SECŢIUNEA   I

Conceptul general de “titlu de credit”

 

1.Reglementarea titlurirlor de credit

Notiunea de titlu de credit nu indica ceva determinat,concret.In realitate nu intalnim un titlu de credit  in stadiu pur,ci documente in care regasim caracteristicile generale ale acestei categorii juridice.(1),dar care in acelasi timp au elemente particulare prin care se diferentiaza unele de altele.

Conceptul este oprera doctrinei care constituie o adevarata cucerire a dreptului modern,”datorita careia se poate spune ca economia contemporana apare aproape transfigurata datorita rolului deosebit de important dobandit de aceste titluri”(2).

Notiunea de titlu de credit are la baza o constructie juridica intemeiata pe ideea de drept si obligatii autonome aflate intr-o succesiune de transmisiuni facute dupa reguli speciale.

In sistemul juridic romanesc expresia titlu de credit indica produsul unei opere generale efectuate de doctrina romaneasca si straina care a elaborat un pachet de principii juridice aplicabile unei intregi categorii de documente  constatatoare de drepturi si obligatii.Din pacate,acest efort colectiv nu-l regasim in domeniul legislativ.Dreptul nostru pozitiv nu cuprinde o reglementare generala in acest domeniu (3).Avem doar texte ale unor acte normative in care indica regimul juridic al unor specii ale titlurilor de credit(4).

Aceasta stare de lucruri nu este normala.De obicei in viata economica apar figurile tipice de titluri de credit pe care le cunoaste legislatia noastra.Insa fenomenele economice sunt intr-o continua miscare si transformare,fapt ce indica nevoia permanenta de mijloace juridice adecvate.Nu este exclus in acest context,ca actualele specii de titluri de credit recunoscute de lege sa nu mai corespunda exigentelor.De aceea este necesar de lege ferenda o consacrare legislativa a principiilor care sa permita  apoi utilizarea de catre comercianti a acelui document  care sa raspunda cel mai bine intereselor lor.

 

2.Trasaturile titlurilor de credit

  1. a) Caracterul necesar al inscrisului.

Expresia titlu de credit desemneaza un document,(un inscris),un bun mobil prin natura lui,cu valoare intrinseca (chiar daca,de obicei aceasta valoare este nesemnificativa din punct de vedere economic). (5).

Din timpurile cele  mai vechi s-a consacrat ideea ca scrisul consemnat pe un document contine manifestarea de vointa adevarata a aceluia care l-a emis (6) si ca actul dresat sau semnat de una din parti contine vointa sa in raportul dintre ea si ceilalti.Intr-un asemenea raport inscrisurilor li s-a recunoscut,in general ,functii probatorii,in sensul ca servesc la dovedirea existentei unei obligatii.Intre inscris  si obligatie nu exista o legatura deosebita,indisolubila.Obligatia exista independent si poate fi dovedita si prin alte mijloace de proba.

Alteori inscrisurilor li s-a recunoscut si o functie constitutiva.Obligatia pe care partea vrea sa o asume nu poate lua nastere fara ca ea sa fie consemnata intr-un document.Deci intre document si obligatie exista o legatura ce da inscrisului o valoare juridica mult mai mare decat aceea a inscrisurilor probatorii.Legatura nu este insa permanenta,intrucat odata ce obligatia are dreptul corelativ nascut in mod legal,ele au o evolutie independenta de existenta inscrisului.

Referitor la titlurile de credit,doctrina releva ca intre obligatie si inscris legatura nu este numai constitutiva ci si permanenta.(7).Pe de o parte dreptul si obligatia corelativa nu se nasc decat prin consemnarea vointei subiectilor intr-un document,iar pe de alta parte “dreptul nu poate fi exercitat de catre titulari decat prin posesiunea materiala a inscrisului,iar debitorul nu se poate elibera valabil  decat cerand si obtinand restituirea inscrisului fara de care risca sa mai plateasca o data in mainile celui ce se va prezanta ca posesor legitim al aceluiasi inscris”(8).

Conexiunea dureaza cat timp exista dreptul si obligatia,documentul avand un caracter de necesitate,pentru nasterea si exercitiul dreptului si pentru stingerea obligatiei corelative.

Deci sub aspectul continutului titlului constatam existenta unei stranse conexiuni intre document si drept,incat posesia primului constituie intotdeauna conditia suficienta si necesara pentru exercitarea celuillalt.(9).Observam totusi ca aceasta legatura de necesitate,desi specifica,nu este prin ea insasi absolut definitorie numai pentru documentele - titluri de credit.Practic,necesitatea documentului o intalim in exercitiul drepturilor in toate ipotezele de creditare nascute din raporturi juridice pentru care dreptul pozitiv prefera forma scrisa ad probationem sau ad solemnitatem.

Spre exemplu,nimeni nu poate obtine realizarea unei creante mai mari de 250 lei,daca debitorul  nu o recunoaste ori  nu este contestata intr-un act scris.Acelasi lucru il putem spune despre exercitiul unui drept rezultat dintr-un act solemn in ipoteza in care creditorul nu poate depune actul scris si dreptului nu I s-au facut formalitatile de opozabilitate fata de terti.

Nici suficienta documentului pentru exercitiul unui drept,nu este singura,unica trasatura definitorie a titlului de credit.Asa-zisele documente de legitimare,desi sunt titluri de credit au la baza utilizarii lor,in practica,regula suficientei.Urmeaza deci sa gasim si alte trasaturi specifice ale titlurilor de credit,care impreuna cu caracterul necesar al documentului sa le defineasca precis si  inconfundabil.

  1. b) Caracterul literal al dreptului.

Prin acest caracter se intelege ca atat continutul cat si intinderea dreptului creditorului si a obligatiei debitorului,sunt determinate de cuprinsul inscrisului si numai de acest cuprins.Existenta ,cantitatea, calitatea si modalitatea dreptului ce titularul are si ,deci si ale obligatiei sunt fixate numai prin mentiunile inserate in documentul scris.Partile nu au dreptul sa se refere si alte elemente din afara de titlu,chiar daca acestea au ocazionat nasterea sa, sau pot sa exercite vreo influenta asupra lui (11).

Posesorul titlului nu poate, deci exercita dreptul decat in  limitele inscrisului, fara putinta de a completa cu alte acte sau probe exterioare titlului.   Caracterul literal al titlului nu este decat consecinta,sau mai bine spus,o manifestare a formalismului cerut pentru valabilitatea sa. Nu trebuie sa se faca confuzie intre caracterul literal al inscrisului si formalismul acestuia.Caracterul literal nu este decat o consecinta a formalismului.Elementul formal constituie baza celui literal.

 

 

  1. c) Caracterul autonom al dreptului.

In materie de transmisiune de drepturi corporale se aplica principiul “nemo plus juris in alium tranferare potest quam ipse habet”(12).Pe temeiul acestei reguli achizitorul unui asemenea drept este nevoit sa suporte toate exceptiunile pe care debitorul le-ar fi putut opune cedentului sau diferitilor transmitatori intermediari.Dreptul dobandit va avea un caracter derivat.Pe de alta parte,se mai stie ca pentru opozabiltatea  unor asemenea drepturi este necesara si indeplinirea unor formalitati ce tin loc de publicitate si anume formalitatea notificarii transmitiunii fata de debitorul cedat.

In ce priveste aceasta din urma formalitate,ea este inlaturata la titlurile de credit pe considerarea sa,obligatia fiind incorporata in inscris,transferarea inscrisului implica si transmisiunea dreptului respectiv.Circulatia titurilor de credit este asimilata astfel cu transmisiunea bunurilor mobile corporale, publicitatea fata de terti fiind indeplinita in acest caz prin insasi remiterea materiala a inscrisului in posesiunea dobanditorului.

Circulatia titlurilor de credit presupune o derogare de la principiul  ca nimeni nu poate transmite mai mult decat are, in sensul ca achizitorul unui asemenea titlu este considerat ca a dobandit dreptul la prestatia mentionata pe document direct de la emitentul acestuia,adica nu un drept derivat ,ci un drept originar,motiv pentru care nu I se pot opune nici una din exceptiile personale opozabile primitorului sau diferitilor posesori intermediari ai titlului.(13)

Aceasta abatere de la regula traditionala indicata mai sus atribuie dreptului posesorului titlului caracterul unui drept autonom,autonomie care ,asigurand titlului integralitatea valorii patrimonilae  pe care o constata ii sporeste creditul si posibilitatea de circulatie.

In concluzie se poate spune ca autonomia obligatiei arata ca obligatia este independenta de cauza sa (independenta de cauza ,dar nu lipsita de cauza). Adica,obligatia are cauza insa soarta ei nu este influentata de cauza.

 

  1. Natura juridica a titlurilor de credit.

Explicatia juridica a acestui fenomen,determinarea naturii juridice a obligatiei izvorate din titlul de credit,a fost cautata de numerosi doctrinari si astfel au fost elaborate numeroase teorii.Se incearca sa se explice cum se realizeaza juridic derogarea de la principiul ca nimeni nu poate transmite mai mult de cat are si de ce dreptul achizitorului unui titlu de credit este un drept originar.

Intrucat in sistemul nostru de drept nu exista norme relative la titlurile de credit explicatiile au fost cautate in principiile generale ale dreptului privat.        Obligatia nascuta dintr-un titlu de credit pune fata in fata un debitor si un creditor,o latura pasiva si una activa.

  1. a) Din punctul de vedere al laturii pasive retinem ca din moment ce o persoana semneaza un titlu de credit,acea persoana este obligata sa satisfaca fata de orice purtator de buna credinta a documentului,obligatie asumata asa cum rezulta literal din inscris.

Cum se explica sub raport juridic aceasta obligatie fata de o persoana cu care debitorul  niciodata nu a tratat,fata de care nu s-a obligat si despre care nu afla ca e debitor decat in momentul scadentei?S-au formulat in doctrina urmatoarele tipuri de teorii: (14)

-teoriile caracterului contractual al obligatiei.Acest grup de teorii sustine ca debitoul,pe langa raportul fundamental ce sta la baza emiterii titlului,incheie un contract prin care se obliga la o prestatie atat fata de primul beneficiar cat si oricui s-ar gasi in posesia legitima a titlului in ziua scadentei.

-teoriile caracterului unilaterial al obligatiei:acestea prezinta obligatia nascuta din titlul de credit ca un rezultat al manifestarii de vointa unilaterale a emitentului prin care acesta se recunoaste debitor fata de oricine s-ar gasi in posesia titlului la scadenta.Ea se prezinta sub mai multe variante.

Teoria  creatiunii -sustine ca obligatia ia nastere chiar din momentul in care emitentul si-a pus semnatura pe document indiferent daca l-a pus in circulatie sau nu.Chiar daca titlul a intrat in circulatie peste vointa emitentului,prin sustragere sau pierdere,acesta va fi obligat sa satisfaca obligatia fata de purtatorul de buna credinta si care nu a comis o greseala grava.Deci,creatia titlului este datatoare de masura pentru a judeca existenta obligatiei,iar faptul punerii in circulatie ,voluntar sau involuntar nu este decat o conditie suspensiva.

Teoria emisiunii- pretinde ca ceea ce da nastere obligatiei nu este remiterea materiala a titlului,ci vointa semnatarului de a se obliga,vointa care se materializeaza prin punerea in circulatie a titlului.

         Deci teoriile unilateraliste sustin ca titlurile de credit ar apare ca o oferta de plata facuta tuturor ce s-ar gasi in posesiunea titlului la scadenta.

        -teoriile caracterului mixt al obligatiei.

              Sustin ca obligatia se divide in doua,ca intre emitent si beneficiar obligatia ia nastere dintr-un raport contractual coexistent cu raportul fundamental ce sta la baza emiterii titlului,iar fata de purtatorii succesivi ai titlului,emitentul se angajeaza printr-o declaratie unilaterala de vointa ,care da nastere unei obligatii eventuale in favoarea celui ce s-ar gasi in posesia legitima a titlului la scadenta.

  1. b) Sup aspectul laturii active s-a incercat sa se explice drepturile purtatorului de buna credinta al titlului,drepturi ce depasesc pe cele ale cesionarului unei creante de drept comun.

S-au emis urmatoarele teorii:

-teoriile posesiunii de buna credinta,sustin in esenta, ca drepturile cocreditorului,tert de buna credinta,rezulta din insasi faptul bunei credinte,care-l apara de exceptiile care ar fi putut fi opuse antecesorului sau de drept.

-teoria pendentei : obligatia debitorului exista si subzista chiar de la crearea sau semnarea titlului,pe cand dreptul de creanta corelativ obligatiei nu se determina si  nu ia fiinta decat ulterior,in momentul inchiderii circulatiei titlului.Pana in acest moment ,dreptul de creanta corelativ obligatiei se afla in stare de  pendenta si nu se va putea exercita decat de acela care va justifica posesia legitima asupra inscrisului, dovedind ,nu lantul diferitelor transmisiuni ale unui raport de obligatie ,ci pur si simplu dreptul sau de proprietate asupra inscrisului,proprietate care se dobandeste in conditii specifice,dupa natura titlului (prin remitere de posesie ,in materia titlurilor la purtator ,printr-o serie de giruri neintrerupte,pentru titlurile la ordin sau prin transfer in materie de titluri nominative).

Remiterea de posesie ,girul si transferul nu sunt mijloace de transmisiune ale unor raporturi de obligatie ci mijloace de transferare a proprietatii asupra inscrisului care incorporeaza sau materializeaza obligatia mentionata pe document. (15)

Toate aceste teorii aparute ca sa explice pe plan juridic efectele titlurilor de credit nu prezinta importanta practica deosebita.Ele sunt incercari teoretice de a incadra in sabloane juridice clasice o realitate de fapt si juridica creata de viata economica si comerciala moderna.

In opinia noastra  functiunea titlurilor de credit s-ar circumscrie intr-un cadru mai larg al mobilizarii creditelor,al bogatiei.Mobilizarea creditelor prin cedarea lor (prin transmisiune),nu este o noutate adusa de doctrina ci o institutie juridica pe care dreptul roman o reglementeaza amanuntit prin institutia cesiunii de creanta (1391-1404 Cod civil),cum tot asa este reglementata transmisiunea bogatiei mobile intre diferiti subiecti (1909 Cod civil).

Insa aceste transmisiuni creaza probleme cedentilor si fac pe dobanditori sa suporte riscuri.Tocmai aici titlurile de credit isi realizeaza functiunile inlaturand riscurile dobanditorilor de credite,de bogatie mobilizata.Analizam pe rand riscurile dobandirii bogatiei dupa regulile de drept comun.Astfel:

  1. a) Problemele si riscurile dobandirii creditului dupa regulile cesiunii.

Cesiunea de creanta este un act juridic prin care un creditor transmite dreptul sau de creanta unei alte persoane.(16).Transmisiunea presupune o renuntare de drept din partea cedentului si o achizitie din partea cesionarului (primitorului).Acest transfer produce si unele consecinte negative ce rezulta din caracterul derivat al titlului prin care se realizeaza achizitia.,astfel incat dobanditorul nu obtine un drept originar.Fenomenul este consecinta raportului ce se stabileste intre cel ce cedeaza si primitor,raport guvernat de principiul potrivit caruia nimeni  nu poate transmite mai mult decat are.Asta inseamna ca dobanditorul preia toate inconvenientele antecesorului sau,substantiale si formale,intrucat nimeni nu poate primi mai mult decat a avut cel ce i-a transmis.(17).

Asadar sa vedem urmarile:

Din punct de vedere substantial orice achizitie printr-un titlu derivativ este supusa regulii potrivit careia transferul nu poate da achizitorului o pozitie jurdica mai buna decat pozitia celui care a renuntat la drept.In consecinta,daca cel ce cedeaza nu este efectiv titularul creditului cedat (pentru ca dreptul sau nu este valabil de la constituire sau dreptul sau este vulnerabil la exceptii ale debitorului care reduc total sau in parte prerogativele creditorului),aceasta lipsa se rasfrange asupra cesionarului.El (cesionarul ) se vede frustat in realizarea scopului pentru care a facut achizitia.

Din punct de vedere formal: intrucat obtinerea dreptului este rezultatul unei negocieri intre cel care cedeaza si cesionar,acesta din urma trebuie sa se legitimeze fata de debitor dovedind achizitia facuta.Daca sunt mai multi achizitori succesivi,ultimul dobanditor trebuie sa dovedeasca lantul de achizitii pana la el.De asemenea,trebuie preintampinat riscul  ca dobanditorul nestiutor despre cesiune sa plateasca vechiului titluar ,prin notificarea operatiunii (18). Fiecare din aceste situatii pot fi inconveniente pentru dobanditorii succesivi ai aceleiasi creante.

Desigur nu putem absolutiza aceste riscuri.Chiar daca se verifica vreunul din riscuri,achizitorul se poate despagubi  avand actiune impotriva celui care i-a provocat paguba.Actiunea are insa un caracter personal,de desdaunare si nu un caracter real,adica sa urmareasca obiectul cedat si sa mentina stabila si necontestata pozitia obtinuta de creditor,dobanditor al unui credit cedat (19).

           Deci,circulatia creditelor prin cesiune asigura o slaba protectie cumparatorului;exceptiile specifice titlurilor deverivative ingreuneaza situatia dobanditorilor de credite care este dependenta de formalismul notificarii cesiunii.Cesionarul isi vede periclitata pozitia atat in situatia in care creditul transmis este vulnerabil la exceptiile pe care le-ar putea invoca debitorul cat si la exceptiile tertilor daca acelasi credit a fost transmis succesiv mai multor cesionari.

  1. b) Protectia dobanditorului in circulatia bunurilor mobile.

          Totalmente diferita este protectia achizitorului ce a dobandit prin cumparare un bun mobil (protectia sa capata un caracter real) (20).

Legea stabileaste o norma fundamentala (art.1909 Cod civil) ce garanteaza obtinerea proprietatii asupra bunului mobil dobandit  de la neproprietar, cu conditia ca dobanditorul sa fi fost de buna credinta  in momentul primirii bunului. Norma da un titlu suficient oricarui dobanditor de bunuri mobile,de buna credinta,un titlu valabil sub orice aspect. De aici deducem si consecinta: o regula ce rezolva conflictul intre mai multi achizitori ai acelorasi bunuri mobile.Va fi proprietar cel ce a obtinut posesia necunoscand instrainarile precedente.(21).

De  aici rezulta niste avantaje specifice circulatiei bunurilor mobile  in raport cu circulatia creantelor.

Din punct de vedere substantial,buna credinta acopera in principiu (exista exceptii inscrise in art.1909 al.2 C.civ),orice viciu pe care-l prezinta titlul instrainatorului.(22) Interesul achizitorului este acoperit,riscurile fiind totalmente inlaturate,daca se implineste conditia de a nu fi cunoscut ca instrainatorul nu este titularul dreptului transmis.

Din punct de vedere formal,dobanditorul este scutit de a face dovada dreptului antecesorului sau si al proprietarilor precedenti ai acestui antecesor.El trebuia sa faca numai dovada posesiei sale,a unei stari de fapt evidente si, de obicei, notorii. O data obtinuta posesia bunului, dobanditorul este ocrotit de orice risc, inclusiv al instrainarilor succesive, fara sa mai fie obligat sa faca vreo formalitate.(23).

Avem de a face ,deci,cu o reglementare simpla si eficienta care mareste increderea cumparatorilor in operatia facuta.Siguranta transmisiunii se bazeaza pe operatiunea insasi si nu pe un fapt exterior acesteia.Aceasta certitudine nu o intalnim in cazul transmisiunii creditelor prin cesiune, deoarece operatiunea in sine nu da siguranta specifica transmisiunii mobilelor si legea nu creaza pentru ea nici o situatie exterioara care da certitudine  in cazul transmisiunii bunurilor mobile.

  1. c) Problema extinderii protectiei specifice transmiterii mobilelor la obtinerea creditelor.

S-a observat ca acest dezavantaj al sistemului de circulatie al creditelor in raport cu sistemul de circulatie al bunurilor mobile a fost inlaturat prin aparitia unui instrument juridic nou,acela al titlurilor de credit.

Creatia acestui instrument apartine practicii si practicienilor in activitatea comerciala.Legiuitorul nu face altceva decat sa consacre juridic acest instrument.

Finalitatea dorita de achizitorii de creanta se realizeaza numai aplicand regulile proprii circulatiei bunurilor mobile, circulatiei creditelor. Posibilitatea de a face creditele sa circule ca si bunurile mobile devine realitate in momentul in care se realizeaza un titlu de credit (adica unitatea dintre dreptul de proprietate asupra documentului ce contine obligatia debitorului si dreptul asupra creditului-titularitatea creditului). Desigur nu este o unitate oarecare, intamplatoare, dependenta numai de vointa partilor,ci o unitate pe care o denumim unitate functionala:legatura dintre dreptul de creanta si proprietatea titlului trebuie sa asigure in mod egal si permanent o functie constitutiva si de conditie necesara pentru exercitiul creditului (24).

  1. d) Incorporarea dreptului in titlu.Semnificatia juridica a acestei formule.

                In literatura juridica aceasta unitate se exprima prin formula-incorporarea dreptului in titlu.(25).Aceasta expresie reda ideea ca situatia creditorului este legata de pozitia sa reala ce priveste documentul,in sensul ca din proprietatea acestuia din urma rezulta titularitatea dreptului de creanta,posibilitatea cererii indreptate impotriva debitorului.

                Fenomenul incorporarii se poate analiza pornind de la crearea unui titlu de credit.Avem un subiect care are fata de altul o datorie rezultata dintr-un raport juridic determinat.El transpune obligata sa,redusa la elementele sale esentiale,necesare si suficiente pentru a identifica continutul si modalitatea prestatiei la care s-a obligat,intr-un document pe baza caruia isi asuma obligatia unilaterala de a efectua prestatia in favoarea oricaruia ce se va gasi in proprietatea acelui document.

                Creditorul poate transmite acest drept de creanta cu maximum de siguranta unui beneficiar transferandu-i proprietatea documentului constatator al obligatiei unilaterale asumate de debitor,in baza unui raport juridic obisnuit intre cei doi subiecti (creditor-debitor).

                Creditorul devine subiect in doua raporturi juridice:un raport fundamnetal,rezultat dintr-o relatie juridica tipica dintre cel ce emite titlul de credit si cel care il primeste,in care creditul  corespondent va circula dupa regulile cesiunii;alaturi de acest raport,exista un raport specific aparut prin crearea titlului,care corespunde creditului si circula dupa regula ce spune ca oricine devine proprietar asupra documentului devine si titular al dreptului de creanta ce este constatat de document.

                Relatia ce se stabileste intre document si credit este diferita de alte forme de conexiune pe care le-am amintit anterior (ce izvorasc din raporturi juridice ce se constata in forma scrisa,ad probationem si ad solemnitatem).In titlul de credit se stabileste o legatura intre document si drept nu numai in ce priveste constituirea dreptului ci si in ce priveste circulatia lui,in sensul ca obtinerea dreptului este un efect al obtinerii proprietatii documentului.

                Calitatea de subiect activ al unui asemenea raport juridic care se naste prin emiterea unui titlu de credit este conditionata de existenta unui drept real asupra inscrisului constatator al creantei,de o pozitie reala fata de document.Legatura ce se stabileste intre proprietatea documentului si creditul inscris,legatura exprimata prin formula incorporarii nu are caracter absolut ci un caracter instrumental.Adica,se realizeaza un mijloc (instrument) tehnic de a extinde protectia ce o da legea circulatiei bunurilor mobile asupra circulatiei creditelor.Practic se realizeaza o extindere a legislatiei privitoare la circulatia bunurilor mobile asupra circulatiei drepturilor de creanta.

                De aici deducem unele consecinte,care exprima caracteristicile esentiale ale titlurilor de credit si anume:literalitatea si autonomia dreptului.

                Principiul literalitatii se manifesta ca o regula de protectie a intereselor debitorului.Intinderea dreptului si obligatiei ce rezulta din titlu,determinate prin mentiunile de pe inscris exprima indirect calitatile,insusirile  “bunului mobil “ care sa transmite.Vointa subscriitorului unui titlu de credit este data numai de semnificatia literala a cuvintelor folosite si este interzisa orice cautare a intentiilor declarate sau ascunse.Dreptul creditorului este stabilit in baza unei situatii ce rezulta din proprietatea inscrisului si continutul sau nu mai poate fi fixat prin interpretare.(26).

                Autonomia dreptului pune pe creditor intr-o stare de independenta fata de situatia juridica a oricarui purtator al titlului.Asta inseamna ca oricare ar fi motivul care ar fi determinat emiterea titlului,cel ce l-a emis este tinut sa indeplineasca prestatia la care s-a obligat.Chiar daca titlul circula prin mai multe maini fiecare posesor are un drept nou ,propriu si nu un drept cedat.Fiecare nou posesor devine titular al dreptului asa cum este el inscris in document,in literalitatea lui.

                Atat principiul literalitatii cat si al autonomiei drepturilor specifice titlurilor de credit,pun pe debitor in imposibilitatea de a invoca fata de purtatorii succesivi ai titlului exceptiile ce ar rezulta din raportul personal pe care el il are cu primul din ei,ca sa stinga in totul sau in parte pretentia creditorului.Aceasta, deoarece dreptul s-a nascut asa si numai asa,cum este incorporat prin scriere in document si va circula numai in acest mod indiferent de subiectii prin mina carora trece.In aceasta forma literalitatea titlului imita calitatile fizice imuabile si notorii ale bunului mobil aflat in circulatia sa juridica.

                Titularul creditului are  o pozitie reala fata de document (un drept de proprietate). Circulatia titlurilor de credit spre deosebire de cesiunea creditelor, (ce transmite un drept de creanta) presupune circulatia unui bun mobil,documentul. Obtinerea proprietatii titlului duce implicit la investirea cu titularitatea creditului mentionat pe document.

                Daca cesiunea creantelor transmite un drept derivat,circulatia titlurilor de credit investeste pe dobanditor  cu un drept originar,obtinut dupa regulile generale ale dobandirii proprietatii bunurilor mobile.

                Se creaza astfel o fictiune juridica prin care se extinde regimul juridic al bunurilor mobile asupra regimului creantelor si implicit se stabileste regula,cu valoare de principiu,dupa care cineva poate dobandi mai mult decat ii transmite autorul sau.

                Formularea este improprie insa,reflecta o situatie juridica reala ce acopera o nevoie economica practica:creditul este legat de document,iar dobanditorul prin posesia de buna credinta a documentului este proprietar si creditor,titular legitim al creditului.

  1. e) Justificarea legala a teoriei titlurilor de credit.

                Constructia juridica a incorporarii si a caracterului originar al dreptului nascut la dobanditor,asa cum am formulat-o naste o intrebare:pe ce text de lege se bazeaza ?

                Asa cum am aratat ea nu se fundamenteaza pe un text legal expres,ci numai pe interpretarea logica a principiilor de drept cuprinse in art.1391-1396 si art.1909 C.civ.Din interpretarea art.1395 C.Civ.deducem ca debitorul nu mai poate invoca compensatia pentru o creanta ce s-a nascut impotriva cedentului ulterior notificarii sau acceptarii cesiunii.(27).Deci,nu se mai poate invoca o exceptie ce rezulta din raportul existent intre cedent si debitor dupa ce dreptul de credit a fost dobandit de cesionar.

                Daca dam acestei reguli o valoare de principiu si admitem ca ea este valabila intr-un raport ce transmite un drept derivat,de ce nu am admite ca principiul este valabil si intr-un raport in care dobanditorul are o pozitie reala fata de creditul primit.Adica,exceptiile ce pot fi invocate contra emitentului unui titlu de credit nu pot fi opuse dobanditorilor succesivi ai acestuia  (ai titlului).

                Aceasta conceptie fundamentata pe mecanismul incorporarii are valoare practica intrucat permite sa se elimine sau sa se reduca la minimum inconvenientele formale si substantiale ce insotesc circulatia creditelor dupa regulile cesiunii de creanta.

                Titlul de credit spre deosebire de orice alt inscris are o influenta esentiala asupra soartei creditului,in special asupra circulatiei si stingerii sale.Creditul exista in masura in care este consemnat in titlu si nici o limitare nu poate sa rastranga valoarea lui contrazicand cuprinsul sau.Orice act ce are ca scop restrangerea valorii titlului trebuie sa rezulte numai din document,dupa cum trebuie sa rezulte de aici si orice act facut pentru a opri circulatia.Cat timp titlul circula el va purta cu sine dreptul mentionat in toata integritatea sa (28).Cine-si pune semnatura pe titlu se obliga in aceleasi conditii ca cel care l-a emis,neputandu-se obliga mai sever sau mai usor.

 

4.Definitia si clasificarea

Fata de cele expuse deducem ca titlul de credit este un inscris necesar pentru a transfera sau pretinde dreptul literal si autonom inscris in el.

Continutul titlurilor de credit poate fi foarte diferit:

-exista titluri ce reprezinta un drept real, un drept care se valorifica asupra unui bun determinat:scrisori de trasura, polita de incarcare,conosamentul, recipisa de depozit, certificatul de gaj. Cine este in posesia legitima a documentului se considera in posesia marfurilor pentru ca depozitarul, carausul, magazionerul, capitanul vasului nu pot sa le predea decat aceluia ce-i prezinta titlul;

-exista titluri ce dau dreptul la o prestatie din partea debitorului: o suma de bani-titluri de renta, bilete de loterie, bilete de banca, bonuri de tezaur, cambii, bilete la ordin, cecuri; o anumita cantitate de marfuri-ordinele in producte; un serviciu-documente de transport, marci postale, timbre.

-deosebim si titluri care dau posesorului anumite drepturi de reprezentare cu beneficiile lor:actiunile, certificatele de parti sociale.

Dupa modalitatea de circulatie distingem: titluri la purtator,titluri la ordin,titluri nominative.

Titlurile la purtator.

Sunt titlurile in care nu se indica un creditor caruia sa I se faca plata in mod exclusiv sau la ordinul sau,ci indreptateste pe oricine  s-ar gasi in posesia titlului sa exercite drepturile consemnate in document. Ele circula prin traditiune.Oricine se gaseste in posesia unui asemenea titlu este presupus,pana la proba contrara ,posesor legitim. Din aceasta cauza aceste titluri prezinta pe langa avantajul de a putea circula cu mare usurinta un mare inconvenient in caz de pierdere sau furt. Acest inconvenient nu poate fi preintampinat de posesor prin inscrierea numelui sau pe titlu sau prin aplicarea vreunui semn distinctiv .Titlul emis la purtator isi pastreaza caracterul si posesorul nu poate sa-i schimbe regulile de circulatie printr-o declaratie unilaterala de vointa. El va continua sa circule si pe mai departe ca titlu la purtator.Va putea fi transformat in titlu la ordin sau nominativ insa numai prin acordul dintre posesor si emitent.Trebuie,deci pentru aceasta concursul debitorului,vointa posesorului fiind insuficienta.

Titlurile la ordin.

Vor purta scris pe ele numele primului creditor,cu mentiunea ca, creanta va fi platita la ordinul acestuia,deci fie creditorului insusi, fie unei persoane aratate de acesta in titlu. Asemenea titluri platibile la ordin sunt prin excelenta cambia,biletul la ordin si cecul.Transmiterea se face prin gir,prin semnarea celui ce transmite pe dosul titlului (de unde si numele de andosare). Debitorul nu trebuie incunostintat in legatura cu aceasta transmitere.Acesta va lua la cunostinta despre gir in momentul in care I se va prezenta titlul la plata si va trebui sa urmareasca numai regularitatea formala a andosarii si succesiunea neintrerupta a girurilor.

Titlurile nominative.

         Acestea poarta scris pe document numele creditorului,iar debitorul nu se poate libera valabil decat achitand valoarea titlului in mana acelui creditor.Titularul dreptului inscris pe document nu va putea pretinde dreptul sau decat atata timp cat este in posesia titlului.Persoana straina ce s-ar gasi in posesia acelui titlu ,fara a putea justifica dobandirea lui pe cale legala nu va putea folosi inscrisul.

                Asemenea titluri circula pe cale de cesiune,cesiune ce trebuie inscrisa atat pe titlu cat si in scriptele debitorului,daca asemenea registre sunt prevazute de lege.

                Titluri de credit improprii.

                Exista o categorie de documente care primesc numai unele din caracteristicile titlurilor de credit.Acestea au o eficacitate juridica mai limitata,desi se aseamana cu titlurile propriu-zise prin structura exterioara sau prin termenii prin care sunt numite.

 

                Ele sunt de doua feluri:

                -documentele de legitimare-efectul lor consta in aceea ca posesiunea documentului constituie proba titularitatii dreptului.Insa o asemenea proba nu este decat o simpla prezumtie care-si produce efectele numai pana la proba contrarie.In anumite imprejurari dreptul poate fi exercitat chiar in lipsa documentului.De aceea se spune ca sunt titluri improprii,in sensul ca incorporarea nu este deplina. (bilete de tren,de tramvai,tichete de garderoba, bilete de teatru, etc.).

                -titluri aparente.Asemenea documente indeplinesc functiunea de mijloc de proba a unui raport contractual.Ele amintesc de titlurile de credit prin forma lor.In realitate nu au nici una din trasaturile specifice titlurilor de credit.Sunt doar simple inscrisuri de credit.Exemplu tipic in acest sens este factura (desi unele sisteme legislative admit circulatia ei in conditiile specifice titlurilor de credit).

                Problematica titlurilor de credit este vasta si complexa.Prin teoria titlurilor dreptul modern a obtinut o spectaculoasa cucerire.Aceasta teorie a realizat o penetratie a principiilor de drept care da posibilitatea unei mobilizari de bunuri ce se intalnesc in activitatea comerciala curenta.

                Aplicarea in practica a teoriei enuntate va aduce numai beneficii oricarui sistem economic bazat pe principiile pietei libere.Miscarea legislativa din tara noastra va trebui sa aiba in vederea acest lucru si va trebui sa constate ca domeniul titlurilor de credit este slab reprezentat,aproape inexistent in ansamblul normelor de drept pozitiv.

                O politica legislativ si economic rationala va trebui sa dea titlurilor de credit o reglementare unitara si ea se va impune cu usurinta comerciantilor la orice nivel.

 

  BIBLIOGRAFIE

 

1.G.Potolea,H.M.Hossu, Efectele de comert, hartiile de valoare, mecanismele bursiere in economia de piata, Cluj-Napoca,1992, p.10 si 24.

  1. S.Ionescu, P.Demetrescu, I.L.Georgescu, Noua lege asupra cambiei si biletului la ordin, Buc.1934, p.28
  2. Alte legislatii cuprind astfel de reglementari: art.1992, art.1994, art.1997, din Codul civil italian.

4.L.58/1934,L.59/1934,art.61-71  si art.118 - 126 din L.31/1990.

5.A.Pop, Gh. Beleiu, Drept civil. Partea generala, Buc.1975, p.200; E.Lupan, Drept civil.Partea generala, Cluj-Napoca,1981, p.126; P.C.Vlachide, Repetitia principiilor de drept civil, vol. I, Buc.1994, p.60

  1. E.Dragoescu, A. Dragoescu, Valuta si implicatiile ei in economia de piata, Cluj-Napoca, 1991, p.41
  2. O.Capatana, B.Stefanescu, Tratat de drept comercial international, vol. II, p.87.

8.S.Ionescu, P.Demetrescu,I.L.Georgescu, Noua lege... op.cit. p.86

9.I.Rucareanu, Cus de drept. Elemente de drept civil si comercial comparat, Buc.1980,p.333

10.Asquini Titoli di credito,Padova, 1966, p.46

11.T.R.Popescu, Dreptul comertului international,Buc.1976, p. 412 - 414.

12.I.Albu,A.Man, Regula “nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet” si abaterile de la aceasta regula, Rev.de drept comercial 7 - 8/1996,p.72.

13.V.Luha, Trasaturi generale ale titlurilor de credit, Rev.de drept comercial, 7 - 8 /1998, p.160

14.Amanunte in legatura cu aceste teorii S.Ionescu, P.Demetrescu, I.L.Georgescu, Noua lege...,op. cit. p.34, si urm.

15.S.Lupas, Curs de drept cambial, Cluj 1948, p.32

16.L.Pop, Drept civil, Teoria generala a obligatiilor, Iasi, 1993, p.455.

  1. S.Lupas, Curs...,op.cit. p.8.
  2. L.Pop, R.Gidro, Drept civil. Teoria gnerala a obligatiilor, Cluj-Napoca, 1982, p.346.
  3. M.N.Costin, I.Les, M.Minea, I.Radu, Dictionar de drept procesual civil, Buc.1993, p.30 - 34.
  4. I.Deleanu, Procedura civila, vol.I. Iasi, 1994, p.58.

21.A.Pop, Gh.Beleiu, Drept civil... op.cit. p.202.

  1. D.Gherasim, Buna credinta in raporturile juridice civile, Buc.1991, p.154.

23.T.Ionascu, S.Bradeanu, Drepturile reale principale in dreptul Romaniei, Buc.1978, p.194.

24.V.Luha, Trasaturile... op.cit.  p.167

25.I.Turcu - Operatiuni si contracte bancare, Buc.1994, p.123.

26.T.R.Popescu, Dreptul... op.cit.p.414.

27.C. Statescu, C.Barsan, Drept civil.Teoria generala a obligatiilor, Buc.1994, p. 318

28.E.Cristoforeanu, Despre titlurile de credit la purtator, Rev. de drept comercial, 1946, p .444.