1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Prin interpretarea legii penale se înţelege operaţiunea de lămurire a legii penale, de aflare şi explicare a înţelesului adevărat al legii penale pe care l-a voit legiuitorul.

Obiectul interpretării îl constituie legea penală sub toate aspectele ei esenţiale, forma conţinutul normativ sau regula, finalitatea sau scopul şi precum şi situaţia în care legea trebuie să fie aplicată.

Necesitatea interpretării

În general normele penale ar trebui să fie clare iar conţinutul lor să se poată stabili cu uşurinţă. În realitate în interpretarea normelor penale se întâmpină dificultăţi generate de expresii şi cuvinte folosite în redactarea textelor care nu redau cu claritate voinţa legiuitorului întotdeauna. Uneori sunt necesare eforturi de interpretare din partea organelor judiciare şi a specialiştilor din domeniul dreptului. Instanţa supremă are misiunea să intervină pentru interpretarea unitară a legii penale iar Parlamentul poate adopta chiar legi interpretative.

Formele interpretării

Interpretarea legii penale poate fi făcută de legiuitor, organe judiciare şi de specialiştii din domeniul dreptului fiind vorba de interpretarea legală, judiciară şi doctrinară sau ştiinţifică.

Interpretarea legală este făcută de legiuitor în momentul elaborării legii sau ulterior printr-o lege interpretativă prin care se stabileşte sensul unor norme,  al unor termeni şi al unor formulare folosite în redactarea termenilor. Astfel Codul penal din 1968 consacră titlul VIII din Partea generală înţelesului unor termeni sau  expresii din legea penală cum ar fi teritoriul public, consecinţe deosebit de grave etc.

Interpretarea legală este obligatorie pentru organele judiciare şi pentru cei cărora li se adresează legea.

Interpretarea judiciară sau cauzală este făcută de către organele judiciare cu prilejul aplicării dispoziţiilor legale la cazurile cu care au fost investiţi. Aceasta este obligatorie pentru cazul dat soluţionat de către instanţa de judecată dar nu se impune altui organ judiciar.  Totuşi atunci când soluţia de interpretare dată de o instanţă este corectă, este adoptată şi de alte instanţe formându-se cu timpul o practică unitară la care instanţa supremă să-şi aducă aportul din plin.

Interpretarea doctrinară sau ştiinţifică se realizează de cercetători şi teoreticienii dreptului penal prin tratate, cursuri, monografii, lucrări sau articole publicate în care se face un examen toretic al normelor penale, a implicaţiilor practice ce apar în aplicarea lor în practică. Chiar dacă această interpretare nu are forţa primelor două, ea este de natură să orienteze interpretarea judiciară şi poate constitui un material documentar valoros în vederea promovării unor iniţiative legislative.

Metodele de interpretare

Interpretarea legii penale se face după anumite metode şi procedee care uşurează procesul de înţelegere, explicare şi argumentare a sensului pe care legiuitorul l-a dat unei anumite legi.

Interpretarea literală sau gramaticală constă în aflarea înţelesului normelor penale cu ajutorul lexicului folosit de legiuitor. În acest scop se analizează toate aspectele textului în care este exprimată norma şi anume etimologic, sintactic şi stilistic.

Interpretarea raţională sau logică constă în aflarea înţelesului normei sau legii penale cu ajutorul elementelor logice, noţiuni, raţionamente, inducţie, deducţie, analiză, sinteză. Deci căutăm să aflăm nu ceea ce pare c-ar fi spus legiuitorul prin cuvintele cu care s-a exprimat ci ceea ce realmente a voit să spună, deci ne călăuzim nu de felul în care s-a exprimat legiuitorul ci de intenţia sa.

Această metodă foloseşte mai multe raţionamente:

  • raţionamentul a fortiori se sprijină pe argumentul că acolo unde legea permite mai mult implicit permite şi mai puţin şi invers, dacă legea penală interzice mai puţin implicit interzice şi mai mult;
  • raţionamentul reductio ad absurdum se demonstrează că orice altă intrepretare decăt cea propusă de legiuitor vine în contradicţie cu legea şi duce la consecinţe contrare legii, absurde, inadmisibile;
  • raţionamentul per a contrario se bazează pe argumentul că acolo unde nu există o altă motivare, în mod obligatoriu trebuie să existe şi o altă rezolvare juridică. Sub acest aspect o dispoziţie cu aplicare limitată nu se poate exrinde la situaţii neprevăzute de lege;
  • raţionamentul a pari se întemeiază pe argumentul că acolo unde există o identitate de situaţii trebuie să existe acelaşi tratament juridic, aceeaşi soluţie şi că acolo unde legea nu distinge nici noi nu distingem.

Interpretarea istorico-juridică

Potrivit acestui procedeu se iau în considerare lucrările pregătitoare în vederea elaborării legii, procedeele , expunerile de motive, dezbaterile publice şi cele din Parlament, precedente legislative şi elemente de drept comparat care au fost folosite.

Interpretarea sistematică se realizează prin studierea normelor ce se intrepretează în corelaţie cu alte norme cuprinse în aceeaşi lege sau alte legi care fac parte din sistemul dreptului pozitiv.

Interpretarea analogică este operaţiunea de stabilire a înţelesului normei supusă analizei cu ajutorul alteia ce reglementează o materie asemănătoare, care sunt mai complete şi mai explicite.

Această interpretare nu trebuie confundată cu incriminarea prin analogie ce constă în aplicarea  unei dispoziţii penale de către instanţa de judecată asupra unei fapte neincriminatorii asemănătoare sub aspect obiectiv şi subiectiv cu fapta prevăzută de legea penală. Extinderea legii prin analogie contravine principiului legalităţii incriminării putând duce la abuzuri şi arbitrarii în înfăptuirea justiţiei penale.

Rezultatul şi limitele interpretării

După rezultatul ei interpretarea poate fi declarativă, restrictivă şi extensivă.

La interpretarea declarativă se ajunge când prin interpretarea făcută se constată că textul exprimă exact intenţia şi vopinţa legiuitorului. Se spune că textul nu cuprinde nici mai mult nici mai puţin decât a vrut legiuitorul ceea ce înseamnă că legea se aplică întocmai.

Interpretarea este restrictivă atunci când interpretul constată o neconcordanţă între ceea ce a vrut legiuitorul să spună şi textul de lege în sensul că litera legii spune mai mult decât a voit să spună legiuitorul, situaţie în care interpretarea trebuie să restrângă normele juridice la limitele impuse de voinţa legii.

Interpretarea extensivă- se constată că textul spune mai puţin decât a voit legiutorul ceea ce face ca interpretarea să extindă aplicarea legii la alte speţe sau cauze care nu sunt explicit prevăzute dar care se subînţeleg în mod logic .

In domeniul dreptului penal interpretarea extensivă este folosită rar şi numai în favoarea inculpatului.

Limitele interpretării

În materia interpretării juridice şi în special a normelor de drept penal, problema cea mai dezbătută este a limitelor interpretării respectiv a libertăţii îngăduite interpretului în efectuarea operaţiei interpretării. Potrivit unui principiu unanim admis interpretarea trebuie să conducă la cunoaşterea normelor de drept iar nu la crearea normei, rolul interpretării fiind acela de a lămuri norma de drept aşa cum a fost adoptată de legiuitor.

 

Loading...