1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Noțiune, caractere și structură

          Raportul juridic este o relaţie socială în care conduita persoanelor fizice sau juridice este reglementată prin norme de drept[1].

                               

          Raportul juridic civil este o relaţie socială, stabilită prin voinţa persoanelor, fizice sau juridice, aflate pe poziţie de egalitate juridică, poate avea caracater patrimonial sau nepatrimonial, întotdeauna reglementat de o norma de drept civil.

          Caracterele juridice juridice ale raportului juridic civil sunt:

  1. a) raportul juridic civil are caracter social doarece toate raporturile juridice se stabilesc între oameni, priviți ca persoane fizice sau ca persoane juridice. Chiar daca “legea vorbeşte” despre “regimul juridic al bunurilor”, în realitate se are în vedere conduita oamenilor (ca atitudine purtătoare de voinţă, n. a.) cu privire la bunuri sau lucruri[2];
  2. b) raportul juridic civil are caracter voliţional, deoarece, prin voinţa lor, exprimată liber, şi care îmbracă forma unui acord, îl încheie, îl modifică sau îl desfiinţează;                                                                              Raportul juridic civil, însă, în concret se transpune în practica juridică sub forma unui contract (de vânzare, de mandat, de închiriere, de schimb etc), care presupune o reglementare în Codul civil, ce reprezintă voinţa legiuitorului exprimată prin norma de drept civil.

          Din acest motiv, se poate vorbi de un caracter dublu volițional al raportului juridic, respectiv, voința exprimată de legiuitor prin norma de drept civil care reglementează contractul (sau actul juridic civil) la care se adaugă voinţa autorilor contractului (a părţilor);                                                                                                       c) Raportul juridic civil se caracterizează prin poziţia de egalitate juridică a părților (care nu trebuie confundată egalitatea cetăţenilor în faţa legii sau a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări, potrivit art. 16 alin. 1 din Constituţie).                                                                                                                         Egalitatea părţilor în cadrul raportului juridic se exprima prin nesubordonarea unei părți față de cealaltă, în ceea ce priveşte voinţa exprimată, la încheierea, la modifcarea sau la desfiinţarea raportului respectiv.

  1. d) raportul juridic civil poate avea caracter fie patrimonial fie În măsura în care raportul juridic civil are un conţinut economic, evaluabil în bani (exprimat în bani), raportul juridic civil este patrimonial (spre exemplu, contractul de vânzare, de schimb, de închiriere etc.). În sens contrar, dacă raportul juridic civil nu are conţinut evaluabil în bani, are caracter nepatrimonial (spre exemplu, convenţia părinţilor cu privire la stabilirea numelui de familie al copilului născut în afara căsătoriei)

          Raportul juridic civil, ca orice raport juridic, de altfel) cuprinde în structura sa următoarele elementele : părțile, conținutul și obiectul.

  1. Părţile sau subiectele raportului juridic civil sunt persoanele fizice și persoanele juridice, titulare de drepturi şi obligaţii civile.

          Codul civil în art 1 şi 3  prevede expres că acesta se aplică:

          F raporturilor patrimoniale şi cele nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil. Subiectele de drept civil sunt persoanele fizice şi persoanele juridice (art. 25 Cod civil).

          F raporturilor dintre profesionişti (comercianţi/între ei şi necomerciaţi/între ei, n. a.), participanţi la raporturi juridice de afaceri, precum şi

          F raporturilor dintre profesionişti şi orice alte subiecte de drept civil.

  1. Conținutul raportului juridic este dat de totalitatea drepturilor subiective şi obligaţiilor civile (corelative drepturilor) pe care le au părţile.
  2. 3. Obiectul raportului juridic civil constă în prestaţiile la care este îndrituit subiectul activ (creditorul) şi obligat subiectul pasiv (debitorul). De regulă, astfel de prestaţii se concretizează, ca exprimare materială, în Bunurile reprezintă, prin urmare, element de structură al raportului juridic, ca obiect derivat al acestuia.

          ü Profesioniştii conferă particularitate raporturilor juridice civile, acestea devenind raporturi juridice de afaceri.                                                                    Prin urmare dreptul afacerilor cuprinde norme ce reglementează raporturile dintre profesionişti (comercianţi sau necomercianţi), precum şi raporturile dintre profesionişti şi orice alte subiecte de drept civil, cărora li se aplică dispoziţiile Codului civil (potrivit art. 3 alin. 1 şi 2 Cod civil).                          Raporturile juridice la care participă profesioniştii comercianţi (deoarece din spiritul legii[3] rezultă ca fiind participanţi la raporturile juridice de afaceri sau nu şi profesionişi necomercianţi, care exercită profesii liberale[4]) în vederea desfăşurării activităţii de afaceri se caracterizează prin:                                              F poziţia de egalitate juridică, în situaţiile în care încheie, modifică sau desfiinţează raporturi de afaceri (spre exemplu, contracte);                                          F poziţia de subordonare, în cadrul raporturilor juridice în care ,,cealaltă parte,, este statul, prin reprezentarea acestuia (spre exemplu, registrul comerţului, administraţia fiscală, Monitorul Oficial etc).                                                                            Spre exemplu, profesionistul comerciant persoană fizică (persoană fizică autorizată, întreprinzător individual, întreprindere familială) sau persoană juridică (societate comercială) nu poate să exploateze legal o întreprindere ori să înceapă activitatea:                                                                                                                a) fără a se înscrie în prealabil registrul comerţului (care este registru public)[5] fie pentru constituirea sa valabilă (în cazul societăţii comerciale) fie pentru autorizarea exercitării comerţului (în cazul persoanelor fizice),                               b) fără să se înregistreze fiscal (obţinând codul unic de identificare) şi să achite taxele şi impozitele generate de activitatea sa de afaceri;                                      c) fără să înregistreze în registrul comerţului toate informaţiile şi actele necesare încunoştinţării terţilor în legătură cu schimbările intervenite în statutul său organic şi profesional[6];                                                                                                           d) fără, ca societatea comercială, să fie publicată în Monitorul Oficial al României,        

          De asemenea, raporturi juridice de subordonare se stabilesc între anumite societăţi comerciale cu statut special şi autorităţi publice, administrative, de reglementare, supraveghere şi control, înfiinţate în domeniile de specialitate respecive, care au tot calitatea de profesionişti (deorece exploatează o întreprindere fără să aibă un scop obţirea de profit) potrivit Codului civil[7], spre exemplu:                          - Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.), care în cea mai mare parte a principalelor sale  atribuţii cu referire la societăţile comerciale de asigurare este de a le autoriza şi supraveghea activitatea de asigurare, reasigurare, brokeraj de asigurare. Spre exemplu, ,,Un asigurător nu poate fi înregistrat în registrul comerţului fără avizul prealabil în vederea înregistrării emis de C.S.A.,, (art. 11 alin. 2 din Legea nr. 32/2000, privind activitatea de asigurare şi supravegherea sigurărilor, modificată şi republicată[8]).

          - Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M) este autoritate competentă în domeniul pieţei de capital şi care vizează activitatea de prestare de servicii de investiţii financiare ale societăţilor de servicii de investiţii. Aceste societăţi denumite S.S.I.F. -uri (societăţi de servicii de investiţii financiare)îşi desfăşoară activitatea şi funcţionează numai în baza autorizaţiei C.N.V.M. (art. 6 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital)[9].

          - Banca Naţională a României acordă autorizaţii (însoţite de documentaţii necesare) pentru înfiinţarea instituţiilor de credit (art. 10 din O.U.G. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, modificată[10]).

 

[1] A se vedea, G. Boroi, Drept civil. Teoria generală. Editura All, Bucureşti, 1997, p. 39;  Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. subiectele dreptului civil, ed. a VII -a revăzută şi adăugită de M. Nicolae şi P. Truşcă, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2001, p. 63.

[2]  A se vedea, Nicolae Titulescu, Observațiuni asupra reorganizarii facultăţilor de drept, Bucureşti, 1904, p. 47-48.

[3] Din interpretarea  Codului civil, şi a legislaţiei comerciale în vigoare.

[4] Persoane fizice şi juridice, cu preponderenţă, fizice, care îşi desfăşoară activitatea în baza unei autorizări de la un corp profesional, spre exemplu: Consiliul Medierii (pentru mediatori), Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor aurorizaţi (pentru experţi contabili şi contabili autorizaţi) etc.

[5] A se vedea, Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, modificată şi republicată, în art. 2, ,,Registrul comerţului este (...) instituţie publică cu personalitate juridică (...) organizată în subordinea Ministerului Justiţiei.

[6] A se vedea, Gh. Piperea, op. cit. p. 43.

[7] Articolul 3 alin. 3 Cod civil.

[8] Ultima modificare a fost prin Legea nr. 304/2007 publicată în M. Of. nr. 784 din19/11/ 2007.

[9] M. Of. Partea I, nr. 571 din 29/06/2004.

[10] Modifcată prin Legea nr. 227/2007, publicată în M. Of. nr. 480 din 18/07/2007.

Загрузка...