Functiunea judiciara in statele moderne se realizeaza prin organe specializate. Intr-un stat de drept puterea emana de la popor si apartine acestuia. Ca urmare, puterea de stat este unica si suverana, care presupune realizarea ei prin diferite categorii de organe ale statului carora li s-au stabilit o serie de atributii specifice si relativ autonome.

Activitatea judiciara se delimiteaza in mod esential de atributiile si actele autoritatilor legiuitoare. Deosebirile vizeaza organizarea, constituirea si activitatea celor doua categorii de autoritati, precum si existenta unor proceduri diferite prin care se realizeaza functia judiciara si legislativa.  

 

2a. Actul jurisdictional si actul administrativ

 

In scopul prezentarii trasaturilor particulare ale actului jurisdictional, au fost adoptate mai multe criterii. Acestea vizeaza, in general, forma si substanta actului emis de o autoritate publica. Un prim criteriu formal se refera la organul emitent. In aceasta conceptie, actul ce emana de la o autoritate judecatoreasca constituie un act jurisdictional. Este un criteriu formal important, dar nu se poate ignora faptul ca, nu toate actele pronuntate de instantele judecatoresti au un caracter jurisdictional, dupa cum exista si autoritati administrative ce au caderea de a emite acte jurisdictionale.

In actul jurisdictional intervin trei subiecti: statul, prin intermediul judecatorului, reclamantul si paratul. In actul administrativ avem, pe de o parte, statul, iar pe cealalta parte, cetateanul. De aici s-a tras concluzia unei diferente esentiale intre cele doua categorii de acte, subliniindu-se ca in cadrul actului jurisdictional statul nu actioneaza in interes propriu, in timp ce in cadrul actului administrativ actioneaza in favoarea sa. Altfel spus, in actul administrativ statul este parte in conflict, in timp ce in cazul actului jurisdictional intervine pentru solutionarea litigiului dintre alti subiecti de drept.

In cadrul criteriilor formale trebuie sa mentionam si desfasurarea activitatii judiciare sub forma de proces, deci in cadrul unei proceduri prestabilite de lege. Asadar, judecatorul nu actioneaza la intamplare, ci dupa o procedura riguros determinata de lege.

Criteriile formale nu sunt de natura sa realizeze o delimitare categorica a actului jurisdictional fata de actul administrativ, astfel ca, unii autori au recurs si la unele criterii materiale.

Un prim criteriu vizeaza finalitatea actului. Potrivit acestui criteriu, actul jurisdictional urmareste restabilirea ordinii de drept si armoniei sociale. Intr-o alta opinie se apreciaza ca definitorie pentru actul jurisdictional imprejurarea ca el se intemeiaza pe constatarile pe care judecatorul le face cu privire la unele chestiuni de fapt sau de drept.

In literatura noastra juridica s-a subliniat ca nici criteriile materiale nu sunt suficiente pentru delimitarea actului jurisdictional fata de actul administrativ. O delimitare mai riguroasa se poate realiza doar in cadrul unui sistem mixt, adica a unui sistem care imbina criteriile formale cu cele materiale. Un singur criteriu nu ar putea oferi un raspuns pertinent si definitiv la problema analizata.

Din totalitatea criteriilor prezentate, trei au un caracter esential:

  • existenta unei proceduri specifice (judiciara);
  • existenta unei pretentii care conduce la o solutie (hotarare);
  • inzestrata cu putere de lucru judecat.

Se remarca preponderenta criteriilor materiale. Din cadrul criteriilor formale retinem doar criteriul existentei unei proceduri specifice si predeterminate de lege. Este firesc, intrucat natura jurisdictiei se determina prin continutul si finalitatea sa, nu prin forma, aceasta din urma constituind doar invelisul continutului. Substanta activitatii judiciare se materializeaza in hotararea judecatoreasca, act prin care se pune capat unui conflict ivit in sfera relatiilor sociale, fiind vorba de hotararea finala, nu de celelalte acte emise de judecator in cursul activitatii de solutionare a litigiului.

 

2b. Felurile jurisdictiei

Jurisdictia este susceptibila de a fi clasificata dupa mai multe criterii. Aceste criterii se refera la prezenta intereselor contrarii (existenta unei controverse, a unui litigiu), la materia supusa judecatii, la intinderea atributiilor si la normele juridice cu principiile aplicabile.

 

- jurisdictia conteincioasa si jurisdictia gratioasa sau voluntara.

Jurisdictia conteincioasa repezinta principala componenta a activitatii desfasurate de organelle judiciare. Cu toate acestea, se sustine ca jurisdictia gratioasa este la fel de importanta ca si cea conteincioasa. Se constata si o amplificare a atributiilor neconteincioase conferite prin lege instantelor judecatoresti, intra in aceasta categorie procedura privind inregistrarea partidelor politice, precum si unele atributii de publicitate mobiliara si imobiliara.

 

- jurisdictia civila, penala, administrativa si contitutionala.

Criteriul distinctiv al acestei diviziuni este materia supusa judecatii. Jurisdictia civila si penala este de competenta acelorasi organe judiciare. Deosebirea dintre ele este determinata de natura diferita a cauzelor supuse judecatii-jurisdictia civila are ca obiect o pretentie civila, iar jurisdictia penala o fapta cu caracter penal. Asemanarile si deosebirile dintre jurisdictia civila si penala deriva din natura raporturilor juridice deduse in judecata.

         O componenta importanta a jurisdictiei o constituie conteinciosul administrativ. Si aici decurg din natura raporturilor juridice ce formeaza obiectul judecatii. Jurisdictia adminstrativa se realizeaza in present, in Romania, tot de instantele judecatoresti de drept comun, chiar daca competenta si procedura urmeaza si unele reguli specifice.

         Jurisdictia constitutionala se realizeaza printr-un organ specializat al statului-Curtea Constitutionala, care, in sistemul legislatiei romane, nu face parte din structura organelor judiciare propriu-zise. Ea are ca scop exercitarea unui control asupra constitutionalitatii legilor (art.146 din Constitutie).

 

- jurisdictia de drept comun si jurisdictia speciala.

Distinctia dintre jurisdictia de drept comun si jurisdictia speciala se intemeiaza pe amplitudinea atributiilor conferite diferitelor autoritati judiciare. Jurisdictia de drept comun are atributii ce se rasfrang asupra tuturor cauzelor civile. Jurisdictia speciala are o sfera de actiune limitata. Ea se intinde doar asupra cauzelor ce-i sunt atribuite in baza unei legi speciale. Jurisdictiile speciale, la randul lor, sunt distincte de jurisdictiile extraordinare, acestea fiind create expres de lege in scopul solutionarii unei cauze concrete sau privind o anumita persoana. Ele au un caracter discriminatoriu si pot conduce la o judecata arbitrara, contrara principiilor de drept, fiind determinate adeseori de considerente de ordin politic sau de oportunitate, de aceea, art.126 alin.5 din Constitutie interzice infiintarea de instante extraordinare.

 

- jurisdictia de drept si jurisdictia de echitate.

Jurisdictia de drept se caracterizeaza prin preexistenta unor reglementari pe care judecatorul trebuie sa le aplice in activitatea sa. In cadrul jurisdictiei in echitate, magistratul trebuie sa caute in fiecare caz solutia ce corespunde mai bine conceptiilor morale si economice predominante in societate.