Noţiunea de „drept economic” a fost sugerată într-o perioadă ca o alternativă a termenului „drept comercial”, considerat insuficient pentru a denumi domeniul căruia i se aplică. Aceeaşi întrebuinţare s-a încercat să se dea şi noţiunii „dreptul afacerilor”.

De altfel, în doctrină a existat o adevărată polemică în legătură cu oportunitatea recunoaşterii unei ramuri de drept autonome, respectiv dreptul economic. La acea dată se discuta dacă raporturile juridice speciale dintre organizaţiile socialiste sunt sau nu supuse dreptului civil sau unor norme speciale ce ar justifica desprinderea unei ramuri de drept autonom. Normele speciale ar reglementa intervenţia statului în relaţiile juridice dintre subiecţii raporturilor economico – juridice. S-a susţinut chiar că dreptul economic ar fi fost o realitate şi o necesitate dată fiind dirijarea masivă a economiei socialiste.[1]

În prezent toate aceste elemente se raportează la o realitate economico-socială diferită. Conceptul în sine de „drept economic” există însă în întreaga literatură juridică – autohtonă şi străină – şi trebuie delimitat.

Nu considerăm că dreptul economic este o ramură de drept autonomă. Sintagma desemnează însă un ansamblu de reguli ce privesc intervenţia statului într-o economie liberă şi supusă regulilor naturale ale cererii şi ofertei.

Potrivit unei alte opinii, dreptul economic studiază „organizarea colectivă a economiei atât de către iniţiativa privată, cât şi de către puterea publică”[2].

Se poate astfel observa că noţiunea înglobează o parte a dreptului public care constă în normele legale prin intermediul cărora statul încearcă să „supravegheze” întreaga economie.

Spre deosebire de acesta, dreptul comercial – in sensul actual, precizat - aparţine, în principiu, dreptului privat. Legătura dintre acestea se fundamentează pe faptul că fiecare noţiune vizează reglementarea unor fenomene economice.

Între normele de drept comercial şi cele de drept economic există însă deosebieri esenţiale. Primele au la bază principiile libertăţii actelor juridice şi al egalităţii parţilor, pe când în cazul celor din urmă intervine autoritatea de stat şi, automat obligaţia celorlalţi subiecţi de drept de a o respecta.

 

 

[1] V. Luha, Drept comercial, ed. ALTIP, Alba Iulia, 2003, p. 13

[2] Ion Turcu, Teoria şi practica dreptului comercial român, vol. I, ed. Lumina Lex 1998, p. 19