Esenţa statului geto-dac

Spre deosebire de Roma antică sau de Grecia antică, care erau state sclavagiste de tip clasic, statul geto-dac a fost un stat sclavagist începător, cu importante trăsături care îl apropie de statele Orientului Antic, bazate pe modul de producţie tributal (Egipt, Asiria).

Autori precum Dio Cassius şi Iordanes şi Dio Crisostomul ne-au transmis informaţii legate de stratificarea socială la daci, împreună cu denumirea categoriilor sociale: clasa dominantă tarabostes(pileaţi) şi clasa săracă, comati(capillati). Însă toţi factorii de conducere erau recrutaţi dintre tarabostes.

Datorită istoriei scurte a statului dac, sclavia nu a putut atinge nivelul clasic, în sensul că baza producţiei în statul geto-dac nu era reprezentată de muncă sclavilor, ci de munca oamenilor săraci, dar liberi, grupaţi în obştile săteşti sau teritoriale. Alături de latifundiile aristocraţiei geto-dace(proprietatea privată a taraboștilor), există pe scară largă proprietatea comună(devălmaşa) la nivelul obştilor săteşti sau teritoriale.

Şi de asemenea, tot un element care conferă acest caracter apropiat de modul de producţie tributal este faptul că în statul dac, precum în Orientul Antic, regele deţinea monopolul exploatării zăcămintelor de aur.

 

Forma statului geto-dac

Acesta era o monarhie cu un pronunţat caracter militar. Caracterul militar al statului dac era dat de faptul că, de-a lungul întregii sale existenţe, statul geto-dac s-a confruntat permanent cu pericolul extern: celţii şi, ulterior, romanii. Caracterul pronunţat militar al statului geto-dac nu este o expresie a primitivismului, aşa cum susţin unii autori, ci este o consecinţă firească a contextului istoric în care s-a format şi a evoluat statul geto-dac, dominat de agresiunea permanentă a puterilor vecine.

Strabon denumea stăpânirea exercitată de Burebista imperiu, iar o inscripţie descoperită în Siria denumeşte stăpânirea exercitată de Decebal regat. Lui Decebal i-a fost recunoscută calitatea de rege al unui regat clientelar Romei.

O particularitate a monarhiei geto-daca este alternanța puterii laice şi religioase în competenţa aceleaşi persoane sau unor persoane diferite, tendinţa e de contopire a atribuţiilor laice cu cele religioase. (Deceneu şi Comosicus - regi şi mari preoţi).