Codul civil consacra trei principii specifice contractului:

  • Principiul fortei obligatorii a contractului
  • Principiul relativitatii efectelor contractului
  • Principiul opozabilitatii efectelor contractului

Reguli de interpretare a contractului

Ca regula generala, instantele de judecata sunt obligate sa respecte contractul, in esenta vointa partilor. In anumite cazuri exprese insa, legiuitorul face exceptie de la acest principiu, reglementand de exemplu posibilitatea pronuntarii unei hotarari judecatoresti care sa tine loc de contract (pentru cauzele secundare, am vorbit de chestia asta mai inainte ca sunt cauze principale si cauze secundare), sau mai nou, reglementarea posibilitati pronuntarii unei hotarari judecatoresti care sa tine loc de un contrat real, in cazul in care nu a avut loc predarea bunului, dar exista un acord de vointe in acest sens.

Rolul pretorian al judecatorului se manifesta in urmatorul fel:

  • Exercitarea oficiului de ordine publica. Acest oficiu se refera la abilitatea judecatorului de a utiliza anumite instrumente de control/cenzura a vointei partilor in scopul realizarii dezinderatelor ordinii publice.
  • Exercitarea oficiului de interpretare

In cele ce urmeaza, ne intereseaza doar oficiul interpretativ al judecatorului. De aceea vom proceda la o trecere in revista a regulilor comune de interpretare a contractelor, pentru ca apoi sa facem cateva scurte precizari legate de deducerea obligatiilor implicite pe cale de interpretare.

Reguli comune de interpretare a contractului

Def. prin interpretarea contractului intelegem operatiunea de determinare si clarificare a continutului contractului, a clauzelor sale, in scopul stabilirii drepturilor si obligatiilor nascute din acesta, privitor la care exista un litigiu intre partile contractante.

Interpretarea cunoaste de asemenea si doua etape, care desi nu sunt reglementate expres de legiuitor, tin de rationalul elementar al unei astfel de operatiuni. Acestea sunt:

  1. Constatarea existentei contractului

Dovada existentei contractului revine partilor contractante. In lipsa contractului, operatiunea interpretarii este lipsita de obiect. In acest sens, mai ales in ipoteza unui acord progresiv de vointe, judecatorul este chemat sa determine existenta unui acord suficient de vointe sau a unui acord asupra elementelor esentiale ale contractului pentru ca apoi sa procedeze la o stabilire a continutului obligational primar, determinand in functie de schimbul oferta acceptare care sunt clauzele cuprinse in contract rin raportare la acest mecanism.

  1. Calificarea contractului

Aceasta are o deosebita importanta, deoarece calificarea contractului, incadrarea lui intr-o anumita categorie, determina un anumit regim juridic aplciabil, prin care se deosebeste de un alt contract, din alta categorie.

Regulile comune de interpretare sunt reglementate prin cateva reguli cu caracter supletiv. Aceste reguli se pot grupa in urmatoarele categorii:

  • Reguli pentru stabilirea vointei partilor
  • Reguli de interpretare a clauzelor indoielnice
  • Reguli subsidiare de interpretare

 

  1. Reguli de stabilire a vointei reale a partilor

Principala regula este cuprinsa in Art. 1266 al CC si consacra prioritatea vointei reale si concordante a partilor: Contractele se interpreteaza dupa vointa concordanta sa partilor iar nu dupa sensul literal al termenilor

  1. Reguli de interpretare a clauzelor indoielnice. Acestea sunt:
  • Cand o clauza este primitoare de doua intelesuri, se va interpreta in sensul care se potriveste cel mai bine cu natura si obiectul contractului
  • Clauzele se interpreteaza in sensul in care pot produce efecte, iar nu in acela in care nu ar produce niciunul
  • Oricat de generali ar fi termenii contractului,acesta nu cuprinde totusi, decat lucrul asupra caruia partile si-au propus a contracta oricat de generali ar fi termenii folositi
  • Reversul regulii anterioare este acela ca daca partile au utilizat o clauza contractuala pentru a exemplifica sau pentru a inlatura indoiala asupra sensului acelei clauze, atunci interpretarea nu trebuie sa se restranga la aplicarea contractului doar pentru acea cauza
  1. Reguli subsidiare de interpretare. Conform abordarii legiuitorului, interpretarea prin utilizarea regulilor subsidiare trebuie sa aiba loc numai daca regulile principale de interpretare a clauzelor confuze nu au dat rezultatul dorit. Intr-o asemenea situatie, cu titlu secundar, se aplica urmatoarele reguli:
  • Contractul neclar in urma utilizarii regulilor generale de interpretare atunci el va fi interpretat in favoarea celui care se obliga
  • Interpretarea stipulatiilor inscrise in contractele de adeziune se interpreteaza impotriva celui care le-a propus

Reguli de interpretare a clauzelor tacite care completeaza contractul

Cand contractul este incomplet, pentru completarea lui, judecatorul este chemat sa determine, pe cale de interpretare vointa tacita a partilor. Legiuitorul a consacrat doua reguli in acest scop:

  • Conform alineatului 1272, Contractul valabil incheiat obliga nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar si la toate urmarile pe care practicile statornice intre parti, uzantele, legea sau echitatea le dau contractului dupa natura lui
  • A doua regula este stabilita de acelasi articol si precizeaza urmatoarele: clauzele obisnuite intr-un contract se subinteleg , desi nu sunt stipulate in mod expres.

Exista de asemenea si asa numitele obligatii implicite, care completeaza contractul desi nu sunt prevazute expres. Acestea sunt:

  • Obligatia generala de buna credinta. Desi definirea sa este aproape imposibila, datorita portantei extreme pe care o are notiunea de buna credinta, cel mai adesea ea se manifesta ca o tehnica de control judiciar prin intermediul careia sunt eliminate manifestarile contractuale de rea credinta.
  • Obligatia de cooperare contractuala. In continutul sau, se poate spune ca intra indatoririle partilor de a colabora pentru ca executarea contractului sa aiba loc in conditii optime pentru realizarea interesului contractual.
  • Obligatia de coerenta contractuala. Ea ar presupune, in acceptiunea comuna, obligatia partii contractante de a avea o conduita unitara in conformitate cu asteptarile rezonabile ale celeilalte parti.
  • Obligatia de informare contractuala. In continutul obligatiei de informare se regaseste indatorirea partilor de a comunica una celeilalte toate informatiile pertinente si utile legate de executarea contractului.
  • Obligatia de securitate ( am mai discutat de ea )

Sanctiunea neexecutarii obligatiilor implicite este identica nerespectarii principiului fortei obligatorii a contractului. (se poate ajunge chiar la rezolutiune)

Principiul fortei obligatorii a contractului

Principiul fortei obligatorii a contractului este consacrat intr-o formulare expresiva de Art. 1270 care prevede: Contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante. Cu alte cuvinte, contractul este legea partilor fiind tinute sa il respecte intocmai, potrivit adagiului lating pacta sunt servanda.

Forta obligatorie a contractului intre parti

Urmand ordinea reglementarii in aceasta materie, trebuie sa retinem ca si consecinte immediate ale fortei obligatorii intre parti urmatoarele consecinte:

  1. Partile contractante sunt tinute sa execute intocmai una fata de cealalta obligatiile la care s-au indatorat.
  2. Obligatiile contractuale trebuie sa fie executate intotdeauna cu buna credinta
  3. Contractul se modifica sau inceteaza numai prin acordul partilor ori din cauze autorizate de lege (regula simetriei in contracte)

Regula obligatiei partilor de a executa intocmai contractul. Regula conformitatii executarii.

Principala semnificatie a principiului fortei oblgiatorii a contractului este aceea ca partile sunt obligatesa execute intocmai toate prestatiile la care s-au indatorat prin contract. Executarea trebuie sa aiba loc la termenele si in conditiile stabilite. Nerespectarea obligatiei de a executa intocmai contractul presupune o neexecutare. Pentru a putea vorbi de o incalcare a principiului fortei oblgiatorii, a cotnractului este necesar sa avem de a face cu o neexecutare ilicita.

Irevocabiltiatea contractului prin vointa uneia dintre partile contractuale. Simetria in contracte.

Contractul se modifica sau inceteaza numai prin acordul partilor ori din cauze autorizate de lege. Prin acest text legal se consacra regula simetriei in cotnracte, ceea ce inseamna ca orice contract, fiind rezultatul acordului de vointe al partilor, el poate fi desfacut sau revocat, in principiu numai inacelasi fel. Inseamna ca revocarea contractului nu este posibila prin vointa exclusiva a uneia dintre partile contractante cu exceptia cazurilor prevazute expres de lege. Regula simetriei este pe deplin valabila si in privinta modificarilor contractului. Semnificatii ale acestei reguli:

  1. Revocarea contractului prin consimtamant mutual. (este consecinta fireasca si normala si exprima regula)
  2. Revocarea unilaterala a contractului//denuntarea unilaterala. (aceasta este posibila numai prina acordul partilor sau in cazuri expres prevazute de lege)
  3. Rezilierea fortata a contractului. Incetarea poate avea loc si in mod fortat, impotriva vointei partilor. Exemplu este cel al contractelor intuitu personae, in care la decesul uneia din parti contractul se rupe.

Executarea cu buna credinta a contractului

Obligatia de buna credinta, in executarea contractului nu mai este prevazute de actuala reglementare. Totusi, buna credinta este cea mai importanta obligatie implicita. Ea reprezinta obligatia sursa a unor alte obligatii contractuale precum:

  • Obligatia de loialitate care consta in principal in indatorirea partilor de a se informa reciproc, pe taota durata executarii cotnractului
  • Obligatia de cooperare, care consta in indatorirea partilor de a facilita executarea cotnractului pentru a se asigura de echilibrul prestatiilor.

Limitarea fortei obligatorii a contractului: interventia legiuitorului

La incheierea contractului partile sunt obligate sa respecte dispozitiile imperative ale legii. In caz contrar, cotnractul este nul, fiind lipsit de efecte si implicit de forta obligatorie. Asadar, desi forta contractului este comparata cu legea, el nu poate deroga de la legea imperativa.

De regula legiuitorul nu intervine pentru a modifica contractele. Se stie ca legea noua nu se aplica in principiu efectelor in curs ale contractului si nici retroactiv contractelor deja executate. Neinterventia legiuitorului in cotnracte nu este insa o regula absoluta. El poate pentru considerente de interes public, sa modifice contractele in curs prin norme imperative cuprinse intr-o lege noua . Formele principale de interventie a legiuitoruluiin contracte cu intentia de a le modifica sunt de doua feluri:

  • Interventia legiuitorului roman pentru modificarea duratei contractului s-a concretizat pana in prezent in procedeul prorogarii legale. Prorogarea legala a contractului consta in prelungirea fortata a existentei sale dupa implinirea termenului extinctiv stipulat de parti.
  • Procedeul de modificare de catre legiuitor a modalitatii de executare a contractului il reprezinta moratorului legal. Moratoriul este un termen acordat de legiuitr tuturor debitorilor sau unei categorii de debitori avand ca efect amanarea generala a executarii unor obligatii contractuale.

Limtarea fortei obligatorii a contractelor: impreviziunea in contracte.

Def. Impreviziunea consta in paguba pe care o sufera una dintre partile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare care intervine intre prestatiile sale si constraprestatiile celeilalte parti, in cursul executarii contractului, determinat de fluctuatiile monetare sau de alte imprejurari.

Caracterele impreviziunii

  1. Impreviziunea se pune numai in sfera obligatiilro izvorate din contracte cu titlu oneros
  2. Impreviziunea este o problema de ordin economic si financiar
  3. Paguba pe care o sufera sau este pe cale de a o incerca o parte contractanta.

Prin indexare se intelege corelarea unei valori economice cu o alta valoare economica, in vederea mentinerii in timp a valorii reale a obligatiilor contractuale.

Legiuitorul roman a reglementat expres expres impreviziunea ca si exceptie de la principiul fortei obligatorii a contractului, conform caruia cu toate aceastea, (adica in profida nominalismului momentar reglementat de paragraful precedent al aceluaiasi articol, 1271) daca executarea contractului a devenit excesiv de oneroasa datorita unei schimbari exceptionale a imprejurarilor care ar face vadit injusta obligarea debitorului la executarea obligatiei , instanta poate sa dispuna adaptarea contractului sau incetarea acestuia

Conditiile impreviziunii

  1. Schimbarea imprejurarilor a intervenit dupa incheierea contractului
  2. Schimbarea imprejurarilor precum si intinderea acestora nu au fost si nici nu puteau fi avute in vedere de catre debitor, in mod rezonabil, in momentul incheierii contractului
  3. Debitorul nu si-a asumat riscul schimbarii iprejurarilor
  4. Debitorul sa fi incercat intr-un termen rezonabil si cu buna credinta negocierea adaptarii rezonabile si echitabile a contractului

Efectele impreviziunii

Judecatorul poate la sesizarea oricarei parti:

  • Sa dispuna adaptarea contractului pentru a distribui in od echitabl intre parti pierderile si beneficiile ce rezulta din schimbarea imprejurarilor
  • Judecatorul poate, de asemenea dispune incetarea contractului la omentul si in conditiile pe care le stabileste

Limitarea principiului fortei obligatorii a contractelor. Teoria clauzelor abuzive.

Ca alta forma de interventie judiciara in contract, il reprezinta abuzul de drept contractual.

Chestiunea clauzelor abuzive si-a facut loc in dreptul pozitiv in mod preferential in categoria contractelor de consum.

Criterii de determinare a caracterului abuziv al unei clauze contractuale:

O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din cotnract, creeaza in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Elementele principale ale definirii si totodata ale identificari clauzelor abuzive sunt:

  • Lipsa negocierii
  • Dezechilibrul contractual in defavoarea consumatorului
  • Incalcarea exigentei de buna credinta
  • Utilizarea listei clauzelor abuzive
  • Criteriul celorlalte circumstante relevante

Asemenea clazue nu produc niciun efect asupra consumatorului.

Dupa cum am afirmat si mai sus, domeniul caracteristic de aplicare a acestor cauze este in domeniul contractelor de consum insa pentru alte domenii se folosesc urmatoarele tehnici de eliminare a clauzelor abuzive:

  • Utilizarea teoriei viciilor de consimtamant
  • Utilizarea teoriri formarii acordului de vointa
  • Utilizarea notiunii de buna credinta
  • Utilizarea regulilor transparentei contractuale

Efectele contractului fata de terti

Relativitatea efectelor contractului fata de terti

Legiuitorul roman a oferit urmatoarea definitie a relativitatii efectelor contractului: contractul produce efecte nuai intre parti daca prin lege nu se prevede altfel. Relativitatea efectelor contractului este o urmare fireasca a fortei obligatorii a acestuia.

Domeniul de aplicare a principiului relativitatii efectelor contractului

Pentru a lamuri care este importanta principiului relativitatii efectelor contractului, trebuie sa stabilim care sunt efectele la care se refera CC si care sunt persoanele la care se aplica aceste efecte. Avem astfel doua domenii de aplicari a principiului:

  1. Domeniul obiectiv al relativitatii efectelor contractului. Din aceasta perspectiva, contractul se impune partilor ca forta obligatorie care da nastere la drepturi si obligatii si el se impune tertilor ca realitate obiectiva care trebuie respectata.
  2. Domeniul subiectiv al relativitatii efectelor contractului. Circumscrierea acestui domeniu presupune determinarea persoanelor implicate in relativitatea efectelor contractului. Este de aceea necesar sa explicam continutul notiunilor de parti contractante, terti propriu zisi si succesori in drepturi ai partilor sau avanzii cauza.
  • Parti contractatante: pot fi persoanele fizice si juridice care si-au dat consimtamantul personal si direct sau prin reprezentant la incheierea contractului. Ele sunt numite parti originare ale contractului. Tot calitate de parti o au si persoanele care adera la un contract deja format sau care il ratifica. Se retine insa conditia pentru ca o persoana sa devina parte in contract sa isi dea consimtamantul intr-o forma sau alta la incheierea lui sau sa adere ulterior la contractul in curs.
  • Tertii propriu-zisi sau penitus extranei. In sensul cel mai larg al cuvantului prin terti se inteleg toate persoanele care nu au participat direct la incheierea contractului si care nu au astfel calitatea de parti contractante. In aceasta categorie intra mai multe tipuri de terti: (stiu inca o clasificare si e naspa dar asta e dreptul ce sa ii faci):
  • Tertii deveniti parti (si parti devenite terti). In aceasta categorie trebuie sa includem toate acele persoane care suporta in mod direct efectele obligatorii ale unui contract datorita unei circumstante anterioare acestuia sau posterioare. Alaturi de categoria de mai sus pot dobandi calitatea de parti si succesorii in drepturi ai partilor sau avanzii cauza. Intra in aceasta categorie acei terti fata de care se produc totusi efectele contractului , desi nu si-au dat consimtamantul la incheierea lui datorita legaturii sau raportului in care se afla cu partile. Succesorii in drepturi ai partilor sunt la randul lor de doua feluri: succesori universali si succesori cu titlu universal ( stim de ei de la drepturi reale)
  • Terti care suporta anumite efecte ale contractului. Intra in aceasta categorie si uneori sunt numiti tot avanzi cauza, creditorii chirografari. Acesti terti, care raman terti si ulterior incheierii contractului, sunt tinuti sa suporte incheierea de contracte profitabile sau nu , de catre debitorii lor. Creditorii chirografari sunt singurii avanzi cauza autentici.
  • Tertii absoluti . Este vorba de un cerc extins de persoane care nu au nicio legatura cu contractul pentru ca nu fac parte din niciuna din categoriile de persoane descrise mai sus.

Efectele contractului fata de succesorii partilor si fata de creditorii chirografari.

  1. Fata de succesorii universali sau cu titlu universal.

Dobandind intregul patrimoniu sau o fractiune de patrimoniu, succesorul universal sau cu titlu universal este continuatorul personalitatii autorului sau, devenind astfel creditor si debitor. Asadar, efectele contractului se produc si fata de aceste persoane, in masura in care ele subzista in momentul dobandirii patrimoniului sau fractiunii din patrimoniu care a apartinut partilor sau uneia dintre partile contractante. Toate aceste persoane sunt asimilate partilor in privinta efectelor contractului deoarece ele sunt terti deveniti parti.

Exceptii:

  • Stipulatia partilor
  • In cazul contractelor intuitu persone
  • Legea sa prevada exceptii

2)Fata de succesorii cu titlu particular. Succesorul cu titlu particular profita de drepturile reale si este tinut sa respecte obligatiile sau sarcinile reale nascute din contractele incheiate de autorul sau in legatura cu bunul sau dreptul ce i-a fost transmis.

In aceasta privinta trebuie sa fie indeplinite urmatoarele trei conditii:

  • Sa fie vorba de drepturi si obligatii strans legate de bunul dobandit de succesorul cu titlu particular
  • Contractele care au dat nastere acelor drepturi si obligatii sa aiba o data certa anterioaramomentului incheierii actului intre succesorul cu titlu particular si cel de la care a dobandit bunul
  • Sa fi fost indeplinite formele de publicitate

In raport cu drepturile si obligatiile personale nascute din contractele incheiate de autorul sau, succesorul cu titlu particular are calitatea, in principiu de tert propriu zis.

  • In raport cu creditorii chirografari.

Creditorii chirografari sunt acei creditori care au ca singura garantie comuna si proportionala a realizarii drepturilor lor de creanta intregul patrimoniu al debitorului, ceea ce constituie gajul lor general. Creditorii chirografari se deosebesc de succesorii universali sau cu titlu universal precum si de succesorii cu titlu particular deoarece nu devin creditori sau debitori prin efectul contractelor incheiate de debitorul lor.

 

Opozabilitatea contractului fata de terti

Tertii au obligatia generala de a respecta situatia juridica nascuta din contract, chiar daca pentru ei aceasta realitate se prezinta ca un fapt juridic. Este vorba de caracterul de utilitate sociala pe care il prezinta opozabilitatea. Este de retinut ca de regula manierea absoluta in care opozabilitatea se realizeaza este probarea cunoasterii de catre tert a situatiei juridice rezultate din contract, indiferent ca avem de a face cu un sistem de publicitate organizat legal sau nu.

Def. Prin opozabilitatea contractului , in sens larg, intelegem ca el produce efecte intre partile contractante si avanzii cauza ai partilor, precum si faptul ca situatia juridica nascuta din contractul respectiv trebuie respectate de catre toti, inclusiv de tertii propriu zisi.

Opozabilitatea contractului in raporturile dintre parti si succesorii lor in drepturi se confunda cu principiul fortei obligatorii a efectelor contractului. Atunci cand vobim de opozabilitatea fata de terti, ne referim la opozabilitatea propriu zisa, astfel cum este ea reglementata in CC.

Opozabilitatea contractului fata de tertii propriu-zisi

Opozabilitatea contractului fata de terti este cea de-a doua componenta a notiunii de opozabilitate. De aceasta data, opozabilitatea are o alta semnificatie; ea nu se confunda cu relativitatea efectelor contractului. Opozabilitatea contractului fata de terti consta in obligatia tuturor de a respecta situatia juridica creata printr-un contract.

Formele opozabilitatii fata de tertii propriu zisi.

  1. Opozabilitatea probatorie consta in aceea ca un contract intre parti poate fi utilizat de chiar parti sau de terti, in vederea probarii unei anumite situatii juridice sau de fapt.
  2. Opozabilitatea substantiala consta in acea expresia a opozabilitatii care implica opunerea de catre una din parti a contractului ca sursa a legitimitatii dreptului sau rezultat din contract.

In raporturile dintre parti, contractul are valoare de act juridic, constand in acordul lor de vointa. Fata de terti , contractul este un simplu fapt juridic in sensul restrans al cuvantului.

Exceptiile de la principiul relativitatii si de la principiul opozabilitatii efectelor contractului

Def. Exceptiile de la principiul relativiatii efectelor contractului sunt acele situatii juridice in care efectele contractului se produc fata de alte persoane care nu au calitatea de parti contractante sau de succesori in drepturi ai partilor. Cu alte cuvinte , si mai precis formulat suntem in prezenta unor exceptii de acest fel numai atunci cand un cotnract da nastere la drepturi sau la obligatii in favoarea si respectiv in sarcina altor persoane decat partile contractante si succesorii lor.

Exceptiile de la principiul relativitatii efectelor contractului nu trebuie confundate cu exceptiile de la opozabilitatea contractului fata de terti.

In literatura de specialtiate se sustine ca exceptiile de la principiul relativitatii efectelor contractului sund de doua feluri

  • In aceasta categorie intra
  • Promisiunea pentru altul
  • Reprezentare
  • In aceasta categorie intra:
  • Contractul colectiv de munca
  • Actiunile directe
  • Stipulatia pentru altul

Reprezentarea

Prin reprezentare se intelege tehnica juridica prin care o persoana o persoana numita reprezentant incheie un act juridic (asadar poate fi vorba de un contract) in numele si pe seama unei alte persoane numite reprezentat. Efectele ecentualului contract incheiat intre reprezentant si tert, se vor produce direct intre reprezentat si tert. Sursele reprezentarii sunt legea, actul juridic sau hotararea judecatoreasca.

Efectele directe ale reprezentarii si crearea de raporturi directe intre reprezentat si tert sunt legate de cunoasterea efectiva de catre tert a puterilor conferite reprezentantului si a calitatii sale.

In cazul in care reprezentantul actioneaza in lipsa puterii de reprezentare sau cu depasirea acesteia contractul incheiat cu tertul nu produce niciun efect intre reprezentat si tert, raportul contractual ramane in vigoare intre reprezentant in nume propriu si tert.

Tot pentru ipoteza actului incheiat in lipa sau cu depasirea puterii de reprezentare CC prevede o suma de reguli privind ratificarea, adica recunoasterea expresa de catre persoana in numele careia s-a incehiat fara drept un anumit act, a efectelor acestui act.

Reprezentarea inceteaza prin renuntarea de catre reprezentant la imputernicire sau prin revocarea puterii de reprezentare de catre reprezentat cu conditia ca revocarea sa fie adusa la cunostinta tertilor sau acestea sa fi cunoscut cauza de incetare a reprezentarii pe alta cale.

Acorduri colective

Este vorba de anumite conventii a caror caracteristica principala este aceea ca cel putin una dintre partile implicate in contract angajeaza prin consimtamantul exprimat la incheierea contractului o colectivitate. Membrii acestei colectivitati vor avea dreptruri si obligatii desi nu au incheiat contractul colectiv. Asemenea contracte colective sunt regasibile in diverse materii ale dreptului, dar mai cu seama in cadrul procedurii falimentului si al raporturilor de munca.

Actiunile directe (acesta e randul in cauza...ai sa vezi ce zic)

Prin actiuni directe intelegem dreptul unor persoane de a actiona in anumite cazuri expres si limitativ prevazute de lege , impotriva uneia dintre partile unui contract cu care nu au nicio legatura, invocand acel contract in favoarea lor, contract fata de care au calitatea de terti propriu zisi. Este vorba de un mecanism juriic in care sunt implicate trei persoane: creditorul ( care este beneficiarul actiunii directe), debitorul sau imediat sau debitorul intermediar (data de care este legat printr-un raport contractual) si debitorul debitorului imediat sau subdebitor ( care se afla intr-un raport contractual cu debitorul imediat, dar care nu se afla intr-un asemenea raport cu creditorul)

Actiunile directe reprezinta acea tehnica de natura legala care permite creditorului sa actioneze direct impotriva subdebitorului pe calea unei actiuni numita actiune directa. Actiunea directa nu poate fi considerata admisibila in orice grup de contracte, ci numai in doua sitatii speciale:

  • Atunci cand legea prevede actiunea directa in mod expres
  • Cand actiunea directa este legata de transmiterea unui drept

Actiunile directe sunt exceptii de la principiul relativitatii efectelor contractului.

Promisiunea pentru fapta altuia

Promisiunea pentru fapta altuia sau conventia de porte fort reprezinta o exceptie aparenta de la relativitatea efectelor contractului princ are o persoana se obliga fata de creditor sa determine un tert sa incheie sau sa ratifice un contract respectiv si eventual sa il si execute.

Stipulatia pentru altul

Stipulatia pentru altul exceptie veritabila de la relativitatea efectelor contractului este contractul in folosul unei terte persoane adica, figura contractuala prin care o persoana se obliga fata de alta sa execute o prestatie in favoarea unui tert.

Notiunea de exceptie de la principiul opozabilitatii fata de terti a efectelor contractului

Eventualele exceptii de la opozabilitatea contractului sunt acele situatii in care tertii nu mai au obligatia generala de a respecta situatia generata de cotnractul incheiat intre parti, adica ipotezele in care sunt indreptatiti sa neglijeze aceasta realitate fara ca atitudinea lor sa genereze angajarea raspunderii delictuale

Exceptii de la opozabilitatea efectelor contractului

  • Situatiile in care partile unui cotnract nu indeplinesc formalitatile speciale ale sistemului legal de publicatie
  • O alta exceptie de la opozabilitatea contractului fata de terti este beneficiul actiunii pauliene. Actiunea pauliana este acea actiune care poate fi formulata de o anumita categorie de terti fata de cotnract, in scopul asigurarii inopozabilitatii fata de acestia a situatiei juridice generate de cotnractul fraudulos incheiat de debitorul lor.
  • Tot exceptii de la opozabilitatea efectelor contractului sunt numeroasele situatii in care actul incheiat intre doua parti este constatat inopozabil unei a treia persoane
  • Ultima exceptie de la opozabilitatea efectelor contractului pe care o identificam este simulatia

Promisiunea faptei altuia

Def. Promisiunea faptei altuia poate fi definta ca fiind un cotnract sau o clauza intr-un contract prin care o persoana- debitorul sau promitentul- se obliga fata de creditor, sa obtina consimtamantul unei terte persoane de a incheia un contract sau a ratifaca un contract deja incheiat.

Formele conventiei

Din analiza acestei definitii rezulta ca se pot distinge doua forme de porte fort (promisiunea faptei altuia)

  • Principala ( in cazul in care intre doua persoane se incheie un contract al carui obiect este unic consta in prestatia debitorului de a il determina pe un tert sa isi dea consimtamantul la incheierea unui contract cu creditorul)
  • Accesorie ( atunci cand consta intr-o clauza ce se integreaza intr-un contract si prin care debitorul se obliga printre altele sa obtine consimtamantul sau angajamentul unui tert)

Obligatia asumata de promitent este una de rezultat.

Conditii de valabilitate

Fiind un contract, promisiunea faptei altuia trebuie sa indeplineasca toate conditiile generale de validitate ale unui cotnract. In ceea ce priveste forma , chiar daca actul pe care tertul trebuie sa il ratifice, execute, incheie tertul este unul pentru care legea pretinde o forma autentica, promisiunea faptei altuia nu trebuie sa implice aceasta forma.

Pe langa conditiile generale CC pretinde si o conditie speciala si anume promisiunea faptei altuia trebuie sa fie expresa sau cel putin neindoielnica.

Conventia de stipulatie pentru altul poate avea numeroase aplciatii practice: in materia contractului de mandat, in cazul instrainarii unui bun indiviz de catre unul dintre coproprietari etc.

Efectele conventiei de porte-fort

Efectele promisiunii de porte fort depind de atitudinea tertului al carui consimtamant sau angajament s-a obligat sa il obtina dar si de limitele angajamentului asumat de catre promitent.

Inainte de toate este necesar sa precizam ca in temeiul promisiunii de porte fort in sarcina debitorului se naste o obligatie de a face si in acelasi timp de rezultat. Debitorul se obliga sa determine o terta persoana sa incheie sau sa ratifice un act juridic. Daca actul respectiv va fi incheiat sau dupa caz ratificat se considera ca debitorul si-a indeplinit obligatia contractuala. In ipoteza in care promitentul s-a obligat sa isi garanteze executarea obligatiei asuate de catre tert, daca tertul nu executa obligatile din contractul incheiat de creditorului promitentului, acesta din urma, intocmai ca un fideiusor, este tinut sa raspunda de neexecutare.

Conventia de porte fort nu este o exceptie de la relativitatea efectelor contractului. (opinia lui Pop, Liviu Pop)

Stipulatia pentru altul

Def. contractul in favoarea unei terte persoane sau stipulatia pentru altul este un contract sau o clauza intr-un contract prin care o parte, numita promitent, se obliga fata de cealalta parte, numita stipulant, sa execute o prestatie in favoarea unei alte persoane, straina de contract, numita tert beneficiar.

Conditii

Stipulatia pentru altul trebuie sa indeplineasca toate conditiile generale de validitate prevazute de lege. Alaturi de conditiile generale de validitate, mai trebuie intrunite inca doua conditii speciale, expres prevazute de lege si una propusa de doctrina:

  1. Tertul beneficiar sa fie o persoana determinata sau cel putin determinabila la data incheierii stipulatiei
  2. Tertul beneficiar al stipulatiei trebuie sa existe la momentul la care primitentul trebuie sa isi execute prestatia
  3. Conditia ca stipulatia sa fie neindoielnica

Contrar altor situatii in care neindeplinirea conditiilor imperative este sanctionata cu nulitatea sau cu considerarea clauzei ca nescrisa, in cazul de fata, sanctiunea nerespectarii conditiilor de la lit a si b de mai sus este aceea ca stipulatia profita stipulantului, fara a agrava sarcina promitentului.

Consimtamantul tertului beneficiar nu este o condtie de existenta a stipulatiei pentru altul, dar este o conditie de efectivitate.

Efectele stipulatiei pentru altul

Pentru a analiza efectele stipulatiei pentru altul este necesar sa subliniem ca mecanismul sau consta in nasterea in mod direct si originar din contractul incheiat intre stipulant si promitent a unui drept de sine statator in favoarea tertului beneficiar, fara a fi necesar consimtamantul acestuia.

Efectele stipulatiei pentru altul in raporturile dintre stipulant si promitent

Efectele contractului in raporturile dintre stipulant si promitent care se produc fara nicio legatura cu stipulatia in favoarea tertului sunt guvernate de dreptul comun. Mai putin insa chestiunea posibilitatii revocarii mutuale sau individuale a stiulatiei care are un regim aparte. Este astfel necesar sa facem urmatoarele distinctii:

  • De la momentul ajungerii acceptarii tertului beneficiar la stipulant sau la promitent stipulatia nu mai poate fi revocata, mutual sau unilateral
  • Stipulatia poate fi revocata in mod liber pana la momentul indicat mai sus de catre promitent si stipulant in persoana
  • Stipulatia poate fi revocata si unilateral de catre stipulant cu conditia ca nu cumva promitentul sa aiba un interes in executarea prestatiei fata de tert

Stipulantul are la dispozitie toate remediile conferite de lege oricarui creditor si partilor contractante pentru neexecutarea contractului.

Efectele stipulatiei pentru altul in raporturile dintre promitent si tertul beneficiar

Prin efectul stipulatiei , beneficiarul dobandeste dreptul de a cere direct promitentului executarea prestatiei. Din stipulatia pentru altul, intre tertul beneficiar si promitent se naste un raport obligational. Tertul beneficiar are calitatea de creditor si promitentul are calitatea de debitor. Tertul beneficiar nu este indreptatit sa ceara rezolutiunea contractului in caz de neexecutare a obligatiei de catre promitent.

Sunt situatii cand promitentul are dreptul sa refuze executarea obligatiei in favoarea tertului beneficiar. Promitentul poate invoca in apararea sa toate exceptiile pe care este indreptati sa le opuna stipulantului, cum ar fi nulitatea contractului, realizarea unei conditii rezolutorii etc.

 

 

Efectele stipulatiei pentru altul in raporturile dintre stipulant si tertul beneficiar

Stipulatia pentru altul prin ea insasi nu da nastere unui raport de obligatii intre stipulant si tertul beneficiar. Prin acest procedeu stipulantul nu urmareste sa se oblige fata de tertul beneficiar si nici sa il oblige pe tert fata de el.

Natura juridica a stipulatiei pentru altul

Au fost propuse mai multe variante de doctrina, printre care teoria dublului contract, teoria gestiunii de afaceri, teoria actului unilateral a promitentului insa cea care a prevalat in dreptul romanesc este cel al dreptului direct.

Simulatia

Simulatia este o operatiune complexa care din punct de vedere tehnic reprezinta o exceptie de la principiul opozabilitatii efectelor obligatorii ale contractului. Practic prin simulatie partile ascund fata de terti continutul adevaratei relatii juridicecare exista intre ele.

Def. simulatia reprezinta o operatiune juridica realizata prin disimularea vointei reale a partilor, constand in incheierea si existenta simultana, a doua intelegeri sau conventii: una aparenta sau publica, prin care se creeaza o situatia juridica aparenta, contrara realitatii si alta secreta, care da nastere situatiei juridice reale dintre parti, anihiland sau modificand efectele produse in aparenta in temeiul contractului public.

Conditiile stipulatiei

  • Existenta actului secret.

Conditia presupune ca actul real sau contrainscrisul sa fie incheiat astfel incat existenta si cuprinsul sa fie necunoscute tertilor. Actul secret trebuie sa existe in sens de negotium adica de operatiune juridica reala care produce adevaratele efecte intre partile contractante. In acest sens actul secret poate sa lipseasca daca este privit ca instrumentul dar este indispensavil privit ca negotium. Actul secret trebuie sa existe sub forma intelegerii dintre parti la data incheierii actului public (contemporaneitatii actului secret cu actul public) Din perspectiva contemporaneitatii trebuie considerat ca nu poate fi vorba de simulatie atunci cand actul aparent este incheiat anterior actului secret. Totodata trebuie indeplinite si conditiile de validitate substantiale si formale ale actului secret.

  • Existenta actului public

Actul public este actul care se incheie astfel incat sa produca o aparenta juridica . Este actul adus la cunostinta tertilor in intentia de a ascunde acestora adevarata realitate juridica din actul secret.

  • Existenta acordului simulatoriu.

Idee de acord simulatoriu sugereaza o reprezentare comuna apartilor, anterior incheierii actului public si actului secret, reprezentare comuna in care partile sa orchestreze intreaga operatiune a simulatiei adica sa imagineze toate manoperele prin care se va disimula adevarata relatie dintre ele fata de terti.

 

 

Formele simulatiei

 In functie de scopul concret al actului aparent si de relatia in care aceasta se gaseste actul secret avem:

  • Simulatie prin fictivitate
  • Simulatie prin deghizare
  • Simulatie prin interpunere de persoane

Principala clasificare utilizate in literatura e specialitate este cea care distinge intre simulatia absoluta si cea relativa. Simulatia absoluta este in cazul in care partile stabilesc ca itnre ele sa nu existe in realitate niciun act. Ea este relativa atunci cand sunt simulate doar unul sau mai multe elemente ale contractului public.

Contractul aparent sau public este fictiv

Prin acest procedeu, partile disimuleaza complet realitatea, stabilind in actul secret ca actul aparent nu va produce niciun efect juridic. Este singurul caz de simulatia abosulta, adica de disimulare absoluta a realitatii. De exeplu, cazul cel mai frecvent utilizat in practica, intre parti se incheie un contract de vanzare cumparare. In secret partile prevad ca acest contract nu va produce niciun efect si ca niciun transfer de proprietate nu se va produce in favoarea cumparatorului.

Actul public deghizeaza actul secret

Procesul deghizarii consta in faptul ca partile incheie un anumit contract care da nastere adevaratelor raporturi juridice dintre ele, contract pe care pentru a il tine in secret, in totul ori in parte, il imbraca in forma unui alt contract. Deghizarea este de doua feluri:

  • Totala atunci cand prin actul public se ascunde natura actului secret. Este vorba in realitate de o simulare a cauzei reale a actului juridic.
  • Partiala atunci cand partile prin actul public se limiteaza sa ascunda unele clauze sau efecte ale actului secret fara sa se ascunda natura actului care isi produce efectele intre parti.

Interpunerea de persoane

In cazul simulatiei prin interpunerea de persoane, pesoanele care incheie actul aparent prevad, intr-o intelegere secreta, faptul ca una dintre ele nu are calitatea de aprte contracntanta si stabilesc cine este adevaratul contractant. Asadar, partile actului aparent urmaresc in mod constient ca efectele sa se produca fata de o alta persoana careia i se asigura anonimatul. In principiu, in operatiunea simulatiei prin interpunere de persoane sunt implicate trei persoane: interponentul (persoana care are calitatea de beneficair real al operatiunii cuprinse ina ctul public) interpusul (persoana care figureaza ca parta in actul public si care mascheaza adevarata identitate a beneficiarului) si tertul ( cae este contractantul adevarat din actul public in persoana caruia se prodc efectele acestui contract)

Scopurile si limitele simulatiei

Folosind simulatia partile produc voit, in deplina cunostinta de cauza, o neconcordanta intre vointa declarata si vointa reala, acordul lor de vointa realizat in scopul nasterii modificarii sau stingerii unui raport juridic fiind insotit, dublat si de un alt acord de vointa, declarat , dar nereal, in scopul ascunderii sau mascarii fata de erti a existenti sau continutului acordului de vointa secret real. ( daca ai citit asta o data si ai inteles tot-à respecte maestre)

Principiul neutralitatii simulatiei. Conform acestui principiu , simulatia nu trebuie sanctionata la nivelul validiratii dar nici nu trebuie incurajata in sensul producerii de efecte fata de terti. Legiuitorul recunoaste partilor un anume drept de a simula. Acest drept trebuie exercitat insa cu buna credinta pentru mentinerea caracterului neutru al simulatiei.

Limitele simulatiei

Limitele simulatiei sunt date de exercitarea coreta a dreptului de a simula. O eventuala exercitare abuziva a acestui drept se considera in doctrina ca este frauda. Frauda poate fi de doua feluri:

  • Frauda intereselor tertilor ( frauda civila) este de regula sanctionata cu inopozabiliatea fata de acestia a contractului aparent
  • Frauda la lege. De multe ori simulatia este conforma cu legea si in acord cu bunele moravuri. Cu toate acestea prin crearea unei situatii juridice aparente, contrara sau diferitacelei reale, poate fi urmarita realizarea unor scopuri ilicite sau imorale, cand actul juridic simulat nu mai poate fi ocrotit de lege si deci este exclus sa produca efecte juridice valabile chiar intre partile contractante.

Efectele simulatiei

Sanctiunea specifica simulatiei este de regula, inopozabila fata de terti a actului secret si a situatiei juriice nascuta din acesta.

Efectele simulatiei in raporturile dintre partile contractante

Confrom prevederilor Art. 1289 CC atunci cand simulatia este valabila intre partile contractante si succesorii lor produce efecte actul secret.

Efectele simulatiei fata de terti

Legea distinge in sfera tertilor intre doua categorii prin raportarea la terii obisnuiti ( fata de care intereseaza in ce masura se poate invoca simulatia sau nu) si creditorii partilor.

Principiul consacrat de legiuitor este acela ca actul secret nu poate avea niciun efect in contra tertelor persoane complet straine de contract, asadar nu poate fi invocat de parti sau de succesorii lor ipotriva tertilor de orice fel. Tertii pot invoca inopozabilitatea fata de ei a actului secret, numai daca sunt de buna credinta.

Efectele simulatiei in raporturile dintre terti

Aceasta problema se pune doar atunci cand intre terti exista un conflict in sensul ca unii au interesul sa invoce actul aparent iar altii au interesul sa prevaleze actul secret care le este favorabil. In acest conflict vor avea de castigat acei creditori de buna credinta care invoca in favoarea lor actul aparent, deoarece ei nu au putut cunoaste existenta actului secret.

Actiunea in simulatie

Def. actiunea in simulatie este acea actiune prin care se cere instantei de judecata sa constate existenta si continutul actului secret cu scopul de a inlatura actul aparent sau acele clauze ale sale care anihileaza sau mascheaza actul real.

Sanctiunea ei nu este nulitatea si inopozabilitatea fata de terti a actului secret.

Actiunea in simulatie poate fi exercitata de orice persoana interesata sa invoce in favoarea sa actul secret, daca este valabil sau sa ceara constatarea nulitatii sale.

Actiunea in simulatie este din punct de vedere procedural o actiune in constatare si drept urmare este imprescriptibila.

Proba simulatiei

Intre partile contractante proba simulatiei se poate face numai potrivit normelor de drept comun privitoare la dovada actelor juridice. Tertii propriu zisi incluzand in aceasta categorii si creditorii partilor pot dovedii existenta si cuprinsul actului secret prin orice mijloc de proba.