Noţiunea şi caracterele juridice.

Societatea în nume colectiv (SNC) este forma tipică a societăţilor de persoane .

Societatea în nume colectiv este societatea constituită prin asocierea, pe baza deplinei încrederi,  a două sau mai multe persoane ce pun în comun anumite bunuri, pentru a desfăşura o activitate comercială, în scopul împărţirii beneficiilor rezultate şi în care asociaţii răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale .

Ea are următoarele caractere juridice:

- se bazează pe încrederea deplină a asociaţilor, asocierea are un caracter intuitu personae, care determină particularităţile funcţionării societăţii;

- capitalul social este divizat în părţi de interes ce nu sunt repre¬zen¬tante prin titluri. Părţile de interes sunt, în principiu, netransmisibile.

- obligaţiile societăţii sunt garantate de patrimoniul social şi prin răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor.

Asociaţii nu trebuie să fie comercianţi. Ei exercită comerţul pentru societate şi nu în nume propriu. Deci, prin participarea lor la constituirea unei societăţi în nume colectiv nu dobândesc calitatea de comerciant.

 

Particularităţi ale constituirii societăţii în nume colectiv.

Pentru a înfiinţa o astfel de societate se urmează căile obişnuite de înfiinţare ale unei societăţi. În continuare vom preciza numai elementele specifice înfiinţării acestui tip de societate.

Asociaţii pot fi persoane fizice şi persoane juridice. Se pun probleme în legătură cu calitatea de asociat în nume colectiv a societăţilor în care asociaţii au o răspundere limitată.

Literatura a arătat că nu există o incompatibilitate între răspunderea limitată pentru obligaţiile sociale a participanţilor la contractul de asociere într-o societate cu răspundere nelimitată şi răspunderea specifică a asociaţilor din această societate .

Incompatibilitatea este numai aparentă. În realitate, în calitate de asociat într-o societate în nume colectiv, societăţile cu răspundere limitată vor răspunde pentru obligaţiile sociale în condiţiile prevăzute de lege pentru orice asociat în nume colectiv. Adică, societatea-asociat, va răspunde nelimitat cu întregul său patrimoniu. Răspunderea limitată se referă la răspunderea asociaţilor din societatea care va intra apoi ca subiect de drept distinct într-o societate nume colectiv.

Firma societăţii trebuie să cuprindă numele a cel puţin unuia din asociaţi cu menţiunea “societate în nume colectiv”. Dacă numele unei persoane străine de societate figurează cu acordul său în firma societăţii nume colectiv, ea devine răspunzătoare nelimitat şi solidar de obligaţiile sociale.

Legea nu stabileşte plafon pentru capitalul social sau subscris. Părţile, sunt libere să indice mărimea capitalului după nevoile societăţii ce se va înfiinţa. Este necesar însă, să se precizeze data când se varsă capitalul subscris.

Contractul va indica aportul fiecărui asociat precum şi cota din capitalul social ce se cuvine fiecăruia.

Potrivit art. 5 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 „Societatea în nume colectiv sau în comandită simplă se constituie prin contract de societate.....”.

Formalităţile care trebuie îndeplinite sunt:  întocmirea contractului de societate; înregistrarea şi autorizarea funcţionării societăţii. De la data înregistrării în registrul comerţului, societatea în nume colectiv devine persoană juridică şi dobândeşte calitatea de comerciant.

 

Funcţionarea societăţii.

Legea nu instuţionalizează adunarea generală a asociaţilor. Totuşi, literatura consideră că asociaţii împreună vor decide asupra problemelor esenţiale .

Deciziile se iau prin votul asociaţilor care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social, în următoarele cazuri:

- alegerea unuia sau mai multor administratori, stabilirea puterii lor, durata însărcinării, remuneraţia.

- revocarea administratorilor, limitarea puterii lor, (excepţie face cazul când administratorii sunt numiţi prin contractul de societate).

- rezolvarea divergenţelor dintre administratori.

- introducerea acţiunii în răspunderea administratorilor.

- aprobarea bilanţului societăţii.

În toate celelalte cazuri, deciziile se iau prin voinţa unanimă a asociaţilor.

Votul se exercită proporţional cu participarea la capitalul social, dacă în contract nu se dispune altfel.

Asociatul care într-o operaţie determinată are pe cont propriu interese contrare societăţii, nu poate lua parte la deliberare sau decizie privind această operaţie. Dacă nu se respectă interdicţia, asociatul răspunde pentru pagubele cauzate societăţii.

Hotărârea asociaţilor contrară contractului şi legii poate fi atacată la instanţă .

 

Administrarea societăţii se face printr-un administrator sau mai mulţi, asociaţi sau neasociaţi, persoane fizice sau persoane juridice,  numiţi prin actul constitutiv sau aleşi de către asociaţi.

Când prin contract sunt numiţi mai mulţi administratori, asociaţii pot stabili ca ei să lucreze individual sau împreună. Dacă lucrează împreună, deciziile se iau în unanimitate. În caz de divergenţă hotărăsc asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social.

Dacă nu se stabilesc reguli de lucru pentru administratori, fiecare poate lucra individual. Dacă se ia iniţiativa unei operaţii ce depăşeşte limitele operaţiilor obişnuite pe care le face societatea, el trebuie să încunoştinţeze pe ceilalţi administratori. Dacă există opoziţie, hotărăsc asociaţii ce reprezintă majoritatea absolută a capitalului social.

Dacă în contract nu se prevede altfel, societatea este reprezentată de fiecare administrator.

Controlul gestiunii societăţii se face de către asociaţii care nu sunt administratori.

 

Statutul asociaţilor.

Drepturile asociaţilor.

- dreptul de a participa la deliberări şi luarea deciziilor. Acest drept este interzis celui care are interese contrare cu cele ale societăţii.

- dreptul la dividende

- dreptul de a folosi fondurile societăţii. Limita fondurilor ce pot fi folosite se stabilesc prin contract. Nerespectarea limitei atrage răspunderea celui vinovat. Contractul poate permite asociatului să folosească sume de bani pentru cheltuieli particulare.

- dreptul la restituirea valorii aporturilor la dizolvarea şi lichidarea societăţii.

Obligaţiile asociaţilor.

- obligaţia de a efectua aportul promis. Nerespectarea obligaţiei atrage răspunderea pentru prejudiciul cauzat societăţii. În cazul aportului în numerar se vor plăti şi dobânzi. Nesocotirea obligaţiei poate duce la excludere. Dacă aportul constă într-o creanţă şi plata acesteia nu s-a putut obţine prin urmărirea debitului, asociatul răspunde pentru suma datorată cu dobânzi şi va plăti despăgubiri.

- obligaţia de a nu aduce atingere patrimoniului social. Cel ce foloseşte fără drept bunurile şi creditul societăţii, trebuie să repare paguba cauzată: să restituie societăţii beneficiile  ce au rezultat din întrebuinţare şi să plătească despăgubiri. Totodată poate fi exclus din societate.

- obligaţia de a nu face concurenţă societăţii. El nu poate avea calitatea de asociat cu răspundere nelimitată într-o societate concurentă sau având acelaşi obiect, precum şi să efectueze operaţiuni în contul său sau al altora, în acelaşi fel de comerţ sau în unul asemănător. Interdicţia poate fi ridicată prin acordul celorlalţi. Nerespectarea obligaţiei justifică excluderea şi solicitarea de despăgubiri.

 

Răspunderea asociaţilor pentru nerespectarea obligaţiilor sociale

Ca orice persoană juridică societatea în nume colectiv asumă obligaţii proprii în raporturile cu terţii şi răspunderi cu întregul patrimoniu pentru îndeplinirea lor.

Legea nr. 31/1990, art. 85 dispune: „Asociaţii sunt obligaţi nelimitat şi solidar pentru operaţiunile îndeplinite în numele societăţii de persoane care o reprezintă”

Pentru aceleaşi obligaţii însă sunt răspunzători şi asociaţii, nelimitat şi solidar.

Această răspundere are un caracter subsidiar . Adică, creditorii societăţii se pot îndrepta contra asociaţilor numai dacă societatea nu plăteşte creanţa în 15 zile de la punerea în întârziere.

Regulile care instituie o astfel de răspundere sunt imperative. Asociaţii nu pot conveni altfel.

 

Cesiunea părţilor de interes.

În schimbul aportului lor, asociaţii dobândesc părţi de interes. Ele incorporează anumite valori patrimoniale şi pot fi transmise în condiţiile legii.

Se discută dacă este posibilă cesiunea acestor valori, deoarece o astfel de cesiune presupune transmiterea calităţii de asociat într-un raport juridic ce se întemeiază pe un contract intuitu personae.

Cesiunea părţii de interes are un caracter restrictiv. Legea prevede că ea este posibilă dacă este permisă prin contractul de societate. Cesiunea este posibilă şi prin acordul tuturor asociaţilor, acord exprimat uleterior încheierii contractului de societate .

Cesiunea părţii de interes este o formă specifică de cesiune de creanţă. Ea presupune încheierea unui contract prin care cedentul transmite în schimbul unui preţ partea de interes către cesionar. Contractul este consensual. Însă, datorită faptului că aduce un nou partener în contractul de societate, (ce presupune o modificare a actului constitutiv) ca să se producă efecte depline el trebuie întocmit în formă autentică. De asemenea, este necesar să se facă formalităţile de publicitate: notificarea cesiunii şi înscrierea în registrul comerţului, de la această dată cesiunea părţii de interes va produce efecte faţă de terţi.

Ca efect al cesiunii, cesionarul devine asociat în societatea în nume colectiv.

Totuşi, cesiunea nu liberează pe cedent de ceea ce mai datorează societăţii ca aport la capital. De asemenea, cedentul rămâne răspunzător faţă de terţi pentru operaţiile făcute de societate anterior cesiunii. Dacă la data cesiunii există anumite operaţii în curs de executare, cedentul este ţinut să suporte consecinţele până la finalizarea acestor operaţii.

 

Retragerea din societate.

Retragerea presupune o ieşire voluntară a asociatului din societate. El va avea dreptul la partea sa de interes şi, prin urmare capitalul social se reduce corespunzător.

Asociatul se poate retrage în următoarele situaţii:

- când acest lucru este prevăzut în actul constitutiv.

- cu acordul celorlalţi asociaţi.

- prin hotărârea instanţei. Această ipoteză are în vedere situaţia când nu se realizează acordul unanim pentru retragere. Instanţa trebuie să aibe în vedere “ motive temeinice pentru a dispune retragerea asociatului “.

Ca urmare a retragerii, asociatul pierde calitatea de asociat. Drepturile sale se stabilesc prin acordul asociaţilor. În caz de neînţelegere, va dispune instanţa.

Dacă societatea este constituită numai din doi asociaţi, retragerea face ca societatea să rămână cu un singur asociat, fapt ce duce la dizolvare. Efectul nu se produce dacă se hotărăşte transformarea într-o societate cu răspundere limitată, cu asociat unic.

Prin retragere societatea suferă o modificare a actului constitutiv iniţial.

 

Excluderea asociaţilor.

Măsura excluderii din societate este văzută ca o sancţiune aplicată asociatului ce nu-şi îndeplineşte obligaţiile şi un mijloc pentru salvarea existenţei acesteia. Legea indică cazurile de excludere din societate. Literatura consideră că enumerarea este numai exemplificativă .

Sunt socotite temeiuri de excludere următoarele fapte:

- neefectuarea aportului;

- supunerea asociatului procedurii insolvenţei sau incapacitatea asociatului;

- imixtiunea în administrarea societăţii, folosirea bunurilor societăţii şi săvârşirea unor acte de concurenţă.

- săvârşirea de către asociatul-administrator a unor fapte păgubitoare pentru societate.

- exercitarea de către creditorul personal al asociatului a opoziţiei împotriva hotărârii de prelungire a duratei societăţii.

Excluderea se dispune prin hotărâre judecătorească, la cererea societăţii sau a oricărui asociat. Cererea societăţii de excludere trebuie să se bazeze pe hotărârea tuturor asociaţilor, mai puţin a celui în cauză. Hotărârea de excludere se înregistrează şi se publică. Prin hotărâre, instanţa va dispune şi asupra structurii participării la capitalul social.

Cel exclus din societate pierde calitatea de asociat .

El va avea dreptul la profit şi va suporta pierderile până în ziua excluderii. Nu va putea însă cere lichidarea lor până ce acestea nu vor fi repartizate conform prevederilor contractului.

Asociatul exclus are dreptul la contravaloarea părţii sale de interes. Totuşi, asociatul nu are dreptul la o parte proporţională din patrimoniul social, ci numai la o sumă de bani care să reprezinte valoarea acesteia .

Pentru operaţii în curs de executare cel exclus va suporta consecinţele şi nu va putea retrage partea ce i se cuvine decât după finalizarea acelei operaţii. Asociatul exclus este obligat faţă de terţi pentru toate operaţiile făcute de societate până în ziua rămânerii definitive a hotărârii de excludere .

 

Cauze speciale de dizolvare a societăţii.

Societatea nume colectiv se dizolvă şi dacă, datorită falimentului, incapacităţii, excluderii, retragerii, decesului unuia din asociaţi, numărul asociaţilor s-a redus la unul singur, art. 229 alin. 1 din Legea nr. 31/1990. „Societăţile în nume colectiv sau cu răspundere limitată se dizolvă prin falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociaţi, când, datorită acestor cauze, numărul asociaţilor s-a redus la unul singur.

În aceste cazuri  societatea nu se dizolvă dacă există clauze, consemnate în actul constitutiv de continuare cu moştenitorii care consimt la aceasta (art. 230 din lege); sau dacă, asociatul rămas hotărăşte continuarea sub forma unei societăţi cu răspundere limitată (art. 229 alin. 2 din Legea nr. 31/1990) . „Se exceptează cazul când în actul constitutiv există clauză de continuare cu moştenitorii sau când asociatul rămas hotărăşte continuarea existenţei societăţii sub forma societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic”.

 

 

 

Bibliografie

 

  1. Căpăţână, O., Societăţile comerciale, Bucureşti, 1996
  2. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, ediţia a V-a , Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2016.
  3. Costin, M., Jeflea, Corina Aura.,  Societăţile comerciale de persoane, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995
  4. Finţescu, I.N., Curs de drept comercial, vol. I,  Bucuresti, 1929, vol I
  5. Georgescu, I.L., Drept comercial român, vol II. Societăţile comerciale, Editura Soccec, Bucureşti, Bucureşti, 1948
  6. Normele metodologice probate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1078/2003, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 586/15.08.2003
  7. Şelaru, C.S., Consideraţiuni referitoare la posibilitatea excluderii asociaţilor, Revista de drept comercial, nr. 4/1995
  8. Turcu, I., Dreptul afacerilor, Iaşi, 1992