Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

 1. Principiul libertății formei ü În condițiile Codului civil în vigoare încheierea contractului se realizează prin simplu acord de voință al părților, capabile de a contracta, dacă lege nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă (art. 1178). Codul civil reglementează astfel principiul libertății formei în materia încheierii contractului.     

Prin urmare, regula sau principiul libertății formei în materia încheierii contractului presupune că simplu acord de voință între două sau mai multe persoane cu intenția de  a constitui, modifica, transmite sau stinge un raport juridic este necesar și suficient pentru ca un contract să fie considerat valabil încheiat. Forma contractului este acea condiție ce constă în modalitatea de exeriorizare a acordului de voință făcută cu  cu intenția de  a constitui, modifica, transmite sau stinge un raport juridic[1]                                                                                     Principiul se aplică dacă sunt întrunite cumulativ două condiții (una pozitivă și cealaltă negativă):                                                                                       - părțile sunt capabile să încheie contracte, deci să aibă capacitatea cerută de lege în acest sens;                                                                                                  - legea să nu impună o anumită formalitate pentru încheierea contractului respectiv.                                                                                                                    ü Potrivit art. 1179 Cod civil, condițiile esențiale,  pentru validitatea contractului sunt:                                                                                                                  1. capacitatea de a contracta;                                                                                2. consimțământul valabil încheiat;                                                                      3. un obiect determinat, valabil și licit;                                                                4. o cauză valabilă a obligațiilor.                                                           Aceste condiții se mai numesc și de fond sau intrinseci, pentru că țin de voința internă (care este reală) a părților, spre deosebire de condițiile care privesc forma contractului, ca modalitate de exteriorizare a acordului de voință.                             Ca principiu legea nu prevede nicio cerință în privința formei, punându - se astfel accentul pe libertatea de voință contractuală, asigurându-se, astfel, celeritatea circuitului civil[2], iar în măsura în care legea prevede o anumită formă a contractului, aceasta trebuie respectată, sub sancțiunea prevăzută de dispozițiile legale aplicabile (art. 1179 alin. 2 Cod civil).                                                                                                                                                                                       2. Capacitatea de a contracta                                                                 ü Capacitatea de a contracta pentru persoana fizică                                        Poate contracta orice persoană care este capabilă adică, ce are capacitate de exercițiu. Codul civil prevede în acest sens că, încheierea contractului se realizează prin simplu acord de voință al părților, capabile de a contracta (art. 1178 Cod civil),,                                                                                                       ,,Poate contracta, prin urmare, orice persoană care nu este declarată incapabilă de lege și nici oprită să încheie anumite contracte (art. 1180 Cod civil).          În afara altor cazuri prevăzute de lege nu au        capacitate de exercițiu, deci, nu sunt capabile următoarele persoane:                                                                                       - minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani;                                                                  - interzisul judecătoresc.                                                                      O persoană fizică capabilă să contracteze are capacitate de exercițiu. Capacitatea de exercițiu este aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice civile[3].  Între 14 și 16 ani persoana fizică are capacitate de exercițiu restrânsă, poate încheia singură anumite contracte, și anume:                                            - minorul de 14 ani poate face singur acte de conservare, de administrare care nu îl prejudiciază, precum și acte de dispoziție de mică valoare, cu caracter curent și care se execută la data încheierii lor (art. 41 alin. 2);                                       - minorul de 15 ani poate încheia acte juridice referitoare la munca, la îndeletnicirile artistice sau sportive ori la profesia sa, cu încuviințarea părinților sau a tutorelui, caz în care minorul exercită singur drepturile și îndeplinește tot astfel obligațiile născute din aceste acte (art. 42);                                                              Persoana  fizică cu capacitate  de exercițiu deplină nu are, în principiu, nicio restricție în privința încheierii contractelor. Capacitatea deplină începe la îmlinirea vârstei de 18 ani, cu două excepții:                                                                             - minorul dobândește capacitate deplină de exercițiu prin efectul căsătoriei, de la 16 ani (art. 39);                                                                                                        - minorului care a împlinit vârsta de 16 ani i se poate recunoaște de către instanța de tutelă capacitate deplină de exercițiu (art. 40).                                                         ü Actele făcute de persoana lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă cu încălcarea dispozițiilor referitoare la capacitatea civilă, inclusiv actele făcute de tutore fără autorizarea instanței de tutelă, atunci când această autorizare este cerută de lege sunt lovite de nulitate relativă, chiar fără dovedirea unui prejudiciu (art. 44 Cod civil.                                                             ü Capacitatea de a contracta pentru persoana juridică                             Și pentru persoana juridică, regula este principiul capacității de a contracta,  astfel, persoana juridică poate avea orice drepturi și obligații civile, cu excepția acelora care, prin naura lor sau potrivitlegii, nu pot apaține decât persoanei fizice (art. 206 Cod civil).                                                                               Persoana juridică       își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor (art. 209 alin. 1 Cod civil). De la data constituirii organelor de administrare persoana juridică are deci capacitatea de exercițiu, adică aptitudinea de exercită drepturile și de a-și îndeplini obligațiile.                                                                                                       După cum vom arăta, organele de administrare se constituie la data înființării persoanei juridice, dată de la care se și dobândește capacitatea de folosință.                                                                                                              Atât capacitatea de folosință și cât și cea de exercițiu a persoanei juridice încep la aceeași dată, care este însă diferită în funcție modul de înființare a persoanei juridice.                                                                                                Până la data constituirii organelor de administrare, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor care privesc persoana juridică, adică pentru constituirea sa valabilă, se fac de către fondatori ori de către persoanele fizice sau persoanele juridice desemnate în acest scop (art. 210 alin. 1 Cod civil).                                         Se recunoaște astfel, persoanelor juridice supuse înregistrării și o capacitate de folosință anticipată care începe chiar de la data actului de înființare, de la care poate dobândi drepturi și să își asume obligații, însă numai în măsura necesară pentru ca persoana juridică să ia ființă în mod valabil (art. 205 alin. 3 Cod civil).               Prin act de înființare se înțelege actul de constituire a persoanei juridice și, după caz, statutul acesteia (art. 194 alin. 2 Cod civil).                                            Capacitatea de folosință a persoanei juridice, respectiv, aptitudinea de a avea drepturi și obligații, începe:                                                                                - pentru persoanele juridice supuse înregistrării, de la data înregistrării lor (art 205 alin. 1 Cod civil);                                                                                                - pentru persoanele juridice nesupuse înregistrării, potrivit art. 194 Cod civil[4], de la data actului de înființare, de la data autorizării constituirii lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerințe prevăzute de lege.                                                Pentru persoanele juridice fără scop patrimonial  principiul capacității de a încheia contracte este subordonat principiului specialității capacității de folosință, potrivit căruia persoanele juridice pot avea ,,doar acele drepturi și obligații civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit de lege, actul de constituire sau statut (art. 206 alin. 2 Cod civil)[5].                                                                      O excepție de la regula capacității de folosință anticipată recunoscută doar în legătură cu nașterea valabilă a persoanei juridice supusă înregistrării este reglementată în legătură cu liberalitățile, care pot fi primite în condițiile dreptului comun, de la data actului de înființare, iar în cazul fundațiilr testamentare, din momentul, din momentul deschiderii succesiunii testatorului, chiar și în cazul în care liberalitățile nu sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia ființă în mod valabil (art. 208 Cod civil)[6].                                                                                        ü Actele juridice încheiate cu încălcarea dispozițiilor referitoare la capacitatea civilă a persoanelor juridice sau cu nerespectarea principiului specialității capacității de folosință pentru persoanele fără scop patrimonial sunt lovite de nulitate absolută, fiind vorba de nerespectarea unor condiții de fond, esențiale și de validitate a contractului (art. 206 alin. 3 Cod civil).                                                                                                                                                            

S. 4. 2. 3. Consimțământul valabil încheiat                                                    Consimțământul poate fi definit ca fiind manifestarea în exterior a hotărârilor (a voințelor) ambelor părți de a contracta.                                                           Prin urmare, contractul ca produs al consimțământului, este rezultatul întâlnirii dintre voințele individuale ale viitoarelor părți contractante[7].                      Ø Doctrina juridică a lansat și teoria formării progresive a consimţământului în materie contractuală, văzută drept un instrument de adaptare a întinderii consimţământului[8]. Prin această teorie a fost abandonată concepţia clasică potrivit căreia contractul se formează instantaneu, respectiv, încheierea contractului rezultă în mod spontan din simplul acord de voință reprezentat de un schimb de consimţăminte.  Teoria menționată arată că există situaţii în care primul contact juridic dintre părţile eventaule ale viitorului contract reprezintă doar naşterea unui consimţământ parţial, a cărui completare se va face apoi progresiv, în intervalul de reflexie autoprocurat de părţi sau alocat „părţii slabe” de legiuitor[9]

4. 2. 3. 1. Formarea contractului. ü Încheierea contractului.                                                                   Încheierea contractului se realizează prin negocierea lui de către părți sau  prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta (art. 1182 Cod civil).  Negocierea presupune ca părțile să se pună de acord asupra elementelor esențiale ale contractului.                                                                                Elementele secundare ale contractului pot fi stabilite ulterior de către părți sau chiar de către altă persoană decât părțile contractante. Dacă asupra acestor elemente secundare părțile nu se înțeleg, sau nu sunt de acord cu decizia părții căreia i s-a încredințat această sarcină, oricare parte poate cere instanței să dispună completarea contractului, în funcție de împrejurări, de natura contractului și de intenția părților.                                                                                            Formarea contractului este guvernată de principiul libertății de voință al părților de a încheia sau nu un contract, acesta se exprimă prin aceea că părțile sunt libere să inițieze, să desfășoare sau să rupă negocierile nefiind răspunzătoare pentru neresușita acestora (art. 1183 alin. 1 Cod civil).                    Pe parcursul negocierilor părțile sunt ținute să respecte anumite exigențe care țin de buna - credință, de obligația de confidențialitate sau chiar de forma contractului. Prin urmare:                                                                                               - este interzisă orice limitare sau excludere a bunei - credințe prin convenție între părți. Se încalcă buna credință dacă  se constată conduita părții care inițiază sau continuă negocieri fără intenția de a încheia contractul, ajungând chiar până la ruperea negocierilor . Partea căreia i se impută această  această atitudine de rea credință răspunde pentru prejudiciul cauzat celeilalte părți (art. 1183 alin. 3, 4 Cod civil)[10].                                                                                                                         - dacă una din părți comunică celeilalte o informație confidențială, aceasta din urmă parte este obligată să nu o divulge și să nu o folosească în interes propriu, indiferent dacă, se încheie sau nu contractul. Nerespectarea acestei obligații atrage după sine răspunderea pentru culpă (art. 1184 Cod civil).                                                          - dacă asupra unui anumit element de care depinde încheierea contractului,  sau asupra unei anumite forme, există un dezacord, contractul nu se încheie până nu se ajunge la un acord cu privire la acestea (art. 1185 Cod civil).                                      ü Momentul și locul încheierii contractului                                   Contractul se încheie în momentul în care oferta se întâlnește cu accepatarea.       Momentul încheierii contractului diferă după cum este vorba de contracte încheiate între prezenți, sau între absenți[11] (prin corespondență).                        Dacă viitoarele părți contractante sunt prezente în același loc, contractul se consideră încheiat în momentul / și prin realizarea acordului de voință sau al exprimării consimțământului lor[12].                                                                                      Dacă viitoarele părți contractante, nu sunt prezente în același loc, ci în locuri diferite, la distanță una de cealaltă, contractul se consideră că se se încheie între absenți[13], iar acordul de voință se realizează prin formularea unei oferte urmată de acceptare[14].                                                                                                 Pentru contractul care se încheie între absenți, Codul civil consacră, prin reglementare, teoria recepțiunii[15], adoptată de doctrină și practică, potrivit căreia, contractul se consideră încheiat în momentul și în locul în care acceptarea ajunge la ofertant, chiar dacă acesta nu ia cunoștință de ea din motive care nu îi sunt imputabile (art. 1186 alin. 1). Se consideră astfel că simpla primire de către ofertanta corespondenței expediate de acceptant constituie o prezumție relativă că ofertantul a luat cunoștință de acceptare[16]                                                         De asemenea, contractul se consideră încheiat și în cazul în care destinatarul ofertei face un act corespunzător unui început de executare a contractului. Astfel, contractul se consideră încheiat în momentul în care destinatarul ofertei săvârșește un act sau un fapt concludent, fără a-l înștiința pe ofertant, dacă, în temeiul ofertei, al practicilor stabilite între părți, al uzanțelor sau potrivit naturii afacerii, acceptarea se poate face în acest mod (art. 1186 alin. 2 Cod civil).                            Momentul încheierii contractului este important de stabilit din, cel puțin, următoarele motive[17]:                                                                                                     - din momentul încheierii contractului se produc efectele acestuia, adică se nasc drepturile și obligațiile ce revin părților;                                                                - oferta este caducă (fără efect) numai până la momentul încheierii contractului;                                                                                                                         - de la momentul încheierii contractului, dacă o parte nu - și execută obligațiile va avea o răspundere contractuală; dacă contractul nu s-a încheiat     și una din părți - ofertantul sau destinatarul ofertei - o prejudiciază pe celalaltă răspunderea va fi delictuală, spre exemplu, în cazul unei oferte cu termen ofertantul retrage oferta înăuntrul termenului;                                                           - în cazul unui conflict de lege în timp contractului i se va aplica lege în vigoare la momentul încheierii sale;                                                                                    - din momentul încheierii contractului curg și se calculează termenele de prescripție extinctivă.                                                                                          Locul încheierii contractului urmează aceleași reguli care se aplică și momentului încheierii contractului.                                                                                Dacă contractul se încheie între persoane prezente, locul încheierii acestuia este chiar locul unde se află părțile.                                                                              Dacă contractul se încheie prin corespondență, de regulă, locul încheierii acestuia este unde acceptarea ofertei se întâlnește cu oferta, adică la ofertant (art. 1186 alin. 1 Cod civil).                                                                                                     În cazul în care, contractul se încheie în momentul în care destinatarul ofertei săvârșește un act sau un fapt concludent fără a-l înștiința pe ofertant dacă, în temeiul ofertei, al practicilor stabilite între părți, al uzanțelor sau potrivit naturii afacerii, acceptarea se poate face în acest mod (art. 1186 alin. 2 Cod civil), locul unde accepatrea ofertei se întâlnește cu oferta este la destinatarul ofertei sau acceptant. Deci locul încheierii contractului este la  destinatarul ofertei sau acceptant.                                                                                                        Locul formării contractului determină ,,pentru anumite contracte competența instanței ce va fi sesizată cu litigiile decurgând din executarea contractului[18], iar în cazul conflictului de legi în spațiu, legea aplicabilă.                       ü Forma ofertei și acceptării ofertei                                                                         Oferta și acceptarea trebuie emise în forma cerută de lege pentru încheierea valabilă a contractului (art. 1187 Cod civil).  Spre exemplu, dacă pentru contractul ce urmează a se încheiea legea cere forma autentică (solemnă), oferta și acceptarea îmbracă aceeași formă. Exemplificîm în acest caz, contractul de vânzare - cumpărare a unui imobil (teren, contrucție).                                                   ü Momentul și locul încheierii contractelor la distanță[19]                                      Ordonanţă 130/2000, reglementează condiţiile încheierii şi executării contractelor comerciale la distanţă între comercianţii care furnizează produse sau servicii şi consumatori (art. 1).                                                                                      Contractul la distanță este contractul de furnizare de produse sau servicii încheiat între un comerciant și un consumator, în cadrul unui sistem de vânzare organizat de către comerciant, care utilizează în mod exclusiv, înainte și la executarea acestui contract una sau mai multe tehnici de comunicare la distanță[20] (art. 2 alin. 1, a, O. G. 130/2000).                                                                               Comerciantul care furnizează produse sau servicii are calitatea de ofertant, iar consumatorii sunt destinatarii ofertei.                                                                            Comerciantul, înainte de încheierea contractului la distanţă lansează oferta, trebuind să informeze consumatorul în timp util, corect şi complet despre conținutul acesteia[21].

          Dacă părţile nu au convenit altfel, contractul se consideră încheiat, în momentul primirii mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa (art. 5). Locul încheierii contractului fiind la comerciantul ofertant. O. G. 130/2000, ca și Codul civil intrat în vigoare ulterior acesteia, a adoptat teoria recepțiunii, sau sistemul cunoașterii prezumate a conținutului acceptării[22], în privința momentului și locului de încheiere a contractului.

          ü Momentul și locul încheierii contractelor prin mijloace electronice    Contractele electronice sunt încheiat prin intermediul mijloacelor informatice.   Aceste contracte sunt reglementate de Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic[23].                                                                                                  Pentru validitatea contractelor încheiate prin mijloace electronice[24] nu este necesar consimţământul prealabil al părţilor asupra utilizării mijloacelor electronice (art. 7 alin. 2). Proba încheierii acestor contracte şi a obligaţiilor care rezultă din acestea este supusă dispoziţiilor dreptului comun în materie de probă şi prevederilor Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică (art. 7 alin. 2).

          Referitor la momentul încheierii contractelor electronice art. 9 din Legea nr. 365/2002 prevede următoarele situații:

          F prin derogare de la norma generală în materie (art. 1186 alin. 1 Cod civil), corespunzătoare teoriei recepțiunii, art. 9 alin. 1, instituie ,,teoria informațiunii,,   prevăzând că ,,dacă părțile nu au convenit altfel, contractul se consideră încheiat în momentul în care acceptarea ofertei de a contracta a ajuns la cunoștința ofertantului,,. Potrivit teoriei informațiunii contractul se încheie în momentul ofertantul ia cunoștință de cuprinsul acceptării[25]; locul încheierii contractului este, în acest caz, la destinatarul ofertei (la ofertant).   

          F  articolul 9 alin. 1, prima teză, din același act normativ, prevede o situație specială pentru ,,contractul care, prin natura sa ori la cererea beneficiarului, impune o executare imediată a prestației caracteristice,, caz în care ,,contractul se consideră încheiat în momentul în care debitorul acesteia a început executarea,,. Locul încheierii contractului este la destinatarul ofertei (acceptant).         În spiritul aceleași reglementări sunt dispoziţiile  art. 1186 alin. (2) din Codul civil, și anume: ”contractul se consideră încheiat în momentul în care destinatarul ofertei săvârşeşte un act sau un fapt concludent, fără a-l înştiinţa pe ofertant, dacă, în temeiul ofertei, al practicilor stabilite între părţi, al uzanţelor sau potrivit naturii afacerii, acceptarea se poate face în acest mod.”

          F în situația în care ofertantul a cerut, însă, ca în prealabil să i se comunice acceptarea, contractul se va considera încheiat în momentul în care acceptarea ofertei de a contracta a ajuns la cunoştinţa sa (art. 9 alin.1, teza a doua)[26].         

           Potrivit art. 9 alin. 3, în cazul în care  destinatarul trimite prin mijloace electronice oferta de a contracta (având calitatea de ofertant) sau acceptarea ofertei ferme de a contracta făcute de furnizorul de servicii[27] (având calitatea de beneficiar al ofertei de a contracta), furnizorul de servicii are obligația de a confirma primirea ofertei sau, după caz a acceptării acesteia, în unul din următoarele moduri:

  1. a) trimiterea unei dovezi de primire prin poșta electronică sau printr-un alt mijloc de comunicare individuală echivalent, la adresa indicată de către destinatar, fără întârziere;                                                                                                           b) confirmarea primirii ofertei printr-un mijloc echivalent celui utilizat pentru trimitera acesteia, de îndată ce oferta a fost primită de furnizorul de servicii, cu condiţia ca această confirmare să poată fi stocată şi reproduă de destinatarul serviciilor                                                                              

          Ofertele sau acceptarea ofertei, precum și confirmarea primirii ofertei sau a cceptării ofertei, se consideră primite atunci când părțile cărora le sunt adresate pot să le acceseze (art. 9 alin. 4 Legea nr. 365/2002).                                                              De asemenea, relevant în cazul determinării momentului încheierii unui contract este  marcarea temporală a documentelor şi atestarea locului unde s-au încheiat acestea din partea furnizorului de servicii de marcare temporală sau de către notarul public prin acelaşi precedeu tehnic[28].                                                         Marcarea temporală este reglementată de Legea nr. 451/2004 privind marca temporală[29] care stabileşte regimul juridic al acesteia şi condiţiile de furnizare a serviciilor de marcare temporală.                                                               Marca temporală este o colecţie de date în formă electronică, ataşată în mod unic unui document electronic şi care certifică faptul că anumite date în formă electronică au fost prezentate la un moment de timp furnizorului de servicii de marcare temporală (art. 2, lit. b, Legea nr. 451/2004).                                                       Furnizorul de servicii de marcare temporală trebuie să păstreze un registru electronic operativ de evidenţă cuprinzând momentul de timp la care au fost emise mărcile temporale (art. 5, alin.1 Legea nr. 451/2004).                                                                Întrucât marcarea temporală este folosită pentru darea de dată certă, cu toate că legea nu prevede expres, se apreciază[30] ca fiind posibil ca notarul public să efectueze şi operaţiunea de marcare.                                                                                      ü Oferta de a contracta. Condiții. Clasificare                                        Oferta de a contracta este o propunere făcută de ofertant în vederea încheierii unui contract. Oferta se mai numește și policitațiune și este un act juridic unilateral, fiind rezultatul unei singure voințe, a ofertantului sau a unei persoane care are inițiativa încheierii contractului, (în condițiile art. 1188 Cod civil alin. 2, pe care le vom vedea mai jos).                                                                         Pentru produce efecte oferta trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  1. a) să cuprindă o propunere de încheiere a unui contract (art. 1187 alin. prima teză, Cod civil); b) trebuie să fie fermă și neechivocă, adică să exprime intenția ofertantului de a se obliga în cazul acceptării ei de către destinatar (art. 1187 alin. 1, a treia teză Cod civil);   prin urmare oferta trebuie sa fie o manifestare de voință reală, serioasă, conștientă și cu intenția de a angaja din punct de vedere juridic (spre exemplu, o marfă expusă în vitrină fără preț, nu valorează ofertă în scop de vânzare, ci reprezintă reclamă a mărfii respective).
  2. c) trebuie sa fie precisă și completă; să conțină suficiente elemente pentru formarea contractului, adică oferta trebuie să fi precisă și completă în privința elementelor ce formază conținutul ofertei; (art. 1187 alin. 1, a doua teză, Cod civil).                                                                                                                    Oferta poate proveni de la persoana care are inițiativa încheierii contractului, care îi determină conținutul sau, după împrejurări, care propune ultimul element esențial al contractului (art. 1188 Cod civil alin. 2);
  3. d) să fie adresată unui destinatar, care, în principiu, potrivit Codului civil, trebuie să fie determinat (art. 1189 Cod civil);

          ü Clasificarea ofertei.                                                                               F Oferta poate fi adresată, ca regulă unei persoane determinate (art. 1189 Cod civil), prin excepție însă, și unei persoane nedeterminate.                                                De asemenea, nu constituie, prin ea însăși, ofertă de a contracta, solicitarea de a formula oferte adresată uneia sau mai multor persoane determinate.            Propunerea adresată unor persoane nedeterminate, chiar dacă este precisă nu valorează ofertă ci, după împrejurări, solicitare de ofertă sau intenție de negociere (art. 1189 alin. 1 Cod civil).                                                      

          Prin excepție, propunerea adresată unor persoane nedeterminate valorează ofertă dacă aceasta rezultă astfel din lege, din uzanțe ori neîndoielnic, din împrejurări. În aceste cazuri, revocarea ofertei adresate unor persoane nedeterminate produce efecte numai dacă este făcută în aceeași formă cu oferta însăși sau într-o modalitate care permite să fie cunoscută în aceeași măsură cu aceasta.

          F Oferta poate fi cu termen și fără termen de accepatare.

            Oferta cu termen trebuie menținută până la expirarea termenului. Înăuntrul acestui termen oferta este irevocabilă. De asemenea, oferta este irevocabilă atunci când poate fi considerată astfel în temeiul acordului părților, al practicilor stabilite  între acestea, al negocierilor, al conținutulu ofertei ori al uzanțelor (art. 1191  Cod civil).                                                                                                                               Declarația  de revocare a unei oferte irevocabile nu produce niciun efect, este caducă.                                                                                                                     Oferta fără termen poate fi adresată unei persoane prezente sau unei persoane absente.

          Oferta fără termen de acceptare adresată unei persoane prezente trebuie acceptată de îndată, în caz contrar rămâne fără efect (devine caducă). Se consideră ofertă  fără termen de acceptare adresată unei persoane prezente oferta transmisă prin telefon sau prin alte asemenea mijloace de comunicare la distanță (art. 1194 alin. 2 Cod civil).

            Oferta fără termen de acceptare, adresată unei persoane absente, trebuie menținută un termen rezonabil, după împrejurări, pentru ca destinatarul să o primească, să o analizeze și să expedieze acceptarea.

            Oferta fără termen de acceptare poate fi revocată oricând până la încheierea contractului; revocarea nu împiedică încheierea contractului decât dacă ajunge la destinatar înainte ca acesta să fi expediat acceptarea, iar în cazul în care destinatarul ofertei săvârșește un act sau un fapt concludent care determină încheirea contractului, înaintea săvârșirii acestuia.

            Oferta devine caducă dacă:                                                                                   a) acceptarea nu ajunge la ofertant în termenul stabilit sau, în lipsă, în termenul rezonabil;                                                                                                       b) destinatarul o refuză.                                                                                        Decesul sau incapacitatea ofertantului atrage caducitatea ofertei irevocabile numai atunci când natura afacerii o impun.                                               

          ü Acceptarea ofertei reprezintă consimțământul destinatarului ofertei de a încheia contractul. Pentru a produce efecte acceptarea trebuie să îndeplinească următoarele condiții:                                                                                       1. să fie concordantă cu oferta. Răspunsul destinatarului nu constituie acceptare atunci când:                                                                                                a) cuprinde modificări sau completări care nu corespund ofertei primite;                b) nu respectă forma cerută anume de ofertant;                                                    c) ajunge la ofertant după ce oferta a devenit caducă;                                           Răspunsul destinatarului care nu concordă cu oferta este considerat contraofertă (art. 1197 Cod civil);                                                                                2. să fie neîndoielnică. Orice act sau fapt al destinatarului constituie acceptare dacă indică în mod neîndoielnic acordul său cu privire la ofertă, astfel cum aceasta a fost formulată (art. 1196 alin. 1, teza I Cod civil);                                                3. să ajungă în termen la autorul ofertei (art. 1196 alin. 1, teza II Cod civil). Acceptarea trebuie să intervină în termenul stabilit de ofertant sau, dacă oferta a fost făcută fără termen, înainte de a deveni caducă sau înainte de revocare (cu excepția art. 1186 alin. 2 coroborat cu art. 1193 alin. 2 Cod civil)[31].

          Codul civil permite, prin excepție și acceptarea tardivă, aceasta produce efecte numai dacă autorul ofertei îl înștiințează de îndată pe acceptant despre încheierea contractului (art. 1198 alin. 1 Cod civil).                                                            De asemenea, acceptarea făcută în termen, dar ajunsă la ofertant după expirarea termenului, din motive neimputabile acceptantului, produce efecte dacă ofertantul nu-l înștiințează despre aceasta de îndatăv(art. 1198 alin. 2 Cod civil).            4. trebuie să fie comunicată ofertantului.          Oferta, acceptarea, precum și revocarea acestora produc efecte numai din momentul în care ajung la destinatar, chiar dacă acesta nu ia cunoștință de ele din motive care nu îi sunt imputabile. Comunicarea trebuie făcută prin mijloace cel puțin la fel de rapide ca cele folosite de ofertant, dacă din lege, din acordul părților, din practicile stbilite între acestea sau din alte împrejurări nu rezultă contrariul (art. 1200 alin. 1 și 2 Cod civil).                                                                                                                                Atât oferta cât și acceptarea pot fi retrase dacă retrgerea ajunge la destinatar anterior sau concomitent cu oferta sau după caz, cu acceptarea (art. 1199 Cod civil).                                             

  1. 4. 2. 3. 2. Valabilitatea consimțământului Pentru a fi valabil consimțământul trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie serios, să fie exprimat liber, și în cunoștință de cauză (art. 1204 Cod civil).                                                                              De asemenea, pentru a fi valabil consimțământul trebuie să provină de la o persoană cu descernământ, respectiv, care are reprezentarea consecințelor (efectelor juridice) juridice ale în încheierii actului în cauză.                                              Lipsa discernământului la încheierea actului sancționează actul respectiv cu nulitatea relativă, și anume:                                                                                           a) este anulabil contractul încheiat de o persoană care, la momentul încheierii acestuia, se afla, fie și numai vremelnic, într-o stare care o punea în neputința de a-și da seama  de urmările faptei sale (art. 1205 alin. 1 Cod civil); spre exemplu, o persoană este în neputința de a-și da seama de urmările sale dacă, fie este minoră, datorită vârstei (ca stare constantă, până la împlinirea vârstei care îi permite să încheie acte juridice[32]), fie se află în stare de ebrietate, de somnambulism, mânie puternică, sub influența unor substanțestupefiante (ca stare vremelnică);                                                                                                                   b) poate fi anulat contractul încheiat de o persoană pusă ulterior sub interdicție dacă, la momentul când actul a fost făcut, cauzele punerii sub interdicție existau și erau îndeobște cunoscute (art. 1205 alin. 1 Cod civil);  spre exemplu, interdicția este pusă prin hotărâre judecătorească      .                                                         Principiul libertății încheierii unui act juridic poate fi încălcat prin intermediul viciilor de consimțământ care alterează voința persoanei care în mod potențial dorește să încheie actul respectiv.                                                                        Prin urmare, exprimarea liberă a consimțământului, ca și condiție de valabilitatea a acestuia, este afectată de următoarele vicii  : eroare, dol, violență și leziune (art. 1206 alin. 1 și 2 Cod civil).                                                                         F Eroarea este falsa reprezentare a realității din mintea unei părți, la încheierea contractului (actului juridic)[33]. Partea care se află în eroare la încheierea contractului poate cere anularea acestuia ,,care, sub aspect terminologic, trebuie înțeleasă ca atrăgând nulitatea relativă,,[34]. Nu orice falsă reprezentare a realității constituie însă viciu de consimțământ ci numai eroarea esențială.                              Partea care, la momentul încheierii contractului, se află într-o eroare esențială (într-una din condițiile de mai sus) poate cere anularea acestuia, dacă celalaltă parte știa sau, după caz, trebuia să știe că faptul asupra căruia a purtat eroarea era esențială pentru încheierea contractului (art. 1207 alin. 1 Cod civil).           Codul civil consideră că eroarea este esențială, potrivit art. 1207 alin. 2:                   1. când poartă asupra naturii sau obiectului contractului (error in negotio și error in corpore); eroarea poartă asupra naturii contractului, spre exemplu, în cazul în care o parte credea în mod greșit că a încheiat un contract de vânzare cu clauză de întreținere[35], în realitate este vorba de un contract de vânzare fără astfel de clauză; eroarea poartă asupra obiectului contractului, spre exemplu, în cazul în care o parte crede că va cumpăra un anumit bun (un teren), iar cealaltă parte vrea să vândă alt bun (o construcție);                                                          2. când poartă asupra identității obiectului prestației sau asupra unei calități a acestuia ori asupra unei alte împrejurări considerate esențiale de către părți în absență căreia contractul nu s-ar fi încheiat (error in substantia);  calitățile obiectului sunt tocmai cele care au determinat încheierea contractului, ceea ce înseamnă că în lipsa acestor calități - asupra cărora poartă eroarea -  contractul nu s-ar fi încheiat[36].                                                                                                 3. când poartă asupra identității persoanei sau asupra unei calități a acesteaia în absența căreia contractul nu s-ar fi încheiat (error in persona); spre exemplu, în cazul contractelor încheiate intuitu personae[37], când s-a încheiat un contract de intermediere (mandat sau comision etc) în considerarea persoanei intermediarului (mandatarului sau comisionarului etc).                                                 De asemenea, nu este esențială eroarea care privește simplele motive ale contractului, cu excepția cazului în care prin voința părților asemenea motive au fost considerate hotărâtoare (art. 1207 alin. 4 Cod civil).                                                     Ø În funcție de natura realității falsificate, eroarea poate fi de fapt și de drept.                                                                                                                   Eroarea de fapt este falsa reprezentare avunei situații faptice existente la încheierea unui contract[38], spre exemplu, situațiile de eroare esențială prezentate mai sus.                                                                                                                      Eroarea de drept este esențială, și prin umare conduce la anularea contractului, atunci când privește o normă juridică determinantă, potrivit voinței părților, pentru încheierea contractului (art. 1207 alin. 3 Cod civil)[39].  Eroarea de drept nu poate fi invocată în cazul dispozițiilor legale accesibile și previzibile.                    Ø Codul civil reglementează cazuri particulare de eroare care nefiind considerate vicii de consimțământ nu conduc la sancționarea contractului cu anularea, și anume:                                                                                                   - eroarea scuzabilă, intervine dacă faptul asupra căruia a purtat ,,falsa reprezentarea,, putea fi, după împrejurări, cunoscut cu diligențe rezonabile (art. 1208 alin. 1 Cod civil);                                                                                                       - eroarea asumată, poartă asupra unui element cu privire la riscul de eroare a fost asumat de cel care invocă sau, după împrejurări, trebuia să fie asumat de acesta (art. 1209 Cod civil);                                                                                          - simpla eroare de calcul, atrage numai rectificarea, afară de cazul în care, concretizându-se într-o eroare asupra cantității, a fost esențială pentru încheierea contractului. eroarea de calcul trebuie corectată la cererea oricăreia dintre părți (art. 1210 Cod civil);                                                                                                          De asemenea, fără a fi considerată eroare esențială, dar căreia i se aplică dispozițiile referitoare la eroare, respeciv, efectul anulării contractului, Codul civil reglementează eroarea ce poartă asupra declarației de voință ori când declarația a fost transmisă inexact prin intermediul unei alte persoane sau prin mijloace de comunicare la distanță(art. 1211 Cod civil);                                                  Partea care este victima erorii esențiale rămâne obligată în contractul astfel încheiat dacă cealaltă este de acord cu executarea, urmând ca prevederile contractuale să fie adaptate în  mod corespunzător. Se are astfel în vedere adaptarea prevederilor contractuale asupra cărora poartă eroarea în sens de modificare a acestora. De asemenea, partea care este victima unei erori esențiale nu poate invoca eroarea încălcând exigențele bunei credințe                                                                  F Dolul este fapta unei părți ale unui eventual contract fie, de a induce în eroare cealaltă parte prin manopere viclene, dolosive, pentru a o determina să încheie contractul  fie a omite, în mod fraudulos, de a o informa asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie (art. 1214 alin. 1 Cod civil). Dolul este prin urmare o eroare provocată, spre deosebire de eroarea menționată anterior, care este spontană    .                                                                                               Dolul, ca fapt delictual, presupune din partea unei persoane care urmărește să încheie un contract:                                                                                           - acțiunea de a induce în eroare, de a se folosi de mijloace viclene, ca faptă delictuală comisivă;                                                                                              - omisiunea, cu intenție  frauduloasă, de a nu informa anumite împrejurări,    despre care, în cunoștință de cauză, celalaltă parte n-ar fi încheiat contractul.                      Dolul poate proveni de la o parte contractantă, de la reprezentantul, prepusul ori gerantul afacerilor celeilalte părți,  dar și de la un terț.                                Anularea contractului poate fi cerută în toate cazurile, indiferent de la cine provine dolul, însă în următoarele condiții:                                                  - partea al cărei consimțământ a fost viciat prin dol poate cere anularea contractului, chiar dacă eroarea în care s-a aflat nu a fost esențială (art. 1214 alin. 2 Cod civil); înseamnă că anularea se poate cere și pentru provocarea uneia din erorile neesențiale reglementate de Codul civil (eroarea scuzabilă[40], eroarea asumată[41], simplă eroare de calcul[42],    eroarea ce poartă asupra declarației de voință ori când declarația a fost transmisă inexact[43];                                                       - contractul este anulabil și atunci când dolul emană de la reprezentantul, prepusul ori gerantul afacerilor celeilalte părți (art. 1214 alin. 3 Cod civil);                     - partea care este victima dolului unui terț - străin de contract -  poate cere anularea doar dacă celalaltă parte a cunoscut sau, după caz, ar fi trebuit să cunoască dolul la încheierea contractului (art. 1215 alin. 1 Cod civil); prin urmare dolul nu se impută contractantului dacă se dovedește că acesta nu a cunoscut manoperele dolsive ale terțului. Îndependent de anularea contractului, autorul răspunde pentru prejudiciile ce ar rezulta.                                                                         - dolul trebuie dovedit de către partea partea care se consideră victima acestuia, prin urmare, dolul nu se presupune (art. 1214 alin. 4 Cod civil). Fiind vorba despre o faptă delictuală dovada dolului se face prin orice mijloc de probă[44].               Sancțiunea aplicabilă în cazul dovedirii dolului este anularea acului (nulitate realtivă), iar în ipoteza în care se constată un prejudiciu din partea autorului dolului acesta ,,răspunde pentru prejudiciul ce ar rezulta,, (art. 1215 alin. 3 Cod civil). De asemenea, cel al cărui consimțământ a fost viciat prin dol are dreptul de  a pretinde, în afară de anulare, și daune interese sau, dacă preferă menținerea contractului, de a solicita numai reducerea prestației sale cu valoarea daunelor-interese la care ar fi îndreptățit (art. 1257 Cod civil).                   F Violența este inducerea unei temeri justificate, fără drept, de cealaltă parte sau de un terț pentru a determina o persoană să încheie un contract. Partea victimă a violenței, a sentimentului de teamă care i-a fost indusă, poate cere anularea contractului încheiat sub imperiul acestei temeri.                                        De reținut, că în lipsa acestei amenințări, victima violenței nu și-ar fi dat consimțământul la încheierea contractului.                                                         Violența este viciu de consimțământ și atrage anularea contractului când este îndreptată nu numai împotriva persoanei contractantului, ci și împotriva unei persoane apropiate, precum soțul, soția, ascendenții ori descendenții părții al cărei consimțământ a fost viciat (art. 1216 alin. 3 Cod civil).                                            Violența poate privi: viața, onoarea sau bunurile persoanei, acestea fiind expuse sub imperiul amenințării unui pericol grav și iminent (art. 1216 alin. 2 Cod civil).                                                                                                                            În toate acazurile, existența violenței se apreciază în funcție de vârsta, starea socială, sănătatea și caracterul celui asupra căruia s-a exercitat violența, precum și de orice altă împrejurare ce a putut influența starea acestuia la momentul încheierii contractului (art. 1216 alin. 4 Cod civil).                                                                       Pentru a fi în prezența violenței ca viciu de consimțământ trebuie îndeplinite condițiile:                                                                                                                      - temerea indusă de autorul actului de violență trebuie să fie justificată[45], adică să determine - să se justifice prin acțiunea persoanei împotriva căreia este îndreptată - să încheie contractul, în lipsa cărei temeri - care o expune la un pericol grav și iminent - nu l-ar fi încheiat (în condițiile art. 1216 Cod civil). În aprecierea caracterului justificat al violenței se ține seama de vârsta, starea socială, sănătatea și caracterul celui asupra căruia s-a exercitat violența, precum și de orice altă împrejurare ce a putut influența starea acestuia la momentul încheierii contractului;           - temerea indusă trebuie să fie ,,fără drept,, (art. 1216 alin. 1 Cod civil) injustă.                                                                                                      

Se distinge însă și așa numita amenințare justă, prin amenințarea cu exercițiul unui drept, în sens de atenționare, care nu reprezintă violență, spre exemplu, creditorul il amenință pe debitor că dacă acesta nu-i va restitui suma de bani datorată, la scadență, îl va da în judecată.     Constituie însă violență temerea insuflată prin amenințarea cu exercițiul unui drept făcută în scopul de a obține avantaje nejustificate (art. 1217 Cod civil). De asemenea, nu atrage anularea contractului:             

- simpla temere izvorâtă din respect (temere reverențiară) neânsoțită de violență (art. 1219 Cod civil); spre exemplu, o persoană încheie un contract         cu o alta din respect față  de vârsta acestuia, față de profesia pe care o are, aceasta din urmă nefâcând față de prima vreo presiune în sens de amenințare;                                      - încheiat de o parte aflată în stare de necesitate, decât dacă cealaltă parte a profitat de această împrejurare (art. 1218 Cod civil). Spre exemplu, o persoană vinde un bun deoarece are nevoie urgentă de bani, în acest caz contractul nu este anulabil; nu este aceeași situație când o parte vinde un bun iar cumpărătorul îi dă o sumă mult  mai mică de bani decât valorează bunul, ceea ce însemnă că profită de starea de necesitate a vânzătorului, aceasta conduce la anularea contractului.     Ø Violența este reglementată de Codul civil ca provenind și de la un terț, aceasta atrage anularea contractului, însă numai dacă partea al cărei consimțământ nu a fost viciat cunoștea sau, după caz, ar fi trebuit să cunoască vilolența săvârșită de către terț (art. 1220 alin. 1 Cod civil). Prin urmare violența provine de la un terț, străin de contract, presupunând chiar să fi existat o relație de complicitate între acesta și partea al cărei consimțământ nu a fost viciat, de pe urma căreia să fi profitat, influențând comportamentul celeilalte părți care în aceste condiții încheie contractul[46].                                                                                                                             Ø În cazul constatării violenței, independent de anularea contractului, autorul vilolenței răspunde pentru prejudiciile ce ar rezulta (art. 1220 alin. 2 Cod civil). Sancțiunea este anularea contractului (nulitatea relativă), și independent de aceasta acoperirea prejudiciului dacă acesta s-a constatat (prin acțiunea în răspundere civilă).                                                                                                F Leziunea este atunci când una din părți, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experiență ori de lipsa de cunoștințe a celeilalte părți, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestație de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestații (art. 1221 alin. 1 Cod civil). Existența leziunii se apreciază în funcție de natura și scopul contrcatului                  Din această definiție rezultă cele două elemente ale leziunii, ca viciu de consimțământ:                                                                                                     - disproporția între prestațiile părților (elementul material, obiectiv);                        - profitarea de starea de nevoie, de lipsa de experiență ori lipsa de cunoștințe a celeilalte părți (elementul subiectiv).                                                                                      Leziunea privește atât persoană minoră cât și majoră.                                        În ceea ce privește minorul, leziunea există și atunci când acesta își asumă o obligație excesivă prin raportare la starea sa patrimonială, la avantajele pe care le obțin din contract ori din ansamblul circumstanțelor (art. 1221 alin. 3 Cod civil).                   În privința majorului, leziunea este recunoscută, și prin urmare se admite acțiunea în anulare, dacă diferența de prestație depășește jumătate din valoarea pe care o avea, la momentul încheierii contractului, prestația promisă sau executată de partea lezată (art. 1222 alin. 2 Cod civil).                                                                        În ceea ce privește din categoria actelor juridice care pot fi atacate pentru leziune, Codul civil excude contractele aleatorii, tranzacția, precum și alte contracte anume prevăzute de lege (art. 1224).                                                              Ø Partea al cărei consimțământ a fost viciat prin leziune poat     e opta între anularea actului, sau menținerea acestuia însoțită de reducerea obligațiilor sale cu valoarea daunelor interese la care ar fi îndreptățită (art. 1222 cod civil).           Chiar dacă partea optează pentru promovarea acțiunii în anulare, instanța va putea să mențină contractul dacă cealaltă parte oferă în mod echitabil, o reducere a propriei creanțe sau, după caz, o majorare a propriei obligații.                                        Dreptul la acțiunea în anulare sau reducerea obligațiilor pentru leziune se prescrie în termen de doi ani de la data încheierii contractului (art. 1223 Cod civil).    

  1. 4. 2. 4. Un obiect determinat, valabil și licit Ø Obiectul contractului îl reprezintă operațiunea juridică, precum vânzarea, locațiunea, împrumutul și alte asemenea, convenită de părți, astfel cum aceasta reiese din ansmblul drepturilor și obligațiilor contractuale (art. 1225 alin. 1 Cod civil).                                                                                                             Pentru a fi valabil obiectul contractului trebuie, sub sancțiunea nulității absolute, să îndeplinească condițiile:                                                                           -  să fie determinat și                                                                                           - să fie licit.                                                                                                          Ø Obiectul obligației este reprezentant de prestația pe care trebuie s-o execute debitorul, și sub aceeași sancțiune, nulitatea absolută, trebuie să fie determinat sau cel puțin determinabil și licit.                                                            Contractul este valabil, chiar dacă, la momentul încheierii sale, una din părți se află în imposibilitate de a - și executa obligația, afară de cazul în care prin lege se prevede altfel. Ceea ce înseamnă că un contract este valabil, dacă la momentul încheierii sale, obiectul obligației contractuale este imposibil de realizat de către una din părți          .                                                                                                         Ø Condițiile validitate pe care atât bunul - ca obiect derivat al obligațiilor născute din raportul juridic contractual[47] cât și  sunt:                                                         - să existe în momentul în momentul încheierii contractului, dar în lipsa unei prevederi legale contrare pot purta și asupra unor bunuri vitoare (art. 1228 Cod civil);                                                                                                                              - să fie în circuitul civil, astfel, numai bunurile care sunt în circuitul civil pot face obiectul unei prestații contractuale (art. 1228 Cod civil);                                    - să fie posibil pe parcursul executării contractului; această condiție rezultă pornind de la art. 1227 Cod civil care prevede valabilitatea contractului, chiar dacă, dacă la momentul încheierii sale, una din părți se află în imposibilitate a executării obligației. Aici avem două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ 1) executarea obligației ca prestație să privească un bun material, ca obiect derivat al raportului juriidc contractual (să transfere dreptul real cu privire la un bun, să predea un bun în materialitatea sa), și 2) starea de imposibilitate a executării obligației să existe doar la încheierea contractului, pentru că la data executării contractului, care în acest caz se subânțelege că este o dată ulterioară, trebuie să devină posibilă;                                                                                                             - să fie determinat sau determinabil  ; condiția de determinare impusă de Codul civil privește, în mod expres următoarele elemente ale conținutului contractului:                                                                                                                        Ÿ  calitatea prestației sau a obiectului, care atunci când nu poate fi stabilită potrivit contractului, trebuie să fie rezonabilă, sau după împrejurări, cel puțin de nivel mediu (art. 1231);                                                                                                  Ÿ prețul sau orice alt element al contractului, care atunci când urmează a fi determinat de un terț, acesta trebuie să acționeze în mod corect, diligent și echidistant (art. 1231 alin. 1). dacă terțul nu poate sau nu dorește să acționeze ori aprecierea sa este în mod manifest nerezonabilă, instanța, la cererea părții interesate, va stabili, după caz, prețul sau elementul nedeterminat de către părți (art. 1231 alin. 2);                                                                                                              Ÿ prețul între profesioniști sau indică prețul pentru a-l determina. În cazul unui contract între profesioniști care nu stabilește prețul și nici nu indică o modalitate pentru a-l determina, se presupune că părțile au avut în vedere prețul practicat în mod obișnui în domeniul respectiv pentru aceleași prestații realizate în condiții comparabile sau, în lipsa unui asemenea preț, un preț rezonabil (art. 1233).        De asemenea, contractul poate face referire la determinarea prețului prin raportare la un factor de referință, care dacă nu există, a încetat să mai existe ori nu mai este accesibil, el se înlocuiește, în absența unei convenții contare, cu factorul de referință cel mai apropiat (art. 1234).                                                           Ø Sancțiunea pentru nerespectarea condițiilor de validitate a obiectului contractului și a obiectului obligației (prestație) este nulitatea absolută a contractului.
  2. 4. 2. 5. O cauză valabilă a obligațiilor Cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul (art. 1235 Cod civil). Condiții de validitate ale cauzei, potrivit art. 1236 Cod civil sunt: - să existe; existența motivului pentru fiecare parte justifică încheierea contractului; cauza lipsește ca urmare a lipsei discerământului, respectiv, a lipsei puterii de reprezentare a consecințelor manifestării de voință[48]       exprimată în momentul încheierii contractului. Lipsa discerământului      se manifestă diferit în funcție de contractul pus în discuție, spre exemplu, lipsa contraprestației (pentru contractele sinalagmatice, în cazul contractului de vânzare - cumpărare, pentru cumpărător motivul este determinat de obținerea bunulu, iar pentru vânzător suma de bani, ce reprezintă prețul bunului), nepredarea bunului în materialitatea sa (pentru contractele reale, cu tilu de exemplu, în cazul contractului de transport, care se naște în mod valabil odată cu predarea mărfii cărușului, spre exemplu, care efectuează transportul), lipsa intenției de a gratifica (pentru contractele cu titlu gratuit, cu tilu de exemplu, în cazul contractului de donație, intenția donatorului este de a gratifica pe donatar cu un bun, cu o sumă de bani etc.)[49]                    - să fie licită; cauza este ilicită când este contrară legii (interzisă de lege). Cauza este ilicită și atunci când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative (art.1237 Cod civil), când se încearcă prin încheierea acestui contract fraudarea legii.                                                                     - să fie morală; cauza este imorală când este contrară ordinii publice;                    Ø În ceea ce privește proba cauzei, Codul civil prevede: ,,Contractul este valabil chiar și atunci când cauza nu este expres prevăzută,. Existența unei cauze valabile se prezumă până la proba contrarie (art. 1239 alin. 1 și 2),,.                                     Prin urmare, cel care invocă nevalabilitatea cauzei trebuie să și dovedească acest aspect. ,,Existența cauzei poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, iar inexistența sau falsitatea ei pot fi probate prin dovedirea lipsei discernământului, lipsei unui element esențial la încheierea actulu juridic ori erorii asupra mobilului (motivului n. a.) determinant. De asemenea, iliceitatea și imoralitatea cauzei pot fi dovedite prin orice mijloc de probă,,[50].                                                                     Ø Sancțiunea în caz de nerespectarea condițiilor de valabilitate a cauzei este nulitatea contractului, cu următoarele distincții:                                                  - nulitatea relativă a contractului pentru lipsa cauzei, cu excepția cazului în care contractul a fost greșit calificat și poate produce elte efecte juridice (art. 1238 alin. 1Cod civil);                                                                                                             - nulitatea absolută a contractului pentru cauză ilicită sau imorală, dacă este comună pentru ambele părți contractante sau, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut- o sau, după împrejurări, trebuia să o cunoască (art. 1238 alin. 2Cod civil).            

 

[1] A se vedea, Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele de drept civil. Casa de editură și presă ,,Șansa,, - SRL, București, 1993, p. 145, cu referire la condițiile de formă cerute pentru actul juridic civil; în același sens și, Raluca Dimitriu (coordonator), A.S.E., București, op. cit. p. 142.

[2] A se vedea, Marilena Uliescu, Adina Georgeta Nicolae, op. cit. p. 31.

[3] Codul civil reglementează următoarele situații: a)...............................

[4] Persoana juridică se înființează: a) prin actul de înființare al organului competent, în cazul autorităților și al instituțiilor publice, al unităților administrativ- teritoriale, precum și al agenților economice care se constituie de către stat sau de către unitățile administrativ- teritoriale. În toate cazurile, actul de înființare trebuie să prevadă în mod expres dacă autoritatea publică sau instituția publică este persoană juridcă; b) prin actul de înființare al celor care o constituie, autorizat, în condițiile legii; c) în orice lat mod prevăzut de lege (art. 194 Cod civil).

[5] A se vedea și, Marilena Uliescu, Adina Georgeta Nicolae, op. cit. p. 34.

[6] Idem

[7] A se vedea, L. Pop., op. cit. p. 155.

[8] A se vedea, Cocean Valentin Cosmin, Rolul și componentele voinței juridice la formarea actelor juridice, Teză de doctorat, București, 2009, p. 18 (http://www.univbuc.ro)

[9] Idem.

[10] Pentru stabilirea acestui prejudiciu se va ține seama de cheltuielile angajate în vederea negocierilor, de renunțarea de către cealaltă parte la alte oferte și de orice împrejurări asemănătoare (art. 1183 alin. 4 Cod civil).

[11] A se vedea, B. Ștefănescu, R. Dimitriu (coordonatori), A.S.E., București, op. cit. p. 276.

[12]  Uneori în momentul încheierii acordului de voință se îndeplinesc și condițiile de formă ale încheierii contractului, a se vedea, http://www.euroavocatura.ro/dictionar/3044/Oferta.

[13]  Contractul încheiat între persoane absente se numește că s-a încheiat ,,prin corespondență,, ; a se vedea, B. Ștefănescu, R. Dimitriu (coordonatori), A.S.E., București, op. cit. p. 276.

[14] A se vedea, http://www.euroavocatura.ro/dictionar/3044/Oferta.

[15] Doctrina a emis patru teorii: a) teoria emisiunii, potrivit căreia contractul se consideră încheiat în momentul în care destinatarul ofertei emite accepatrea; b) teoria expedițiunii, potrivit căreia contractul se încheie în momentul în are destinatarul ofertei expediază accepatrea, momentul concret fiind considerat acela al datei de expediere din ștampila poștei; c) teoria recepțiunii, care se regăsește în text; d) teoria informațiunii, potrivit căreia contractul se încheie în momentul ofertantul ia cunoștință de cuprinsul acceptării; a se vedea, B. Ștefănescu, R. Dimitriu (coordonatori), A.S.E., București,  op. cit. p. 277.

[16] A se vedea, Stătescu C, Bârsan C, Tratat de drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Editura Hamangiu, București, 2008, p. 50; Pop L, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, vol. II, Editura Fundației ,,Chemarea,, Iași, 1994, p. 56; Pavel Perju, Contractul, Editura C.H. Beck, 2010, p, 25

[17] Idem.

[18] A se vedea, I. Rossetti -Bălănescu, O. Sachelarie, N. G. Nedelcu, Principiile dreptului civil român, Editura de stat București, p. 249.

[19] A se vedea, O. G. nr. 130/2000, actualizată la data de 27/12/2008, privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță (avându-se în vedere republicarea din Monitorul Oficial, Partea I, nr. 177 din 7 martie 2008). Actul modificator este O.U.G. nr. 174/2008, publicată în M. Of. nr. 795 din 27/11/2008. Ordonanţa transpune prevederile Directivei 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 1997 privind protecţia consumatorilor în cadrul contractelor la distanţă, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 144 din 4 iunie 1997, cu modificările ulterioare.

 

 

[20]Lista ce cuprinde tehnicile de comunicaţie la distanţă este următoarea: a) imprimat neadresat; b) imprimat adresat; c) scrisoare tipizată; d) publicitate tipărită cu bon de comandă; e) catalog; f) telefon cu intervenţie umană; g) telefon fără intervenţie umană (automat de apel, audiotext); h) radio; i) videofon (telefon cu imagine); j) videotext (microordinator, ecran Tv cu tastatură sau ecran tactil); k) poştă electronică (e-mail); l) telecopiator (fax); m) televiziune (teleshoping).

[21] Conținutul ofertei trebuie să cuprindă:  a) identitatea comerciantului şi, în cazul contractelor care prevăd plata anticipată, adresa şi modalităţile de contactare a acestuia, telefon/fax, e-mail şi codul unic de înregistrare;  b) caracteristicile esenţiale ale produsului sau serviciului;  c) preţul bunurilor sau tarifele serviciilor, cu toate taxele incluse; d) cheltuielile de livrare, dacă este cazul; e) modalităţile de plată, de livrare sau de prestare; f) dreptul de denunţare unilaterală a contractului, cu excepţia cazurilor prevăzute în prezenta ordonanţă; g) costul utilizării tehnicii de comunicaţie la distanţă, în cazul în care acesta este calculat altfel decât conform tarifului de bază; h) perioada de valabilitate a ofertei sau a preţului; i) durata minimă a contractului, în cazul contractelor care prevăd furnizarea curentă sau periodică a unui produs sau serviciu; j) termenul limită de executare a obligaţiilor rezultând din contract (art. 3 alin. 1).

[22] A se vedea, C. Stătescu, C. Bârsan, op. cit. p. 50.

[23] Republicată în M. Of. al României, partea a I-a, nr. 959 din 29 noiembrie 2006. Nu fac obiectul contractelor  prin mijloace electronice: a) activitatea notarilor publici, în măsura în care acesta presupune o participare directă și specifică la exercitarea prerogativelor autorității publice; b) activitatea de reprezentare juridică în fața organelor de jurisdicție și de urmărire penală; c)  jocurile de noroc cu câștiguri în bani, loteriile și pariurile. (art. 2 alin. 3 din lege).

[24] Mijloace electronice reprezintă echipamente electronice și rețele de cablu, fibră optică, radio, satelit și altele asemenea, utilizate pentru prelucrarea , stocarea sau transmiterea informației  (art. 1 alin. 2, Legea nr. 365, republicată privind comerțul electronic).

 

[25] A se vedea, B. Ștefănescu, R. Dimitriu (coordonatori), A.S.E., București, op. cit. p. 277.

[26]  Pentru detalii, a se vedea, M. I. Bocșa, Încheierea contractelor de comerț internațional prin mijloace electronice, Editura Universul Juridic, București, p. 222 - 223; A. Bleoancă, Contractul în formă electronică, Editura Hamangiu, București, 2010, p. 140.

[27]  Furnizor de servicii este orice persoană fizică sau juridică ce pune la dispoziție unu număr determinat sau nedeterminat de persoane un serviciu al societății informaționale (art. 1 alin. 3). Serviciu al societății informaționale este orice serviciu care se sfectuează utilizându-se mijloace electronice și prezintă următoarele caracteristici: a) este efectuat în considerarea unui folos patrimonial, procurat ofertantului în mod oboșnuit de către destinatar; b) nu este necesar ca ofertantul și dstinatarul să fie fizic prezenți simultan în același loc; c) este efectuat prin transmiterea informației la cererea individuală a destinartarului (art. 1 alin. 1), ambele din Legea nr. 365, republicată privind comerțul electronic.

[28] A se vedea, Raluca Cârstea, http://www.juridice.ro/162149/momentul-locul-și-legea-aplicabilă-ăncheierii-contractului-electronic.html.

[29] Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 177, din 07 martie 2008.

[30] A se vedea, A. Bleoancă, op. cit. p. 140

[31] A se vedea,  http://legeaz.net/noul-cod-civil/art-1196-acceptarea-ofertei-incheierea-contractului-contractul

[32] A se vedea, capacitatea..............

[33] A se vedea, Brândușa Ștefănescu, Raluca Dimitriu, (coordonatori), A.S.E., București, op. cit. p. 86.

[34] A se vedea, Marilena Uliescu, Adina Georgeta Nicolae, op. cit. p. 41.

[35] A se vedea, Deci. civ. nr. 370/1974 a Trib. Brașov, R.R.D. nr. 12/1275, p. 46; Idem.

[36] A se vedea, Dosar nr. 207, din 01. 10. 2007, Secția comercială. Judecătora caracal, Jud. Olt. Atât vânzatorul, cât si cumparatorul tratatează cu privire la acelasi bun, anume teren. Aspectul invocat de reclamanta în sensul ca pârâtul a vazut terenul înainte de încheierea actului si ca acesta era îngradit, nu poate fi retinut ca dovada a relei credinte a cumparatorului întrucât este evident ca vederea terenului nu presupune si masurarea, astfel încât acesta nu avea posibilitatea de a sti ca suprafata vazuta masoara 1210,21mp sau nu. În plus, din expertiza efectuata la fond rezulta ca fara suprafata pretinsa de reclamanta, suprafata terenului cumparat de pârât ar fi mai mica decât cea indicata în actul de vânzare cumparare, iar cu aceasta suprafata cea a reclamantei ar fi mai mare decât cea mentionata în act. A se vedea pentru detalii, Mona Maria Pivniceru, Noul Cod Civil şi reglementările anterioare. Prezentare comparativă: legea de punere în aplicare, legislaţia conexă, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012.

[37] A se vedea, Marilena Uliescu, Adina Georgeta Nicolae, op. cit. p. 39.

[38] A se vedea, Brândușa Ștefănescu, Raluca Dimitriu, (coordonatori), A.S.E., București, op. cit. p. 87. Prin reglementarea erorii de drept în Codul civil se rezolvă controversa existentă în doctrina juridică anterioară intrării acestuia în vigoare în sensul calificării sale de a fi (a se vedea, Gh. Beleiu,  Drept civil român, Casa de editură și presă ,,Șansa,, SRL, București, 1993, p. 132) sau nu viciu de consimțământ (a se vedea, I. Urs, S. Angheni, Drept civil, Ed. Oscar Print, București, 1998, vol. I, p. 28).

[39] A se vedea, Marilena Uliescu, Adina Georgeta Nicolae, op. cit. p. 41

[40] A se vedea, art. 1208 alin. 1 Cod civil.                                                                                                       

[41] A se vedea, art. 1209 Cod civil.

[42] A se vedea, art. 1210 Cod civil.      

[43] A se vedea, art. 1211 Cod civil.

[44] A se vedea, Marilena Uliescu, Adina Georgeta Nicolae, op. cit. p. 45.

 

[45] Codul civil folosește termenul ,, temeri justificate,, însă din perspectiva victimei violenței care pentru ea este de preferat  să încheie contractul, decât să se expună ,,unui pericol grav și iminent,, (potrivit art. 1216 alin. 2 Cod civil). 

[46] A se vedea și, Marilena Uliescu, Adina Georgeta Nicolae, op. cit. p. 48.

 

 

[47] Din perspectiva condițiilor de validitate Codul civil nu face nicio distincție între bunuri și obiectul obligației; Idem.

[48] A se vedea, Brândușa Ștefănescu, Raluca Dimitriu (coordonatori), A.S.E., op. cit. p. 94.

[49] A se vedea, Gh. Beleiu, op cit. p. 144; și, Marilena Uliescu, Adina Georgeta Nicolae, op. cit. p. 54.

[50]A se vedea, I. Dogaru, Elemente de teorie generală a dreptului, Craiova, Ed. Oltenia, 1994, p. 95.

Загрузка...