Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
  1. Consideraţii introductive

 

            Pentru a contura elementele care privesc conduita funcţionarilor publici din Poliţia Comunitară am făcut apel, în principal, la reglementările europene şi ale Statutului funcţionarilor publici, însă acestea acoperă doar parţial (primele) sau deloc (ultimele) problematica normelor de conduită ale poliţiştilor comunitari cu statut contractual.

            În acest sens, va trebui să acceptăm faptul că sediul materiei în ceea ce priveşte această categorie de personal nu poate fi altul decât Legea privind codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice [1], mai ales pentru faptul că, în preambulul său, legea arată că ea a fost adoptată în conformitate cu prevederile Recomandării nr.10/2000 a Consiliului de Miniştri al Consiliului Europei, referitoare la agenţii publici.

            Iniţiatorii acestei reglementări, inspiraţi de recomandările Consiliului Europei şi determinaţi de seria de fapte generatoare de prejudicii materiale şi morale aduse instituţiilor şi autorităţilor publice prin faptele şi conduita unor persoane cu statut contractual, şi-au fundamentat propunerile de adoptare a legii, plecând de la necesitatea extinderii unor reglementări prevăzute în Legea nr.188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, şi mai ales a prevederilor Legii nr.7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici şi la aceste categorii de personal.

            Aşa stând lucrurile, considerăm că această reglementare nouă, cu toate lacunele şi imperfecţiunile sale, a reprezentat un fapt notabil menit să orienteze cât de cât normele de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice.

 

  1. Domeniile de aplicare a principiilor generale

 

            Lecturarea şi analiza în profunzime a scopurilor şi obiectivelor acestei reglementări – Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice – demonstrează că iniţiatorii şi legiuitorul au urmărit să instituie un set de norme de conduită profesională obligatorii şi aplicabile personalului contractual, altul decât cel ce compune corpul funcţionarilor publici [2]. Astfel, se precizează faptul că normele de conduită profesională prevăzute în prezentul cod de conduită sunt obligatorii pentru personalul contractual din cadrul autorităţilor publice, încadrat în baza prevederilor Legii nr.53/2003 – Codul muncii, cu modificările ulterioare [3], cu excepţia persoanelor alese sau numite politic [4].

            Nevoia şi urgenţa adoptării normelor juridice care compun Codul de conduită a personalului contractual au fost exprimate cu claritate şi legate de către legiuitor de necesitatea creşterii calităţii serviciului public, de eliminarea birocraţiei şi a faptelor de corupţie din administraţia publică de stat şi administraţia publică locală [5]. Pentru a fi mai concretă această preocupare, sunt invocate mai multe modalităţi prin care aceste obiective vor fi îndeplinite [6], respectiv prin:

  1. reglementarea normelor de conduită profesională necesare realizării unor raporturi sociale şi profesionale corespunzătoare creării şi menţinerii la nivel înalt a prestigiului instituţiei publice şi al personalului contractual;
  2. informarea publicului cu privire la conduita profesională la care este indreptăţit să se aştepte din partea personalului contractual în exercitarea funcţiei ;
  3. crearea unui climat de încredere şi respect reciproc între cetăţeni şi personalul contractual din administraţia publică, pe de o parte, şi între cetăţeni şi autorităţile administraţiei publice, pe de altă parte.

            În cuprinsul Capitolului I – „Domeniul de aplicare şi principiile generale”, legiuitorul a plasat principiile generale care guvernează conduita profesională a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice, astfel:

  1. prioritatea interesului public – principiu conform căruia personalul contractual are îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât interesul personal, în exercitarea atribuţiilor funcţiei [7];
  2. asigurarea egalităţii de tratament al cetăţenilor în faţa autorităţilor şi instituţiilor publice – principiu conform căruia personalul contractual are îndatorirea de a aplica acelaşi regim juridic în situaţii identice sau similare;
  3. profesionalismul – principiu conform căruia personalul contractual are obligaţia de a îndeplini atribuţiile de serviciu cu responsabilitate, competenţă, eficienţă, corectitudine şi conştiinciozitate [8];
  4. imparţialitatea şi nediscriminarea – principiu conform căruia angajaţii contractuali sunt obligaţi să aibă o atitudine obiectivă, neutră faţă de orice interes politic, economic, religios sau de altă natură, în exercitarea atribuţiilor funcţiei;
  5. integritatea morală – principiu conform căruia personalului contractual îi este interzis să solicite sau să accepte, direct ori indirect, pentru el sau pentru altul, vreun avantaj ori beneficiu moral sau material [9];
  6. libertatea gândirii şi a exprimării – principiu conform căruia personalul contractual poate să-şi exprime şi să-şi fundamenteze opiniile, cu respectarea ordinii de drept şi a bunelor moravuri;
  7. cinstea şi corectitudinea – principiu conform căruia, în exercitarea funcţiei şi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, personalul contractual trebuie să fie de bună-credinţă şi să acţioneze pentru îndeplinirea conformă a atribuţiilor de serviciu;
  8. deschiderea şi transparenţa – principiu conform căruia activităţile desfăşurate de angajaţii contractuali în exercitarea atribuţiilor funcţiilor lor sunt publice şi pot fi supuse monitorizării cetăţenilor [10].

            În cuprinsul aceluiaşi prim capitol din lege sunt enunţate definiţiile şi înţelesul principalilor termeni şi expresii ce compun normele de conduită a personalului din autorităţile şi instituţiile publice [11], astfel:

  1. „personal contractual ori angajat contractual – persoana numită într-o funcţie în autorităţile şi instituţiile publice în condiţiile Legii nr. 53/2003, cu modificările ulterioare”. Suntem încredinţaţi, astfel, că sediul general al materiei în domeniul angajării personalului contractual rămâne Codul muncii, cu modificările ulterioare, iar legea completează dreptul comun în această materie prin normele de conduită obligatorii pe care personalul contractual trebuie să le respecte pe timpul realizării sarcinilor de serviciu.
  2. „funcţie – ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite de autoritatea sau instituţia publică, în temeiul legii, în fişa postului”. Este o completare a regulii că persoana fizică denumită salariat, se obligă să presteze munca în temeiul prevederilor contractului individual de muncă. Apar şi sintagmele de funcţionar, responsabilitate, autoritate sau instituţie publică şi de fişa postului, termeni specifici dreptului administrativ şi a practicii organizării şi funcţionării organelor administraţiei publice. Înţelegem prin aceasta faptul că, pe lângă clauzele incluse în contractul de muncă, personalul contractual trebuie să respecte stricto sensu sarcinile prevăzute în fişa postului, iar poliţistul comunitar cu statut contractual şi pe cele prevăzute în angajamentul de serviciu instituit de Legea nr.371/2004, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare..
  3. „interes public – acel interes care implică garantarea şi respectarea de câtre instituţiile şi autorităţile publice a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, recunoscute de Constituţie, legislaţia internă şi tratatele internaţionale la care România este parte, precum şi îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, cu respectarea principiilor eficienţei, eficacităţii şi economicităţii cheltuirii resurselor”. Formularea nu necesită comentarii, acest termen având acelaşi înţeles şi aceeaşi aplicabilitate şi în sfera de reglementare a Legii nr.371/2004.
  4. „interes personal – orice avantaj material sau de altă natură, urmărit ori obţinut, în mod direct sau indirect, pentru sine ori pentru alţii, de către personalul contractual prin folosirea reputaţiei, influenţei, facilităţilor, relaţiilor, informaţiilor la care are acces, ca urmare a exercitării atribuţiilor funcţiei”. Termenul poate fi completat şi cu sensurile inserate în prevederile Legii nr.161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri şi prevenire a corupţiei [12].
  5. „conflict de interese – acea situaţie sau împrejurare în care interesul personal, direct ori indirect, al angajatului contractual contravine interesului public, astfel încât afectează sau ar putea afecta independenţa şi imparţialitatea sa în luarea deciziilor ori îndeplinirea la timp şi cu obiectivitate a îndatoririlor care îi revin în exercitarea funcţiei deţinute”. Adăugăm acestei definiţii observaţia pe care am făcut-o la litera d).
  6. „informaţie de interes public – orice informaţie care priveşte activităţile sau care rezultă din activităţile unei autorităţi publice ori instituţii publice, indiferent de suportul ei”.
  7. „informaţie cu privire la date personale – orice informaţie privind o persoană identificată sau identificabilă”.

 

  1. Normele generale de conduită profesională a personalului contractual

 

            Normele generale de conduită profesională, care sunt în opinia noastră aplicabile şi poliţiştilor comunitari cu statut de personal contractual sunt cuprinse în Capitolul II – „Norme generale de conduită profesională a personalului contractual”. [13] Avem în vedere faptul că legiuitorul s-a raportat la consilierii încadraţi în cabinetul demnitarului dar şi la alte categorii de personal angajat în autorităţile şi instituţiile publice, care au o contribuţie esenţială la îndeplinirea sarcinilor acestora, şi că Recomandarea nr.10/2000 a Consiliului de Miniştri al Consiliului Europei se referă la statutul agenţilor publici, statut aplicabil şi poliţiştilor comunitari.

            Analiza textului legii relevă faptul că legiuitorul, în definirea nomelor generale de conduită aplicabile personalului contractual, a utilizat o terminologie asemănătoare celei pe care o regăsim, în general, în legislaţia aplicabilă funcţiei publice, funcţionarului public, organizării şi funcţionării organelor administraţiei publice. Acest fapt are, printre altele, menirea de a apropia concepţia de abordare a problemelor ce ţin de climatul de mediu, de disciplină şi de conformare unor principii unitare de comportament, atitudine şi acţiune a personalului autorităţilor şi instituţiilor publice, fapt perfect aplicabil şi Poliţiei Comunitare.

            Legea se opreşte asupra reglementării următoarelor norme generale de conduită, pe care autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să le respecte în propriile regulamente interne de organizare şi funcţionare [14], în funcţie de domeniul lor de activitate. Legiuitorul chiar utilizează sintagma de organizare a regulamentelor, ceea ce sugerează intenţia de apropiere a conţinutului normelor aplicabile celor două categorii de personal din administraţia publică: funcţionarii publici şi personalul contractual. Aceste norme generale, pe care legiuitorul a considerat necesar să le reglementeze şi asupra cărora ne vom apleca în continuare, sunt următoarele: asigurarea unui serviciu publici de calitate; respectarea Constituţiei şi a legilor; loialitatea faţă de autorităţile şi instituţiile publice; libertatea opiniilor; activitatea publică; activitatea politică; folosirea imaginii proprii; cadrul relaţiilor în exercitarea atribuţiilor funcţiei; conduita în cadrul relaţiilor internaţionale; interdicţia  privind acceptarea cadourilor, serviciilor şi avantajelor; participarea la procesul de luare a deciziilor; obiectivitate în evaluarea, folosirea abuzivă a atribuţiilor funcţiei deţinute; utilizarea resurselor publice; limitarea participării la achiziţii, concesionări sau închirieri.

            În ceea ce ne priveşte, considerăm că autorităţile publice, care înfiinţează şi organizează serviciile publice de poliţie comunitară, trebuie să fixeze conţinutul şi să-l adapteze specificului serviciului poliţienesc pe care îl desfăşoară poliţiştii comunitari din categoria personalului contractual, funcţie de atribuţiile operative sau administrative pe care le îndeplinesc aceştia.

 

            3.1. Asigurarea unui serviciu public de calitate

            Poliţiştii comunitari, în calitatea pe care o au de personal contractual într-un serviciu înfiinţat de autorităţile administraţiei publice locale, au obligaţia profesională de a asigura un serviciu public de calitate cetăţenilor, autorităţilor publice şi instituţiilor cu care cooperează.

            În acest sens, funcţie de poziţia ocupată în structura organizatorică şi atribuţiile funcţionale individuale, ei au obligaţia de a participa activ la luarea deciziilor şi. mai ales, la implementarea acestora în practică, în scopul realizării competenţelor de poliţie comunitară, pe care le au autorităţile în cadrul cărora funcţionează, în limitele atribuţiilor stabilite prin fişa postului [15].

            Pentru buna înţelegere şi aplicare a conţinutului acestui principiu, legiuitorul a ţinut să precizeze faptul că, în exercitarea funcţiei, personalul contractual din autorităţile  şi instituţiile publice au obligaţia de a avea un comportament profesionist, în sensul de a îndeplini sarcinile cu responsabilitate, competenţă, eficienţă, corectitudine şi conştiinciozitate şi de a asigura transparenţa administrativă necesară pentru a câştiga şi a menţine încrederea publicului în integritatea, imparţialitatea şi eficacitatea autorităţilor şi instituţiilor publice.

 

            3.2. Respectarea Constituţiei şi a legilor

            Angajaţii contractuali au obligaţia ca, prin întreaga lor conduită şi activitate, respectiv prin actele şi faptele lor, să respecte principiile şi normele constituţionale şi cele ce decurg din legile ţării şi să acţioneze pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor care urmăresc asigurarea şi menţinerea ordinii şi a liniştii publice, în conformitate cu atribuţiile care le revin, cu respectarea eticii profesionale [16].

            Rezultă că, personalul contractual al Poliţiei Comunitare are datoria constituţională şi legală de a respecta primii dispoziţiile legale şi mai apoi să pretindă respectarea lor de către cetăţeni. Această obligaţie se înscrie între cele mai relevante norme deontologice ale unui poliţist profesionist. Conduita acestuia pe timpul serviciului şi actele sau faptele în legătură cu serviciul, trebuie să răspundă eticii profesionale conturată de legi şi regulamente, precum şi de Codul deontologic al personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice.

            Pe de altă parte, personalul contractual din Poliţia Română are obligaţia de a se conforma dispoziţiilor legale privind restrângerea exerciţiului unor drepturi, date fiind natura, conţinutul şi formele activităţilor îndeplinite ca titulari ai unor funcţii în cadrul structurii de ordine şi siguranţă publică [17]. Printre altele, legea stipulează faptul că, în exercitarea drepturilor ce-i sunt conferite, poliţistul comunitar are obligaţia să respecte întocmai drepturile fundamentale ale omului, prevăzute de lege şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului [18].

 

            3.3. Loialitatea faţă de autorităţile şi instituţiile publice

            Loialitatea faţă de autorităţile şi instituţiile publice reprezintă un principiu esenţial al conduitei şi activităţii personalului care lucrează în administraţia de stat şi în administraţia publică locală. Specific esenţialmente categoriei funcţionarilor publici, acest principiu a fost transferat şi conduitei personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice, deci şi personalului contractual din Poliţia Comunitară.

            Astfel, personalul contractual din Poliţia Comunitară are obligaţia de a apăra cu loialitate prestigiul autorităţii de care aparţine şi în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea profesională. Aceasta presupune, printre altele, obligaţia de a se abţine de la orice act sau faptă care ar putea aduce prejudicii imaginii publice a instituţiei, gradului de credibilitate de care trebuie să se bucure sau intereselor acesteia [19].

            Legea enumeră câteva dintre formele prin care aceste valori ar putea fi afectate [20], astfel:

  1. să exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, cu politicile şi strategiile acesteia ori cu proiectele de acte cu caracter normativ sau individual;
  2. să facă aprecieri în legătură cu litigiile aflate în curs de soluţionare şi în care autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea are calitatea de parte, dacă nu sunt abilitaţi în acest sens;
  3. să dezvăluie informaţii care nu au caracter public, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege ;
  4. să dezvăluie informaţiile la care au acces în exercitarea funcţiei, dacă această dezvăluire este de natură să atragă avantaje necuvenite ori să prejudicieze imaginea sau drepturile instituţiei ori ale unor funcţionari publici sau angajaţi contractuali, precum şi ale persoanelor fizice sau juridice ;
  5. să acorde asistenţă şi consultanţă persoanelor fizice sau juridice, în vederea promovării de acţiuni juridice ori de altă natură împotriva statului sau autorităţii ori instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.

            Fiind norme obligatorii şi fiind expres interzise de lege, orice încălcare a îndatoririlor precizate anterior, pot duce la tragerea la răspundere a personalului vinovat, aceste prevederi urmând a fi respectate şi după încetarea raporturilor de muncă pentru o perioadă de cel puţin 2 ani, dacă dispoziţiile din alte legi speciale nu prevăd alte termene. Aceste interdicţii nu pot fi interpretate, însă, ca derogări de la obligaţia legală a personalului contractual de a furniza informaţii de interes public celor interesaţi, în condiţiile legii.

 

            3.4. Libertatea de opinie

            Acest principiu reprezintă o restrângere a dreptului individual la gândire, conştiinţă şi expresie prevăzut de documentele internaţionale cu privire la drepturile omului. Loialitatea faţă de autoritatea în care îşi desfăşoară activitatea şi natura serviciului prestat, îi obligă pe poliţiştii comunitari cu statut contractual la respectarea demnităţii funcţiei deţinute, la subordonarea libertăţii dialogului, necesităţii de promovare a intereselor autorităţii publice.

            În altă ordine de idei, considerăm că personalul contractual are obligaţia ca. În activitatea lor profesională, să respecte libertatea opiniilor altor persoane şi să nu se lase antrenaţi în dispute contradictorii prejudiciabile autorităţii, şi nici să se lase influenţaţi de considerente personale. De aceea, este recomandabil ca personalul contractual să adopte o atitudine conciliantă, să manifeste reţinere şi echilibru, pentru a evita generarea unor conflicte datorate unui schimb de păreri contrare.

 

            3.5. Activitatea publică

            Specific pentru întregul spectru al autorităţilor şi instituţiilor publice din România, relaţiile cu mijloacele de informare în masă se asigură prin compartimente şi/sau persoanele desemnate în acest sens de conducătorul acestora [21].

            Drept urmare, pe timpul activităţilor profesionale desfăşurate în teren este recomandabil ca poliţiştii comunitari să evite a furniza informaţii despre misiunile lor, scopul prezenţei în anumite zone sau locuri, constatările făcute, datele şi informaţiile pe care le deţin referitoare la stările de fapt şi evenimentele ce au avut loc, procedeele de muncă pe care le va utiliza pentru a rezolva o anume stare de fapt, îndemnând reprezentanţii mass-media să contacteze compartimentul specializat sau persoana desemnată de conducătorul autorităţii, în acest sens.

            Potrivit legii, personalul contractual poate participa la activităţi sau dezbateri publice, în calitate oficială, situaţii în care trebuie să respecte limitele mandatului de reprezentant încredinţat de conducătorul autorităţii în care îşi desfăşoară activitatea.

            În toate situaţiile în care nu au fost desemnaţi să participe la activităţi sau delegaţii publice, poliţiştii comunitari pot totuşi participa, însă au obligaţia legală de a face cunoscut că opinia lor, exprimată public, nu reprezintă un punct de vedere oficial al autorităţii în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea.

 

            3.6. Activitatea politică

            În administraţia publică din România, prin dispoziţii legale, exercitarea drepturilor politice este supusă unor restricţii şi condiţionării, în raport cu funcţiile publice pe care le deţin diversele categorii de personal: demnitari publici, funcţionari publici, personal contractual. În acest sens, legea stipulează faptul că, în exercitarea funcţiei deţinute [22], personalul contractual îi este interzis să:

  1. să participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor politice ;
  2. să furnizeze sprijin logistic candidaţilor la funcţii de demnitate publică ;
  3. să colaboreze, atât în cadrul relaţiilor de serviciu, cât şi în afara acestora, cu persoanele fizice sau juridice care fac donaţii ori sponsorizări partidelor politice ;
  4. să afişeze în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice însemne ori obiecte inscripţionate cu sigla sau denumirea partidelor politice ori a candidaţilor acestora.

            Deducem, din economia acestor prevederi, că personalului contractual nu i se interzice să fie membru al unui partid politic sau să participe  la activităţile curente de partid ori să deţină funcţii de conducere în cadrul partidului. Restricţiile se referă la colectarea de fonduri, acordarea sprijinului logistic candidaţilor la funcţii de demnitate publică, colaborarea cu entităţile care fac donaţii ori sponsorizări partidelor politice, afişarea în cadrul autorităţii a unor înscrisuri sau obiecte inscripţionate cu sigla sau cu denumirea partidelor politice ori a candidaţilor acestora.

 

            3.7. Folosirea imaginii proprii

            Legea prevede şi interdicţia [23], legată de consideraţia funcţiei pe care o îndeplineşte în cadrul unei autorităţi publice, pentru personalul contractual, de a permite sau a înlesni utilizarea numelui sau a imaginii proprii în acţiuni publicitare, pentru promovarea unei activităţi comerciale sau în scopuri electorale. Interdicţia, astfel formulată, este menită să conserve principiul neutralităţii şi echidistanţei autorităţii faţă de asemenea interese, care at contraveni scopului activităţii şi a responsabilităţilor care revin Poliţiei Comunitare.

 

            3.8. Cadrul relaţiilor în exercitarea atribuţiilor funcţiei

            Aceste norme se referă stricto senso la comportamentul poliţiştilor  comunitari cu statut de personal contractual în relaţiile interne şi exterioare autorităţii în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea. Ele impun un anumit tip de conduită şi de atitudine obligatorii, diferite funcţie de tipul de raporturi în care intră aceştia [24].

            În relaţiile cu personalul contractual şi funcţionarii publici din interiorul autorităţii publice în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi cu persoanele fizice sau juridice cu care intră în contact (relaţii de serviciu), toţi angajaţii contractuali sunt obligaţi să adopte şi să menţină un comportament bazat pe respect, bună-credinţă, corectitudine şi amabilitate. În mod cu totul deosebit, legea inserează obligaţia, pentru această categorie de personal, de a nu aduce atingere onoarei, reputaţiei sau demnităţii persoanelor din cadrul autorităţii din care face parte, precum şi ale persoanelor cu care intră în legătură pe timpul exercitării funcţiei deţinute sau în legătură cu această funcţie, prin: întrebuinţarea unor expresii şi cuvinte jignitoare, dezvăluirea unor aspecte ale vieţii private şi/sau formularea unor sesizări sau plângeri calomnioase.

            Pe timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, pentru rezolvarea deplină şi eficientă a problemelor persoanelor, poliţiştii comunitari au obligaţia de a adopta o atitudine de imparţialitate, dedicată exclusiv acestui scop. În acest sens, ei au obligaţia de a respecta principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, prin:

  1. promovarea unor soluţii coerente, conform principiului tratamentului nediferenţiat, raportate la aceeaşi categorie de situaţii de fapt;
  2. eliminarea oricărei forme de discriminare bazate pe aspecte privind naţionalitatea, convingerile religioase şi politice, starea materială, sănătatea, vârsta, sexul sau alte aspecte.

 

            3.9. Conduita în cadrul relaţiilor internaţionale [25]

            Cu toate că sunt mai puţin probabile, în cazul acestei categorii de personal, conduita lui pe timpul eventualelor reprezentări în cadrul organizaţiilor internaţionale [26], instituţii de învăţământ, conferinţe, seminarii sau a altor activităţi, este circumscrisă unor îndatoriri, care vizează promovarea unei imagini favorabile ţării şi a autorităţii pe care o reprezintă.

            În acest cadru, legea mai impune ca, în relaţiile cu reprezentanţii altor state sau membrii organizaţiilor poliţieneşti din alte state, poliţiştii comunitari să nu exprime opinii personale privind aspecte naţionale sau dispute internaţionale. În plus, în eventualele deplasări în afara ţării [27], personalul contractual din Poliţia Comunitară este obligat să adopte o conduită corespunzătoare regulilor de protocol şi să respecte legile şi obiceiurile ţării gazdă.

 

            3.10. Interdicţia privind acceptarea cadourilor, serviciilor şi

                      avantajelor [28]

            Acest set de norme derivă aproape în totalitate din prevederile Recomandării nr.10/2000 a Consiliului Miniştrilor Consiliului Europei cu privire la codurile etice ale poliţiştilor, care se adresează tuturor statelor membre. El contribuie la modelarea unui statut etic şi a unei imagini de curăţenie, corectitudine, verticalitate şi incoruptibilitate a Poliţiei Comunitare şi a personalului său.

            Legiuitorul român a reţinut şi a introdus în textul Codului de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice obligaţia, respectiv interdicţia de a nu solicita sau accepta cadouri, servicii, favoruri, invitaţii sau orice alt avantaj, care le sunt destinate personal sau familiilor lor, părinţilor, prietenilor ori persoanelor cu care au avut relaţii de afaceri sau de natură politică, care le pot influenţa imparţialitatea în exercitarea funcţiilor publice deţinute ori pot constitui o recompensă în raport cu aceste funcţii.

 

 

            3.11. Participarea la procesul de luare a deciziilor [29]

            Cu toate că probabilitatea ca poliţiştii comunitari cu statut de personal contractual să ia parte la procesul decizional în unitatea din care fac parte, este de menţionat că legea prevede pentru asemenea oportunităţi ivite, obligaţia de a acţiona conform prevederilor legale şi de  a exercita capacitatea de apreciere în mod fundamentat şi imparţial.

            Personalul contractual are obligaţia, pe de altă parte, de a nu promite că va influenţa luarea unor anumite decizii de către autoritatea publică, de către funcţionarii publici din cadrul acesteia, precum şi îndeplinirea atribuţiilor care îi revin din deciziile luate în mod privilegiat.

 

            3.12. Obiectivitate în evaluare [30]

            În exercitarea unor eventuale atribuţii specifice funcţiilor de conducere [31], angajaţii contractuali au obligaţia să asigure egalitatea de şanse şi de tratament cu privire la dezvoltarea carierei pentru personalul plasat în subordinea sa.

            Personalul contractual căruia i se încredinţează, fie şi temporar, exercitarea unor atribuţii specifice funcţiilor de conducere trebuie să examineze şi să aplice cu obiectivitate criteriile de evaluare a competenţei profesionale pentru personalul din subordine, în situaţiile când propune avansări, promovări, transferuri ori acordarea de stimulente materiale sau morale, incluzând orice formă de favoritism sau discriminare.

            Această categorie de personal are obligaţia de a nu favoriza sau defavoriza accesul ori promovarea în funcţii contractuale pe criterii discriminatorii, de rudenie, afinitate sau neconforme cu principiile priorităţii interesului public, asigurării egalităţii de tratament al cetăţenilor în faţa autorităţilor publici, profesionalismului, imparţialităţii şi nediscriminării, integrităţii morale, libertăţii gândirii şi exprimării, cinstei şi corectitudinii, deschiderii şi transparenţei.

 

            3.13. Folosirea abuzivă a atribuţiilor funcţiei deţinute [32]

            Folosirea abuzivă a atribuţiilor funcţiei deţinute constituie o interdicţie în orice sistem de relaţie de serviciu sau de raport de muncă. De aceea,  şi pentru personalul contractual, legiuitorul a instituit interdicţia de a nu folosi atribuţiile funcţiei, pe care o îndeplineşte, în alte scopuri sau interese decât cele prevăzute de lege.

            Personalul contractual din Poliţia Comunitară, în întreaga sa activitate profesională – de luare a deciziilor, de consiliere, de evaluare sau de participare la soluţionarea unor stări de fapt sau evenimente, ori acţiuni de control, constatare şi aplicare a unor sancţiuni – nu are voie să urmărească obţinerea de favoruri sau avantaje în interes personal ori producerea de prejudicii materiale sau orale altor persoane.

            În altă ordine de idei, personalul contractual din Poliţia Comunitară are obligaţia de a nu interveni sau influenţa vreo anchetă de orice natură, în cadrul autorităţii sau în cadrul altor autorităţi sau instituţii, în consideraţia funcţiei pe care o deţin.

            Nu în ultimul rând, angajaţii contractuali din Poliţia Comunitară sunt obligaţi să nu intervină şi să nu impună altor angajaţi contractuali sau funcţionarilor publici să se înscrie în organizaţii sau asociaţii, indiferent de natura acestora, ori să nu le sugereze acest lucru, promiţându-le acordarea unor avantaje materiale sau profesionale.

 

            3.14. Utilizarea resurselor publice [33]

            Personalul contractual din Poliţia Comunitară este obligat să protejeze proprietatea publică şi privată a unităţilor de stat sau a autorităţilor administrativ-teritoriale, să preîntâmpine producerea oricărui eventual prejudiciu şi să acţioneze, în orice situaţie, ca un bun proprietar, în situaţia când i se încredinţează atribuţii de administrare sau de gestiune. Această îndatorire derivă din setul de atribuţii generale pe care le are Poliţia Comunitară stipulate în articolul 1 al Legii nr.371/2004.

            Într-o altă ordine de idei, legea stipulează că personalul contractual are obligaţia să folosească timpul de lucru, precum şi bunurile aparţinând autorităţii publice numai pentru desfăşurarea activităţilor aferente funcţiei publice îndeplinite, urmărind-se  prin aceasta sporirea eficacităţii şi eficienţei muncii, precum şi eliminarea însuşirii resurselor materiale, tehnice şi financiare. În acest context, personalul contractual este obligat să propună şi să asigure, în limitele atribuţiilor care ăi revin, folosirea eficientă şi utilă a banilor publici în conformitate cu prevederile legale.

            Nu în cele din urmă, personalului contractual care desfăşoară activităţi publicistice în interes personal sau activităţi didactice, îi este interzis să folosească timpul de lucru sau logistica autorităţii pentru realizarea acestora.

 

            3.15. Limitarea participării la achiziţii, concesionări sau închirieri [34]

            Prevederile articolului 19 din Legea nr.7/2004 privind Codul de conduită al personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice urmează a fi însuşite şi aplicate, după caz, funcţie de apariţia unor situaţii dintre cele menţionate în lege. Astfel, orice membru din cadrul  personalului contractual din autorităţile publice, deci şi membrii personalului contractual din Poliţia Comunitară, poate achiziţiona un bun aflat în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, scos la vânzare în condiţiile prevăzute de actele normative în vigoare, cu excepţia următoarelor situaţii:

  1. când a luat cunoştinţă, în cursul sau ca urmare a îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, despre valoarea ori calitatea bunurilor care urmează să fie vândute;
  2. când a participat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la organizarea vânzării bunului respectiv;
  3. când poate influenţa operaţiunile de vânzare sau când a obţinut informaţii la care persoanele interesate de cumpărarea bunului nu au avut acces.

            Aceste dispoziţii urmăresc asigurarea corectitudinii operaţiunilor de vânzare, perceperea celui mai convenabil preţ posibil şi eliminarea favoritismului, precum şi a suspiciunilor în legătură cu operaţiunile de vânzare a bunurilor din avutul privat al statului sau al autorităţilor sau instituţiilor administrativ-teritoriale.

            Este de reţinut, de asemenea, că aceste reguli sunt extinse de lege şi la cazurile de concesionare sa închiriere a unor bunuri aflate în proprietatea publică sau privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale. De asemenea, personalului contractual din autorităţile publice îi este interzisă furnizarea unor informaţii cu privire la bunurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, supuse acţiunilor de vânzare, concesionare şi închiriere, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege.

            În fine, toate aceste prevederi se vor aplica în mod corespunzător şi în situaţia realizării tranzacţiilor prin interpuşi sau în situaţia conflictelor de interese.

 

  1. Coordonarea şi controlul aplicării normelor de conduită

                 profesională pentru personalul contractual din Poliţia Comunitară

 

            Potrivit legii, Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) este cel abilitat cu activităţile de coordonare şi control a aplicării normelor prevăzute de Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice. În context, printre sarcinile ce-i revin ministerului, au fost stabilite următoarele [35]:

  1. urmăreşte aplicarea şi respectarea în cadrul autoritarilor şi instituţiilor publice a prevederilor prezentului cod de conduită;
  2. soluţionează petiţiile şi sesizările primite privind încălcarea prevederilor prezentului cod de conduită sau le transmite spre soluţionare organului competent, conform legii;
  3. formulează recomandări de soluţionare a cazurilor cu care a fost sesizat;
  4. elaborează studii şi cercetări privind respectarea prevederilor prezentului cod de conduită;
  5. colaborează cu organizaţiile neguvernamentale care au ca scop promovarea şi apărarea intereselor legitime ale cetăţenilor în relaţia cu personalul din administraţia publică, cu excepţia funcţionarilor publici.

            Va trebui să observăm, însă, că Ministerul Administraţiei şi Internelor nu dispune de puteri nelimitate. Astfel, prin activitatea sa, el nu poate influenţa cursul procedurii disciplinare din cadrul autorităţilor publice, care se desfăşoară în conformitate cu prevederile Legii nr.53/2004, cu modificările ulterioare.

            Ministerul Administraţiei şi Internelor poate fi sesizat de orice persoană [36] cu privire la:

  1. încălcarea prevederilor prezentului cod de conduită de caăre angajaţii contractuali ;
  2. constrângerea sau ameninţarea exercitată asupra angajatului contractual pentru a-l determina să încalce dispoziţiile legale în vigoare ori să le aplice necorespunzator.

            Această cale de sesizare, făcută la Ministerul Administraţiei şi Internelor, nu exclude dreptul de a sesiza organul disciplinar competent, potrivit legii din cadrul autorităţii publice în care îşi desfăşoară activitatea personalul contractual vizat. În aceste cazuri, Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate efectua verificări cu privire la actele şi faptele sesizate, respectând confidenţialitatea identităţii persoanei care a făcut sesizarea. De asemenea, personalul contractual nu poate fi sancţionat şi nici prejudiciat în vreun fel pentru sesizarea cu bună-credinţă a vreunui organ disciplinar competent [37].

            Legea prevede că sesizările înaintate Ministerului Administraţiei şi Internelor vor fi centralizate într-o bază de date proprie [38], care este necesară şi va fi utilizată pentru:

  1. identificarea cauzelor care determină încălcarea normelor de conduită profesională;
  2. identificarea modalităţilor de prevenire a încălcării normelor de conduită profesională;
  3. adoptarea măsurilor privind reducerea şi eliminarea cazurilor de nerespectare a prevederilor legale.

            Rezultatele activităţilor de centralizare a sesizărilor şi a verificărilor proprii efectuate se vor consemna într-un raport pe baza căruia Ministerul Administraţiei şi Internelor va putea face recomandări autorităţilor administrative interesate cu privire la modul de corecţie a deficienţelor constatate. În acest sens, şi pentru asigurarea unei finalităţi multiple, recomandările făcute vor fi comunicate:

  1. angajatului contractual sau persoanei care a formulat sesizarea;
  2. angajatului contractual care face obiectul sesizării;
  3. conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea angajatul contractual care face obiectul sesizării.

            Autorităţile intrate în câmpul de monitorizare al Ministerului Administraţiei şi Internelor sunt ţinute să informeze acest for, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data soluţionării, modul de soluţionare a măsurilor prevăzute în recomandări. În toate situaţiile în care, în cazuistica prevăzută în sesizări sunt implicaţi conducători ai autorităţilor publice ori adjuncţii acestora, recomandarea autorităţilor competente în monitorizarea implementării prezentului cod de conduită va fi transmisă şi structurii ierarhic superioare autorităţii publice, respectiv Consiliului Judeţean, organ care a fost înfiinţat pentru coordonarea activităţilor serviciilor publice de la nivelul primăriilor municipale, orăşeneşti şi comunale [39].

            Potrivit legii, Ministerul Administraţiei şi Internelor redactează anual un raport cu privire la [40] Standardul de conduită a personalului contractual, care se prezintă Guvernului , şi care trebuie să cuprindă următoarele componente:

  1. numărul şi obiectul sesizărilor privind cazurile de încălcare a normelor de conduită profesională ;
  2. categoriile şi numărul de angajaţi contractuali care au încălcat normele de conduită morală şi profesională ;
  3. cauzele şi consecinţele nerespectării prevederilor prezentului cod de conduită ;
  4. evidenţierea cazurilor în care personalului contractual i s-a cerut să acţioneze sub presiunea factorului politic;
  5. recomandările propuse ;
  6. autorităţile sau instituţiile publice care nu au respectat recomandările.

            Autorităţile competente în monitorizarea implementării şi aplicării Codului de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice pot prezenta în raportul anual, în mod detaliat, unele cazuri mai deosebite, care prezintă un interes deosebit pentru opinia publică. Raportul se publică şi pe pagina de Internet a autorităţilor interesate – Guvern, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, autorităţile vizate – iar publicarea se face prin comunicat difuzat printr-o agenţie de presă [41].

 

  1. Răspunderea pentru încălcarea prevederilor Codului de conduită

           

            Legea nr.71/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice prevede că încălcarea dispoziţiilor acestuia atrage răspunderea disciplinară, penală sau patrimonială, după caz, a personalului găsit vinovat. Deşi nu prevede expres, considerăm că, încălcarea unor dispoziţii ale regulilor de conduită stipulate de cod, poate atrage şi răspunderea contravenţională, ori de câte ori, prin conduită şi acţiunile ilicite această categorie de personal încalcă legile administrative, care prevăd contravenţii şi sancţiuni corespunzătoare aplicabile. În acest sens, trebuie aplicate, în completare, normele prevăzute de Codul muncii, prevederi care sunt valabile şi în ceea ce priveşte celelalte forme ale răspunderii juridice pentru personalul contractual, inclusiv pentru personalul contractual din autorităţile publice, de genul poliţiştilor comunitari din categoria personalului contractual.

            În scop preventiv, potrivit legii, la data intrării în vigoare a legii, au avut obligaţia de a armoniza propriile regulamente interne de organizare şi funcţionare sau codurile de conduită specifice, cu normele Codului de conduită, în funcţie de specificitatea activităţilor desfăşurate. Această obligaţie revine, pentru viitor, tuturor autorităţilor pe măsura adoptării unor noi regulamente interne sau coduri noi de conduită pentru personalul acestora.

 

[1] Legea nr.477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice, publicată în M.Of. al României nr.1105 din 26.11.2004, intrată în vigoare la 1 decembrie 2004.

[2] Legea nr.7/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice, articolul 1 alineat 1.

[3] Republicată în Monitorul Oficial al României nr.72/05.02.2003.

[4] Legea nr.7/2004, articolul 1 alineat 2; Observăm faptul că în prezent doar categoria demnitarilor publici, aleşi sau numiţi în funcţii de demnitate publică scapă unor reglementări speciale, rămânând sub imperiul normelor care compun dreptul muncii.

[5] Legea nr.7/2004, articolul 2.

[6] Idem, articolul 2 literele a) – c).

[7] Este firesc, întrucât interesul public – comanda socială – determină, până la urmă, raţiunile existenţiale ale administraţiei publice, direcţiile ei de acţiune, limitele competenţelor şi atribuţiilor şi modalităţile concrete de realizare a acestora.

[8] Principiul profesionalismului, enunţat şi detaliat prin trimitere la responsabilitate, competenţă, eficienţă, corectitudine şi conştiinciozitate, subliniază importanţa pe care legiuitorul o acordă calităţii activităţii administraţiei publice, faptului că prin activităţile desfăşurate, personalul contractual realizează actele materiale necesare bunei îndepliniri a sarcinilor care revin autorităţilor administraţiei publice.

[9] S-a avut în vedere faptul că, de regulă, cetăţenii şi publicul nu pot face diferenţieri între calitatea de funcţionar public şi de personal contractual, însă impactul asupra prestigiului autorităţii sau instituţiei produce aceleaşi efecte negative, indiferent de calitatea celui ce comite acte de corupţie în cadrul administraţiei publice.

[10] Pentru aceleaşi motive, expuse la nota  anterioară, precum şi din raţiuni ce ţin de controlul societăţii civile asupra modului de cheltuire a resurselor administraţiei publice.

[11] Legea nr.7/2004, articolul 4.

[12] Publicată în M. Of. al României nr. 279/ 21.04.2003.

[13] Normele generale de conduită profesională a personalului contractual sunt detaliate în cuprinsul art. 5-19 , din Capitolul II al Legii nr.7/2004.

[14] Legea nr.7/2004, articolul 25.

[15] Legea nr.7/2004, articolul 5 alineat 1.

[16] Idem, articolul 6 alineat 1.

[17] Ibidem, articolul 6 alineat 2.

[18] Legea nr.371/2004,articolul 14 alineat 2.

[19] Legea nr.7/2004, articolul 7 alineat 1.

[20] Idem, articolul 7 alineat 2.

[21] Ide, articolul 9 alineatele 1 - 3.

[22] Idem, articolul 10.

[23] Idem, articolul 11.

[24] Idem, articolul 12.

[25] Idem, articolul 13.

[26] Cum ar fi Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor (IPA).

[27] Sunt semnalate desele contacte şi vizitele de documentare şi schimburi de experienţă între Poliţiile Comunitare din localităţile din vestul României, la autorităţi similare din Ungaria şi Slovacia.

[28] Legea nr.7/2004, articolul 14.

[29] Idem, articolul 15.

[30] Idem, articolul 16.

[31] Probabilitatea este destul de redusă, dar nu trebuie înlăturată pe deplin.

[32] Legea nr.7/2004, articolul 17.

[33] Idem, articolul 18.

[34] Legea nr.7/2004, articolul 19.

[35] Legea nr.7/2004, articolul 20.

[36] Legea nr.7/2004, articolul 21 alineat 1.

[37] Legea nr.7/2004, articolul 21 alineat 1.

[38] Legea nr.7/2004, articolul 22 alineat 2.

[39] Legea nr.7/2004, articolul 22 alineat 4.

[40] Legea nr.7/2004, articolul 23 alineat 1.

[41] Legea nr.7/2004, articolul 23 alineat 3.

Загрузка...