încheiate in numele sau de către mandatar. Mandatarul trebuie sa aibă capacitatea de exerciţiu pentru a fi in măsura sa încheie acte juridice personal, in numele si pe seama altuia, fără insa ca legea sa-i ceara si calitatea de comerciant.

  • Obiectul contractului

In legislatia specifica dreptului comercial, se arata ca obiectul mandatului comercial este „tratarea de afaceri comerciale".

Deci obiectul contractului de mandat îl constituie faptele de comerţ. In afara condiţiilor generale, comune tuturor contractelor - respectiv: sa fie determinat sau determinabil, sa fie posibil, licit, in circuitul civil etc. - cu privire la obiectul mandatului se impun următoarele precizări:

- mandatul are ca obiect încheierea de acte juridice de către mandatar.

Daca acesta îndeplineşte si fapte materiale, actele sau faptele materiale vor avea caracter accesoriu.

- actele juridice au caracter strict personal nu pot fi încheiate prin mandatar ori alte declaraţii strict personale.

  • Cauza (scopul) contractului

Cauza, ca element de validitate a contractului de mandat, trebuie sa îndeplinească condiţiile generale, comune tuturor actelor juridice: sa fie reala, licita, morala, sa nu contravină regulilor de convieţuire sociala.

Forma contractului (conditi de forma)

Contractul de mandat se încheie prin simplul acord de voinţa al pârtilor având, de regula, caracter consensual.

Felurile mandatului

In funcţie de întinderea puterilor conferite mandatarului, mandatul poate fi general sau special.

- Mandatarul este general in cazul in care mandatarul este împuternicit sa încheie orice acte juridice, cu excepţia acelora pentru care legea impune existenta unui mandat special.

- Mandatul este special daca mandatarul este împuternicit sa încheie un anumit act juridic sau pentru anumite operaţiuni determinate.

Efectele contractului de mandat comercial

Contractul de mandat face parte din categoria contractelor „intuitu personae", in care încrederea pârtilor, in special a mandatului fata de mandatar, trebuie sa fie perfecta.

Obligaţiile mandatarului:

- mandatarul are obligaţia sa execute însărcinarea primita cu diligenta unui bun comerciant, ca si cum afacerile ar fi ale sale;

- mandatarul trebuie sa arate terţilor împuternicirea;

- mandatarul este dator sa incunostiinteze fără întârziere pe mandant despre executarea mandatului;

- mandatarul este obligat sa păstreze destinaţia sumelor primite pe socoteala   mandantului.   In   cazul   neexecutării   acestei   obligaţii mandatarul este dator la plata dobânzilor aferente sumei, din ziua primirii acesteia. In caz de doi sau frauda, mandatarul este posibil sa răspundă si penal;

-  mandatarul este ţinut a plaţi dobânzi la sumele de bani cuvenite mandantului, din ziua in care era dator a le trimite sau a le consemna

Obligaţiile mandantului:

- mandantul este obligat sa pună la dispoziţia mandatarului mijloacele necesare pentru executarea

- mandantul este ţinut de obligaţia de plata a remuneraţiei convenite;

- mandantul are obligaţia sa restituie cheltuielile făcute de mandatar pentru executarea mandatului.

Mandantul are obligaţii si fata de terţele persoane in baza actelor juridice încheiate de mandatar, evident in limitele împuternicirii sale.

Încetarea contractului de mandat comercial

Contractul de mandat încetează prin:

  • îndeplinirea funcţiei sale juridice.

Exista si situaţii de natura obiectiva sau subiectiva, care duc la stingerea mandatului. Cu toate acestea, contractul de mandat rămâne si in dreptul comercial un contract care se bazează pe încrederea pe care o are mandantul in persoana mandatarului, aşa încât mandatul poate fi revocat in cazuri întemeiate. Revocarea poate fi expresa printr-o declaraţie făcuta in acest sens si care trebuie sa fie notificata (comunicata) terţelor persoane care, de buna-credinţa ar putea încheia acte juridice cu primul mandatar. In lipsa notificării terţii se pot apară invocând aparenta de drept in privinţa primului mandatar.

Revocarea poate sa fie tacita, ceea ce înseamnă ca poate fi dedusa din orice împrejurări care dovedesc voinţa mandantului de a revoca mandatul încredinţat unei persoane. De exemplu, desemnarea unui nou mandatar pentru îndeplinirea aceleaşi operaţiuni înseamnă, tacit, revocarea mandatarului precedent. In cazul in care mandatul este cu titlu oneros, mandatarul poate sa-i solicite mandantului despăgubiri daca revocarea sa este intempesiva sau abuziva.

- Îndeplinirea termenului pentru care a fost încheiat contractul

  • Renunţarea mandatarului, este cauza de stingere a mandatului civil.

In cazul mandatului comercial, mandatarul este ţinut sa-l despăgubească pe mandant, in caz de renunţare la împuternicirea primita. Mandatarul poate sa renunţe la mandat, anuntandu-1 pe mandant despre aceasta intenţie. Daca prin renunţare mandantul este prejudiciat, mandatarul poate fi tras la răspundere pentru acoperirea prejudiciului, cu excepţia cazului când se dovedeşte ca el însuşi ar fi suferit o paguba însemnata daca ar fi continuat executarea mandatului.

- Moartea mandatarului sau a mandantului

Daca mandatarul decedează, moştenitorii lui trebuie sa-l incunostiinteze pe mandant si sa continue executarea acestuia pentru a nu cauza paguba mandantului. Tot astfel, daca moare mandantul moştenitorii acestuia trebuie sa-i comunice mandatarului. Acesta va fi obligat sa încheie operaţiunea pentru care a primit împuternicire, pentru a nu cauza pagube moştenitorilor mandantului.

- Incapacitatea, interdicţia, falimentul uneia dintre părţi au ca efect încetarea mandatului. Aceste clauze se întemeiază tot pe caracterul „intuitu personae"al mandatului, pe „încrederea" existenta intre părţi dublata de faptul ca, mandatarul trebuie sa fie o persoana „capabila"  sa încheie  acte juridice  in  numele  si  pe  seama mandantului.

  1. Contractul de leasing

Potrivit art.l din O.G. nr. 51/1997, republicata, operaţiunile de leasing sunt acele operaţiuni prin care o parte, denumita locator/finanţator, transmite pentru o perioada determinata dreptul de folosinţa asupra unui bun al cărui proprietar este cealaltă parte, denumita utilizator, la solicitarea acestuia, contra unei plaţi periodice, denumita rata de leasing

            Prin rata de leasing, in sensul art. 2 lit. d) din lege, se înţelege:

  • in cazul leasingul financiar, cota parte din valoarea de intrare a bunului si a dobânzii de leasing. Dobânda de leasing reprezintă rata medie a dobânzii bancare pe piaţa româneasca;
  • in cazul leasingului operaţional, cota de amortizare, calculata in conformitate cu actele normative in vigoare si un beneficiu stabilit de către părţile contractante.

La sfârşitul perioadei de leasing locatorul/finanţatorul se obliga sa respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale.

In ceea ce priveşte noţiunea de leasing financiar la care am făcut referire mai sus, aceasta reprezintă operaţiunea de leasing care îndeplineşte una sau mai multe din următoarele condiţii:

- riscurile si beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul încheierii contractului de leasing;

- părţile au prevăzut expres ca la expirarea contractului de leasing se transfera utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului;

- utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului, iar preţul de cumpărare va reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare (piaţa) pe care aceasta o are la data la care operaţiunea poate fi exprimata;

- perioada de folosire a bunului in sistem de leasing acoperă cel puţin 75% din durata normala de utilizare a bunului, chiar daca, in final, dreptul de proprietate nu este transferat.

Condiţiile leasingului financiar nu sunt cumulative. Leasingul operaţional reprezintă operaţiunea de leasing care nu îndeplineşte nici una din condiţiile leasingului financiar. In ce priveşte calitatea de finanţator, aceasta poate fi o societate de leasing, persoana juridica romana sau străina.

Societăţile de leasing

Operaţiunile de leasing sunt realizate de către societăţile de leasing, persoane juridice romane care se înfiinţează si funcţionează potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicata.

Consideram ca, pentru a fi calificata ca o societate de leasing, aceasta trebuie sa aibă ca obiect principal de activitate „operaţiuni de leasing".

Contractul de leasing

Leasingul este la acest moment, pe plan internaţional, unul din cele mai răspândite mijloace de realizare a finanţărilor.

Problema esenţiala pe care o ridica noţiunea de ,,contract de leasing" o reprezintă existenta sau inexistenta unui asemenea contract.

Se pune întrebarea: este leasingul un contract sau o operaţiune formata dintr-un complex de contracte? Deşi se aseamănă cu contractele de închiriere, vânzare in rate, cat si de locaţie viagera, leasingul ca natura juridica este o modalitate contractuala de finanţare la termen. Leasingul era, pana nu demult, un contract întâlnit mai cu seama in legislaţia comerciala internaţionala, fiind impus insa de noile realităţi economice pe plan naţional, ca un adevărat contract complex având următoarele caracteristici:

- un contract de vânzare-cumpărare, prin care se achiziţionează bunul solicitat de utilizator;

- un contract de mandat, prin care sunt stabilite elementele vânzării si, in acelaşi timp, se realizează operaţiunile tehnice, dar si formalităţile administrative necesare;

- un contract de locaţie, a cărui durata cat si ratele sunt determinate din cota parte din valoarea de intrare a bunului si a dobânzii de leasing in cazul leasingului financiar si din cota de amortizare calculata in conformitate cu actele normative in vigoare si un beneficiu stabilit de către părţile contractante in cazul leasingului operaţional;

- o promisiune unilaterala de vânzare in favoarea cumpărătorului utilizator.

Părţile contractului

Potrivit legii, un element esenţial al contractului de leasing ii constituie părţile in contract, si anume locatorul-finanţatorul si utilizatorul. lata deci ca, spre deosebire de complexa operaţie de leasing bazata pe o operaţie trilaterala (furnizor-finanţator, utilizator) contractul in sine se încheie intre doua părţi.

Drepturile si obligaţiile finanţatorului

Finanţatorul se bucura de următoarele drepturi :

- daca utilizatorul se afla in reorganizare judiciara si/sau faliment, drepturilor reale ale finanţatorului asupra bunului utilizat in baza unui contract de leasing sunt opozabile judecătorului sindic;

- daca insa utilizatorul se afla in dizolvare si/sau lichidare, dispoziţiile alineatului precedent se aplica si lichidatorului numit potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicata.

Potrivit legii finanţatorul are următoarele obligaţii:

- sa  respecte  dreptul  utilizatorului  de  a  alege   furnizorul  potrivit necesitaţilor;

- sa încheie un contract de vânzare-cumpărare cu furnizorul desemnat de utilizator, in condiţiile expres formulate de către acesta;

- sa încheie contract de leasing cu utilizatorul si sa transmită acestuia, in temeiul contractului de leasing, toate drepturile derivând din contractul de vânzare-cumpărare, cu excepţia dreptului de dispoziţie;

- sa respecte dreptul de opţiune al utilizatorului, care consta in posibilitatea de a opta pentru prelungirea contractului sau achiziţionarea ori restituirea bunului;

- sa ii garanteze utilizatorului folosinţa liniştita a bunului, in condiţiile in care acesta a respectat toate clauzele contractuale;

- sa asigure, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite in leasing.

Drepturile si obligaţiile beneficiarului

Intr-un contract de leasing utilizatorul are următoarele drepturi:

- in cazul reclamaţiilor privind livrarea, calitatea, asistenta tehnica, service-ul necesar in perioada de garanţie si postgarantie utilizatorul are drept de acţiune asupra furnizorului;

- dreptul de a exercitară acţiunile posesorii fata de terţi.

Obligaţiile utilizatorului sunt următoarele:

- sa recepţioneze si sa primească bunul la termenul stipulat in contractul de leasing;

- sa exploateze bunul conform instrucţiunilor elaborate de către furnizor si sa asigure instruirea personalului desemnat sa ii exploateze;

- sa nu greveze de sarcini bunul care face obiectul contractului de leasing fără acordul finanţatorului;

- sa respecte termenele de plata si cuantumul ratelor de leasing;

- sa suporte cheltuielile de întreţinere si alte cheltuieli ce deriva din contractul de leasing;

- sa îşi asume totalitatea obligaţiilor care decurg din folosirea directa sau prin prepuşii săi (inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii), precum si din cazuri fortuite a bunului pe întreaga perioada contractuala in paralel cu plata ratelor de leasing pana la atingerea valorii contractului de leasing;

- sa nu împiedice finanţatorul in verificarea stării modului de exploatare a bunului obiect al contractului de leasing;

- sa informeze finanţatorul, in timp util, cu privire la orice tulburare venita din partea unui terţ, referitor la dreptul acestuia de proprietate;

- sa   nu   modifice   obiectul   contractului   fără   acordul   prealabil   al finanţatorului;

-  sa restituie bunul respectând prevederile contractuale.

  1. Contractul de franciză

Definiţie

Contractul de franciză a apărut în SUA odată cu legislaţia antitrust prin care s-a interzis desfacerea produselor de către producător. Datorită dinamismului şi rentabilităţii sale a devenit o formă de cooperare comercială; fiind o varietate recentă şi răspândită a contractului de concesiune, franciza constituie o metodă modernă de afaceri, bazată pe colaborarea permanentă între parteneri.

În sistemul de drept comercial românesc franciza a fost definită legal prin articolul 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 52/1997, modificată şi completată prin Legea nr. 79/1998, republicată în M. Of. Nr. 180 din 14 mai 1998:

Franciza este un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită francizor, acordă altei persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata sau a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu”.

În doctrina juridică, franciza s-a definit în diverse moduri:

  1. Contractul de franchising (termen englez) constă în acordarea de către comerciantul producător, numit franchiser, a dreptului de a beneficia de un sistem de relaţii care conţine marca, renumele, know-how-ul şi asistenţa unui comerciant, persoană fizică sau juridică, numită franchisee, în schimbul unui preţ constând într-o sumă de bani iniţială şi o redevenţă periodică, numită franchisefee.
  2. În sistemul american, franciza este o convenţie care oferă unei părţi dreptul de a distribui, de a vinde, de a furniza bunuri şi servicii sau facilităţi într-o zonă determinată.
  3. Un autor francez conchide plastic: „A franciza înseamnă a transmite altora cum să reuşească cum noi am reuşit, a reitera o reuşită”.

Caracterele contractului de franciză

Contractul de franciză este un contract :

- bilateral                                                        

- consensual

- cu titlu oneros

Francizorul este un comerciant care:

- este titularul drepturilor asupra unei mărci înregistrare; drepturile trebuie să fie exercitate pe o durată cel puţin egală cu durata contractului de franciză;

- conferă dreptul de a exploata ori de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu;

- asigură beneficiarului o pregătire iniţială pentru exploatarea mărcii înregistrate;

- utilizează personal şi mijloacele financiare pentru promovarea mărcii sale, a cercetării şi inovaţiei, asigurând dezvoltarea şi viabilitatea produsul.

Beneficiarul este un comerciant, persoană fizică sau juridică, selecţionat de francizor, care aderă la principiul omogenităţii reţelei de franciză aşa cum este ea definită de francizor.

Reţeaua de franciză cuprinde un ansamblu de raporturi contractuale între francizor şi mai mulţi beneficiari, în scopul promovării unei tehnologii, unui produs sau serviciu, precum şi pentru dezvoltarea producţiei şi distribuţiei unui produs sau serviciu.

Know-how-ul este ansamblul formulelor, definiţiilor tehnice, documentelor desenate şi modelelor, reţelelor, procedeelor şi altor elemente analoage care servesc la fabricarea şi comercializarea unui produs.

Încheierea contractului de franciză este precedată de o fază precontractuală, care are ca scop să permită fiecărei părţi să-şi confirme decizia de a colabora. Francizorul furnizează viitorului beneficiar informaţii care-i permit acestuia să participe, în deplină cunoştinţă de cauză, la derularea contractului de franciză.

Legiuitorul a prevăzut obligativitatea ca în contractul de franciză să fie introduse

următoarele clauze:

- obiectul contractului;

- drepturile şi obligaţiile părţilor;

- condiţiile financiare;

- durata contractului;

- condiţii de modificare, prelungire, reziliere.

Contractul de franciză va respecta obligatoriu următoarele principii:

- termenul va fi fixat astfel încât să permită beneficiarului amortizarea investiţiilor;

- francizorul va înştiinţa pe beneficiar, cu un preaviz suficient de mare, asupra intenţiei de a nu mai reînnoi contractul la data expirării sau de nu semna un contract nou;

- în cadrul clauzelor de reziliere se vor stabili circumstanţele care pot determina o reziliere fără preaviz;

- condiţiile în care va putea să opereze cesiunea drepturilor decurgând din contract, în special condiţii de desemnare a unui succesor;

- dreptul de preemţiune va fi prevăzut, dacă interesul menţinerii sau dezvoltării reţelei de franciză necesită recunoaşterea acestui drept;

-clauzele de non-concurenţă vor fi cuprinse în contract pentru protejarea know-how-ului;

- obligaţiile financiare ale beneficiarului vor fi precizate cu claritate, astfel încât să favorizeze obiective comune.

Francizorul controlează respectarea tuturor elementelor constitutive ale imaginii mărcii;

marca francizorului constituie garanţia calităţii produsului, serviciului, tehnologiei furnizate consumatorului, garanţie asigurată prin transmiterea şi prin controlul respectării know-how-ului,

furnizarea unei game omogene de produse şi/sau servicii şi/sau tehnologie.

Efectele contractului de franciză

Francizorul se obligă să furnizeze informaţii despre:

  1. experienţa dobândită şi transferabilă;
  2. condiţiile financiare ale contractului, respectiv redevenţa iniţială sau taxa de intrare în reţea redevenţe periodice, de publicitate, determinarea tarifelor privind prestările de servicii şi tehnologii, în cazul clauzei tarifelor privind prestări de servicii şi tehnologii, în cazul clauzei obligaţiilor contractuale de cumpărare;
  3. elemente care permit beneficiarului să facă un calcul al rezultatului previzionat şi să-şi întocmească planul financiar;
  4. obiectivele şi aria exclusivităţii acordate;
  5. durata contractului, condiţiile reînnoirii, rezilierii, cesiunii.

Francizorul trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

  1. să deţină şi să exploateze o activitate comercială pe o anumită perioadă, anterior lansării reţelei de franciză;
  2. să fie titularul drepturilor de proprietate intelectuală şi/sau industrială;
  3. să asigure beneficiarilor săi o pregătire iniţială şi asistenţă comercială şi/sau tehnică permanentă pe toată durata existenţei drepturilor contractuale.

Francizorul va notifica în scris beneficiarului orice încălcare a obligaţiilor contractuale şi-I va acorda un termen rezonabil de remediere.

Francizorul se asigură că beneficiarul, printr-o publicitate adecvată, face cunoscut că este o persoană independentă din punct de vedere financiar în raport cu francizorul sau cu alte persoane.

Beneficiarul trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

  1. să dezvolte reţeaua de franciză şi să menţină identitatea sa comună, precum şi reputaţia acesteia;
  2. să furnizeze francizorului orice informaţie de natură a facilita cunoaşterea şi analiza performanţelor şi a situaţiei reale financiare, pentru a asigura o gestiune eficientă în legătură cu franciza;
  3. să nu divulge la terţe persoane know-how-ul furnizat de către francizor, atât pe durata contractului cât şi ulterior.

Încetarea contractului de franciză poate interveni prin rezilierea contractului, relatiile postcontractuale se vor baza pe regulile unei concurente loiale.